ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.02.2020
DE Enki
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 10.09.08
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2019
DURATA: 3 zile
familie cu copii
4 AD. + 3 COPII -- v: 12,13,13

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Parga, dupa 4 ani la rand

TIPĂREȘTE

Prima data am fost in Parga in 2016, cand dupa o vacanta in Kefalonia, despre care am scris aici - vezi impresii, ne-am hotarat spontan sa mai stam putin in Grecia, iar Parga era aproape si auzisem numai de bine despre ea. Asa ca ne-am facut rezervarile doar cu o seara inainte sa plecam, am luat prima cazare - vezi impresii pe care am gasit-o la un pret rezonabil, atat de tarziu si acolo am mers.

Pana la ora asta, nu am vazut oras in Grecia care sa imi placa mai mult decat Parga. Este situata intr-un golf, asezata in forma de amfiteatru, si are tot ce mi-am dorit vreodata de la un oras grecesc pe malul marii. Are o faleza plina ochi de restaurante si magazine - pe faleza nu am incercat decat restaurantul Gemini (va spun mai tarziu de ce) si Gelateria Istros unde eram prezenti in fiecare seara. Sunt foarte multe magazine si spre deosebire de alte statiuni/orase turistice din Grecia, aici am gasit in multe locuri bijuterii din argint lucrate manual, am gasit magazine cu decoratiuni pentru casa foarte frumoase si magazine cu haine de calitate. Randul al doilea de strazi de la mare este de asemenea magazin langa magazin, asa ca sa aveti portofelul plin, ca nu se poate sa nu pleci cu plase de acolo.

La o plimbare de seara recomand sa vizitati cetatea venetiana care vegheaza asupra golfului, nu este ea extraordinar de renovata, treptele sunt cam strambe, le lipsesc pietre, pietrele care sunt sunt destul de lunecoase (deci atentie cu ce va incaltati), si e plina de balarii si va recomand cand mergeti sa va dati bine cu spray antitantari, dar de pe ziduri ai o perspectiva superba asupra orasului pe o parte, asupra marii pe alta si asupra plajei Valtos care e imediat langa Parga pe a treia latura.

Daca tot am pomenit de plaja Valtos, asta e plaja pe care am stat de fiecare data, se ajunge la ea urcand pe al doilea rand de strazi de la mare, pana sus, apoi cand treci dealul, cobori pe langa Taverna Stefanos pana la plaja. E o plaja foarte lunga, foarte lata, si are si zone cu sezlonguri pentru cine e amator de asa ceva, si fiind atat de mare, nu simti aglomeratia. Are un nisip grosier amestecat cu pietricele mici, iar intrarea in apa se adanceste destul de repede. In stanga, la poalele dealului pe care e cocotata cetatea, sunt niste stanci de pe care se pot face sarituri in apa.

Daca nu vrei sa bati strazile din Parga, urcand pe deal ca apoi sa cobori pe cealalta parte ca sa ajungi la plaja Valtos, poti sa iei un taxi boat din port, si inconjori cetatea venetiana pe apa si te lasa direct pe plaja.

Mai exista o plaja mica dar nu mi-a placut.

Spuneam ca pe faleza am mancat doar la Gemini si nu am incercat si altele, pentru ca am vazut in port o barca de pescuit cu un banner mare: I am fishing for Taverna Stefanos si ne-am zis ca trebuie sa il incercam. S-a nimerit a fi chiar perfect asezat in drumul nostru de la plaja inapoi spre oras, asa ca am mancat acolo de fiecare data dupa aceea. Il recomand oricui, si nu doar pentru mancarurile cu peste sau fructe de mare, au si alte specialitati la fel de bine gatite. Ca sa nu mai spun ca terasa este situata la inaltime si ai toata plaja Valtos sub ochi.

Daca mergeti in Parga, puteti sa va luati o zi sa faceti croaziere pe insulele Paxos si Antipaxos, pe noi in 2017 ne-a constat cam 90-100 de euro 4 persoane. Pleci de dimineata si te intorci seara in jurul orei 5 si ceva. Te imbarci pe un vas ca de pirati si iti face turul uneia din insule, pentru inot si sarituri in apa faci popas la o plaja, la niste grote de pe faleza in care poti sa intri inot, apoi tur pe langa faleza celeilalte insule si te debarca in capitala unde ai la dispozitie o ora jumate doua sa mananci si sa te plimbi. Deobicei sunt pline aceste vase cu turisti si te cam inghesui, si muzica e foarte tare, dar vezi peisaje faine.

Spuneam ca Parga mi-a placut atat de mult, incat urmatorii trei ani am revenit la finalul fiecarei vacante din Corfu, sa mai stam cateva zile. 4 ani, 4 cazari diferite, dar asta e subiectul altor review-uri.

Daca va place un oras viu, unde se aud vorbind toate limbile pamantului, cu terase pline de viata unde stai nu doar sa mananci ci pentru ca te simti bine si unde se incing spontan dansuri grecesti in care se prind si clientii si ospatarii, cu magazine faine, casute ingrijite, restaurante si fastfood-uri pentru toate buzunarele, si cu strazile pline de pisici, atunci trebuie sa mergeti macar o data in Parga.


[fb]
---
Trimis de Enki in 05.02.20 12:31:46
Validat / Publicat: 05.02.20 14:43:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 15597 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Enki); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Parga de sus
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

muzzyscris / TELEFON [10.08.20 21:27:04] »

@Enki:  Buna, am sa incerc sa-ti spun cam ce gasesti si unde in Lefkada din ce am inteles eu ca ti-ar placea. 1. Locuri de cazare in care sa gasesti terase: 1.1 Lefkas este localitatea in nordul insulei port, sunt si magazine, nu lipsesc chinezariile, dar cu siguranta ai magazine de unde sa cumperi lucruri de calitate, piele, parfumuri, haine sport de firma. Din Lefkas pornind pe coasta vestica in 22 de km ajungi la toate plajele renumite te uiti pe harta, pornind pe partea de est intalnesti localitati Ligia, Nikiana si portul Nidri. Fiecare dintre ele au plaje micute, dar nu le apreciaza turistii. 1.2 Nidri - port, terase, magazine, aflat la 20 de km de Lefkas are beneficiul ca de aici pleaca cele mai multe vapoare in croaziera, anul asta a fost triplu pretul pentru croaziera de la 15 la 45 €/persoana, covidul generand asta, de aici pleaca si feribotul catre Kefalonia atunci cand nu functiona portul Vasiliki. 1.3. Vasiliki-port, cazare, terase, mergand inca 20 de Km spre sud pe aceeasi coasta de est se ajunge in aceasta localitate care are magazine nu foarte multe dar cateva scumpe si cu lucruri deosebite. Terasele sunt ok fix iin port, si unele pe langa plaja este frumos. Ca sa ajungi usor la plaja ar trebui sa stii care-ti place Myrtos are ca echivalent Egremni, dar nu are accesul facil, astfel ca o poti vizita cu vaporul, mai nou anul asta am vazut ca poti sa iei din Vasiliki o ambarcatiune micuta cum sunt cele care fac traseu la Agiofili si pentru Egremni si Porto Katsiki, astfel sa-ti alegi cazarea in functie de criteriile tale. Ligia si Nikiana au multe locuri de cazare, dar cu terasele la malul marii nu stau foarte bine. Intre Nidri si Vasiliki sunt plajele mele preferate Mikros Gialos (un fel de Antisamos cu terase mai mici) Afteli si Amousa.  ​​2.1 In Nidri erau si terase cu program artistic, chelnerii te imbie cu oferte.

Enki [10.08.20 23:04:26] »

@muzzy:  multumesc mult pentru toate informatiile, am reusit sa imi fac o idee clara despre ce voi face si unde voi sta. Plajele de pe coasta de vest sunt toate pe lista, si dupa ce am studiat si harta Vasiliki pare cea mai buna optiune de cazare. Multumesc inca o data.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Enki, muzzy
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Parga:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051190137863159 sec
    ecranul dvs: 1 x 1