GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Catedrala Sfântul Nicolae - Praga
Cum la noapte vine moş Nicolae, m-am gândit să scriu un articol despre cea mai frumoasă catedrala care poartă hramul sfântului, despre Catedrala Sfântul Nicolae din Praga.
După ce am vizitat castelul din Praga şi împrejurimile sale, am coborât spre Podul Carol trecând prin Mala Strana (micul oraş). Mala Strana este un mic orăşel construit între Podul Carol şi castelul Hradcany. Micul oraş a fost fondat în anul 1257 iar aici locuiau persoanel apropiate regelui. Cum orice oraş din lume are şi o biserică, în Mala Strana, cea mai mare biserică este Catedrala Sfântul Nicolae (Chram Svateho Mikulase).
Turlele ei se văd de la mare depărtare fiind un punct de reper în drumul spre Podul Carol. Biserica este situată în piaţa Malostranske. Parcarea aflată în spatele bisericii are următoarele coordonate GPS: N – 50.088187 şi E – 14.403226. Am ajuns în faţa bisericii, i-am dat ocol înainte de ai trece pragul şi pot spune că am văzut una dintre cele mai frumoase bisericii din Cehia. Biserica impresionează şi prin dimensiunile sale, are o lungime de 60 de metri şi o lăţime de 40 de metri cu o cupolă mare înaltă de 80 metri. Pe latura de de sud langă cupolă se află şi turnul bisericii care are aproximativ aceiaşi înălţime cu cupola. În vârful turnului se află un ceas cu patru cadrane. Taxa de intrare este de 70 coroane - aproximativ 11 lei de persoană.
Actuala biserică a fost construită pe durata a 60 de ani între 1703-1763, pe locul unde se afla o altă biserică mai mică, construită în secolul XIII în stil gotic. A fost construită de către arhitectul Kristof Dienzenfofer iar după moartea lui de către fiul său, Kilian.
Interiorul bisericii este impresionează prin măreţie şi frumuseţe. De cum am pătruns în biserică am simţit o briză rece, pereţii groşi nu lasă soarele să încălzească înteriorul bisericii. Înainte de a admira picturile m-am îndreptat direct spre altarul principal. Aici se află statuia sfantului Nicolae care domină de sus întreaga biserică. Statuia este aurită şi a fost făcută în anul 1765. Altarul este o îmbinare între lemn şi marmură. La baza altarului se află statuile a altor sfinţi ai bisericii cehe, printre care sfântul Vitus şi sfântul Wenceslas. În mijlocul altarului se află statuia lui Isus răstignit. Alături de altarul principal, în partea stângă şi drepta se află alte două altare. În partea stângă se află altarul închinat Fecioarei Maria, iar în partea dreaptă altarul închinat sfîntului Iosif. Ambele altare secundare sunt înconjurate de statui a unor sfinţi.
Din faţa altarului în partea stângă există o portiţă care duce la etajul superior al bisericii. Pentru a ajunge la etaj atrebuit să urcăm 60 de trepte din lemn construite în spirală. Ajunşi la etaj de aici am putut admira întreaga biserică. Pe tavanul bisericii se află o frescă desfăşurată pe 1000 metri pătraţi (una dintre cele mai mari din Europa) în care sunt redate şcene din viaţa sfîntului Nicolae. Fresca a fost realizată de către pictorul JanLukas Kraker între anii 1761-1770.
Tot de sus de la balcon se văd foarte bine statuile de la baza celor patru stâlpi pe care se sprijină cupola şi anume sfântul Chiril, sfântul Ioan Gură de Aur, sfântul Grigore de Nazianz şi sfântul Vasile cel Mare. Toţi cei patru sunt consideraţi părinţi ai bisericii.
Oraga bisericii nu este prea mare, are doar 4000 de tuburi care au o lungime de maxim 6 metri, dar este funcţională, iar laea se cântă şi astăzi. În biserică pe perioada verii au loc concerte de orgă şi nu numai. Şi in ziua cînd am fost noi de la ora 18 era programat un concert. Preţul unui bilet la concert este de 450 coroane (75 lei) de persoană adultă. Orga se poate „mândrii” cu faptul că clapele sale au fost atinse de celebrul Mozart, care în anul 1787 a susţinut un concert în biserică la câţiva ani de la inaugurarea bisericii. Deasupra orgii se află o pictură care o înfăţişează pe sfânta Cecilia patroana muzicienilor.
Am coborât cele 60 de trepte şi am ajuns iarăşi la parterul bisericii. Aici se mai află câteva altare mai mici dedicate unor sfinţi ai Bisericii Catolice. Pereţii interiori sunt placaţi cu marmură roz care împreună cu auriul unor statui dau o frumuseţe aparte bisericii. In biserică se află o mulţime de statui de diferite dimensiuni. Amvonul este şi el placat cu marmură, este decorat cu o pictură ce reprezintă Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul şi alte ornamente care face ca acest Amvon să fie considerat unul dintre cele mai frumoase din Cehia.
Turnul bisericii cum am mai zis are o înălţime de 80 de metri. Este o construcţie în stil baroc care a fost executată în mai multe etape. În prima etapă arhitectul bisericii Kristof Dienzenfofer la ridicat până la 65 de metri apoi în cea de a doua etapă a fost ridicat până la 80 de mtri de către arhitectul Alsemo Lurago. Pentru a ajunge în vărful turnului trebuiesc urcate 299 de trepte. De aici priveliştea este superbă. Chiar dacă turnul a fost conceput de către arhitectul bisericii, la început acesta nu aparţinea de bisericii ci comunităţii, de aceia adresa turnului este diferită de către cea a bisericii prin numărul la care este plasat 566. Turnul a fost folosit de către comunitate pentru a anuţa incendiile prin tragerea clopotului din turn.
Am plecat foarte mulţumiţi de cele văzute în biserică şi ne-am îndreptat spre Podul Carol.
Dacă aţi fost cuminţi moşul o să vă aducă daruri multe, dacă nu o nuielusă.
Trimis de zlatna in 05.12.16 11:45:36
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@mishu: Multumesc, moş Nicolae să vă aducă diseară în ghetuţe darurile pe care le doriţi.
@zlatna: Te iau si eu ca si @Zoazore, mai termina cu politeturile, aici ne spunem pe nume, sau te las sa-mi vorbesti cu dumneavoastra cand vor fi 100 de ani intre noi .
Long time ago, am trecut pe lângă Praga, venind de la Hamburg.
În clipa mea de nebunie, am refuzat să intru, sperând că voi sta mai mult în Brno, nu știu ce-a fost în mintea mea?!
Bănuiesc, însă, că o vizită de cîteva ore nu înseamnă nimic în Praga, dar, totuși, puteam spune că am fost în Paraga.
Până la urmă, nici în Brno n-am intrat... sunt un șmecher, nu?
@Yersinia pestis: Aţi ratat acum intrarea în Praga dar poate o să treceţi altădată. Praga este un oraş fabulos cu o mulţime de clădiri monument. Pentru vizitatea cât de cât a oraşului vă trebuiesc minim 3 zile. Cum ziceţi şi dv. o vizită de câteva ore nu însemna mare lucru.,
Brno l-am văzut din depărtare, de pe autostradă, pare un oraş frumos. Am vrut şă trecem la întoarcere dar ploa afară cu găleata. Poate cu altă ocazie.
@zlatna: Hei, vezi că eu sunt unul singur, de ce-mi vorbești la persoana a doua, plural?! ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Vyšehrad - cea de-a doua cetate a primilor regi ai Cehiei — scris în 04.10.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Mar.2024 Primăvară și istorie în Praga (2) — scris în 22.09.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Mar.2024 Primăvară și istorie în Praga (1) — scris în 21.09.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Mar.2024 Praga... la superlativ — scris în 25.04.24 de scubi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Praga așa cum am văzut-o noi — scris în 25.11.23 de Adrian Branescu din BRASOV - RECOMANDĂ
- Aug.2023 PRAGA si frumusetile ei... — scris în 22.08.23 de Opelantara din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Cartierele Pragăi: Nové Město — scris în 26.05.22 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ