Basilica di San Francesco din Assisi, loc de pelerinaj și tezaur de artă italiană

TIPĂREȘTE

”Dăruind, primim

Sfântul Francisc

Urcând spre Assisi pe șoseaua care șerpuiește printre pajiștile presărate cu măslini și maci, privirea îți este inevitabil atrasă de o construcție masivă ce domină orașul. A fost ridicată în extremitatea sa vestică, pe așa-numita ”Colină a Paradisului”, anterior cunoscută drept ”Dealul Iadului”, loc de desfășurare a execuțiilor publice. Zidurile groase, cele 53 de arce romanice și meterezele ce aparțin Mănăstirii Ordinului Franciscan (Sacro Convento) stau mărturie faptului că nu ne aflăm în fața unei simple biserici, ci a unui complex ecumenic, proprietate papală, a cărui denumire integrală este Basilica Papale e Sacro Convento di San Francesco dʼAssisi.

Fiind ultima etapă a vizitei noastre la Assisi vezi impresii, noi am abordat cel dintâi și cel mai important sediu al Fraților Minoriți („Caput e Mater”) venind dinspre Via di San Francesco, și astfel am ajuns în Piazza Superiore la o peluză de pe care se deschid panorame superbe ale orașului. Am admirat priceperea cu care grădinarii au tăiat din tufe litera T (”tau”), simbolul celor aleși de Dumnezeu, potrivit Vechiului Testament, și cuvântul ”PAX” (”pace”), am aruncat o privire și către statuia Sfântului Francisc călare, o operă modernă, după care ne-am îndreptat spre lăcașul religios.

Câteva informații practice

Site oficial: sanfrancescoassisi.org/en

Program de vizitare: Biserica Superioară 8.30-18 (vara până la 18.50); Biserica Inferioară 6-18.30 (vara până la 18.50). Intrarea este liberă.

Deși am citit în unele reviewuri de pe AFA despre controale severe făcute la intrare, noi nu ne-am ”bucurat” de un asemenea tratament și am pătruns pur și simplu înăuntru. Fiind după-amiaza, nu era înghesuială și în plus, am putut fotografia, ce-i drept mai cu fereală și - evident - fără bliț.

Multe din pozele făcute în interior au ieșit destul de prost, altele au fost inutilizabile, așa încât, pentru aceia dintre voi interesați de frescele și celelalte elemente decorative, recomand două filmulețe de pe youtube:

- pentru Basilica Superioară youtube

- pentru Basilica Inferioară youtube

Istoria sfântului lăcaș

Basilica papală cuprinde trei biserici suprapuse: Basilica Superioară, Basilica Inferioară și, sub aceasta, Basilica sau cripta unde se află mormântul Sfântului Francisc.

Construcția Basilicii Inferioare și a criptei care adăpostește rămășițele pământești ale Sfântului Francisc a demarat în 1228, la numai doi ani de la moartea acestuia și imediat după canonizarea sa, piatra de temelie fiind pusă de Papa Grigorie IX pe un teren donat de Simone di Pucciarello. Proiectul a aparținut lui Jacopo Tedesco, cel mai de seamă arhitect al vremii. Lucrările s-au finalizat în 1230 iar trupul sfântului a fost adus aici de la Chiesa di San Giorgio, unde fusese adăpostit temporar. Locul unde acesta a fost așezat a fost păstrat secret, de teamă de a nu fi prădat, fiind descoperit abia în 1818.

Între 1239-1253, respectând voința Sfântului Francisc, a fost ridicată Basilica Superioară, și ambele biserici au fost sfințite de Papa Inocențiu IV în 1253. Până în 1330 ele au fost integral pictate de mari maeștri ai epocii.

Cele două construcții îmbină stilurile romanic și gotic, fiind un model pentru viitoarele edificii religioase italiene. În stânga lor se înalță un turn romanic.

În 1997, un cutremur devastator a prăbușit tavanul Basilicii Superioare, ucigând patru oameni, distrugând frescele lui Cimabue și deteriorând seria consacrată vieții Sfântului Francisc, opera lui Giotto. Din fericire, mulțumită unei mobilizări exemplare, atât umane cât și financiare, lucrările de restaurare nu au durat decât doi ani.

Basilica Superioară

Realizată în stil preponderent gotic, biserica ne-a întâmpinat cu fațada sa elegantă din piatră albă pe trei nivele și cu portalul simplu, cu două uși, încununat de o rozetă. La următorul nivel se află o altă rozetă, de dimensiuni mai mari și bogat ornată, înconjurată de statuile celor patru evangheliști, iar la nivelul cel mai de sus, un fronton triunghiular. În stânga construcției se observă Logia Benedicțiunii, în stil baroc, adăugată în 1754.

Deși eram la a doua vizită, și de această dată am rămas vrăjită de luminozitatea interiorului, dată de ferestrele înalte cu vitralii (primele din Italia), ca și de arcele grațioase pictate cu brâuri decorative și mai ales de culorile vii ale frescelor ce împodobesc integral pereții.

Cele 28 superbe fresce care ilustrează viața Sfântului Francisc și decorează partea inferioară a pereților navei principale sunt considerate ca aparținând pictorului și arhitectului toscan Giotto di Bondone (1267-1337). Ele s-au aflat în centrul unei dispute între specialiști neîncheiate nici astăzi, unii atribuindu-le integral marelui artist, alții ucenicilor săi. În fine, o ultimă școală de gândire îl indică drept autor pe Pietro Cavallini și școala sa ori pe așa-numitul Maestro di San Francesco, un pictor rămas anonim, probabil originar din Pisa și supervizor al întregului ciclu. În ciuda unei lipse de unitate relativ vizibilă, frescele denotă însă elemente inovatoare specifice lui Giotto: expresivitatea și emoția ce se citește pe figurile personajelor, folosirea tehnicii perspectivei, îndepărtarea de la stilul mai rigid al iconografiei de tip bizantin.

Dar să lăsăm controversele pe seama celor care se pricep și să ne bucurăm privirea cu imaginile absolut remarcabile în care Sfântul Francisc e înfățișat predicând păsărilor, rugându-se la mica biserică San Damiano ori lepădându-se de bunurile lumești. Să facem înconjurul bisericii și să admirăm și celelalte fresce de Cimabue, Jacopo Torriti sau Pietro Cavallini, cu scene din Vechiul și Noul Testament, ca și sculpturile din cor de Domenico Indovini și statuile cu temă (evident) religioasă.

Basilica Inferioară

Intrarea (separată) la această biserică, construită în stil romanic, se face după coborârea unei scări din marmură prin două uși superb sculptate cu scene din viețile sfinților Francisc, Clara, Ludovic și Anton de către Ugolinuccio da Gubbio (cca. 1550), respectiv de un artist umbrian anonim (1573). Deasupra portalului se află o rozetă despre care s-a spus că ar fi ”ochiul celei mai frumoase biserici din lume” iar în stânga, bustul Papei Benedict XVI.

Spre deosebire de Basilica Superioară, interiorul aici este mai întunecat și mai sobru, predominând culoarea de un albastru aproape ireal de frumos a cerului înstelat. Nava principală conține cele mai vechi fresce din ansamblul religios, atribuite lui Maestro di San Francesco, cele de pe peretele sudic fiind dedicate vieții Sfântului Francisc iar cele de pe peretele nordic, patimilor lui Hristos. Amplasamentul lor, față în față, sugerează o paralelă între suferințele Mântuitorului și sentimentele de devoțiune și compasiune propovăduite de Sfântul Francisc.

Părțile inferioare ale zidurilor au fost în timp deteriorate, dar se distinge ”Madonna cu pruncul și îngerul” de Cimabue. Tot lui îi este atribuită și fresca ”Madonna cu Sfântul Francisc” din dreapta altarului, în timp ce fresca din stânga este de Pietro Lorenzetti. Bolta a fost zugrăvită de discipolii lui Giotto cu fresca ”Trei virtuți ale Sfântului Francisc” (sărăcia, castitatea și supunerea) și cu o alta reprezentând ”Triumful Sfântului Francisc”, în timp ce maestrul se crede că ar fi pictat ”Crucificarea”.

Din cauza popularității crescânde a basilicii, mai multe familii nobilare au adăugat între 1270-1350 capele, distrugând o parte din pereți. Cappella di San Martino este decorată cu fresce de Simone Martini. Capela Sfintei Ecaterina din Alexandria cuprinde fresce, probabil de Andrea deʼBartoli, și vitralii de Giovanni di Bonino. În Capela Sfântului Sebastian putem admira o pânză de Giorgetti și lucrări de Martelli și Ottaviano Nelli, iar în cea dedicată lui Ludovic de Toulouse și Sfântului Ștefan al Ungariei, fresce de Dono Doni și vitralii atribuite lui Simone Martini. Cesare Sermei a pictat frescele din Capela Sfântului Anton din Padova. În fine, Capela Mariei Magdalena cuprinde câteva dintre cele mai valoroase opere ale școlii lui Giotto sau poate ale maestrului însuși.

Din nava Basilicii Inferioare se coboară pe o scară dublă în criptă. Așa cum spuneam, mormântul Sfântului Francisc a rămas ascuns timp de aproape șase secole, fiind zidit sub altar și descoperit abia în 1818. Papa Pius VII a permis dezgroparea sarcofagului și a ordonat amenajarea criptei, care a fost proiectată în stil neoclasic de Pasquale Belli, cu marmură prețioasă. În 1925-1932, sarcofagul a fost refăcut în stil neoromanic, sobru și auster, din piatră nefinisată, după planurile lui Ugo Tarchi. Sarcofagul cu capac din piatră a fost așezat în centrul criptei și înconjurat de un brâu simplu din fier. În 1934, patru dintre cei mai devotați călugări adepți ai Sfântului Francisc au fost înmormântați în nișele alăturate iar la intrarea în criptă a fost adusă o urnă cu rămășițele pământești ale Jacopei dei Settesoli, o nobilă de origine romană care i-a stat alături sfântului la Porțiuncula la momentul când acesta s-a stins din viață.

Din criptă am urcat înapoi în Basilica Inferioară și de aici, clipind din ochi pentru a ne acomoda cu soarele puternic, am ieșit afară.

La fel ca la prima vizită la basilică, și acum am fost copleșită de atmosfera de profundă smerenie, ecou al învățăturilor Sfântului Francisc, un om al păcii și bunei înțelegeri atât între semeni, cât și cu natura și ființele necuvântătoare. Temele predilecte ale mesajului său - modestia, ascultarea, simplitatea, egalitatea - au dus la demararea unui proces de reformă a Bisericii catolice, reflectat în Basilica Papală de tehnicile inovatoare folosite de Giotto, Cimabue, Cavallini și alții. Astfel, înnoirile din viața evanghelică au mers mână în mână cu cele din domeniul artistic, rezultatul fiind unul cu reverberații profunde în secolele ce vor urma.

Din păcate, nu am reușit să vedem curtea interioară, și nici muzeul. Nu am intrat nici măcar în magazinul cu obiecte religioase, însă în drum ne luaserăm răgazul de a cumpăra câteva mici suvenire. Adevărul e că trecuse de ora 5 după-amiaza și după un tur de forță de 8 ore, cu o unică pauză la Cafe del Duomo, eram frânți de oboseală și abia așteptam să ne întoarcem acasă. Ne-am oprit totuși pentru a imortaliza superba panoramă și verdele intens al Văii Umbriei.

Am coborât apoi în Piazza Inferiore di San Francesco, o esplanadă în pantă pavată cu piatră în benzi alternante în nuanțe de alb, roz și cenușiu cu efect aproape hipnotic și înconjurată de colonade construite în 1474. Este locul unde mulțimea de pelerini se adună pe 4 octombrie, ziua când este celebrat Sfântul Francisc.

Din această piață am continuat să coborâm pe Via Frate Elia spre Piazza Giovanni Paolo II, de unde am luat autobuzul spre gară și de aici am ajuns cu trenul la Perugia, călătorind însă în picioare. Repet: Assisi este cel mai turistic și mai aglomerat oraș din Umbria.

Și totodată și cel mai încântător și captivant.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1956 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI