GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cetatea Oradea – simbol arhitectural si religios
Cetatea Oradea este indiscutabil unul din monumentele de arhitectura de ev mediu tarziu cele mai semnificative din Transilvania.
Oradea este invaluita in legende crestine tesute in jurul Regelui Ladislau. Originea si faima sa, ca loc de odihnă al marelui rege creștin, au atras pelerinii din toata Europa. Cetatea a fost una dintre cele mai importante locuri religioase, culturale, stiintifice, umaniste și militare din Europa. in jurul fortaretei renascentiste era un sant adanc de 5 metri, umplut cu apa termala (!) , apa care nu ingheta.
Stiati ca?
Unul dintre primele observatoare astronomice ale Europei medievale a fost amplasat in cetatea Oradea. Pentru cativa ani, lumea civilizata a fost ghidata de tabulae eclipsium – un registru de masuratori ale eclipsei soarelui si lunii, cu meridianul 0 la Oradea.
Legenda intemeierii cetatii si orasului
Intr-o seara instelata a anului 1092, pe cand se afla la vanatoare prin Tara Crisurilor, Regele Ladislau I al Ungariei a ajuns intr-o poiana larga, strajuita de ambele parti de apele cristaline ale Crisului Repede, nu departe de paraul Hewjo (Peta), care nu ingheata niciodata. A adormit repede, obosit fiind dupa goana cerbilor. In vis i s-au aratat doi ingeri, care i-au cerut sa inalte deindata, acolo, o manastire zidita, cu hramul Sfintei Fecioare Maria. Locul acesta l-a numit „Varad”, iar in jurul manastirii s-a construit o cetate cre a stat multe secole in apararea crestinitatii. Asa a inceput istoria unuia dintre orasele vestite ale Europei: Varadinum, Nagyvarad, Grosswardein, Oradea.
Istoric Cetatea Oradea
Secolul XIII – cetatea era o fortificatie cu val de pamant si palisada, ziduri de piatra pe anumite portiuni si turnuri din lemn la poarta si in colturile incintei.
Secolul XIV – se ridica o noua cetate medievala episcopala; zidul de incinta era flancat cu turnuri si terminat cu creneluri; poarat protejata de turnuri masive; spre sud s-a construit un palat episcopal de factura gotica, al carui zid era si zid de incinta, pe latura sa de sud-vest existand a doua intrare in cetate.
Secolul XV – este varsta de aur a cetatii, important centru al umanismului; s-a construit o noua fortificatie; asa a aparut cetatea de forma pentagonala de factura renascentista tarzie cu bastioane de tip italian pe colturi si sant de aparare umplut cu apa.
Secolul XVIII – se definitiveaza ansamblul arhitectonic interior, s-au ridicat in cetate cazarmi, grajduri, depozite, o brutarie si biserica in stil baroc. Bastioanele au fost rebotezate: Sf. Inocentiu (Bethlen), Sf. Tereza (Craisorul), Sf. Carol (Rosu), Sf. Iosif (Aurit) si inca lat sfant (cel Ciunt).
Santul cetatii
Amenajarea santului cetatii a aparut odata cu ridicarea bastioanelor si continuat in prima jumatate a secolului al XVII-lea. Alimentarae santului cu apa se facea prin introducerae in dreptul varfului Bastionului Craisoru a apei termale din paraul Peta (cel care alimenteaza Baile felix si Baile 1 Mai) si a unui brat ingust al Crisului Repede. Canalul de deversare a fost amenajat in fata Bastionului Aurit. In secolul al XVIII-lea administratia austriaca a cetatii a acoperit aceste canale si le-a inlocuit cu un sistem de canalizare, captusit cu caramizi.
Restaurarea cetatii
Cetatea Oradea a fost in plina reconstructie dupa planurile elaborate de istorici si arhitecti. In toamna anului 2015, Cetatea a fost deschisa publicului pentru vizitarea obiectivelor turistice, dupa o lunga perioada de restaurare.
Cetatea este un simbol al orasului, care sta ca martor al trecerii timpului, pastrand ceva din farmecul vremurilor apuse. Astazi cetatea este centrul evenimentelor culturale din Oradea. Concerte muzicale medievale, evenimente cu iz medieval, expozitii de arme si armuri, impreuna cu excursii ghidate de vizitare a obiectivelor turistice, sunt concepute pentru a va introduce in atmosfera altor secole.
Obiective integrate
In perimetrul cetatii au fost integrate cateva muzee: Muzeul Cetatii, Muzeul Postei, vechea fabrica de panificatie.
Sarbatorile cetatii
Festivalul cetatii readuce la Oradea spiritul timpului trecut. Am vazut asemenea manifestari in alte cetati transilvane si chiar sunt foarte atractive intalnirile cu razboinicii medievali, cu regi si regine si printesele și cavaleri.
Se organizeaza ateliere si activitati, inclusiv de pictura veche. Sunt fascinante luptele demonstrative, atelierele mestesugarilor, expozitiile de arme si armuri, teatrele, specatcolele cu flacari si concertele. La anumite activitati poate participa direct si publicul curios sa incerce ceva inedit si nou, ba pardon ceva vechi vechi de tot.
Tabloul este completat cu muzica medievala, spectcaole de teatru si jonglerii si mancaruri traditionale. Nu ratati kurtocs kalacs-ul, colacul secuiesc.
Vizita noastra
Intrarea este una boltuita construita in zidul de piatra al cetatii si flancata de mai multe steaguri ale Romaniei, UE si cu stema cetatii. In dreapta acestei intrari este un basorelief cu o inscriptie in piatra din anul 1627. Ea marcheaza termiarea constructiei ultimului bastion al cetatii. Deasupra placii a fost asezat blazonul elipsoidal al principelui Gabriel Bethlen. Descriei amanuntit din documente din secolul al XIX-lea au facut posibila reconstituirea compozitiei heraldice, in scutul scartelat aparand insemnele Reagtului Ungar, ale Principatului Transilvaniei, vulturul din stema unuia dintre ducatele sileziene, iar in mijloc blazonul familiei Bethlen de Iktar. Traducerea textului ar fi:
Gabriel al Pannoniei, descendent al lui Hercule, a ridicat din dragoste de tara aceste ziduri de o tarie gigantica, ce ar intoarce chiar si soarta marilor razboaie mitologice, Troia, Stnaca Tarpeiana, Babilon. Astrele rasuna de meritele sale, iar numele sau divin va fi inscris in stele.
Intram in cetate. Suntem la Poarta de Vest. Citim aici ca de-a lungul secolelor cetatea a fost asediata de tatari, resculati transilvaneni, ostile Principatului Transilvaniei, turci si austrieci.
Ne indreptam catre stanga. Remarcam intr-unnul din cele 5 colturi al ecetatii un amfiteatru vechi, in stare foarte buna.
In Cetate exista si locuri unde merita sa te opresti sa te relaxezi. Un asemenea loc este R&R, dar despre aceasta surpriza placuta veti mai afla...
Ponesc pe ulita cetatii din partea stanga cum am intrat eu. In centrul ansamblului cetatii este o constructie solida, veche. Ulita ocoleste urmand conturul interior al zidului cetatii si ma scoate in partea opusa. Aici este Biserica Cetatii si un hotel. Suntem la Poarta de Est. Aceasta se afla intre Bastioanele Aurit si Rosu. Strapungerea curtinei din partea estica si construirea acestei porti s-a facut abia in anul 1772. Gangul boltit al portii este legat de corpul de cladire nordic si respectiv cel sudic unde fiinta corpul ce garda. In fata portii, accesibila probabil peste un pod mobil, a existat o asa numita „gura de lup” sau capcana.
Cetatea pe dinafara
Ies din incinta cetatii prin Poarta de Est si in exteriorul ei descopar un parc. Este un parc dendrologic cu spatii verzi si alei si cateva ochiuri de apa cu nuferi.
Aleile parcului inconjoara cetatea pe latura nordica. Din loc in loc sunt organizate puncte de prezentare informatii, fiecare bastion fiind insotit de povestea si descrierea sa. Trec pe langa Bastionul Ciunt, cel Aurit si fac jumatate de riata sa ajung din nou la Poarta de Vest. Mai fac o roata la interiorul cetatii. Cetatea nu este mare, nu va imaginati ca am parcurs multi kilometri. Pur si simplu mi-a placut sa ii dau mai multe „roti”, pe afara, prinauntru, sa ii descopar ungherele. Am decsoperit ca o zona este inca in proces de restaurare. Dupa rotile astea, am gasit un loc de relache deosebit despre care va povestesc la un ceai aromat.
Deocamdata ceau, ceau! Vizitati Cetatea Oradea!
Trimis de Dan&Ema in 27.09.17 20:22:27
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Îmi place această incursiune în istoria Oradiei. Frumos oraș, trecut istoric pe măsură. Acum îmi doresc și mai mult să vizitez orașul de pe Crișul Repede.
@Rodel:
Multumesc de aprecieri. Am scris mult despre Oradea pentru ca m-a fascinat. E drept m-am si documentat. Am gasit informatie bogata si la fata locului.
Oradea arata foarte bine! Ma bucur daca ti-a placut incursiunea mea de cateva articole prin Oradea. Sper ca nu am devenit plictisitor, Am incercat sa redau buna parte din informatia acumulata si am adaugat si trairile mele, perceptia mea asupra ceea ce am vazut.
Asa am simtit si trait eu Oradea. Dupa atata drum merge din nou o balaceala!
Multumesc de vizita!
@Dan&Ema: Cred ca e deja mult si ma repet, vreau si eu la Oradea. Documentarea din carti era facuta, aveam chiar si rezervarea facuta, acum si cu articolele tale trebuie sa fie macar anul viitor.
Asa cum am mai spus am vazut si la televizor un material documentar in care era povestita cum s-a ajuns la acest nou oras Oradea daca putem sa-i spunem asa.
Asa cum am vazut si din pozele tale din tot ce ai povestit pana in prezent despre Oradea, se vede ca edilii si-au dat intereseul si cum vorba circula, in mod sigur Oradea va ajunge printre cele mai vizitate orase din tara.
Felicitari, votat cu mare placere.
@Dan&Ema: Cetatea înconjurată de cartiere și șosele aglomerate constituie acum un punct de atracție important pentru turiștii care ajung în Oradea. Am observat că fortificația și clădirile sale sunt utilizate acum pentru desfășurarea multor evenimente culturale și sociale.
Chiar Primăria orașului are în structura sa un „Birou Administrare și Dezvoltare - Cetatea Oradea” și are planuri mari în strategia de dezvoltare a orașului din anii următori. Bravo lor!
Mulțumim pentru descrierea cetății.
@tata123:
Multumesc si eu. Pentru lectura, pentru vot, pentru ecou si conpletarea facuta.
Primaria asta a facut multe fapte bune. Vizibile. Bravo lor, intr-adevar!
Si inca mai am a va spune de o realizare a edililor locali. Nu stiu ce culoare politica a avut sau au avut, desi banuiesc. Important este ce au facut pentru urbe si oentru cetate si pentru cetatenii ei. Bravo!
Oradea - Romania - Europa!
@Dan&Ema: Am vizitat-o cu voi si mi-a placut!
Mi-a placut si te-am votat!
@Zoazore:
Sarut mana! M-am indragostit de Oradea. Si de Oradea! Cetatea mi-a placut cum arata 90% renovata.
Nu este o cetate mare, dar una cu o istorie bine prezentata, iar astazi multa lume vine aici pentru manifestarile culturale care aproape ca au caracter de permanenta.
Se vede ca coneva se ocupa si o face bine! Asta conteaza!
Multumesc de vizita! Numai de bine! ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Să descoperim Oradea, cu autobuzul turistic, și nu numai — scris în 08.07.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Piața Unirii, Oradea – „buricul târgului” , cum a denumit-o Doina. — scris în 26.06.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Cetatea din Oradea — scris în 25.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Oradea — scris în 17.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Vulturul Negru — scris în 08.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Oradea, mereu surprinzătoare! — scris în 19.11.22 de Marelte din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Arhitectură și povești - Centrul Istoric Oradea — scris în 09.12.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ