Am mai descoperit câte ceva prin Oradea

TIPĂREȘTE

Și anul acesta, ca și anul trecut, am decis ca, înainte de sejurul la Băile Felix, să petrecem 2 zile în Oradea, unde mai identificasem câteva obiective de văzut. Între acestea, pusesem pe primul loc Sinagoga Ortodoxă. O reținusem încă de la primele pregătiri de a vizita Oradea. Mă intrigase denumirea. Cum puteau fi unite două religii diferite în același locaș de cult?

Ca urmare, după ce coborâm dimineața din tren, și ne cazăm la același hotel ca anul trecut, pornim în căutarea sinagogii. Știm adresa, Str. Mihai Viteazu nr. 6, știam și zona în care trebuia să ajungem. Pentru o mai mare siguranță punem câteva întrebări unor localnici. Rămân surprins de faptul că nici unul nu știa de existența unei clădiri cu o asemenea denumire. Știau însă de existența unei sinagogi în zonă și ne-au îndrumat către ea.

Ajunși la destinație, aflăm că sinagoga nu este un obiectiv turistic, ci un locaș de cult în funcțiune. Dar putem să o vizităm, dacă dorim, contra unei mici donații. Punem 15 lei într-o cutie specială, suntem înscriși într-un registru și dați în grija unei domnișoare, angajată a sinagogii.

Prima întrebare a noastră se referă la explicarea termenului de sinagogă ortodoxă. Inițial m-am gândit la un paralelism cu apariția în Transilvania a cultului greco – catolic. Dar nu este așa, ortodoxismul iudaic nu are nici o legătură cu ortodoxismul nostru.

Iudaismul ortodox pune accentul pe trăirea în conformitate cu Legea lui Moise (Tora), așa cum a fost ea interpretată de tradiția rabinică autoritară. Termenul ortodox înseamnă literalmente „opinia corectă". Evreii ortodocși sunt cei mai conservatori, cei mai credincioși evrei.

Aflăm că sinagoga a fost construită în 1890 și a fost consolidată și reabilitată în 2018, După 7 ani arată ca nouă. Este declarată monument istoric. Sinagoga este un locaș de cult în funcțiune în care se țin toate slujbele și evenimentele tradiționale. Are o capacitate de circa 600 de locuri la parter și 450 de locuri la „balconul femeilor” . În prezent, în Oradea mai sunt cam 800 de credincioși, dar nu vin toți odată la slujbe. Ca urmare, femeile sunt acceptate la parter, dar stau separate de bărbați.

Observ faptul că toți pereții sunt pictați, dar numai cu motive geometrice. Chiar și vitraliile, tot motive geometrice au. Locul vorbitorului este aproximativ în centru, așa că scaunele de pe lateral sunt orientate spre mijlocul sălii. În capătul sălii opus intrării este „chivotul sfânt” unde se păstrează sulurile cu textele sfinte. Alt mobilier nu am remarcat. În acest timp, domnișoara ne prezintă câteva din obiceiurile și tradițiile ce derivă din religia lor.

Ieșind din naos (oare tot așa se numește și aici), observăm în vestibul câteva mese frumos aranjate. Domnișoara ne spune că aici pot fi organizate diverse evenimente în cadrul comunității, în principal legate de tradițiile religioase. Pe peretele opus, este o mică expoziție unde, între drapelele României și al statului Israel, sunt portrete ale unor personalități, fanioane ale unor state și ale Uniunii Europene sau proiecte de viitor ale sinagogii.

Ieșind în curte, pe partea dreaptă a sinagogii, cam pe la jumătatea construcției, ne sunt arătați patru stâlpi de o formă deosebită, vopsiți în alb, între care se desfășoară ceremoniile de căsătorie. Apoi, în imediata vecinătate ne este arătat șantierul unei clădiri cu mai multe etaje. Acolo va fi o școală ce va fi patronată de sinagogă. Îmi dau seama că în expoziția din vestibul am văzut și proiectul acestei școli.

Următorul obiectiv al zilei a fost Muzeul Francmasoneriei, despre care a scris @doinafil aici (vezi impresii). Între altele, doamna curator al muzeului ne recomandă cu căldură să vizităm și Casa Darvas. Nu o aveam în program, dar luăm în considerare sugestia, însă pentru ziua următoare. Pentru că de aici am mers la Muzeul Țării Crișurilor aflat în imediata vecinătate, și care ne-a ocupat, cu numai 2 secțiuni, întreaga după amiază.

Așa că, a doua zi de dimineață, după un mic dejun bunicel la cafeneaua Semiramis, de lângă teatru, ne îndreptăm spre Casa Darvas. Nu este departe, e la vreo 250 metri, pe str. Iosif Vulcan nr. 11. Mai auzisem de ea în excursia cu microbuzul turistic de anul trecut, dar nu știam despre ce este vorba. Și nu am știut până nu am intrat.

Casa ne întâmpină cu o ușă metalică interesantă, puțin obișnuită. După ce trecem de ea și urcăm câteva trepte, ne lămurim despre ce este vorba. Mai văzusem așa ceva în urmă cu câțiva ani în Norwich, la „Casa Străinilor” , sau numai cu câteva săptămâni în urmă, în Malta, la „Palatul Falson” . Este casa unei, sau unor personalități, transformată în muzeu.

Imre Darvas (1864-1913) a fost un important industriaș evreu din Oradea, personalitate marcantă și populară a orașului, care se ocupa cu exploatarea lemnului. În afacerea sa, Darvas s-a asociat cu bancherul elvețian Alfred La Roche, devenit ulterior coproprietar al acesteia. Ca urmare, casa este cunoscută și sub numele de „Casa Darvas – La Roche” .

Clădirea, cu parter și un etaj, a fost construită în perioada 1909 – 1912 în stil Art Nouveau-Secession. Are o formă de „L” , în interiorul acestuia fiind o mică grădină. În prezent este declarată monument istoric. Casa a fost retrocedată unei urmașe a familiei Darvas, dar aceasta a donat-o primăriei pentru a fi transformată în muzeu.

În capătul treptelor ne așteaptă un tânăr ce ne îndrumă spre dreapta, într-o sală ce mi se pare ciudat de mare, pentru că adăpostește doar un birou unde se vând bilete. Ne costă 20 de lei de persoană. Suntem îndrumați să începem vizita din partea stângă a intrării.

O primă cameră este definită de plăcuța de lângă ușă drept Biroul directorului companiei Darvas – La Roche. Accept denumirea, deși mobilierul este destul de departe de cel al unui birou, chiar și de început de secol XX. Pe partea opusă este o altă încăpere, căreia nu i-am reținut destinația. Nu îmi fac probleme din această cauză, pentru că, ceva mai târziu, o supraveghetoare ne spune că, în prezent, nici o încăpere nu are destinația inițială și nici o piesă de mobilier sau exponat nu au aparținut familiei Darvas. Totul a fost obținut prin donații, la deschiderea muzeului. Doar scara de lemn ce duce la etaj este originală. În această situație, mă întreb dacă denumirea muzeului se justifică.

Referitor la încăperea respectivă. Aceasta iese în evidență printr-o colecție de tablouri, artă transilvăneană interbelic” , constituită în perioada 1960 – 1970 de către Jósef Böhin Sr., medic radiolog din Oradea.

Ne întoarcem, apoi, în holul central din dreptul intrării. De la început, îmi atrage atenția o pictură murală ce acoperă aproape un întreg perete, cu o tematică, să-i zic „rurală” și idilică. :) Supraveghetoarea ne asigură că nu are nici o legătură cu familia Darvas. Mult mai interesant este peretele spre grădină, de o formă curbă, este compus din patru ferestre înguste și înalte, toate cu vitralii.

Urcăm scara de lemn ce duce la etaj, unde ajungem într-un hol similar cu cel de jos, dar redus în suprafață. Zona semicirculară dinspre grădină este închisă cu un perete de sticlă ce delimitează „Grădina de iarnă” . Aici sunt adăpostite plantele sensibile și cele care nu rezistă afară peste iarnă. Peretele curb spre grădină este numai din sticlă.

În hol, pe același perete, este o pictură murală ce continuă tematica celui de jos. În mijlocul holului, pe o masă rotundă sunt expuse mai multe piese de dimensiuni mici. Aflăm că este o expoziție temporară a unui designer și „artist digital” (?) și sunt mici vaze și butoni, din ceramică, de forme inspirate de elemente de arhitectură ale Casei Darvas.

Tot în hol, rămân câteva clipe cu privirea la ceva, și nu știu la ce mă uit. Dar panoul informativ mă lămurește; este o mostră de „tapet lincrustat” . Să nu credeți că am scris greșit. Panoul spune că:

Din hol se poate intra în mai multe camere, care, unele, comunică și între ele. Începem cu „Camera copiilor” unde, după părerea mea, mobilierul este pentru orice folosință, numai pentru copii, nu! În imediata vecinătate este „Salonul doamnelor” , unde mobilierul se mai apropie de destinația acesteia. Cel mai interesant este „Salonul domnilor” . Aici se poate fuma (trabucuri, se poate bea sau se poate juca șah). Interesant este că masa de șah, prin patru rabatări se poate extinde. Formatul mai mare este acoperit cu un postav verde, care mă face să cred că masa este pregătită pentru poker sau alte jocuri de cărți.

Facem, apoi, a scurtă pauză de la vizitarea camerelor pentru a ieși câteva minute în balconul ce ocupă întreaga fațadă sudică a clădirii. De aici putem admira mica grădină din spatele casei. O mică fântână arteziană într-un bazin semicircular, lipit de peretele celălalt al laturii „L” -ului, o pergolă paralelă cu gardul spre aleea pietonală de pe malul râului, ceva spații verzi și două mari umbrele de soare alcătuiesc această grădină. Remarc, însă, ce mare parte din grădină este pavată. În dreptul „Grădinii de iarnă” , balconul este ceva mai lat și o masă cu câteva scaune parcă ne îmbie la o cafea.

În partea stângă a holului este un vestibul în care găsim un șifonier plin cu haine și un cuier. Eu îl vedeam undeva mai aproape de intrare.

Ajungem, apoi, la „Bucătărie” . Din aceasta nu lipsește nimic. De la mașina de gătit, la cântar, râșniță de cafea, o mulțime de scule mărunte, dulap de veselă, toate sunt aranjate frumos. Atrage atenția o mică vitrină ce protejează câteva exponate de excepție. Sunt scule de bucătărie foarte vechi, inclusiv cărți de bucate și rețete în manuscris. Eu rămân cu impresia că aici este o chiuvetă mult prea mică pentru o bucătărie.

Lângă bucătărie se află „Camera servitoarei” Ceva mai mică decât celelalte, aceasta este complet echipată, chiar dacă mobilierul este ceva mai modest. Acoperă toate nevoile unei persoane. Interesant este faptul că servitoarea a fost „dotată” și cu o mașină de cusut, cu toate ustensilele de croitorie. Mă amuză și prezența unei foi de hârtie tipică cu tipare de croitorie.

În aceeași zonă se găsește și „Dormitorul” . Nu avem acces înăuntru, ☹ trebuie să îl privim din ușă. Destul de mare ca suprafață, este dotat cu mobilierul de rigoare. Atrage atenția patul, format din două paturi single, unul în continuarea celuilalt, sub același baldachin. În imediata vecinătate este și „Baia” . Nici aici nu putem intra. :(dar, din ușă putem vedea că este complet utilată. Există o cadă, lavoar (mult mai mare decât chiuveta din bucătărie), vas de WC, chiar și bideu. Mă amuză că nu lipsesc nici prosoapele.

Coborând la parter, revenim în sala din care am cumpărat biletele. Remarc faptul că și aici sunt câteva exponate, pe, sau pe lângă, pereți După părerea mea, nu prea au legătură cu Casa Darvas. Remarc, totuși, două planuri ale clădirii din perioada construcției. Apoi, din capătul sălii, ieșim în grădină. Petrecem aici câteva minute, admirând clădirea și din exterior.

Părăsind Casa Darvas, rămân cu câteva întrebări. Își merită numele? Are vreo legătură cu familia Darvas? Dacă în Marea Britanie, sau Malta, muzeele respective reprezentau foștii proprietari, aici nu. Totuși muzeul nostru este o foarte bună ilustrare a modului de viată a persoanelor mai înstărite de la începutul secolului trecut.

Următoarea destinație este Turnul Primăriei. Aflasem încă de anul trecut că se poate vizita, respectiv, că se poate urca până la ultimul nivel. Așa că era la loc de cinste pe lista mea. Totdeauna mi-a plăcut să urc în clădiri înalte. Așa am ajuns să urc în Catedrala St. Paul’s din Londra, în Bazilica St. Peter din Vatican sau, mai aproape de turnul acesta, în Monumentul incendiului, tot din Londra. De sus, totdeauna se vede frumos în jur.

Intrarea se face printr-o curte interioară a Primăriei, cu acces din str. Tudor Vladimirescu. Încă de la început trebuie să urcăm câteva trepte, cam câte are un etaj de bloc, pentru a ajunge la casa de bilete. Într-o încăpere, destul de mare, plătim 20 de lei de persoană și primim mai multe detalii despre construcție.

Turnul a fost construit în perioada 1902 – 1903 și are 50 m înălțime. Pe această înălțime sunt amenajate patru nivele, din care trei cu vederi panoramice asupra orașului. Până sus sunt 240 de trepte, dar, Doina, la coborâre, a numărat 244, iar pe internet am găsit cifra 250. Doamna de la casa de bilete are la dispoziție, pe traseu, mai multe camere de luat vederi și se declară gata să intervină în caz că avem nevoie. În aceeași încăpere sunt și câteva obiecte, fără prea mare legătură cu turnul, ce par a constitui un mic magazin de suveniruri.

Ne relaxăm câteva minute, tragem aer în piept și pornim urcușul. Treptele îmi par destul de comode, nu cer mare efort. Dacă este să facem un calcul, înălțimea medie a acestora este sub 20 cm. Pentru început, treptele sunt din beton. Mai târziu, acestea sunt transformate în trepte metalice. Spre deosebire de „Monumentul” din Londra, care are o secțiune circulară și o suprafață mai mică, aici, într-o secțiune pătrată, pe pereți și paliere avem parte de adevărate expoziții. Pentru început, ne întâmpină câteva manechine îmbrăcate în pompieri, având la dispoziție tot echipamentul necesar. Ceva mai sus, câteva vitrine și panouri explicative ne fac o prezentare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” . Am bănuiala că, la un moment dat, turnul a fost folosit drept „foișor de foc” . Ceva mai târziu voi avea certitudinea, punctul de observație fiind stabilit la nivelul 2.

Mai sus de această zonă, avem parte de o expoziție de fotografii dintr-o perioadă mult anterioară a orașului. Personal, le încadrez în primele decenii ale secolului trecut. Nu recunosc vreo zonă sau vreo clădire. Remarc, însă, un fel de „cap tractor” pentru tramvaie electrice, expus și acum în colțul Parcului 1 Decembrie. Printre fotografii identific o zonă de tencuială cojită, care lasă la vedere betonul zidului. Pe acesta sunt vizibile o serie de scrijelituri, ce par a fi un „graffiti” timpuriu. Presupun că acesta a fost făcut în timpul execuției. Un altul, asemănător, vom întâlni și mai sus, la nivelul 2.

La nivelul 1 admirăm mecanismul inițial al ceasului, realizat în 1904. Nu am reușit să aflu când a fost înlocuit. Ce îmi spune internetul este că orologiul a supraviețuit celor două războaie mondiale, dar pe cadran încă se pot vedea urme de gloanțe din timpul războiului din 1944.

Nivelul 2, la cota 33.85, oferă o primă imagine de sus asupra orașului. Aceasta se poate realiza dintr-o logie de pe latura estică a turnului, privind spre amonte Crișul Repede. După cum arată fațadele, este posibil să fi fost logii pe toate laturile turnului. Așa se poate explica utilizarea acestui nivel de către pompieri. Astăzi, trei dintre acestea sunt închise. Aici, pe un perete, vedem un panou cu patru steme. Un alt panou, alăturat, explică ceea ce vedem. Sunt cele patru steme ale orașului din secolul al XVII-lea până în prezent.

La nivelul 3, la cota 40.25, este amenajat un balcon pe tot conturul turnului. Îmi aduce oarecum aminte de Turnul Galata din Istanbul. Dar și acesta este rotund. Balconul ne oferă o primă imagine de 360⁰ asupra orașului. Încerc un prim filmuleț, chiar dacă imaginea este blocară din când în când de cele patru turnulețe ornamentale din colțurile clădirii.

De aici până la ultimul nivel avem de urcat mai puțin de 10 m. Nivelul 4 este, practic, o terasă, cu o suprafață relativ redusă față de secțiunea turnului. Se recomandă să nu fie mai mult de 5 turiști simultan aici. Aici, filmulețul asupra orașului nu mai este obturat de nimic. Pentru cei ce vor să vadă detalii există o lunetă. Folosirea acesteia este gratuită. Deasupra terasei se ridică un catarg cu drapelul național în vârf.

Internetul îmi spune că în 1944, la eliberarea orașului, acoperișul turnului a ars. Nu știu, dar presupun că acest acoperiș era deasupra terasei nivelului 4. Dar, așa cum arată astăzi, Turnul Primăriei este complet.

Coborârea decurge mult mai ușor. De data asta ne întâlnim cu trei grupuri care urcă. Ne luăm la revedere de la doamna de la casa de bilete, de ajutorul căreia nu am avut nevoie, și ne îndreptăm spre următoarea destinație. Dar, la Cetatea Oradea vizitată anul trecut ajungem degeaba☹ Atelierul de marochinărie (vezi impresii) este închis.

Să fim, totuși, optimiști! Mai mult ca sigur vom merge și la anul la Băile Felix😊

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 25 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI