Vacanță în Peru

TIPĂREȘTE

Mi-am dat câteva zile, după revenirea în țară, pentru a se mai decanta impresiile în urma „expediției vieții” . Credeam că sunt un om umblat, care le-a văzut cam pe toate. Ca să constat, ajuns în Peru, că nu eram pregătit aproape deloc pentru ceea ce am întâlnit acolo. A fost greu de tot, din multe puncte de vedere. A meritat? Categoric, da! Visez să revin? Ei bine... poate, dar nu prea curând 😊.

___

Peru este o țară imensă: cât Franța, Germania, Polonia și Cehia la un loc. Iar diversitatea geografică, a florei și a faunei, precum și cea umană, depășește cu mult ceea ce întâlnim pe continentul nostru.

În doar două zile am trecut de la nivelul mării la cota 5000, de la 35 de grade la temperaturi negative, de la soare arzător la furtuni de zăpadă. Aici deșertul arid se învecinează cu câmpii fertile, munți cu creste albe sunt separați de văi terasate, propice pentru agricultură. Iar la poalele lor te întâmpină o luxuriantă vegetație tropicală! Aproape jumătate din țară este acoperită de Jungla amazoniană – marele fluviu își are izvoarele chiar aici, în Peru.

Nu departe de Lima, în Micul Galapagos, am văzut pinguini și lei de mare. În Canionul Colca am admirat maiestuoșii condori, iar în zona Cuzco – micuțele păsări colibri. Am prins Festivalul vigoniilor, când simpaticele cămiluțe (da da, sunt rude ale cămilelor, nu ale căprioarelor noastre, cu care seamănă atât de bine) sunt capturate, tunse și redate, din nou, munților; vânătoarea lor este strict interzisă, se lasă cu pușcărie.

La 4000 de metri, iarba rară și uscată pare a fi suficientă pentru alpacale și lame, rudele domesticite ale vigoniilor. Mai jos, unde iarba este mai grasă și viața mai ușoară, oamenii aleg să crească oi, vaci, cai, porci și păsări de curte, ca pe la noi. Probabil că alpacalele preferă o existență mai austeră, în post și apropiere de ceruri 😊. [Mă enervează maxim forma de plural pentru „alpaca” , dar DOOM insistă că așa ar fi corect; cine sunt eu, să contrazic Academia? ]

Să nu uit de gândaci și de țânțari. Primii nu m-au supărat prea tare, nu au intrat în cameră (ca în Mongolia, unde am conviețuit cu ei). Dar țânțarii m-au atacat mișelește, au intrat pe sub tricou sau pe sub pantaloni. La o săptămână distanță, încă am brațele pline de bube ciudate: inițial au fost niște puncte negre, care s-au umflat după câteva zile; acum încep să se usuce. Sau, poate, am colecționat acolo și am adus cu mine vreo doi purici? Nici asta nu este exclus.

___

Nicăieri nu am mai întâlnit o asemenea varietate de fizionomii. Pericolul de a confunda oamenii nu este prea mare, poate cu excepția zonei Cuzco, unde amprenta vechilor populații indigene este mai pregnantă.

Este, practic, o națiune de metiși, și așa s-au declarat la ultimul recensământ 60% dintre locuitorii țării. Al doilea grup ca mărime, 26%, îl formează amerindienii: populațiile andine Quechua și Aymara, dar și numeroase comunități din bazinul Amazonului. În rest, 6% se consideră albi (Miguel, ultimul ghid, spunea că probabil procentul real este 0,01%; revin), 4% afro-peruani și restul asiatici (chinezi, dar și japonezi sau coreeni).

În primul rând, să spunem că, în ciuda clișeelor care se tot vehiculează, peruanii NU sunt urmașii incașilor. Asta pentru că incașii nu au fost un popor, ci doar o familie, un clan, care a fondat și a stăpânit cel mai întins imperiu din cele două Americi. Au apărut în istorie în prima jumătate a sec. XV, au cucerit aproape toată coasta pacifică a Americii de Sud și au dispărut un secol mai târziu. Au adoptat limba quechua, a primului și celui mai important grup etnic pe care l-au subjugat. Incașii au fost stăpâni nemiloși, dar buni organizatori – mărturie stau zecile de temple și orașe a căror construcție au proiectat-o și au coordonat-o, dar care au fost construite cu sudoarea și sângele populațiilor quechua, aymara, chimú, chanka, huanca, lupaca și care or mai fi fost, ce trăiau prin aceste locuri de multe sute de ani.

E adevărat că, dat fiind faptul că imperiul s-a extins cu viteza focului, numărul membrilor familiei regale din Cuzco a devenit prea mic pentru a administra un teritoriu atât de mare. Drept urmare, au apărut incașii prin privilegiu: lideri ai triburilor aliate sau cucerite, cărora li se acorda statutul onorific de „incaș” pentru a ajuta la guvernare, chiar dacă nu aveau sânge regal. Mărturiile spun că incașii erau înalți, în timp ce supușii lor, inclusiv incașii prin privilegiu, erau oameni scunzi, deci era exclus să fie confundați cu adevărații stăpâni.

Nici urmașii amerindienilor nu sunt prea voinici. Și nici nu s-au omogenizat: ghidul nostru, de etnie quechua, bărbat pe la 1,65, a ținut să ne spună, în drum spre Puno, că populația aymara din zona Lacului Titicaca este formată din oameni foarte mărunți. Și chiar așa este, bărbații au 1,50, iar femeile ai înălțimea unor copii.

Acest uriaș imperiu a fost pus la pământ de o mână de oameni: 170 de spanioli, cu vreo 30 de cai și două tunuri. Cum a fost posibil așa ceva? Au primit ajutor din partea supușilor incașilor, care nu își iubeau deloc stăpânii. Și au profitat de subțirimea păturii conducătoare și de absența celei mijlocii: odată eliminați liderii, nu a mai fost cine să se pună în fruntea localnicilor.

Miguel ne spunea că, până la urmă, spaniolii nu au fost cel mai mare rău care se putea întâmpla: au lăsat mai multă libertate indigenilor decât o făceau incașii și nu au masacrat populația locală (desigur, i-au lichidat pe incași, și anume pe cei care nu s-au retras în zona Amazonului, cei care au ales să lupte). În plus, nu s-au ținut departe de populația majoritară, și-au luat soții din rândurile sale și s-au amestecat cu ea.

Ceea ce nu înseamnă că a fi urmaș al europenilor nu ar fi un avantaj. Dar, comparativ cu toate celelalte țări din America de Sud, Peru stă cel mai bine la capitolul diversitate culturală și are cel mai redus nivel de discriminare.

Chiar termenul creol are, aici, mai curând o semnificație culturală decât una rasială. Dacă în timpul stăpânirii spaniole desemna un descendent pur al europenilor, născut însă în America (= clasa socială dominantă), în prezent nu mai are conotații biologice, ci descrie cultura urbană de pe coasta Peru-ului (în special din Lima), formată din fuziunea elementelor spaniole, africane și indigene – în contrast cu cultura indigenă tradițională din Anzi (cultura andină).

Până către finalul anilor 1900, toți președinții țării au fost urmași ai spaniolilor sau a imigranților europeni mai recenți (italieni, germani, chiar polonezi). În 1990 a fost ales președinte japonezul Alberto Fujimori (1990-2000; se spune că nici măcar nu avea cetățenie peruană când a candidat prima dată), iar acum două luni a câștigat alegerile fiica sa, Keiko Fujimori. Între cei doi, au mai condus țara metișii Alan García (primul mandat 1985-1990, al doilea 2006-2011) și Ollanta Humala (2011-2016), precum și indigenii Alejandro Toledo (2001-2006, primul președinte quechua, mândrindu-se cu rădăcinile sale andine), Pedro Castillo (2021-2022) și Dina Boluarte (2022-2025, prima femeie președinte, vorbitoare nativă de quechua).

Să mai spun că femeile sunt prezente în viața publică, având drepturi egale cu bărbații; nu am sesizat nicio discriminare de gen.

Economic, social și politic, Peru este împărțit în funcție de marile regiuni geografice: Costa (coasta urbană, mai bogată), Sierra (zona andină, cea turistică, muntoasă și rurală) și Selva (jungla amazoniană). În fața urnelor, Costa votează dreapta (au impus actuala președintă, care a câștigat cu 50,1%), Sierra este de stânga, chiar revoluționară, iar Selva e anti-sistem (deși, de obicei, se aliniază cu ce dictează capitala). Miguel ne spunea că Peru este fracturat între nord (Lima și sateliții) și sud (Anzii).

___

În Peru, natura este magnifică, vechile monumente sunt impresionante, iar orașele prin care treci sunt foarte frumoase. Frumoase, dar nu peste cele din Spania, sursa lor de inspirație – nu merită să faci 16000 de kilometri pentru a le vizita, când ai originalele mult mai aproape.

Prin urmare, în Peru se merge pentru natură și pentru vechile monumente ale civilizațiilor native ale Americii. Ceea ce presupune drumuri lungi și efort fizic: nu oricine se califică pentru o vacanță în această frumoasă țară 😊.

În primul rând, e fusul orar: sunt cu opt ore în urma noastră. Ceea ce înseamnă că, dacă obișnuiești să te trezești la 6-6:30, ca mine, acolo te trezești la 22-22:30, înainte de a culca. Poate pentru alții este mai simplu, dar eu am suferit mult din cauza asta.

Soluția mea, când zbor către vest, este să nu dorm deloc pe avion. În felul ăsta ajung la destinație atât de obosit, încât reușesc să închid ochii la 21-22, ora locală. Dar, chiar și așa, după puține ore de somn mă trezeam și pas să mai adoarmă cineva. M-am reglat după o săptămână, abia.

[Mai este o problemă, despre care am să vorbesc în articolele de cazare, când/dacă am să le scriu: majoritatea hotelurilor din Peru sunt construite în jurul unor curți interioare, cu uși/geamuri care dau către acest patio. Multe excursii necesită plecarea la ora 3, 4 sau 5 dimineața; asta înseamnă că mai multe grupuri de turiști se adună, succesiv, în hol, făcând gălăgie – cate 15-20 de minute, în mai multe reprize. E un coșmar.

Și, încă: în Peru, cameră matrimonială înseamnă cameră single (9-10 m. p.) cu pat king. Dacă cineva merge la baie peste noapte, e imposibil să nu lovească toate bagajele, sau să nu dărâme ceva în spațiul ăla atât de strâmt. Chiar dacă se face o economie de 10-15 dolari pe seară, nu merită sub nicio formă să luați cameră matrimonială; obligatoriu dublă cu paturi separate! ]

Apoi, e problema altitudinii. Arequipa se află la 2350 de metri, Cuzco la 3400 de metri, Aguas Calientes la numai 2.040 de metri, iar Puno, lângă Lacul Titicaca, la nu mai puțin de 3.830 de metri. Asta pentru a nu mai spune că drumul spre Valea Condorilor te duce până la 4950 de metri, iar Muntele Curcubeu este la peste 5000.

E greu, am suferit cu toții (eu, poate, cel mai puțin: amețeală și durere de cap de doar câteva ore). Soluții: se mestecă frunze de coca sau se iau pastile (am preferat ceva naturist, Altivital – pe bază de ghimbir, frunze de coca și guarana, dar există și variante mai dure). Iar în holurile hotelelor din Puno și Cuzco am fost întâmpinați de tuburi cu oxigen, și am avut ocazia de a vedea că chiar sunt folosite.

Încă, e problema vremii. În Peru sunt două sezoane: cel ploios (octombrie - aprilie) și cel secetos (mai - septembrie). În sezonul ploios e vară, cu temperaturi înalte și umiditate greu de suportat. Și, chiar și atunci, la altitudini mari este rece.

Noi am fost, cum ar veni, iarna. La Lima / Ica / Arequipa / Machu Picchu am avut 30+ grade și un soare arzător – cu atât mai arzător, cu cât eram la altitudini mai mari. Consecință: ne-am bronzat pe față/brațe, dar nu înainte de a face insolație. Asta ziua, pentru că noaptea erau nu mult peste 10 grade. În primele cinci zile, în Lima și în Arequipa, nu am avut cu ce încălzi camerele. Consecința: unii au răcit, le-a curs nasul până în momentul plecării.

Faptul că, în aceeași zi, am trecut de la 10 grade (dimineață) la 30 la amiază, apoi 5 în vârful muntelui, din nou 25 la poale și iar 10 către seară a fost o mare problemă: pur și simplu nu mai știam ce să punem pe noi. În plus, eram nevoiți să cărăm permanent o grămadă de haine, așa... just in case.

Altă problemă: drumurile. Peru are șosele destul de bune, dar ele nu te duc până la zonele de interes. Pentru a vedea Canionul Colca, Machu Picchu, Muntele Curcubeu sau Valea Sacră – ei bine, ai de pătimit. Drumurile pietruite merg suspendate deasupra prăpăstiilor, cu o singură bandă, în serpentine strânse, fără nicio balustradă. Dacă ai în mașină pe cineva căruia îi este frică, îți rămâne în gât peisajul fantastic de care ai parte. Oricum, uitați de Transfăgărășan sau Transalpina, peruanii au sute de kilometri de drumuri de zeci de ori mai spectaculoase.

Ideea este că, permanent, pe unul dintre noi îl durea ceva. De la nesomn? De la altitudine? Insolație, răceală? Rău de mișcare? Toate la un loc? Cel mai probabil.

În plus, am avut și un traseu destul de solicitant din punct de vedere fizic. Cel puțin pentru niște oameni 50+ și sedentari (din cauza profesiei, dar nu numai, și din motive de comoditate). Am avut „de muncă” mult mai mult decât @Pușcașu Marin sau decât @grecudoina; cei-i drept, însă, @buterfly* a pătimit mai tare ca noi.

Dacă tot i-am pomenit pe cei care au scris aici despre Peru, țin să le mulțumesc – am aflat o grămadă de chestii din articolele lor!

___

Constat că am spus mai curând de ce nu Peru. Dar de ce da? Ei bine, dacă ar fi să dau un singur motiv, acela este mâncarea: nicăieri nu am găsit bucătărie mai bună și mai diversificată. De la cele mai simple lucruri, la feluri sofisticate. Nu e deloc ieftin, însă.

Cum, de altfel, nimic nu este ieftin. Nu pentru turiști, vreau să spun, pentru că peruanii obișnuiți sunt săraci. Au creat o realitate paralelă, cel care vine aici intră în contact doar cu partea frumoasă și interesantă a țării. Și asta îl costă. Sigur, poate mânca în piață, pe tejgheaua din fața celui care gătește acolo, pe loc, în fața lui, și plătește, poate, jumătate față de restaurant. Dar câți riscă să facă asta, în absența unor condiții minimale de igienă? Și, încă: ce spun este valabil pentru piețele centrale, care în esență sunt tot pentru turiști, chiar dacă pentru cei veniți low budget. Am intrat pentru scurt timp și într-o adevărată piață a localnicilor și am ieșit extrem de repede.

Voi revini cu chestiuni concrete privind traseul și felul în care ne-am organizat. Până atunci, vă las în compania unora dintre cele mai instagramabile imagini surprinse, de mine sau de colegii de aventură.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 179 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI