Labin și Rabac - un fermecător centru istoric și o fermecătoare plajă

TIPĂREȘTE

Farmecul deosebit al peninsulei Istria nu constă neapărat în plajele ei bolovănoase (una singură-i cu nisip, la Medelin), cât în frumoasele sătucuri cocoțate pe câte un vârf de deal, cu centre istorice mai mult sau mai puțin conservate (în general, mai mult), veghind impasibile culturile din vale, în majoritate viță-de-vie, măslini și pomi fructiferi. Anterior vizitei noastre, am citit pe undeva că Istria seamănă foarte mult cu Toscana, lucru oarecum de înțeles, având în vedere apropierea geografică și anii de stăpânire italiană, ai căror influență se simt la fiecare pas. Eu în Tocana n-am prea ajuns, cel puțin nu în zona rurală, la care face referire comparația, însă Istria am bătut-o în lung și-n lat și m-a fermecat cum n-am crezut că se va întâmpla...

Labin a fost primul sat istoric vizitat de noi; logic, deoarece aici am ales să ne stabilim baza pentru 2 zile și, mai mult decât atât, cazarea am avut-o chiar în centrul vechi. Primul tur de recunoaștere l-am făcut chiar în seara dintâi, destul de târziu, după ce am mâncat, ceea ce desigur a avut un oarece farmec, pustiu fiind totul și scăldat în lumina ca de gălbenuș topit a felinarelor. A doua zi dimineață am luat-o de la capăt și tot așa, a fost bine, căci nu ne-am intersectat decât cu câțiva alți turiști „loco” , asemenea nouă.

Am ieșit de pe aleea noastră în piața mare, unde imediat în stânga ne-a întâmpinat vechea loggia venețiană, excelent conservată, în prezent ea fiind „antecamera” unui hotel de 4*. Alături, o plăcuță explicativă în 4 limbi ne informează succint că loggia provine din sec. 16, la origine fiind facilitate publică și că păstrează încă blazoane ale vechilor familii nobiliare din Labin.

Pe urmă, primul popas l-am făcut la Centrul Infoturistic, pe care-l remarcaserăm cu o seară înainte în apropierea porții principale de intrare în orașul vechi. Există și ceva magazine cu suveniruri în apropiere, deja se deschiseseră; ăstora le-am dat skip, nu ne-au interesat. Dar cu Centrul Info am făcut o treabă grozavă, pentru că am găsit acolo o sumedenie de broșuri, între care un minighid genial, cu o hartă foarte bună, pe care sunt marcate cu buline de culori diferite, pe categorii, principalele obiective turistice. În plus, pe spate, conține câte o scurtă descriere a celor mai reprezentative 35 de orașe și sate istorice din Istria, lucru care ne-a ajutat foarte mult să le selectăm pe cele mai interesante din punctul nostru de vedere, optimizându-ne traseele.

Nu departe, chiar în fața porții de intrare în orașul vechi, se află o mică esplanadă cu un tun, ce marchează locul unei bătălii cu turcii, în 1599. Și nu departe, semi-ascunse după un pâlc de copaci, am mai decoperit ceva ce m-a amuzat: vechile toalete publice! Cât de vechi - nu-mi dau seama; nu foarte vechi, după aspect, o să vedeți în poză, posibil să nu aibă mai mult de un secol... În sfârșit, am fost surprinsă că le-au păstrat, dar până la urmă, într-o oarecare măsură, pot fi și ele considerate parte din istorie, nu?! Latrinele romane nu le vizităm?!

Am fine, am admirat din nou poarta San Fiore, principala poartă de intrare în orașul medieval, provenind din sec. 15-16 – impozantă, construită din mai multe rânduri laterale de piatră albă, cu un fronton triunghiular pe care se pot distinge, pe lângă leul Sfântului Marcu (simbolul Republicii Veneția, după cum se știe), blazoanele orașului Labin și familiei Grimani. Am trecut pe sub bolta prelungă, garnisită pe interior cu o plasă cu leduri (le văzusem aprinse seara trecută, loc potrivit pentru selfie-uri) și am pășit pe caldarâmul pavat cu blocuri măricele de piatră lucioasă, printre care ici-colo se ițesc mici smocuri de iarbă. (Destul de greu de pășit pe pietrele astea; atenție cu ce vă încălțați!)

Clădirile din centrul vechi au în general 2-3 niveluri și ziduri văruite în culori vii, calde: ocru, cărămiziu, galben, roz, roșu; prima impresie e copleșitoare! Remarcaserăm și aseară o clădire cu turn (chiar pe strada unde se află B&B-ul nostru), am crezut că-i biserică, dar plăcuța de pe zid zice că de fapt ne aflăm în fața lui teatrino (teatrul mic), ridicat în 1844 pe locul unui depozit public de cereale. Are uși și ferestre arcuite, câte 3 de fiecare și un mic fronton deasupra; și turn cu ceas. Vecina lui teatrino poartă și ea o plăcuță cu o inscripție croato-italiană, din care înțelegem că aici a locuit ceva personalitate importantă.

Strada principală, destul de lată, urcă în trepte mărunte printre 2 șiruri de clădiri impozante (vechi palazzo, reședințe nobiliare). La loc de cinste, prima pe dreapta, biserica parohială Sf. Maria, provenind din sec. 11, cu ultima „reajustare” importantă în sec. 18. Fațada sa, de formă aproximativ triunghiulară, este decorată cu mai multe elemente: leul venețian, blazonul orașului, o mică statuie barocă reprezentându-l pe senatorul Antonio Bollani (a luptat împotriva stăpânirii otomane), o rozetă gotică și 2 mici campanile. Interiorul este cald, luminos și pastelat; se remarcă frumosul plafon pictat în nuanțele tutunului.

Nu departe, pe aceeași parte, ne întâmpină bisericuța Sf. Ștefan, reconstruită în 1991 pe locul unei vechi capele din sec. 17. Are niște mici frontoane decorative deasupra ușii și a celor 2 ferestre laterale, însă pe aceasta n-o putem vizita, o găsim închisă. Oricum, sunt foarte drăguțe amândouă bisericile, Sf. Maria și Sf. Ștefan, parcă-s mama și puiul ei...

Lângă bisericuță – cea mai faină clădire din centrul vechi (după mine) ! Ziduri roșcate, ancadramente alburii de piatră, obloane albastre... Palazzo Battiala-Lazzarini, cu fațada provenind din 1727, restul din 1630, adăpostește începând cu anul 1960 Muzeul Orașului. Conform orarului alăturat, funcționează zilnic între 10 și 15, bonus vineri, sâmbătă și duminică, când e deschis și după-amiaza, între 18 și 21. Ar trebui să mai așteptăm cam jumătate de ceas, dar zicem pas și mergem mai departe. Micul nostru ghid turistic ne informează că muzeul prezintă exponate legate de trecutul minier al zonei, precum și de cel revoluționar (în timpul marii greve din 1921, minerii au proclamat în Labin Republica Albona, care a supraviețuit aproximativ o lună).

Ne pierdem mai departe pe străduțe, admirând culorile și arhitectura veche a caselor, florile din grădini, adulmecând parfumul smochinilor, bucurându-ne de aerul tare și de cerul limpede. În punctul cel mai îndepărtat al orașului vechi, ne așteaptă La Panorama – punct de belvedere asupra văii de sub noi, cu orașul de jos pe o parte, cu marea pe alta, în depărtare... Ne întoarcem pe alte străduțe, pe un traseu aproximativ circular. Un lucru specific acestui orășel, care ne uimește și ne încântă: ici-colo, zidurile caselor sunt împodobite cu „tablouri” zugrăvite, înfățișând bărbați – personalități locale, mă gândesc.

Corespondentul lui Labin „la mare” se numește Rabac. De fapt, în Rabac am vrut să luăm cazare, noi fiind mai degrabă niște suflete marine decât montane. Chiar am luat în primă fază, dar am anulat și m-am gândit că Labin e chiar mai bine, că-i mai aproape de șoseaua ce înconjoară peninsula, deci cu acces mai facil spre celelalte direcții. În fine... Ideea e că nu putem să nu ne abatem și prin Rabac, mai ales după ce poze am văzut, cu dispoziția sa amfiteatrică în jurul golfului! Între Labin și Rabac nu-s decât 4-5 km, mintenaș ajungem.

Parcăm în apropierea plajei Maslinica; „în apropierea” e un fel a spune, mai corect ar fi „deasupra” , căci avem de coborât pe o alee, binișor. La nivelul mării, nu departe, se înșiră 3-4 hoteluri gen AI, există și tobogane, și terenuri de sport – tot tacâmul. Plaja e lungă de vreo 200 m, destul de lată, o parte acoperită cu șezlonguri, o parte „la liber” . Toate facilitățile sunt prezente, se-nțelege. Privind jur-împrejur, înțelegem adevărata dimensiune a situației, adică motivul pentru care acest loc este atât de apreciat de turiști: casele îmbrăcate în bolți de bougainvillea, cocoțate una peste alta în stânga, pădurea verde în dreapta, coborând și topindu-se în albastrul oțelos al mării...

Plaja e cu pietricele, dar apa se adâncește lent. Greu găsim un locșor pentru prosoapele noastre, în jur e plin de familii cu copii. Stăm o oră, pe urmă mai prelungim cu încă una, plătim parcarea direct de pe plajă, în aplicație; trăiască tehnologia modernă! Avem timp, printre reprize de bălăceală, să ne facem un mic traseu pentru după-amiaza ce urmează. Istria, venim!...

---

VIZUALIZĂRI: 1480 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI