Oxford - cu nostalgii de Gaudeamus

TIPĂREȘTE

După prima masă a zilei, urcăm pe biciclete şi urmăm traseul recomandat de Lucy pentru a ajunge în zona centrală. Calea se abate de la şoseaua principală pe unele străduţe străjuite de case elegante, ne scoate apoi pe câmp, ne continuăm drumul pe malul apei şi revenim în zgomotul citadin aproape de centru pentru a ne prezenta la ora 11 la întâlnirea cu ghidul. Drumul până aici a reprezentat o desfătare fizică – dacă îmi permiteţi expresia – mai ales că am avut parte de trasee marcate şi piste netede şi sigure întinse între trotuare şi benzile de circulaţie ale traficului auto.

Pentru a explora localitatea am ales turul gratuit al celor de la Footprints Tour, cu plecare la ora 11 din 5 Broad Street, o stradă cu clădiri tipice englezeşti având la parter magazine sau cafenele cu faţada din lemn vopsit în cele mai diverse culori. Însă perfect integrate în peisajul arhitectonic.

Am avut parte de o zi însorită şi caldă, lumina soarelui nuanţând foarte plăcut culoarea gălbuie a majorităţilor clădirilor din zona veche a oraşului. Dacă aş fi întrebat peste ceva vreme cum şi ce îmi amintesc din Oxford cred că aş răspunde rapid „eleganţă în galbenul mierii”.

Alături de noi mai aşteaptă vreo 20 de persoane ca ceasul din apropiere să anunţe ora exactă şi a evalua precizia britanică a expresiei “o’clock”. Iar ghidul, angajat personal administrativ al universităţii, e prototipul cetăţeanului britanic... În punctualitate, ţinută, exprimare şi umor.

Piatra de temelie a oraşului Oxenaforda – “Vadul boilor” - a fost aşezată prin secolul X iar normanzii au fost primii care au ridicat un castel cu rol de apărare împotriva danezilor care doreau să ocupe regatul Mercia.

În secolul XIII au intrat primii boboci la un colegiu iar acum cele 39 de instituţii de educaţie distincte sunt independente şi într-o aprigă concurenţă, un număr de vreo 20.000 de studenţi sperând să ajungă la recunoaşterea oficială şi internaţională a celor 47 de absolvenţi câştigători ai Premiului Nobel.

Aceste instituţii au nume precum Corpus Christi, Christ Church, Magdalen, Trinity sau Hertford iar împreună formează o federaţie, cea mai veche din Anglia, cunoscută sub numele de Universitatea din Oxford.

Dintre monarhii Angliei, Richard Inimă de Leu s-a născut aici, regina Matilda s-a refugiat tot prin preajmă, Henric al V-lea a studiat iar Elisabeta I a avut parte de distracţii printre spirale şi arcade, fără a ne fi pomenită natura acestora...

Hitler a scutit oraşul de bombardament întrucât intenţiona să-l transforme în capitala engleză a viitorului său imperiu.

Cred că toată lumea când aude Oxford are în gând studenţi, profesori şi colegii universitare, dar mai presus de toate învăţământ de calitate. Absolvirea acestei universităţi te recomandă suficient pentru obţinerea unui post bine văzut şi renumerat la fel.

De altfel, există o competiţie şi o rivalitate binecunoscută între universitatea de aici şi cea din Cambridge în a se mândri cu absolvenţii care au câştigat Premiul Nobel sau cei care au ajuns cel puţin prim miniştrii, regi sau preşedinţi de stat, fără a-i mai pune la numărătoare pe evidenţiaţii în domeniile bancar, medical iar lista poate continua.

E trist că în România actuală calitatea învăţământului absolvit nu e luată în considerare, aspect care permite şi oferă prilejul unor repetenţi să se cocoaţe în fruntea bucatelor ţării direct din secretariatul unei şcoli rurale sau după ce au mâncat litere doar scriindu-şi titlul tezei de doctorat.

Ca şi noi, mulţi turişti când ajung în Oxford sunt nerăbdători să vadă universitatea. Numai că aceasta nu e clar conturată, nu are nici măcar un campus delimitat. Clădiri ale universităţii găseşti prin tot oraşul iar colegiile par nişte mini-campusuri. Interesant de ştiut e că fiecare colegiu are un aspect militar medieval şi monastic, cu propria capelă şi sală de mese, iar deasupra porţii masive cu arcadă şi gang se pot observa blazoanele expuse cu mândrie. Colegiile pot fi vizitate de public după amiezele (mai puţin de la jumătatea lui aprilie şi până la sfârşitul lui iunie când se învaţă pentru examene) iar unele au apărut şi în filme. Scene din Harry Potter au fost filmate într-una dintre cantine, în cea a Colegiului Christ Church, instituţie absolvită de 13 premieri britanici.

Dacă l-am menţionat, ar mai fi de reţinut despre ultimul pomenit că are cea mai mare curte interioară din Oxford şi-l găzduieşte pe Tom Quad, un turn în care atârnă un clopot de 6 tone care bate de 101 ori la ora 9 şi ora 17, în amintirea numărului iniţial de studenţi.

Singurele universităţi din lume care au colegii sunt rivalele Oxford şi Cambridge. Cea de-a doua a fost fondată de profesori şi studenţi nemulţumiţi plecaţi de la prima.

Ce este specific universităţii de aici sunt întâlnirile regulate cu profesorii colegiului, cam la două săptămâni studenţii având în faţa lor un profesor, unul diferit faţă de cel care le predă cursuri.

Prima instituţie de învăţământ prin faţa căreia trecem este Balliol College, cel mai vechi in zonă, având o bibliotecă cu milioane de cărţi. Ni se spune că poţi aştepta şi 48 de ore până când eşti chemat să ridici cartea solicitată.

Totuşi, cea mai mare zestre de carte o are biblioteca rotundă cum am denumit-o eu – The Bodleian Library cum au numit-o englezii - în jur de 12 milioane de volume de carte ce nu pot fi studiate decât în încăperile lor, fiind interzisă scoaterea acestora din sălile de lectură. Acest impresionant de fond de carte a luat naştere datorită unui profesor, al cărui nume nu l-am reţinut din păcate, care a pus să fie copiate toate cărţile din Oxford pentru a nu se pierde în vreun incendiu ca prin alte locuri.

Privind clădirea, încă înainte de a ni se vorbi despre această ea, am fost convins că trebuie să reprezinte ceva impresionant. Şi nu m-am înşelat...

Trecem prin faţa lui Trinity College şi ne e permis doar să aruncăm o privire prin poarta zăbrelită, suficient pentru a remarca gazonul perfect tuns şi clădirile aliniate în unghi de 90 de grade ce degajă un aer solemn, de studiu intens.

Câtă deosebire în ce simţi doar aflat la gardul unei asemenea instituţii comparativ cu universităţile noastre acreditate într-un elan tâmpit doar pentru beneficii materiale personale în detrimentul calităţii învăţământului, inclusiv prin orăşele în a căror gară nu opreşte nici trenul (dacă or avea şi gară toate...).

Şi una e să ai diplomă la învăţământ la distanţă ca cel propus pentru portofoliul de ministru al justiţiei în aprilie 2019 şi alta să absolvi în Oxford şi să te mândreşti că l-ai avut coleg pe Bill Clinton, David Cameron, Indira Gandhi sau actualul rege al Norvegiei...

Ghidul ne-a şi arătat pasajul (pornit din spatele Punţii Suspinelor) pe care fostul preşedinte al SUA a fost prins fumând marijuana sau unde fostul prim ministru britanic mai sus menţionat mai gusta căte o tărie pentru a-şi face curaj înaintea vreunui examen.

La fel ca în multe alte oraşe şi acesta are construită o Punte a suspinelor, devenite tot mai căutate odată cu înflorirea industriei turismului. Cea din Oxford se află pe New College Lane, în apropierea lui New College care i-a avut printre absolvenţi pe frumoşii Kate Beckinsale şi Hugh Grant.

Că tot pomeneam de absolvenţi, prin oraşul am văzut mulţi studenţi foarte „murdari” dar cu câte o garoafă roz în piept. Nedumerirea noastră a fost iute clarificată de ghid care ne-a explicat că respectivii tocmai au terminat ultimul an de studii iar, potrivit tradiţiei, după celebrarea evenimentului festiv la Biserica Maria Virgino între ei au loc lupte crâncene cu frişcă peste care se aruncă apoi confetti şi se stropeşte cu multă şampanie, un ritual parcă mai hazliu decât tiparul american – mai nou şi românesc – al aruncatului beretelor în sus.

Din plimbarea noastră suntem opriţi în faţa unei uşi înguste străjuite de două capete de lei. Este uşa pe care o deschidea şi închidea odinioară cel care avea să devină un scriitor celebru, John Ronald Reuel Tolkien, după publicarea şi adaptarea cărţilor Stăpânul inelelor şi Hobbitul. Scrise şi rescrise de mai multe ori, întrucât era un perfecţionist, cele două romane de fantezie au fost publicate la insistenţele unui amic de-al său.

Născut în Africa de Sud şi absolvent al Universităţii din Birmingham, acesta şi-a trăit ultima parte a vieţii şi este înmormântat în Oxford. Datorită faimei dobândite a fost nevoit să se mute aici întrucât era căutat în permanenţă de concetăţeni pentru poveşti şi nu doar...

O altă operă literară care are legătuturi puternice cu Oxfordul este Alice în Ţara Minunilor, scrisă de Lewis Caroll, carte ce i-a plăcut enorm reginei Victoria, cea care a şi promovat-o şi făcut-o celebră.

Scriitorul avea o fiică iar numele acesteia este dat personajului principal din carte. Ulterior, soarta face ca Alice să îl întâlnească la colegiu pe prinţul Leopold iar între ei se naşte o poveste de iubire. Deşi îndrăgostită de carte, regina Victoria nu binecuvântează sentimentele reciproce ale celor doi tineri întrucât fata nu avea viţă nobilă. Tatăl acesteia, scriitorul, cu toate că ajunsese decanul colegiului respectiv la acea dată, nu deţinea în CV un titlu de lord sau mai ştiu eu ce alt rang nobiliar.

Cartea este fantezie, viaţa este reală. Cu slovele te joci, în faţa titlurilor te apleci...

În plimbarea noastră ajungem şi la marginea unei grădini enlezeşti superbe, cu o peluză tunsă impecabil şi aranjamente florale având în fundal o clădire veche din ziduri gălbui, care exprimă tiparul absolut al peisagisticii britanice. Este Oxford War Memorial Garden, alături de Christ Church, colegiu în care intrarea turiştilor este oprită de un anunţ dar şi de un paznic echipat într-o ţinută amintind de gărzile regale.

În preajma colegiului menţionat sunt atâtea peluze imense şi perfect tunse încât o jumătate din meciurile noastre din Liga I se pot juca acolo simultan!

Ca în orice oraş britanic care se respectă, High Street e centrul oraşului. Un du-te încolo până la capătul ei marcat de Turnul Carfax cu figurine care se schimbă marcând trecerea unui sfert de ceas – poate academic! - şi vino încoace prin mulţimea de studenţi şi turişti îţi lasă aroma ambientală a unui cadru arhitectonic imposibil de greşit în a-i cataloga obârşia.

La finalul unui tur superb care îmi va rămâne în amintire multă vreme, intrăm în Covered Market (o elegantă piaţă acoperită aflată în zona centrală unde mâncăm la preţuri rezonabile) apoi încălecăm pe-o şa – a bicicletei! – trecem pe la Museum of Natural History şi plecăm spre casa lui Lucy iar de acolo, cu maşina, spre alte zone înserate în planul excursiei.

Nu îmi imaginam că un oraş studenţesc, prin definiţie vibrant datorită prezenţei tinerilor, poate fi încărcat de atâta istorie. Iar dacă aş fi tânăr m-aş încumeta să visez şi să depun eforturi pentru a fi admis la Oxford. Pentru că m-a marcat acest centru universitar deşi doar m-am plimbat şi am ascultat istorioarele ghidului. Are un farmec în a cărui descriere nu prea îmi găsesc cuvintele. Şi mai bine îl las aşa, neexplicat...

---

VIZUALIZĂRI: 1122 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI