GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Șapte zile de vis la Parga – septembrie 2016 (III)
Locuri de atracție la Parga
Deși nu este foarte mare, Parga are pentru turiștii ce vin acolo, o mulțime de atracții și de obiective turistice, care merită să fie vizitate, sau admirate.
Plajele din Parga. Mai întâi, aș vrea să vorbesc despre plajele Pargăi, care oferă turiștilor multă încântare și plăcere de a se bucura de soarele Greciei, blând în primele luni ale sezonului și în cele de toamnă, și foarte arzător în lunile iulie și august.
De-a-lungul coastei de vest există mai multe locuri unde cei ce aleg un concediu la Parga, pot să își petreacă timpul în bătaia soarelui. Unele dintre acestea sunt însă mai îndepărtate de oraș, motiv pentru care trebuie să ai la dispoziție un mijloc de transport cu care să ajungi la ele. Pentru cei care merg acolo cu autoturismele proprii, asta nu ar fi o problemă dar pentru cine ajunge cu autocarul desigur că este destul de dificil să ajungă zilnic în locurile de plajă mai îndepărtate așa că majoritatea turiștilor aleg pentru asta, locurile cele mai apropiate pe care le oferă stațiunea.
În Parga există trei locuri unde se poate face plajă în condiții excelente, alegerea unuia sau altuia dintre ele, depinzând de dorința fiecăruia în funcție de distanța de la locul de cazare, sau de alte criterii care țin de gustul alegătorului. Acestea sunt Piso Krioneri Beach, Krioneri Beach și Valtos Beach.
Piso Krioneri Beach, este cea mai mică și este situată în parte de sud a orașului pe țărmul unui mic golf. Această plajă nu are însă nisip ci piatră albă rotundă destul de mare astfel este destul de dificil să te așezi acolo pe cearceafuri sau prosoape de plajă. Este dotată însă cu șezlonguri, (paturi pliante) ceea ce rezolvă inconvenientul de care vorbeam. Nu știu care este prețul pentru un șezlong pe această plajă. La celelalte două plaje prețul este de opt euro, pentru două șezlonguri și o umbrelă. La piso Krioneri Beach, există niște umbrare fixe, acoperite cu papură. Apa este liniștiă și foarte limpede dar tot cu piatră, și de asemenea, se adâncește destul de abrupt chiar din apropierea malului.
Krioneri Beach se află chiar în centrul orașului. Este o plajă cu nisip fin, are o lungime destul de mare iar lățimea permite așezarea a trei rânduri de șezlonguri pe toată lungimea ei. Ocuparea unui șezlong nu este obligatorie astfel că cine dorește poate să se instaleze direct pe nisip. Aici apa este minunată. Se adâncește la o distanță mai mare de mal, este de asemenea foarte limpede, iar în perioada când am fost noi era și foarte caldă. Amintesc faptul că aici există în apă, niște peștișori, de 5 - 6 sau 7 centimetri, care umblă numai în pereche și care, cum ai intrat în apă, vin și te ciupesc de picioare. Ciupitura nu este periculoasă dar pentru că te iau prin surprindede în prima clipă nu ai un sentiment foarte plăcut.
În fața plajei, cam lo o sută de metri, se găsește Insula Panagia, pe care este construită o bisericuță. Pe insulă, se poate ajunge fie înotând fie cu barca. De la capătul plajei spre nord, se întinde golful portului, care ține până la promontoriul stâncos pe care se află, Fortăreța Venețiană.
Plaja Valtos, sau Valtos Beach, se găsește în partea cea mai de nord a orașului, în spatele Cetății Venețiene. Accesul la această plajă se poate face atât pietonal, pe un drum în pantă ce ocolește cetatea, cât și cu aquataxiul. O barcă cu coviltir, ce poate transporta cam zece persoane odată, ocolind pe apă promontoriul pe care se află cetatea. Plaja Valtos este cea mai mare plajă a staținunii având o lungime poate chiar de un kilometru și o lățime apreciabilă. Este foarte căutată pentru nisipul fin și pentru apa ce se adâncește treptat pe o distanță mai mare, ceea ce îi atrage pe cei ce merg cu copii acolo.
În afară de plaje există multe alte obiective turistice și puncte de atracție care merită să fie vizitate, sau văzute. Asta dacă îți ajunge timpul. Iată câteva dintre ele.
Din Parga se pot face excursii cu vaporul în insulele Paxos și Adipaxos, în Corfu dar și în Lefkada cu autocarul. Tot cu autocarul, se face o excursie în Albania. De asemenea, nu poate fi ocolită vizita la Fortăreața Venețiană și la Castelului cruntului Ali Pașa. Prima se face pietonal iar cea de a doua cu trenulețul ce pleacă de pe faleză chiar de lângă plaja Krioneri.
Fortăreța Venețiană. Aici, se ajunge pe un drum în pantă, destul de abrupt, format din trepte pietruite, drum care începe la capătul de nord al falezei. Fortăreața Venețiană este un edificiu a cărui istorie începe cam la sfârșitul secolului XV, când venețienii care stăpâneau atunci zona, au început construcția cetății în scopul apărării localității Parga, de atacurile ce o amenințau, atât pe uscat cât și pe apă. Se pare însă, că încă înainte de venirea venețienilor, respectiv prin secolul XI, locuitorii satului Parga, începuseră deja ridicarea unor fortificații pe locul respectiv. În decursul timpului, fortăreața a fost de mai multe, ori afectată sau chiar distrusă parțial și apoi reconstruită, în urma bătăliilor cu diferiții atacatori care doreau să pună stăpânire, pe așezarea Parga precum și importanta fortificație. Având o poziție foarte strategică prin așezarea ei pe acel promontoriu stâncos, înconjurat de apă pe aproape trei sferturi din perimetrul fortificației, apărarea trebuia să se îndrepte doar pe accesul prin poarta de intrare in cetate unde se ajunge pe un drum foarte îngust ceea ce permitea concentrarea forțelor de apărare, pe o singură direcție.
Astăzi, din fortăreață au rămas complet în piciare doar poarta de intrare și cea mai mare parte a zidului înconjurător, în rest cele mai multe dintre construcții sunt parțial sau total dărâmate. Există totuși acolo suficiente vestigii care stau mărturie vremurilor prin care a trecut acest edificiu.
Castelul lui Ali Pașa. Castelul lui Ali Pașa, se află situat în vârful unui munte de lângă satul Anthousa, situat la aproximativ, cinci km de Parga. Se spune despre acest castel că a fost construit cam prin secolul XVIII. Ali Pașa, cu rangu de mare vizir, împuternicit al Imperiului Otoman pentru o mare parte a Greciei, care cuprindea ținuturile din nord și nord vestul ei, precum și partea de sud a Albaniei. Partea de sud vest a teritoriului aflat sub puterea sa, se întindea până aproximativ la Preveza. Istoria îl caracterizează ca fiind unul dintre cei mai crunți reprezentanți ai Imperiului Otoman. După numiea în calitate de comandant al armatei cu care trebuia să țină sub control zona respectivă, a început o opresiune de nedescris împotriva populației autohtone, împovărând-o cu biruri insuportabile. De asemenea înăbușa în sânge chiar și cele mai mici încercări de ”opoziție” ca să spunem așa motiv pentru care foarte mulți dintre supuși și-au părăsit casele și s-au refugiat în locuri unde puterea lui Ali Pașa nu putea să-i ajungă. Acesta a ajuns să aibe o armată foarte puternică, pe care a folosit-o atât în încercările de a supune și zone libere de pe teritoriul Greciei, dar și în interes personal. Puterea i-a adus și o bogăție inestimabilă ceea ce a făcut ca înclusiv sultanului să îi fie frică de el. Printre teritoriile pe care le-a atacat pentru a le supune a fost și Parga și în mod deosebit și-ar fi dorit să ia în propritatea sa, Castelul Venețian din Parga. Pentru că nu a reușit să îl cucerească, a hotărât să își construiască propriul său castel, care să îl apere de cei care ar fi încercat să îl înlăture de la putere. În acest sens se spune că sultanul însuși ar fi ordonat asasinarea lui pentru că devenise un pericol pentru întregul imperiu, lucru care în cele din urmă s-a și întâmplat.
Castelul care îi poartă numele este o construcție pe două niveluri realizată din piatră zidită. Este o construcție rece, compactă, cu încăperi și coridoare întunecoase, fără ferestre, care face ca din momentul în care intri acolo pentru a-l vizita, și până ieși afară, să fii dominat de un sentiment de teamă, de apăsare. Cu toate acestea este impresionant. Aflat pe coasta de vest a Greciei, pe vârf de munte, așezat imediat în apropierea mării, acesta oferă de la înălțimea zidurilor lui, o panoramă superbă spre Marea Ionică. Se vede de acolo Corfu, insulele Paxi și Andipaxi și chiar mai departe spre Lefkada.
Am insistat pe aceste obiective turistice pentru că pe acestea am reușit să le vizităm, pe timpul celor șapte zile petrecute la Parga, în cadrul unui program pe care după ce am ajuns la fața locului ni l-am dorit mai lejer, pentru a ne bucura și de soarele Pargăi. Pentru că nu am reușit să ajungem în toate locurile unde ne-am propus în momentul plecării noastre la Parga, cred că singura soluție de a le vedea totuși, este aceea de a merge din nou acolo.
(urmează ..)
Trimis de Ioan Raita in 05.12.16 20:17:51
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Ioan Raita); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Ioan Raita:
Bun articolul, l-am citit si votat, am sters votul prim caci am banuit ca din greseala am dat doar bun, am revotat cu fb. si-l rezerv de ghid. N-am oprit in Parga pana acum desi am fost tentati.
Sunt multe de vazut si admirat, aveam si eu doar o lista cu locuri musai de vazut, articolul tau - si celelalte- este mult mai complet.
O zi frumoasa si toti "mosii" sa aduca pentru anul ce vine, mutlete vacante frumoase!
@elviramvio: Mulțumesc mult pentru apreciere. Fie să se împlinească urarea, pentru toată lumea.
@Ioan Raita: Foarte frumos scris şi foarte util. Mulţumesc pentru informaţii.
Foarte frumoasă vacanță, frumos povestit în seria de articole despre Parga. Iar pozele superbe! Votat cu mare plăcere!
@Carmen Ion: Mă bucur că l-ați citit și muțumesc pentru aprecieri.
@maryka: Mulțumesc pentru vizită și pentru aprecieri.
@Ioan Raita: Parga este o stațiune frumoasă cu un aer aparte, care mie mi-a plăcut foarte mult.
Anul trecut am stat și noi trei zile în Parga. Am avut mașina și am reușit să vedem și plaja Lichnos Beach, o plajă frumoasă situată la 4 km de Parga.
La atracțiile din apropierea Pargăi aș mai aminti: cascada și moara de apă din satul Anthousa, mai ales că mulți turiști merg să viziteze Castelul lui Ali Pașa.
Numai bine și călătorii frumoase!
@costy69: Mulțumesc foarte mult. Este adevărat, Știam de ea. Noi am vizitat castelul după amiaza. La întoarcere ne-am oprit în satul Anthousa, dar am avut foarte puțin timp, și nu am mai ajuns la râu.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Parga 2022 — scris în 07.09.22 de constantin din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Parga, dupa 4 ani la rand — scris în 05.02.20 de Enki din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 O zi in Parga — scris în 06.01.19 de LUMI CLUJ din TURDA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Mini vacanta in Parga — scris în 14.07.18 de Lily_24 din CRAIOVA - nu recomandă
- Jun.2018 Parga — scris în 08.07.18 de ANIELA03 din BLAJ [AB] - nu recomandă
- May.2018 Parga, atracţie la superlativ — scris în 24.05.19 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Parga suprapopulată și în septembrie — scris în 27.09.17 de ebirsan din CONSTANţA - RECOMANDĂ