ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.08.2017
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: x
ÎNSCRIS: 20.08.17
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
MAY-2017
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

La pas cu umbrela prin Praga

TIPĂREȘTE URM de aici

Asa cum povesteam si in articolul din categoria "cazare", la inceputul lui mai am petrecut cateva zile in Praga, din pacate in marea majoritate a timpului trebuind sa ne "strecuram" printre aversele de ploaie. Dar atunci cand nu te grabesti nicaieri si cand esti hotarat sa te simti bine orice ar fi, nu este un prea mare inconvenient.

In primul rand am fost asa de fericiti ca am gasit o cazare cu parcarea inclusa, incat nu am miscat masina din loc din momentul sosirii si pana la plecare.

Hotelul fiind pozitionat pe Str Opletalova, adiacenta piatetei Wenceslas (Václavské náměstí), am avut posibilitatea sa mergem pe jos in majoritatea locurilor de interes turistic, dar si la unele din sumedenia de cafenele si restaurante de pe arterele principale sau mai retrase.

Fiind inceput de mai, erau destul de putini turisti, asa ca am putut sa vizitam foarte multe locuri fara sa ne inghesuim sau sa stam la cozi interminabile, asa cum se intampla in plin sezon. Hotelul nu a avut micul dejun inclus, deci primul drum dimineata era intr-una din cafenelele de pe bulevardul Vaclav.

Ce placere sa vezi cum toti praghezii intra grabiti sa-si comade o cafea "on the go" in drum spre serviciu sau scoala, iar tu sa stai sa-ti savurezi linistit cafeaua si croissantul, ca doar nu ai ora fixa la nici unul dintre obiective! Noi nu suntem dintre acei turisti "la norma" care pleaca de acasa cu lista de "must see" si nu se declara satisfacuti decat cand au bifat tot de pe lista.

Piata veche a orasului este o zona pe care nu trebuie sa o rateze nimeni care ajunge in Praga. Cand intri in aceasta zona, ai senzatia ca te-ai intors in timp cu zece secole. Ce secrete stiau constructorii cehi din secolul al zecelea de au fost in stare sa construiasca aceste cladiri peste care timpul pare ca nu a trecut!

Nu este un stil unitar, dar tocmai acest amestec de stiluri: gotic, baroc, rococo, si varietatea culorilor ii dau farmecul deosebit. Daca ti-e foame, in piata sunt o sumedenie de restaurante cu mesele scoase „in strada” unde poti lua pranzul, bea o cafea sau manca o inghetata (chiar si pe ploaie!) admirand cladirile din jur: Palatul Kinsky, catedrala gotica Tyn, biserica Sf. Nicholae sau sa admiri ceasul astronomic de pe zidul primariei, cel mai vechi ceas inca in functiune.

Desi am trecut de mult de faza de a cumpara diverse suveniruri de prin toate locurile pe unde ne ducem, in aceasta piata, intr-unul din nenumaratele magazine, am gasit un splendid suport de lumanare din portelan biscuit (vezi foto) care ne incanta noptile inainte de a adormi.

Avand norocul sa prindem si cateva ore de vreme frumoasa, am luat funicularul care ne-a dus pana pe dealul Petrin, un parc superb, cu multe specii de plante foarte decorative si inconjurat de palcuri de padure. Pe dealul Petrin se afla si un turn similar cu turnul Eiffel, dar bineinteles mult mai mic. Nu am urcat in turn, atat din cauza vremii, cat si din cauza aglomeratiei. In schimb, am vizitat Casa Oglinzilor unde ne-am distrat de minune, vazandu-ne multiplicati in toate directiile, alungiti, presati, ondulati, taiati in fragmente...

M-am trezit deodata cu o „armata” de soti in jurul meu, ceea ce m-a facut sa apreciez realitatea mai mult. Unul mi-ajunge, nu-mi trebuie o armata! Dar vorbind de realitate, o data iesiti din Casa Oglinzilor am dat iar de realitatea ploioasa de afara si ne-am refugiat intr-un restaurant sa mancam de pranz. Am stat pe o terasa afara, dar avand in jurul nostru lampi de incalzire a teraselor si pe fiecare scaun cate o paturica pe care ne-am pus-o pe genunchi. Ce placere sa stai infasurat in patura, sa mananci un peste bun si sa privesti ploaia care nu mai conteneste.

Evident ca nu poti merge la Praga, fara sa vizitezi castelul. Cand am coborat de pe dealul Petrin pe jos prin padure (desi platisem funicularul dus-intors), am vazut in departare, pe celalalt deal Castelul. Am hotarat ca e prea mult pentru o zi si am lasat vizitarea castelului pentru ziua urmatoare.

Asa cum este acum, el a suferit foarte multe adaugiri fata de cladirea initiala, dar e interesant de stiut ca acest castel, aflat in varful unui deal care strajuieste Praga, este inscris in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai mare edificiu antic din lume. Nu poate fi vizitat decat partial, pentru ca intr-o aripa a aceastei cladiri se afla si resedinta presedintelui. Motiv pentru care am si fost amanuntit „perchezitionati” la intrare. Din pacate, din cauza umezelii si a frigului eu am facut o alergie ciudata la frig si n-am putut sa ma bucur de aceasta vizita si de frumoasul parc al castelului, fiind prea ocupata sa ma scarpin tot timpul. Si i-am stricat si ziua sotului meu!

Dar nu-i nimic, ca ne-am retras intr-unul din restaurantele din zona, unde cehii, mandri de berea lor, nu vindeau decat bere ceheasca. Am baut un Pilsner Urquell care nu are nimic in comun cu Pilsnerul de la noi si ne-am delectat cu un fel de mancare nelipsit din nici unul dintre restaurantele in care am fost – ciolan la protap. Ti se aduce pe masa un mic protap in care este infipt un ciolan intreg si din care comesenii isi taie feliute. Ciudat, dar creaza o atmosfera de intimitate si buna dispozitie. Ospatarii sunt foarte comunicativi, relaxati, prietenosi. In restaurante nu este muzica „sa-ti sparga urechile”, dar toata lumea e vesela si se creaza un „zumzet” foarte relaxant.

Se spune ca Praga este unul dintre cele mai frumoase orase. Este frumos, dar cred ca mie mi-a placut mai mult Budapesta. De altfel, cele doua orase au foarte multe similitudini. Nenumaratele poduri de pe Vltava, dintre care cele mai vestite sunt podul Carol (Karluv Most) si podul legiunii (Legii Most) mi-au adus aminte de cele cinci poduri peste Dunare din Budapesta, care ca si la Praga, leaga dealul pe care este construit castelul de restul orasului. Accesul la castel se face pe podul Carol pe care este intotdeauna o aglomeratie pestrita de localnici, turisti, vanzatori ambulanti, „pictori”, instrumentisti...

Din pacate, atunci cand am vizitat Praga, nu stiam ca am sa intru in comunitatea AFA, deci nu va pot furniza informatii legate de numele restaurantelor prin care am fost, preturi, etc... Alta data voi avea grija sa-mi notez sau sa memorez si lucruri de genul acesta, spre beneficiul celorlalti membri AFA. Deocamdata, nu am facut decat sa redau, asa cum m-am priceput si asa cum am perceput eu, atmosfera pragheza.


[fb]
---
Trimis de arcrom in 22.08.17 23:05:27
Validat / Publicat: 23.08.17 08:08:20
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CEHIA. A mai fost în/la: Tot in Praga, la o conferinta

VIZUALIZĂRI: 3981 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (arcrom); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Ceaasul astrologic de pe zidul primariei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20450 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[22.08.17 23:17:45]
»

Hotelul fiind pozitionat pe Str Opletalova, adiacenta piatetei Wenceslas

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

arcromAUTOR REVIEW
[23.08.17 00:30:38]
»

@webmasterX: fiind noua, probabil ca am facut o incarcare eronata. Am incarcat tot textul + poze, text scris ca un nou review. Nu inteleg comentariul dumneavoastra. Ce am gresit si cum ar trebui sa procedez? Multumesc!

arcromAUTOR REVIEW
[23.08.17 00:34:17]
»

@webm asterX: se pare ca articolul a fost cumva, nu imi dau seama cum, postat de doua ori. Ma puteti ajuta sa corectez eroarea, va rog? Nu stiu daca si cum e posibil sa stergi ceva postat din greseala. Multumesc!

webmaster26
[23.08.17 08:10:58]
»

@arcrom: am rezolvat, review-ul dublat a fost marcat pentru ștergere.

Colegul meu te ruga să scrii impresii și despre hotel, dar deja, între timp, ai făcut acest lucru.

krisstinna
[23.08.17 13:33:59]
»

@arcrom: Foarte frumos scrii, felicitări și bine ai venit printre noi!

M-am distrat la faza cu "armata de soți"

Frumoasă Praga, aș dori să o revăd intr-o zi.

ANILU
[23.08.17 14:26:08]
»

@arcrom: Superbă plimbare cu umbrela prin Praga.

Vă salutăm din Haskovo.

Toate cele bune.

arcromAUTOR REVIEW
[23.08.17 14:38:46]
»

@krisstinna: multumesc! Am observat ca stilul general este destul de "tehnic", cu raportarea traseelor, denumirilor, preturilor. Este normal, avand in vedere ca principalul obiectiv este cel de informare. Voi incerca sa ma adaptez si eu, dar cu toate acestea, stilul mai glumet si autopersiflant, il voi pastra. S-auzim de bine!

arcromAUTOR REVIEW
[23.08.17 14:43:19]
»

@ANILU: sper ca acolo sa nu aveti nevoie de umbrele. Distractie placuta!

krisstinna
[23.08.17 20:24:43]
»

@arcrom: Aș vrea să îți păstrezi stilul și nu glumesc.

Aici, pe sait, sunt useri geniali în cifre și date istorice, geografice, sunt colegi excepționali care descriu culori și sentimente trăite în vacanță, sunt diferiți și frumoși in același timp.

Fiecare e unic în felul său, e perfect când există diversitate pentru că cine e tehnic va prefera articolele care-l reprezintă, cine e mai romantic va ști să citească printre florile unui review și sa extragă de acolo esențialul.

Nu toți sunt poeți, nu toți sunt matematicieni, nu toți sunt romantici, unii sunt mai comerciali, mai tehnici.

Tu scrie cum simți, doar așa vei putea creiona mai clar ideile unei vacante trăite de tine.

Succes!

Mihai18
[24.08.17 12:07:52]
»

Titlul reviewului m-a îndemnat să-l citesc pentreu că mie în place Praga, pe care am vizitat-o de câteva ori.

Ca prim review pe AFA eu îl apreciez ca foarte bun și fotografiile reușite ale dv. m-au readus virtual în locuri dragi mie.

Păcat de vremea neprietenoasă care a fost atunci, dar să știți că nu sunteți singura căruia i se întîmplă așa ceva.

În timpul primelor două vizite am avut noroc de cer senin, apoi ulterior, în drum spre Germania (călătoresc numai cu autoturismul) am făcut o escală de 3 zile în Praga și tot 3 zile a plouat, mărunt ori ploaie deasă și purtată de vânt. Vremea este o loterie într-o excursie.

Ați afirmat că ați călătorit mult prin Europa. Perfect. Aveți o bogată sursă de inspirație pentru alte reviewuri și vă recomand să scrieți, pentru că scrieți frumos Eu deja m-am abonat la următoarele reviewuri ale dv.

Vă doresc mult bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
arcromAUTOR REVIEW
[24.08.17 12:31:31]
»

@Mihai18: multumesc pentru aprecieri. Voi scrie curand, despre urmatorea noastra vizita in Franta si Spania, in octombrie. Dar pana atunci poate mai scriu din amintiri. Sa auzim de bine!

Dana2008
[26.08.17 09:39:44]
»

Bine ai venit pe Afa! Dacă îți place să povestești, ți-ai găsit locul potrivit. Nu îți schimba stilul tău, te definește, nu trebuie să scrii că ceilalți.

Abia aștept să ajung la unitatea ta de cazare, atat de bine prezentată de curând de Anilu pe Afa, să te întâlnesc și să mănânc bunătățile gătite cu legume și fructe din grădina proprie.

Felicitari pentru articol și fotografii!

Am observat că au fost fascinată de imaginile fi oglinzi care deformau realitatea!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
arcromAUTOR REVIEW
[26.08.17 10:15:00]
»

@Dana2008: Multumesc pentru aprecieri. Sunteti bineveniti oricand. Va asteptam cu drag! .

zlatna
[06.09.17 15:44:21]
»

@arcrom: Felicitări pentru articol.

La Praga am fost anul trecut și ne-a plăcut foarte mult orașul.

Citind articolul și văzând pozele mi-ați trezit amintiri plăcute.

Noi am fost mai norocoși, am stat patru zile și nu a ploat în nici una, doar pe drumul de întoarcere dar noi eram la mulți kilometri de Praga.

Toate cele bune și multe concedii plăcute.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[14.09.17 21:34:19]
»

@arcrom: Eu inca nu am ajuns la Praga astfel incat acest articol a fost citit cu mare placere. Aceeasi placere vad ca ati avut-o si voi in camera oglinzilor si pot spune ca si eu cand am fost la Barcelona si am fost in parcul de distractii oglinzile au fost de mare amuzament pentru mine si baieti.

Felicitari, votat cu mare placere.

calatorul
[17.09.17 22:37:35]
»

@arcrom: Felicitari pentru vacanta petrecuta si multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, ca si pentru frumoasele poze insotitoare. Alegeri inspirate si vacante frumoase in continuare.

arcromAUTOR REVIEW
[17.09.17 23:12:24]
»

@calatorul: Multumesc! In mai putin de doua saptamani plecam intr-o excursie prin Europa (Gyor, Salzburg, Stassbourg, Annecy, Chamonix) cu destinatia Paris. Am facut o sumedenie de rezervari bazate doar pe intuitie (ei, si ceva experienta, ce-i drept!) si sper ca, asa cum ati spus, sa fi facut alegeri inspirate!

calatorul
[18.09.17 01:07:19]
»

@arcrom: Drum bun, calatorie placuta si vacanta frumoasa!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, calatorul, Mihai18, mishu, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Praga și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071680068969727 sec
    ecranul dvs: 1 x 1