Povestea vinului, doar un pretext! (4)

TIPĂREȘTE

Spuneam ca vizitarea cramelor a fost un pretext de a ne face de lucru vreo 3 zile prin Italia. Cu vinul, am avut treaba doar la o crama toti si la inca una o parte considerabila, mai putin noi doi.

In prima zi am avut si primul contact cu subiectul principal, adica vinul si despre degustare v-am spus cate ceva, apoi am pornit, cu mic, cu mare spre Pasul Lanciano Maielletta, aflat la peste 1600 de metri. Drumul a fost frumos, mai intai printre vii si livezi de maslini, apoi printre „peretii” de peste 2 m de zapada.

Am urmarit indicatorul de Guardiagrele si ajungem la baza unei partii unde cu putin timp in urma, probabil, erau multi posesori de schiuri ce isi faceau de lucru. Acum, liniste totala! Oprim masinile pentru ca vedem un restaurant si o cafea ne-ar prinde bine la toti. Intram si descoperim un loc cald la propriu si la figurat. Afara era destul de rece... O sala mare de restaurant, probabil, neincapatore in plin sezon de schi, cu mobilier din lemn, cu un semineu in care trosneau lemnele si foarte multe sepci atarnate deasupra barului. Dupa bar, un domn si o doamna, trecuti de prima tinerete, isi serveau cu proptitudine clientii. Unii doreau sa bea ceva, altii sa primeasca un sandwich, noi ne-am limitat doar la cafea sau capucino. Si eu si sotul am ales cate un capucino, doar eram in tara sa de origini.

Savuram cafelele si porni mai dearte. Ajungem in Guardiagrele, o comuna din provincia Chieti, cu aproximativ 9000 de locuitori si pe strazile inguste, strajuite de cladiri medievale (unele nu chair intr-o stare buna), reusim sa ne ratacim (cu tot cu italianul nostru din grup, dar nu a fost vina lui), intoarcem cu greu si ne angajam pe drumul bun. Drumul urca, incepe sa apara zapada, pe la 1650m, in Maielletta, gasim o unuitate de cazare („Lo Chalet”) si imediat trecem parca prin tunelul timpului si in jurul nostru e multa zapada. Masinile trec pe un drum strajuit de pereti de peste 2 m de zapada. Dupa cateva curbe suntem sus de tot, in Pasul Laciano. Facem cateva poze in zapada, unii (dintre cei care nu sunt la volan) beau un pahar, dar toti suntem uimiti de frumusetea din jurul nostru.

Dupa o plimbare la munte coboram si spre mare si vom opri putin in Francavilla del Mare. Mai intai facem cativa pasi prin zona centrala a orasului, admiram cladirile vechi, dar pline de farmec, facem pauza de o apa, un suc sau un aperol spritz si vom ajunge putin si pe malul marii. Marea, e suparata, e cenusie si deloc primitoare, dar noi insistam sa ramanem cateva minute cu ea, macar pentru o poza. Ne vom intoarce spre cazare caci in seara asta era facuta rezervarea pentru”Ristocarne” (vezi impresii)

Cea de a 2 a zi a fost rezervata unei deplasari mai lungi si plecam doar cu doua masini si foarte dimineata. Drumul va insuma aproximativ 800 km dus-intors si cel mai mic component al grupului va ramane in Crecchio imreuna cu parinti, bunici si unchi.

Dupa ce am tot planuit trasee care sa nu depaseasca 200km maxim 300 dus intors, vine Roberto, italianul nostru si ne propune sa mergem la Matera.

Oaaau, nici nu visam asa surpriza! Si daca tot a fost aruncat carligul, ma agat si eu cu o propunere. Daca suntem atat de aproape, adica vreo 67 km, nu mergem si la Alberobello? Asa ramane, vedem intai Matera si apoi Alberobello!

Pe autostrada, timpul se scurge usor, distantele sunt mai mici decat atunci cand mergi pe un drum cu doua benzi si ala plin de gropi. In 3 ore si ceva suntem la periferia unuia dintre cele mai spectaculoase orase vazute de mine si al doilea in topul celor mai vechi orase din lume, dupa Petra. Am ajuns la Matera, orasul in care as putea sa a plimb zile in sir si tot nu as spune ca-mi ajunge.

Se spune ca a fost locuit cu 9000 de ani I. H. Oamenii acelor timpuri locuiau in caverne sapate in stanca si la fel au locuit si urmasii acestora pana in anii 80. Inainte de 1980, Matera era „rusinea Italiei” din cauza saraciei si a mizeriei, iar in 2019 este Capitala Culturala Europeana. Cavernele in piatra sau sassi, cum sunt numite, fac parte din Patrimoniul UNESCO.

Orasul a fost sursa de inspiratie pentru artisti si scriitori, dar si platou de filmare pentru producatorii de filme. Aici, s-a filmat filmul”Patimile lui Hristos”a lui Mel Gibson, dar si multe alte filme fara a avea teme biblice. Aici au fost exilati luptatorii impotriva fascismului si aici a scris, Carlo Levi, ”Hristos s-a oprit la Eboli”. El a descris conditiilie cumplite in care erau nvoiti sa traiasca cei din Matera. Dupa publicarea cartii (care a fost si subiect de film), guvernul italian a evacuat populatia din Matera si a interzis accesul in aceasta zona. Multi ani, aici, s-au adapostit traficanti de droguri si prostituate. Abia in anii 80 se incepe refacerea acestei mostenirii istorice.

Orasul te fascineaza si te vrajeste inca inainte de a-i trece”poarta”. Masinile noastre au oprit undeva in afara orasului si de acolo priveam vrajiti cum unele acoperisuri de case erau baza altor case si pare ca o casa „creste” din alta, iar din loc in loc cate o turla de biserica. Era clar, ce vedeam in fata ochilor cu siguranta o sa-mi placa. Urcam la bord si vom merge in oras.

Dupa ce lasam masinile in parcare pornim sa ne imbatam de istorie si de frumos. Ajungem in piata centrala de unde se incep tururile ghidate. Pretul unui bilet este de 15 euro si dureaza 2 ore. E putin, dar nici noi nu aveam prea mult timp. Daca o fi sa mai ajung in zona macar o zi am sa rezerv acestui minunat loc. Merita sa umbli pe stradutele inguste ce urca si coboara printre cladirile impovarate de ani si de durerile celor ce si-au dus traiul aici. Au locuit in aceleasi incaperi, sapate in stanca, oameni si animale pana la jumatatea sec. XX, cand guvernul a hotarat mutarea lor in locuinte salubre.

Condusi de ghidusa noastra, intram in „sassi Matera”prin locul und se afla si unul dintre cele mai mari rezervoare de apa ale orasului. Cu o inaltime de 20 de metri pentru explorarea caruia au fost necesari scafandri. Poposim un timp intr-o veche biserica crestina, unde se mai pastreaza fragmente din pictura, apoi suntem condusi printre vechile locuinte, azi renovate si transformate in case de vacanta sau hoteluri, dar ajungem si la o „sassi” amenajata asa cum era odinioara si ne facem o impresie despre modul lor de trai.

Cand turul s-a terminat eram fascinati de ceea ce am putut vedea si multi si-au propus sa mai revina. Ne indepartam cu regret de acest minunat loc pentru a trece pentru un timp in zona mai noua a orasului apoi pornim spre urmatoarea destinatie uluitoare.

Inca 67 de km si intram in lumea povestilor, in Alberobello, tara trulilor si a povestilor. Si aici ca si in Matera e o lume de vis, dar diferit. Intram pe stradutele inguste, printre casutele albe cu cusme tuguiate si inchise la culoare si traim o poveste minunata. La fiecare casa exista cate o floare, mai mare sau mai mica, inflorita sau nu si eu nu ma opresc din fotografiat. Ma simt ca un copil care isi permite sa alerge, sa rada si sa se bucure de ce e in jur.

Daca am vazut Matera si daca am alergat printre truli inseamna ca anul 2019 va fi un an bun pentru mine!

Seara, ne-am intors obositi, dar fericiti cu totii.

A treia si ultima zi a fost mai saraca in evenimente pentru ca unii si-au dorit sa rezerve putin timp pentru cumparaturi. De dimineata am plecat cu totii spre Crecchio. Eram la 3 km de centrul orasului si nu se facea sa plecam fara o vizita. Crecchio, are si el ca mai toate orasele medievale din Italia un castel doar ca, in ziua in care am mers noi, era inchis. Urmau sa primeasca vizita unui ministru si nu se putea sa dam nas in nas cu guvernantul. Ne-am multumit cu o plimbare de-a lungul zidului de aparare si pe strazile inguste apoi grupul se imparte, unii merg la o noua degustare, iar noi doi mergem in Lanciano.

Lanciano, micul oras din provincia Chieti, merita o vizita de cateva ore, poate si doar pentru a savura o cafea in Piazza Plebisscito, in apropiere de primarie, admirand cladirile si oamenii din zona. E minunat spectacolul strazii! Zona de interes turistic este delimitata de Piazza Plebisscito, Largo del Malvo si Via dei Frentani si cuprinde biserica San Francesco del Miraculo eucharistico, Santa Maria del Suffragio, Santa Lucia si SantaChiara.

Dupa o cafea si o crema de cafea savurate la o mica terasa din apropierea catedralei, pornim pe Via dei Frentani si trecem pe langa primarie, apoiPalazzo De Crecchio, Palazzo del Capitano ce adaposteste acum biblioteca, ne indreptam privirea pe partea opusa si gasim Turnul San Giovani, Chiesa di S. Agostino, Chiesa S. Croce (toate inchise). Terminam traseul trecand pe langa casa din sec. XIV, Botteghe medieovali si ne intoarcem spre Piazza Plebiscito pentru a intra in Catedrala cateva minute. Acum, e vremea sa cautam Sanctuarul Miracolui eucharistic.

Miracolul din Lanciano este la fel de important ca si cel din Orvieto, pentru biserica catolica. Miracolul dateaza din anul 700, cand un preot calugar se indoieste de faptul ca ostia si vinul din sf. impartasanie este trupul si sangele Domnului. Dupa celebrarea liturghiei a vazut ca ostia a devenit carne, iar vinul a devenit sange ce apoi se imparte in 5 cheaguri. Fiecare din cele 5 fragmente cantareste cat toate la un loc. Miracolul a fost supus cercetarii stiintifice, iar cei doi oameni de stiinta au declarat ca este vorba de un fragment de tesut muscular uman si sange uman. Grupa de sange este AB, aceiasi cu urmele de pe Sf. Giulgiu din Torino. Miracolul este pastrat in biserica San Francesco si poate fi vazut in fata altarului, intr-o urna din sticla.

Ne luam ramas bun de la Lanciano si ne intoarcem pentru a ne pregati de seara noastra la Trabucchi si apoi noaptea tarziu pornim spre aeroport.

Drumul nostru in cautarea povestilor despre si cu vin din Italia lua sfarsit.

Chiar daca nu am auzit multe povesti cu vin, am trait momente de neuitat si speram ca traditia sa meraga mai departe.

---

VIZUALIZĂRI: 12992 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI