GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nu am pornit în concediu cu aşteptări prea mari de la Oslo, nu stiu de ce, am avut impresia că nu ne va impresiona la fel de mult precum Stockholm sau Copenhaga.
Wrong, am găsit un oraş superb, nu aşa de aglomerat ca cele pomenite mai sus, cu străzi largi, foarte multe parcuri, multe flori prin oraş, obiective spectaculoase şi cu o zonă de plimbare în AkkerBrygge, plină de restaurante de toate felurile, pe malul fiordului, într-o zonă cu clădiri noi.
Oslo a devenit capitala Norvegiei în anul 1314, atunci construindu-se aici şi fortareata de apărare.
Am avut o zi jumatate pentru a vizita oraşul, dar ne-ar mai fi trebuit, de exemplu nu am reuşit să ajungem la celebra trambulina sau la muzeele din peninsula Bigdoy.
După ce ne-am cazat la hotelul Scandic Helsfyr, metroul ne-a lasat în staţia Majorstuen, foarte aproape de Frogner Park. O zonă din acest parc imens poartă numele sculptorului norvegian Gustav Vigeland, cel care a reuşit să creeze adevărate opere de artă, de dimensiuni incredibile. A lucrat la realizarea acestora timp de 20 de ani, ieşind în evidenţă Poarta, Podul cu parapetul decorat cu sculpturi si felinare, Fântâna superbă, Roata vieţii simbolizand eternitatea şi Monolitul, o coloană uriaşă acoperită de corpuri umane în relief.
Ne-am desparţit cu greu de impresionantele sculpturi, pornind agale către cartierul AkkerBrygge, zona unde ies locuitorii oraşului dar şi turiştii, să servească cina şi să se plimbe pe malul fiordului.
Aici se află 40 restaurante pline ochi, 70 de magazine, o promenadă superbă care adună la lăsatul serii toţi turistii din Oslo. Noi am fost în Oslo, luni si marţi, toate restaurantele erau pline, ne-am întrebat cum o fi aici sâmbăta sau duminica.
Tot cartierul este superb fiind construit pe canale, clădirile sunt noi, am văzut că există aici şi Muzeul de Artă Modernă.
Ziua a doua am început-o vizitând catedrala, Oslo Domkirke. Ne-au plăcut foarte mult vitraliile, realizate de fratele sculptorului Vigeland, tavanul şi altarul. Din exterior nu e impresionantă.
Am trecut apoi pe langă gara din Oslo şi ne-am îndreptat către Operă, care părea că iese din mare. Am admirat cladirea futuristă, am intrat în foaier, vazând foarte interesanta dispunere a coridoarelor de acces, în spirală, dar lucru inedit am putut să ne plimbam şi să facem poze chiar pe acoperişul acesteia. Cladirea albă reprezintă un simbol al oraşului, prin dispunerea ei, parcă fac o legatura cu cea din Sidney.
În apropiere se află Fortareaţa Akershus foarte bine păstrată, cu alei pietruite şi pieţe vaste. De aici se vede zona centrală a oraşului, în faţa fortăreţei fiind acostate pasagerele imense. Castelul de aici conţine încăperi decorate frumos, cu tapiţerii şi tablouri datând din sec. 16, o biserică şi o sală a recepţiilor. Familia regală este înmormântată aici, în Mausoleul Regal.
Primaria, construită din caramidă roşie, are la parter o sală mare decorată cu picturi interesante, având pe o latură canapele pe care ne-am tolănit privind la forfota turiştilor. La etaj, ne-a placut mult o sala de sedinţe, cu o pictura realizată pe tot peretele. Intrarea nu a costat nimic, merită vizitată.
Am admirat şi am fotografiat apoi Centrul premiului Nobel pentru Pace, clădire frumoasă realizată de arhitectul David Adjaye. Aici se acordă acest premiu, în 2015 fiind acordat Cvartetului tunisian pentru dialog naţional, care am inteles că a avut un rol crucial în eradicarea războiului civil din Tunisia, o ţara care se afla în haos instituţional.
Trecând apoi printr-o zonă plină de parculeţe, cu flori de toate culorile, ne-am îndreptat către Palatul Regal. Acesta se află la capătul principalului bulevard, într-o piaţa vastă, este înconjurat de parcuri şi are o mică parte deschisă pentru vizitare, aici locuind familia regală. Este aşezat pe un deal, se vede de departe. Palatul este renovat, nu are o arhitectură deosebita. În schimb ne-a plăcut foarte mult clădirea Parlamentului. Aceasta aduce cu un castel având ziduri crenelate şi ferestre cu arcuri de cerc în partea de sus.
Plimbându-ne apoi prin centru am văzut foarte multe clădiri spectaculoase, cu dantele din piatră pe margini şi cu flori la ferestre.
Am vazut în Oslo, mai mult ca în alte oraşe, foarte mulţi cerşetori români, ne-am pus întrebarea, de ce aici, unde lumea nu e prea darnica iar clima nu este blânda. Chiar am stat pe o banca şi am văzut ca timp de 20 minute, nimeni nu a lăsat nimic unei cerşetoare.
Nu am găsit o explicaţie, asa că ne-am îndreptat din nou către cartierul AkkerBrygge care atrăgea ca un magnet mulţimea de turişti.
Aici în Oslo, ne-a placut să ne plimbăm fără ţel pe străzile şi prin parcurile oraşului, am admirat curăţenia, eleganţa oamenilor, casele, verdeaţa prezentă peste tot şi am concluzionat că oraşul a reprezentat o supriză, are un aer boem, ne-a plăcut foarte mult şi ne-a făcut să ne dorim să revenim.
Trimis de marius gaudi* in 11.11.16 22:37:02
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ȚĂRILE SCANDINAVE.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marius gaudi*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@marius gaudi
Ziceai "Am vazut în Oslo, mai mult ca în alte oraşe, foarte mulţi cerşetori români, ne-am pus întrebarea, de ce aici, unde lumea nu e prea darnica iar clima nu este blânda. "
Daca e vorba de cersetori ce fac parte din acea etnie binecunoscuta, sa stii ca i-am vazut si eu prin Piata Domului din Koln, intr-o zi rece, stand pe asfalt, multe ore, la cersit.
Cred ca au plecat in Norvegia pt. ca din alte tari au fost expulzati. Dar vis-a-vis de rezistenta lor la frig, mi-aduc aminte de o faza: "Imparteam ajutoare cu niste francezi si americani intr-un cartier gypsy din urbea mea. 300 de case din chirpici, doar cateva din caramida. Fundatia franco-americana, le-a construit o cladire cu etaj, polivalenta, ce era folosita ca dispensar, gradinita, scoala primara 1-4, post de politie si biserica. S-a introdus incalzirea. Teracote. Doar gardienii publici si politistii au cerut incalzire in incaperea lor. Rromii nu. Unul dintre ei, mai in varsta, s-a apropiat de mine si mi-a soptit zambind: "Pai, cum, voi nu stiti ca noi nu prea simtim frigul? ".
Acum, cand vine iarna, tare as mai vrea sa fiu si eu in pielea unuia ca acel batranel zambitor, macar pana la primavara.
@marius gaudi: Ba, nordicii sunt foarte darnici cu cerșetorii români, d-aia și rămân acolo. Așa cum spuneam și eu în articolul despre Oslo, acolo am văzut cei mai mulți cerșetori. Iar ghida care trăiește în Norvegia ne spunea că au fost adevărate campanii, inclusiv televizate ca lumea să nu le mai dea bani pentru că asta ar fi singura soluție să plece, dar nordicii sunt de altă părere. Ei cred că este sub demnitatea umană că un om este nevoit să cerșească, iar dacă a ajuns să o facă înseamnă că societatea l-a împins. Deci n-ar fi el de vină, ci societatea care nu le asigură ce trebuie, și-atunci le dau bani pentru că îi consideră niște victime. Cum să-i ceri unui nordic să înțeleagă altfel, când el trăiește în societatea în care trăiește?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Kon-Tiki, muzeul exploratorului Thor Heyerdahl — scris în 05.02.23 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Fram, cea mai puternica nava polara de lemn — scris în 30.01.23 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Bygdøy, peninsula muzeu a orasului Oslo — scris în 28.01.23 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Muzeul de schi și trambulina olimpica de la Holmenkollen — scris în 26.01.23 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Centrul Nobel pentru Pace, muzeul interactiv al Premiului Nobel pentru Pace — scris în 24.01.23 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Controversata cladire a Primariei din Oslo — scris în 22.01.23 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Resedinta familiei regale din Norvegia, Palatul Regal din Oslo — scris în 20.01.23 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ