ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.07.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2019
DURATA: 1 zile
prieteni
30 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Panorama de la Plevna versus cea de la Borodino, în subsidiar Panorama de la Cucuteni

TIPĂREȘTE URM de aici

Panorama de la Plevna

Panorama de la Plevna numită şi Epopeea 1877 a fost construită în doar câteva luni în parcul Skobelev (generalul rus care a condus armata de eliberare). A fost inaugurată în 1977 la 100 de ani de la eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman care a dominat-o 500 de ani. Are forma unui trunchi de con încercuit cu patru baionete stilizate, dintre care trei simbolizează bătăliile care au avut loc aici şi una, asediul oraşului. Proiectul este opera a doi arhitecţi bulgari iar tablourile interioare reprezentând scenele semnificative ale luptelor au fost făcute de 13 pictori bulgari şi ruşi. Înălţimea clădirii este de 47m şi o scară circulară te duce în cele patru săli tematice.

Sunt descrise evenimentele care au avut loc în cele trei bătălii din cursul războiului ruso-turc la care au participat şi românii cucerind reduta Griviţa cât şi asediul de cinci luni al oraşului Plevna. Este un omagiu adus celor 35000 eroi morţi pe câmpul de luptă. Pe fiecare centimetru pătrat sunt pictate care de luptă, tranşee, tunuri, obuze, incendii, răniţi şi morţi, urmărindu-se în amănunt aranjamentul dispozitvului de luptă din ziua bătăliei.

Există un lift dar utilizarea lui ar pierde spectaculozitatea muzeului privit de la înălţimea fiecărui etaj. Din fericire treptele sunt late, comode şi o balustradă solidă îţi uşurează urcuşul. La parter este Sala introductivă care cuprinde holul de intrare, scara de acces cu trepte largi spre panoramă, tehnica militară de epocă, busturile conducătorilor operaţiunilor printre care cel al regelui Carol I, o machetă de mari dimensiuni şi câteva tablouri tematice de mari dimensiuni (4x3.6 m). Panorama este o sală cu un diametru de 40m unde este desfăşurată o pânză pictată lungă de 115m şi înaltă de 15m la care se mai adaugă un spaţiu plan de 12m lăţime. Turiştii privesc de pe înăţimea unui deal şi au o perspectivă de 10 km în adâncime. Diorama conţine o pânză mai mică pe care este pictată ultima bătălie, cea de pe râul Vit unde a fost capturat Osman Paşa.Sala finală prezintă echipamentul soldaţilor, ofiţerilor şi armele de luptă. În tabloul care prezintă capturarea lui Osman Paşa apare colonelul Cerchez.

Panorama de la Borodino

Se află la o distanţă de peste 100 km de Moscova şi am vizitat-o cu ocazia unei excursii făcută în Rusia în 2013. Aici a avut loc la 8 sept. 1812 bătălia pentru Moscova. Armatele franceze conduse de Napoleon şi cele ruseşti comandate de gen. Kutuzov au pus în luptă 250000 oameni din care într-o singură zi au murit 70000. Deşi au învins francezii şi trupele lui Napoleon au ocupat Moscova, generalul iarnă şi-a spus cuvântul.

După aproape două luni de foame şi ger, trupele franceze rămase cu mai puţin din jumătate din efectiv s-au retras, astfel începând declinul lui Napoleon Bonaparte. Panorama de la Borodino este o pânză circulară lungă de 115m şi înaltă de 15m. Ea a fost pictată de Roubaud şi inaugurată la 100 de ani de la data bătăliei. Mutarea pânzei în construcţia circulară actuală a muzeului a fost făcută abia în 1962. De cum intri în muzeul- panoramă eşti însoţit de muzica Uverturii 1812 compusă de Piotr Ilici Ceaikovski. Efectul este spectaculos şi la data vizionării nu credeam că poate fi ceva mai perfect.

Comparând între ele impresia artistică lăsată de cele două Panorame, pe cea de la Plevna şi pe cea de la Borodino, după mine care nu sunt un specialist, prima dă mai mult senzaţia de real. Rămâi cu impresia că te afli acolo, fie într-un spital de campanie, fie în tranşee, fie în mijlocul atacului, fie printre victimele-eroi căzute pentru cucerirea independenţei . Totuşi panorama de la Borodino are cu mult mai multă notorietate fiind inclusă în toate programele turistice ale Moscovei în timp ce Plevna, cu excepţia românilor, este un orăşel aproape necunoscut.

 

Scriu despre Muzeul panoramic de la Cucuteni în speranţa că într-unul din drumurile voastre prin Moldova îl veţi vizita. Situat între Târgu Frumos şi Hârlău pe drumul dintre Iaşi şi Botoşani, este o construcţie circulară în care sunt expuse artefacte locale cu o vechime de câteva mii de ani. Arheologul folclorist Teodor Burada a observat în 1884 cum sătenii din comuna Cucuteni cară la casele lor piatră de construcţie de pe un deal numit Cetăţuie. A descoperit o necropolă de mari dimensiuni daco-getică din sec. IV î. Hr în care se găseau patru morminte nobiliare. Construcţia panoramică a fost făcută în 1984, la o sută de ani de la descoperirea epocală a lui Burada. Vizita începe la parter unde sunt expuse obiecte preistorice şi continuă la etaj de unde ai o privire de ansamblu asupra mormintelor şi exponatelor.

Din raţiuni de siguranţă originalele obiectelor: coifuri, brăţări, coliere de aur sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Civilizaţia Cucuteni este cea mai veche din Europa extinzându-se între anii 5500-2700 î.Hr pe o suprafaţă de 350000 kmp în Moldova, estul Transilvaniei, Basarabia şi Ucraina. Ceramica de Cucuteni este unică în Europa şi mai veche cu o mie de ani decât cea sumeriană. Din păcate acest muzeu ca şi alte mărturii ale continuităţii noastre pe acest pământ nu este promovat şi puţini ştiu de el.

 

WEB, dacă se poate ataşează youtube

.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 18.07.19 07:27:59
Validat / Publicat: 18.07.19 09:40:52
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 908 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 AMFOSTACOLO!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

mihaelavoicu
[18.07.19 22:38:55]
»

Uitându-mă la pozele de la Plevna, mai bine zis la bătălia de la Plevna, stau și mă gândesc, Ce crunt, e războiul! Ce-o fi fost în sufletul familiilor care aveau un copil (așa-zis copil) plecat pe front, sau frați, soți, despre care nu știau nimic.

Stau și mă gândesc câteodată, abia dacă putem să ne imaginăm condițiile în care se lupta. Nu un pat pentru odihnă, nu o masă, un blid de mâncare și cu frica în sân permanent. Apoi cărau ranița, pușca, echipamentul, îndurau mizerii, zgomote, fum, răniți oameni și cai... Doamne, că mult a mai îndurat omul!

Am văzut în 1980 Panorama de la Borodino. Știu că am fost tare impresionată. Acolo au mai înfruntat și frigul!

Despre AZI, ce să spunem, lumea se ceartă, se înjură, se jignesc, se lovesc... alții petrec, mulți habar nu au de vremurile trecute.

Să fie liniște și pace, sănătate și să auzim de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mihaelavoicu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Pleven [Plevna] și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062576055526733 sec
    ecranul dvs: 1 x 1