Piața Unirii, Oradea – „buricul târgului” , cum a denumit-o Doina.

TIPĂREȘTE

Și are perfectă dreptate! Aflată în mijlocul cartierului numit „Orașul Nou” , Piața Unirii din Oradea este considerată azi „centrul istoric și cultural” al municipiului de pe malul Crișului Repede. Iar asta se întâmplă într-un oraș în care fiecare clădire este un „palat” , iar totul pare un muzeu. Forma actuală a pieței începe să capete contur la începutul secolului XX, când apar palatele care o înconjoară.

Ajunși mult mai devreme decât am dorit, în așteptarea orei de check-in, gazda noastră de la „Negrean Residence” ne îndrumă către Piața Unirii, care este la doar 400 m distanță. Ne conformăm!  După o scurtă pauză, pentru o cafea, în Piața Ferdinand, trecem podul (am aflat ulterior că se cheamă tot Ferdinand) și ajungem în dreptul unei construcții cu numele Pieței Unirii pe ea. Fiind siguri că am ajuns la destinație, realizăm că respectiva construcție este o... stație de tramvai. Interesantă, utilă, funcțională!

Traversând linia de tramvai, intrăm în piață. Prima impresie este cea a unui spațiu deschis foarte mare. Ceea ce vedem pentru început, măsurat pe hartă, are cam 100 x 100 m. Doina recunoaște de departe, undeva în partea dreaptă, statuia Regelui Ferdinand, călare și cu coroana pe cap.  

În planul doi se văd mai multe tarabe. Mai târziu aveam să aflăm că, fiind sâmbătă, aici se organizează un târg. Tarabele sunt așezate pe două rânduri, pe o prelungire a pieței de încă vreo 70 m lungime, dar mai îngustă... Se vând, în principal, produse alimentare. A doua zi, duminică, toate tarabele dispăruseră.

Prima clădire importantă care ne iese în cale este Palatul Vulturul Negru. Amplasat în colțul nord – estic al pieței, palatul a fost construit în perioada 1907 – 1908. Clădirea are un parter înalt și 4 etaje care, inițial, adăpostea un hotel, un cinematograf, un cabaret, o cafenea. În prezent în clădire funcționează multe cluburi, cafenele, restaurante si birouri. Unul din sit-urile dedicate menționează și un hotel, dar pe o zonă mult mai restrânsă. Este considerat cel mai reprezentativ monument al stilului secesionist din Transilvania. Nu mă pricep la stilurile arhitectonice, dar fațada spre Piața Unirii îmi pare mai interesantă. Aici se evidențiază două corpuri de clădire, inegale ca formă și dimensiuni, între care se află un pasaj comercial. Pe acoperișurile celor două corpuri remarcăm două figurine ce seamănă perfect cu capetele unor găini de culoare verde, care țin în ciocuri un lanț (sau o frânghie:-??) ce le leagă. Ne întrebăm dacă acestea au vreo legătură cu denumirea palatului, căci nu prea seamănă a fi vulturi. O localnică ne lămurește că vulturul se află în pasajul comercial. Și, într-adevăr, îl găsim aici, pe un vitraliu foarte frumos, deasupra intrării în pasaj. Este de menționat că acesta se vede cel mai bine din interiorul pasajului. Acasă aveam să aflu că vitraliul este realizat în 1909 iar pasajul este locul de maximă audiență pentru viața de noapte. În orele dimineții, când am ajuns noi acolo, era pustiu.

În imediata vecinătate se află o altă clădire importantă, Palatul Moskovits Adolf și fii. Amplasat la intersecția străzii Tudor Vladimirescu cu Piața Unirii, palatul a fost construi în 1912 de o familie de evrei bogați, cu multiple afaceri în Oradea. Stilul arhitectonic este tot cel secesionist, clădirea având parter și 3 etaje. La ultimul nivel, sub acoperiș, Doina a remarcat un eșafodaj, gen schelă metalică montată în consolă, pe tot conturul clădirii. Pare a fi ceva definitiv, probabil o decorațiune a fațadei, deoarece apare și în fotografii mai vechi de pe internet. Inițial, parterul era ocupat de magazine, la primul etaj era sediul unei bănci și a unei societăți comerciale, iar ultimele două etaje erau destinate apartamentelor de locuit. În afara restaurantelor ce se găsesc azi la parter, nu am informații despre actuala destinație a clădirii. Pe internet este declarat „monument nevizitabil” .

Ceva mai departe, în capătul prelungirii pieței, pe latura estică a acesteia, se găsește „Biserica cu Lună” , în fapt Catedrala Adormirea Maicii Domnului. Numele i se trage de la dispozitivul montat cam pe la mijlocul înălțimii turnului de deasupra intrării, dispozitiv unic în Europa. Acesta constă în două emisfere, de 1 m diametru, lipite una se alta, una vopsită în negru, cealaltă, aurie. Acestea se rotesc în jurul unui ax vertical, astfel încât imaginea oferită în fereastra (oculus) din fațada turnului corespunde cu faza lunii din ziua respectivă.

Declarată monument istoric în 2004, biserica de rit ortodox, a fost construită în perioada 1784 – 1790. Mecanismul lunii a fost montat în anul 1793. Sfințirea a avut loc în anul 1832, după finalizarea decorațiunilor interioare. În urma înființării episcopiei ortodoxe din Oradea, în anul 1920, „Biserica cu Lună” a fost ridicată la rangul de catedrală. Stilul arhitectonic este „barocul târziu” . Structura interioară cuprinde un mic pridvor sub turnul cu lună, un pronaos deasupra căruia este balconul corului și un naos rectangular continuat de absida altarului. Impresionantă este catapeteasma, extrem de bogat ornată și cu un număr impresionant de icoane. Ca de obicei, mie îmi atrage atenția amvonul.

În fața bisericii este o statuie. Aceasta îl reprezintă pe Episcopul Roman Ciorogariu. Deocamdată, nu avem informații despre acesta, însă vom afla detalii peste câteva minute.

Într-o curte din stânga bisericii descoperim Muzeul Bisericii cu Lună. O încăpere nu foarte mare, apreciez la circa 50 mp, adăpostește, în vitrine special amenajate, sau expuse pe pereți, o mulțime de obiecte bisericești, dar și legate de istoria Transilvaniei. Nu se plătește intrarea, dar, lângă ușa de la intrare există o cutie în care fiecare vizitator depune ce sumă dorește. Muzeul dispune de un ghid, ușor trecut de vârsta a doua, care ne prezintă, pe rând, toate exponatele, Din nefericire, expunerea este ca o înregistrare pe un suport magnetic, la o viteză destul de mare și fără pauze între exponate, care să-ți permită să asimilezi cele prezentate. Mă gândesc că, poate, nu a fost suficientă suma depusă de noi? :-??  În plus, o serie de exponate au niște denumirii care îmi stârnesc nedumerirea, ca de ex. : antimis; tăviță pentru agneț. În rest, exponate pe care te aștepți să le găsești într-un asemenea muzeu: icoane, obiecte de cult, veșminte preoțești și chiar o cristelniță. Interesant este că o parte din acestea datează din secolul al XIX-lea.

Cel mai interesant moment mi s-a părut a fi prezentarea făcută Episcopului Roman Ciorogariu, al cărui bust este expus la loc de cinste. Acesta a fost unul din artizanii Marii Uniri de la 1Decembtie 1918, ca deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Înainte de aceasta a avut o bogată activitate teologică în Arad.  În 1917 ajunge, ca vicar, la Oradea, unde militează intens pentru restaurarea episcopiei de Oradea. Reușește aceasta, cu aprobarea Regelui Ferdinand I, în 1921, devenind primul episcop al acestui oraș. Tot în 1921 este ales membru de onoare al Academiei Române. Pe peretele din spatele bustului sunt portretele marilor eroi transilvăneni, Horia, Cloșca, Crișan și Avram Iancu.  

Vizita noastră la muzeu a durat cel mult 15 minute.

Traversând piața, aruncăm o privire tarabelor târgului, iar Doina nu rezistă și cumpără niște cireșe.

Pe partea cealaltă a pieței, față de Biserica cu Lună, întâlnim o altă biserică. Este Catedrala Greco – Catolică Sf. Nicolae. Construită în perioada 1800 – 1810, și aceasta este încadrată la monumente istorice. Fiind victimă a mai multor incendii, forma actuală a turnului datează din 1912. Altarul este orientat spre est iar în plan are o formă de cruce latină, chiar dacă, în interior, absidele laterale nu sunt foarte vizibile. Arhitectura reprezintă o „îmbinare a stilului neobaroc cu cel bizantin” . Interiorul nu îmi pare mult deosebit de cel al unei biserici ortodoxe. Există absida altarului, iar catapeteasma este similară cu cea a unei bisericii ortodoxe. Totuși, pereții nu sunt la fel de încărcați. Icoanele sunt, parcă, ceva mai puține, iar picturile lipsesc. Plafonul este, însă, pictat în totalitate. În plus, aici este, parcă, ceva mai multă lumină, naosul dispunând de mai multe ferestre, toate „echipate” cu vitralii, reușite după părerea mea, cu treme biblice. Ce mă intrigă puțin este un acces în interiorul bisericii prin lateral-sud, cam pe la jumătatea naosului. Intrând pe aici, am remarcat și intrarea de pe fațada vestică.

Dar foarte interesant este în exteriorul bisericii. Avem aici o adevărată expoziție de sculpturi. Prima care ne iese în cale este statuia Episcopului Demetriu Radu. Acesta a fost între 1897-1903 episcop greco-catolic al Eparhiei de Lugoj, iar în perioada 1903-1920 episcop al Eparhiei de Oradea Mare. Acasă aveam să aflu că și el a fost printre artizanii Marii Uniri, și că și-a pierdut viața la 59 de ani în 8 decembrie 1920 într-un atentat cu bombă în Senatul României, eveniment necunoscut mie până în prezent. Statuia a fost instalată aici în 2019.

În imediata vecinătate este statuia lui Iuliu Maniu. Turnat în bronz, marele om politic stă drept și demn, așa cum a fost toată viața. Încercând să descopăr când a fost instalată statuia (18 aprilie 2019), aflu două detalii, care nu știu cât sunt de amuzante. Astfel, statuia a fost așezată pe soclu cu ajutorul unui... excavator, și, imediat ce a fost așezată, lucrătorii s-au grăbit să o fixeze temeinic, de frică să nu fie... furată. Dezvelirea statuii a constituit un eveniment de seamă în viața orașului, aceasta având loc în prezența reprezentanților administrației publice locale, a reprezentanților Episcopiei Ortodoxe și a Episcopiei Greco-Catolice, a reprezentanților unităților militare, unităților de cultură și de învățământ din Oradea și județul Bihor și a unui numeros public.

Cam în zona altarului, lângă peretele exterior al acestuia, este un ansamblu de două statui: „Înger” și „Înger căzut” . Ca operă de artă, arată bine, este interesantă, atrage privirile. Pe mine, însă, semnificația lor mă depășește. Nici internetul nu mă ajută prea mult.

Remarcabil este, însă, mesajul Episcopiei greco-catolică de Oradea, care spune că:

Pe mine mă impresionează cel mai tare un alt grup statuar, amplasat în zona intrării din lateral în biserică. Este intitulat „Represiune și rezistență” și nu are nevoie de nici un comentariu. Înțeleg că face parte dintr-o expoziție mai amplă, dedicată „Episcopilor martiri” și a fost instalată aici în 18 mai 2024, cu ocazia Nopții muzeelor

Ceva mai spre nord față de biserică este Palatul Episcopiei Greco – Catolice din Oradea. În necunoștință de cauză, îl „tratăm cu indiferență” , deși este una din cele mai frumoase clădiri din piață. Aveam să aflăm despre el ceva mai târziu, cu ocazia turului cu autobuzul turistic. Forma actuală a palatului, realizată în perioada 1903 – 1904, este datorată Episcopului Demetriu Radu. Palatul a fost gazda Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, atunci când aceștia au vizitat Oradea.

Tot în turul cu autobuzul turistic, la sfârșit, aveam să identificăm Palatul Primăriei. Amplasat în colțul nord – vestic al pieței, este cea mai mare, cea mai impunătoare clădire din zonă. Construită între anii 1902 – 1903 în jurul a 3 curți interioare, ocupă o suprafață de peste 5500 mp. Fațadele cele mai interesante sunt cele spre piață și spre Crișul Repede. Nu știu dacă se poate vizita ceva în interior.

Parte a clădirii primăriei, pe fațada spre Crișul Repede, se înalță Turnul Primăriei Oradea. Construit odată cu palatul, acesta are 50 m înălțime și 4 nivele principale.  Trei dintre acestea oferă imagini panoramice asupra orașului. Din descrierea făcută, se poate înțelege că turnul este vizitabil. Vom verifica data viitoare.

Ultimul obiectiv al pieței este Biserica Catolică Sf. Ladislau. Amplasată pe latura nordică, biserica este cel mai vechi obiectiv din piață, fiind construită în perioada 1720 – 1741. În decursul timpului a suferit câteva modificări, forma actuală datând de pe la 1800. Din nefericire, la data vizitei noastre, biserica era într-un proces de reabilitare majoră, și nu o putem vizita. Ratăm, astfel, imaginile din viața sfântului căreia îi este închinată, dar și cel mai vechi altar din Oradea în funcțiune din 1730 până azi.  

Și această biserică are statuia ei. O descoperim pe latura nordică a acesteia, înconjurată de multă verdeață și de câteva flori comemorative. Statuia are doar o inscripție, P, Pio, fără nici o dată sau altă completare. Personajul este îmbrăcat într-un veșmânt de călugăr. Inițial mă gândesc că ar putea fi unul din Papii Pius. Doina mă contrazice. Dacă este să cred internetul este un preot italian (1887 – 1968) canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea, în 2002. Acasă aveam să mai aflu că:

Curiozitatea ne trimite în Piața Unirii și pe înserat. Palatul Primăriei, frumos luminat, arată spectaculos, iar Turnul, la fel. Fac o panoramă a palatelor privite din mijlocul pieței și ne luăm „La revedere!” Mai mult ca sigur că vom reveni. :)

---

VIZUALIZĂRI: 830 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI