ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.10.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 05.01.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 6 zile
team-building

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 14 MIN

Saarburg ,,mica Veneție germană'', cu gust de Riesling

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

SAARBURG ,,MICA VENEȚIE’’ GERMANĂ, CU PARFUM ROMANTIC ȘI GUST DE RIESLlNG

Am plecat în concediu cu familionul reunit, pentru șapte zile într-un ținut verde, într-un triunghi cu trei țări europene, fără limite de frontiere, căci mi-era dor de o felie de vacanță cu miez de vară, cu miros de viță de vie pe coline si cu vin de Riesling pe buze, și cu ceva tușe franceze prin apropiere, de ce nu ,,le-am savurat pe îndelete și în liniște la Saarburg. Aveam în memoria afectivă ultima vacanță germană petrecută pe Valea Rinului si Moselei cu micile orase bijuterii Bernkastel –Kues, Rudesheim, Boppard sau Cochem, pe care le-am prezentat, eram curioasă să descopăr și valea Saarului, din vestul Germaniei.

Am ales strategic această zonă, unde trei tări, trei culturi și trei limbi străine se întălnesc intr-un triunghi geografic, unde vecinii nu par a cunoaște granițele, fie că merg la shopping sau în vizită... Metz este la o oră distanță în Franța, Luxemburgul, orașul cu multiple fațete, e la 40 de minute, Trier si trecutul său roman, e la 20 de minute cu mașina și Liege e la 180 de km, în Belgia.

Așadar să ne asezăm pe canapea și să intrăm în atmosfera de vacanță perpetuă a orașului german, ce va fi gazda noastră pentru șase nopți, am deja viziuni panoramice pe radar, cu niste butoaie de vin prin crame, struguri ce stau să se coacă pe colinele terasate ce curg pănă la poalele caselor si terase pline cu turisti.

Saarburg, orasul vinului, un secret german, mai putin cunoscut.

Orașul medieval Saarburg, este situat la 25 de km de Trier, pe malul răului Saar, care îi dă și numele, este un oraș din districtul Trier -Saarburgașezat într-o zonă de deal, cu viță de vie și păduri, în landul Renania –Palatinat.

Răul Saar, pornește de la poalele unui vărf Donon, din Munții Vosges, în Alsacia, prin unirea Saar-ului roșu cu Saar-ul alb, el străbate apoi regiunea Lorena din Franța și landul german Saarland, avănd în total 246 de km lungime, înainte de a se se întălni la Konz, lăngă Trier, cu Mosel. In trecut, pe cursul răului erau transportate grăne, in si lănă pe cursul superior și central al Saarului, pănă la Trier. Răul a oferit conditii propice pentru prima așezare de pescari si marinari, aici în Saarburg, zice istoria, că eu nu avea cum să aflu fără ghid.

Orașul Saarburg poartă haine vechi, are peste 1000 de ani, e traversat de răul Leuck, si supranumit ,,Mica Venetie germana'' datorită unui mic scuar pitoresc din centru istoric, așezat deasupra răului și prezentei surprinzătoare a unei cascade, ce scuipă apă de la 20 de metri înălțime, chiar în inima medievală, peste niște stănci abrupte.

Este un oraș-statiune, mai puțin cunoscut, e un secret bine păstrat, vara e populat de olandezi, germani, francezi.

Eu m-am îndrăgostit de el, uităndu-mă la poze, părea un loc parcă desprins dintr-o carte cu basme, nepoții mei olandezi îmi expediaseră o vedere de acolo, cu doi ani în urmă si visam la el, fără speranță, dar fericite sunt căile domnului.

Dacă ne plimbăm cu un mic trenuleț turistic de culoare rosie, ce porneste din marginea orașului, vedem că acesta se împarte în orașul de sus, unde eu am avut cazarea, și orașul de jos. Ele sunt separate de poarta medievală Laurentius, ridicată ca zid de protectie, în caz de asalt, în epoca medievală.

Orașul păstrează cu pioșenie urmele trecutului și emblema sa este castelul, pe care l-am zărit din mașină, cănd am traversat podul peste Saar. Noi am găsit timp să scotocim orasul, după bunul nostru plac, pe zile și bucătele de timp, printre escapade la Luxemburg, Metz si Trier, nu este mare, are doar patru cartiere principale.

1. Burg -Castelul de pe fruntea Saarburgului

Castelul, un chipeș războinic vătămat, e fixat în șaua eternitătii orasului, de aici de sus istoria ne urmăreste în liniste, lănga un pahar de Riesling, căci vinul e principla bogătie a orașului.

Istoria Saarburgului începe odată cu anul 964, atunci cănd contele Siegfried de Luxemburg, recunoaște cu măna pe inimă, farmecul acestei zone pitorești. Datorită pozitiei strategice, sus pe vărf de munte, el construiește aici un castel –fortăreață, care era considerat la vremea lui, cel mai minunat din regiune și unul din cele mai vechi din Germania.

In anul 1059, Arhiepiscopii de Trier l-au transformat în resedința lor preferată. La poalele castelului se va dezvolta o comunitate prosperă, iar în anul 1291, împăratul Rudolf de Habsburg îi acordă titlul de oraș.

Castelul și orașul au o istorie zbuciumată, si de-a lungul vremii, el este asediat de dușmani si distrus.

In 1775 trupele franceze au aruncat în aer fortificațiile sale, și din vechea structură s-a păstrat un turn romanic și unul din turnurile rotunde.

Eu am ajuns cu mașina si apoi pe jos, trecănd de Staden, pănă la poalele lui, dar cănd am înteles că trebuie să zbor prin aer cu un telescaunul, am luat-o sănătos la goană, mulțumindu-mă să admir din depărtare umbrele castelului, sau ce a mai rămas din el. Am văzut turisti ce coborau în vale, comentănd încăntati panorama ce se vedea deasupra orașului si răului, fericiti pescari de altitudine, să nu fiu invidioasă însă.

Acest castel este simbolul orașului de negustori, țesători si barcagii, iar ruinele sale mărețe, chiar sunt impresionante. Castelul se decupeaza amenintător sus pe metereze, eu m-am multumit doar să-l admir de jos.

2. Primaria, gazda Biroului de Turism

Orice plimbare pietonală începe de la biroul turistic de informații aflat la parterul primăriei. Este o construcție nouă ridicată în 1906, pe principala stradă comercială, Graf-Siegfried-Sts. nr 32. Am luat de acolo două pliante în engleză cu regiunea si am gasit doar o fițuică în engleză cu principalele obiective din oraș, restul erau în germană, adica pauza.

Clădirea primăriei are două etaje, iar secțiunea din mijloc este splendidă, ea reflectă încrederea de sine a burgheziei la începutul sec. 20.

În anul 1998, cu ocazia unui festival regional, un carillon adus de la clopotăria locală Mabillon, a fost plasat deasupra blazonului orașului, iar căntecele lui pot fi auzite la intervale de o oră. Astăzi aici se află biblioteca orașului si consiliul de administrație.

Primăria este deschisă în cursul săptămănii, între orele 8-12, noi nu am ajuns însă niciodată în oraș înainte de ora 5pm

3. Mica Venetie a Saarburgului, un poem scris pe o palma de loc.

Saarburg este un oras romantic în inima lui medievală, sunt căteva poduri mici peste un rău Leuck, chiar în buricul tărgului, dar să nu credeti că veti vedea vreo gondolă si vreun italian chipes, ce dă din văsle, am văzut doar rațe ce dădeau vesele din aripi, căntănd mac, mac si trei mori ce pufăiau lent, roata morii se învărteste, țac, țac, stai drăguță să te prind în aparat.

Am parcat mașina într-o piațetă mică numita Fructmarkt, unde erau cam 15 masini, undeva la intersectia principalei străzi comerciale, Graf-Siegfried –Strasse, cu alte căteva strădute importante de legatură. Aici ne aflam la marginea orasului istoric, în apropiere de una din portile vechi ale orasului, și o casa patriciană domină piata pe partea de nord vest. Miercurea si vinerea fermierii din sate vin să îsi vandă aici produsele proaspete, sora mea a cumparat de poftă niște piersici, ce îi aduceau aminte de Romănia.

Continuăm drumul și o luăm pe o străduță mică Auf dem Graben, de unde ajungem trecănd pe un pod peste canal, înPfdermarkt -Buttermarkt, adică în vechea Piață de cai și în Piața Untului. Piața dreptunghiulară este mărginită de case burgheze cu un aer romantic, ce se vor băgate în seamă și le fotografiez.

Pe latura de vest se ajunge în Am Markt, (La Piață), si la Buttermarkt pe cealaltă parte a răului Leuck, iar un pod, Schweinsbrucke, ne conduce spre strada comercială principală, plină de magazine mici.

La capătul străzii Auf dem Graben, facem un scurt viraj în amonte și ajungem la Schlief (Bucla) de unde se vede turnul Kautenturm, localizat pe malul răului Saar, aici era odată vechea vamă.

Peste răul Leuk trec de fapt două podulețe mici care unesc cele două piețe tradiționale.

Aici este punctul fierbinte al orasului-stațiune, e o zonă de poveste, calmă, odihnitoare, totul este colorat, e o imagine de vis luminoasă, răul scănteiază chiar prin centru, între casele medievale și baroce. Este o simfonie de flori rosii care căntă vesel prin ghivece, turistii se plimbă agale fermecati si stau la terasele ce tighelesc răul ca un mărgean, golindu-si evident cardul la o masă, cum am făcut zilnic si noi.

Piața Untului si-a căștigat pitorescul datorită florilor ce împodobesc vesel și generos malurile răului si desigur, datorită cascadei artificiale, care căntă în urechile mesenilor. Peisajul calm este spart de socul verticalitătii, cănd ajungi pe pasarela de fier si admiri spectacolul naturii, plin de uimire si extaz.

4. Cascade ... (. WASSERFALL) O cascadă mă transportă într-altă lume, e tare tensionată si mă opresc apoi pe un pod suspendat, să prind niste unghiuri spectaculoase, turistii vin ca si mine să prindă musca, sub picioarele noastre, la 20 de metri se invărt morile amintite... doamne, cătă frumusete se ascunde în acest colț de rai... urletul apei mă asurzește și încep să-mi pun întrebări, dar niste insecte zburdă în aer si mă pișcă de mănă obraznic, aproape ca era s-mi scape aparatul din mănă, plecati odată, că mai am de scris.

Alături de castel, cascada este de asemenea emblema orașului, care pur si simplu te hipnotizează, nu-mi iese nici acum din cap, este ca o mană cerească pentru orașul turistic.

Această mică cădere de apă, alături de vechea moară a Printului elector, a fost amenajată in uzină electrică după Primul Război mondial. Este cea mai veche uzină de electricitate din Germania.

In secolele 11 si 12, albia răului a fost deviată, pentru a permite orasului să beneficieze de destulă apă, în caz de incendiu. Tot atunci au fost ridicate si morile, la picioarele cascadei. Pentru a stabiliza malul răului, a fost construit un zidTumpelsmauer din ordinul printului elector, în anul 1641.

5.Amuseum

Prima moară a fost ridicată în 1366, direct la picioarele cascadei, beneficiind de puterile oferite de energia apei. In anul 1656, moara Electorului a fost ridicată pe rămășițele vechii mori. Această structură, care a fost modificată de multe ori, si-a făcut harnic treaba, pănă la sfărsitul secolului 19. In 1935 o companie de energie a luat-o în proprietate și a produs energie, cu ajutorul unei turbine.

În 1996 orașul a cumpărat casa și a transformat-o în muzeu, unde se află o expozitie cu cele mai semnificative ocupații ale locuitorilor din Saarburg si o galerie de artă. Initial cladirea a aparținut vechii primării, dar după un incendiu prin 1900, ea si-a schimbat locul...

Ore de vizită-10.30-12.30 pm si 2-5 pm. Intrarea este trei euro.

6. Hackenberger Muhle

La baza cascadei se văd trei mori ce se învărt voinicește, aliniate una după alta lăngă o clădire din sec. 18. Odinioara aici era o tăbăcărie și apoi o moară pentru grăne si ulei, astăzi vizitatorii pot afla informatii despre tehnologia si functionarea morilor. Pentru noi usa muzeului a ramas închisă, ciudate ore de vizită, probabil nu sunt prea multe solicitări.

Ore de deschidere 2-5pm.

7. Laurentiusberg 2

Această casă barocă se uită în oglindă si se spală pe față cu ochii în cascada din Saarburg. Data de 1659 este sculptată pe vărful portalului de pe latura mai lungă a casei.

Se vede că parterul este din piatră, iar etajul de sus este acoperit cu lemn bogat ornamentat. In sec. 19 casa a primit o extindere neo –clasică de doi metri si se vede pe o usă simplă, initiala ,,ELM’’, care face referire la constructorii casei.

8. Casa Warsberg a fost în sec. 16 resedinta unor baroni germani, de aici se ajunge printr-un portal în Piața Untului. Este singura casă de soldat păstrată, complexul e format din trei aripi si are deschidere spre Schossberg, cu o mică curte interioară.

Din 1815 pănă în 1969 casa Warsberg a fost sediul administrativ al districtului Saarburg.

9. St. Laurentius, o biserica ca o icoana a orasului

Turnurile bisericii parohiale Sf Laurentiu, pot fi văzute de departe, înainte de a trece prin vechea poartă a orașului. Pe vremuri exista aici o mică capelă prin sec. 13, apoi a fost ridicată o biserică nouă, neo-gotică în 1855.

Biserica monumentală, arată ca un vas ce pluteste sus cu ancora ridicată, deasupra văii Saarului. Alături de casele de pe malul raului Saar si de vechiul STADEN, biserica protestantă dă orasului, o imagine impozantă si este unul din simbolurile orasului. Patronul sfănt al bisericii a fost evident Sf Laurentiu, mentionat prima dată în 1368.

In 1563 a mai fost construit un turn, iar în 1700, biserica avea trei nave. Baronii locali de Warsberg, sunt înmormăntati sub altarul de sus. In 1803 biserica devine independentă, si regele Friederich Wilhelm IV al Prusiei, dăruieste bisericii patru ferestre.

Am intrat în ea, era absolut pustie si spre surprinderea mea, am găsit o arhitectură, non conventională, fara ornamente migăloase.

După distrugerea ei in timpul celui de-al doilea război mondial, în urma unui raid aerian biserica fost partial distrusă.

Un obiect cu totul special, este statuia Madonei cu Isus si cristelnita din vremea Renasterii. Am admirat si statuile rococo ale sfintilor, care sunt impresionante, alături de vitraliile din corul bisericii.

Am coborat apoi la vale, trecand prin poarta Laurentius, am facut un scurt popas la Muzeul Morii, care era iar inchis si am mers pe o strada lungă, spre STADEN, adică în orasul de jos.

10. Staden, orasul de jos cu case de pescari si semne colorate pe usi

Aici s-au stabilit pescarii și barcagii în sec. 17, pe malurile răului Saar. Orașul de jos a prosperat odată cu ridicarea noilor case, si prin cultivarea vitei de vie, se văd parcele chiar în mijlocul orașului.

Arhitectura caselor diferă, în functie de ocupațiile locuitorilor, de exemplu casele negustorilor sunt impozante, cele ale pescarilor sau barcagiilor, sunt colorate si strămte, si poartă pe ele niste semne, pe care le-am observat cu ochii pe sus. Olandezul zburător din familion, m-a ajutat să le vănez în obiectiv

O usă colorată, singuratecă, se vrea cochetă, si atunci se încinge în brău cu niste plase de pescari, o invitatie subtilă la atentie.

Semnele de pe case, arată deci, ocupația locuitorilor, meseria de pescar e reprezentată de doi pesti incrucisați între niste cărlige, semnul de barcagiu e ilustrat printr-o ancoră si niste văsle, or mai fi si altele, dar nu le-am găsit, mi-era prea lene să mai scotocesc, din cauza căldurii, ce începuse să mă molesească.

11. Alter Markt-Haus Mabilon -Clopote de Bronz pentru Germania

În continuarea drumului pe Staden, destul de departe, se ajunge la o piată deschisă, numită ,,Piata Veche ‚’’in zona de vest a orasului de jos. O clădire cu trei etaje, domină piata, esteCasa Mabilon, ridicată pe locul unui spital. În 1733, ea a fost resedinta familiei Mabilon, care se ocupa cu fabricarea clopotelor de bronz intr-o fabrică, traditia va continua pentru 300 de ani. Astăzi clopotăria, care se afla chiar sub castel si in afara zidurilor orasului, a functionat pănă în 2002, furnizand clopote de bronz în toată Germania; este acum deschisă publicului ca muzeu

De ce sa vizitam Saarburg?

pentru: atmosfera medievală, festivalul vinului, festival de muzică clasică in iulie, liniste si pace, ordine, plimbare cu scaunul lift pana în parcul de vacantă Warsberg, o excursie cu barca pe Saar, admiri cu antenele inimii ridicate, clipocitul apei și peisajul naturii, o plimbare cu bicicleta pănă sus pe deal, și deplasare cu masina sau croaziera cu vaporul, pănă la bucla de la Saar lăngă Mettlach, aflată în patrimoniul Unesco, vizită la Villeroi &Bosch, unde se află fabrica si muzeul de ceramică al familiei, absolut exceptional.

Drumul vinului Saar-Riesling te duce prin sate romantice cu viță de vie și beciuri de vin, și dacă căutati urme de romani, ne repezim la Trier, cel mai vechi oraș german sau tragem o fugă pănă la Luxemburg, să măncăm o prajitură dementială la Casa de ciocolata din fata Palatului Ducal, cum am facut eu... și nu în ultimul rănd, fugim la Metz sa ne rugăm în renumita catedrală, in fața vitrallilor lui Chagall... toate aceste obiective le voi împărti cu voi, în curănd, dar nu înainte de a ne opri scurt și cu ochii, pe farfuriile din Saarburg... va urma.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mireille in 19.10.14 08:43:38
Validat / Publicat: 19.10.14 11:03:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 7152 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mireille); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P51 in drum spre Piata Untului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 67000 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

23 ecouri scrise, până acum

Pami* CONS. ONORIFIC AFA / GERMANIA [19.10.14 11:59:52] »

primul vot vine de la mine... multumesc de inspiratie- cred ca voi da un mic tur pana acolo- orasul e la doar 1,5 ore departare de unde locuiesc eu si inca nu l-am vizitat.

mireille [19.10.14 12:13:33] »

@Pami - Pami, multumesc mult, ma bucur ca primul vot vine din Germania, a fost o locatie strategic aleasa si mi-a fost destul de greu sa descriu orasul... eu si familionul semi -olandez ne-am indragostit de o vedere postala si ne-am zis... acolo mergem, dupa ce in anii anteriori am avut cazari pe la pensiuni familiale pe Mosel si Rin... mi-era dor de o noua pata germana...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Eugenia55* † [19.10.14 12:58:09] »

Pfuai, e chiar... gigea!

Mi-e lene sa caut (chiar lucrez la review-ul cu " Moieciu mystery house" deci, intrebare : cat ati facut de la granita cu Olanda? Si cam pe unde? Noi am veni dinspre Apeldoorn!

senateo [19.10.14 13:07:59] »

M-am delectat cu descrierea artistica a oraselului, imbinata cu pozele chiar simt ca am vizitat Saarburg. Multumim pentru minutiozitatea cu care a fost scris acest review.

webmaster [19.10.14 13:08:15] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mireille [19.10.14 13:13:34] »

@webmaster - multumesc mult... daca nu e prea tarziu, va rog un clip video turistic de pe you tube cu Saarburg :youtube

mireille [19.10.14 13:22:29] »

@Eugenia55 - da e gigea oraselul... am rugat pe d-l web sa ataseze un clip video, sa se vada florile dementiale... pun si cateva terase maine poate... am scris in articolul cu cazarea ceva despre drum, noi am plecat din Zwolle si am parcurs peste 600 de km... tu mergi din Apeldoorn pana acolo cam 500 de km cred... noi am avut nevoie de 5 ore, ca ne-am incurcat prin marginea Trierului... granita e la Venlo... drumul e snur ca matasea... sper ca nu gresesc... am traseul pe undeva scos la printer de sofer... dar mi-e lene sa-l caut... spor la scris cu Moeciu, curtea aia chiar era superba...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
makuy* [19.10.14 13:28:55] »

@mireille:

Imcredibil de frumos, acest articol.

mireille [19.10.14 13:37:09] »

@makuy - vai de mine, ce complimente primesc eu astazi, da am lucrat zile multe la articol, l-am reluat si cizelat de nu stiu cate ori, fiind o locatie necunoscuta, e greu cand nu stii germana... pacat ca nu pot descrie peisajele naturale sus de pe dealuri si traseele pt biciclisti... nu eram de capul meu... multumesc pentru vizita...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
traian.leuca † [19.10.14 13:48:32] »

@mireille - Chiar dacă aţi primit atât de multe complimente vă mai trimit şi eu unul.

Excelent review, aştept continuarea promisă!

mireille [19.10.14 14:01:49] »

@traian. leuca - Buna ziuuuaa... nu v-am mai auzit demult... multumesc pentru vizita... astept si eu un articol de -al dvs... ati facut nu demult o aluzie despre Colmar... cand am ales Saarburg, am vrut initial sa tragem o fuga de 300 de km la Colmar si poate o o escapada la Strasbourg, dar caldura si lenea soferului a ingropat visele mele... ,,altadata te duc sa stai in Colmar''... asa ca a ramas din Franta doar Metz, ... a fost o vacanta super...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX [19.10.14 14:02:44] »

@mireille -

daca nu e prea tarziu, va rog un clip video turistic de pe you tube cu Saarburg :www youtube com/watch?v=EHK6zzADij0

Video indicat PARE să fie indisponibil

Mai încercă o dată, te rog - copiază linkul indicat la SHARE / EMBED şi "lipeşte-l" aici-şa.

traian.leuca † [19.10.14 14:13:31] »

@mireille - Da, am fost în Colmar şi alte localităţi din Alsacia, am de gând să scriu despre aceste locuri, însă în ultimul timp m-am lenevit în ale scrisului.

mireille [19.10.14 15:44:03] »

@senateo - eu va multumesc pentru vizita

danamandache [19.10.14 16:59:01] »

@mireille: Felicitari! Astept cu nerabdare articolul urmator!

webmasterX [19.10.14 21:54:02] »

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

mireille [19.10.14 22:05:01] »

@webmasterX: multumesc, acesta era clipul pe care il doream

Michi [20.10.14 21:51:55] »

@MIREILLE, ce pot spune în plus? Un review superb, foarte frumos descris şi scris. Mai vrem.

Dan&Ema [20.10.14 22:44:53] »

Si inca un vot din germania.

un articol de mare calitate.

dan

mireille [20.10.14 22:56:48] »

@Michi - saru'mana... vine, vine Saarburg in farfurie si un pahar de Riesling... in cinstea dvs.

mireille [21.10.14 19:20:26] »

@Dan&Ema - multumesc mult si va doresc o vacanta bogata.

calatorul [05.05.15 14:21:16] »

Incerc o bucurie sincera votand pentru zuperbonus, macar de dragul palmaresului, pe langa meritele relatarii de mai sus. Am fost doar odata in Bavaria, dar cand oi mai ajunge prin Germania o sa recitesc aceasta colectie de ghiduri utile si atractive.

mireille [07.05.15 17:55:35] »

@calatorul50 - multumesc mult pentru lectura si stelute

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Dan&Ema, danamandache, Eugenia55*, makuy*, Michi, mireille, Pami*, senateo
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Saarburg:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076050043106079 sec
    ecranul dvs: 1 x 1