BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Oradea, de la Medieval la Art Nouveau
Oradea este orasul pe care l-am tranzitat in vacantele noastre, de cateva ori in ultimii 20 de ani, insa de aceasta data ne-am propus sa ii descoperim latura culturala si artistica, cu atat mai mult cu cat in ultimii ani preocuparea oradenilor a fost de a reface toate cladirile monument. In oras am ajuns dupa-amiaza si pentru ca ne-am cazat intr-un hotel cu aspect medieval, ne-am gandit sa ramanem in aceeasi atmosfera si sa ne plimbam prin cetatea renovata si redeschisa publicului in 2016.
Am trecut peste podul reabilitat, ce are un sant de aparare care in trecut era umplut cu apa termala din paraul Peta, avand adancimea de 4 m si latimea de 50 de metri, impiedicand inghetarea apei si cucerirea cetatii pe timp de iarna.
In forma de pentagon, cetatea fortificata nu a fost cucerita decat de doua ori. In toamna lui 1598, cetatea a fost asediata fara succes, timp de cinci saptamani de ostile turcesti.
Cele 5 bastioane au forma de triunghi si sunt denumite astfel: Bethlen, Craisorul, Rosu, Aurit si Ciunt, acesta din urma fiind amenajat ca un amfiteatru, ideal pentru piese de teatru in aer liber.
Cetatea exterioara este dublata in interior de castelul in forma pentagonala, alcatuit din 4 corpuri de cladire, care adaposteste Muzeul orasului Oradea. Lipita de unul dintre corpuri se afla biserica romano-catolica.
„Muzeul painii” este amenajat in locatia unde a functionat timp de peste 300 de ani o brutarie, iar la subsolul altui corp de cladire se afla Memorialul „Rezistenta si represiune in Bihor” , care aminteste ca aici a existat un lagar, la finele celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Cetatea este punctul central al evenimentelor culturale, insa in aceasta perioada a pandemiei, multe dintre ele erau anulate. Ne-am plimbat relaxati, profitand de faptul ca nu erau multi vizitatori si am citit informatiile afisate pe panouri despre istoricul acestei cetati, regele Ladislau fiind cel care a construit aici o manastire fortificata, cu hramul Sfintei Fecioare Maria. Ulterior, in cetate se intemeiaza episcopia romano-catolica de Oradea, iar biserica se transforma in catedrala.
Am schimbat„registrul’’ si ne-am indreptat spre Piata Unirii, pentru a vizita doua dintre cladirile emblematice Art Nouveau. Acest stil artisitic a aparut la inceputul secolului XX, cand artisti germani, olandezi si vienezi incercau sa se desprinda de conventionalismul sfarsitului secolului 19. Formele folosite anterior sunt reinventate, cladirile sunt decorate cu flori cu muguri, apar si alte flori in afara de trandafiri, cum ar fi crini, irisi, tulpini cu frunze, arborele vietii, frunze de vita-de-vie, carcei si struguri, motive vegetale, motive zoomorfe stilizate, cu inimi, rozete, contururi de ou.
In anul 2011, Oradea a fost singurul oras din tara inclus in reteaua europeana a oraselor Art Nouveau, dupa ce 20 de cladiri ale orasului au fost recunoscute ca apartinand acestui stil. La vremea aparitiei acestui curent, Oradea era un oras in plina dezvoltare, sub dominatie austro-ungara, iar cei instariti si-au construit palate si castele cu fatadele amenajate asa cum era la moda in tarile vest europene.
In Piata Unirii se gaseste cladirea cea mai moderna si mai mare de acest gen din oras, un nucleu care concentra viata sociala si culturala, Palatul Vulturul Negru. La inceputul secolului XX, palatul dispunea de o sala in care organizau manifestarile culturale si politice din oras, un han transformat apoi in hotel, un cazino, birouri, restaurant. Astazi, cladirea si-a pastrat din functionalitatile de inceput de secol XX, fiind un loc important de intalnire si promenada. De la una dintre terasele amenajate aici, am descoperit frumusetea orasului, datorata lucrarilor de renovare si consolidare din perioada 2014 - 2016.
Cladirea este situata pe colt (ca mai toate cladirile Art Nouveau din Oradea), avand parter si patru etaje, cu fatade asimetrice, formata din doua corpuri inegale unite printr-un pasaj cu vitralii ce seamana cu galeria Vittorio Emanuele II din Milano. In interiorul pasajului, exista un vitraliu in timpan, reprezentand un vultur negru, devenit emblema ansamblului, realizat in 1909.
O alta cladire frumoasa din Piata Unirii este sediul Episcopiei Greco-Catolice, construita in stil eclectic, un amestec de stiluri in care predomina goticul, dar care are si elemente de romanic, baroc, rococo si Art Nouveau. Cladirea seamana cu un palat din povesti, iar turnul de colt pare a fi bastion al unei cetati medievale. Interiorul palatului este inca in curs de restaurare.
Statuia infatisandu-l pe regele Ferdinand I a fost amplasata in piata in 2019, pentru a celebra intrarea in Oradea, exact in urma cu 100 de ani, a Reginei Maria si a Regelui Ferdinand I.
Interesanta este si Catedrala Greco- Catolica Sf. Nicolae (Biserica cu Luna), construita in stiluri baroc si neoclasic, care are un mecanism ingenios prin care poti vedea fazele lunii, constand intr-o sfera vopsita in auriu si galben care se misca, in functie de felul in care Luna se roteste in jurul Pamantului.
Am incheiat lista obiectivelor din Piata Unirii cu Sinagoga Zion, cea mai mare sinagoga neologa din tara (poate gazdui 1000 persoane), proaspat renovata, iar stilul arhitectonic care predomina este cel maur.
A doua zi in Oradea a fost dedicata in exclusivitate cladirilor Art Nouveau. Am parcat masina in parcarea subterana de langa Sinagoga Sion, am traversat Crisul Repede pe podul Sfantul Ladislau si am pornit la pas pe un traseu de circa 700 metri, admirand exteriorul catorva case-palat in stil Art Nouveau, renovate.
Casa Poynar, situata pe strada Nicolae Grigorescu, este o cladire pe colt, cu 2 etaje, simpla si totodata incarcata cu elemente decorative tipice stilului secession. Primul etaj are ferestre dreptunghiulare, insa etajul al doilea este dominat de ferestre cu inchidere semicirculara. Chenarul ferestrelor este decorat cu„butoane’’ colorate maro, in contrast cu bejul cladirii. Deasupra ferestrelor de la ultimul etaj, central, fatada este decorata cu un vas cu flori in relief, iar pe colt exista un turn cu mici coloane decorate cu frunze.
Motivele zoomorfe se observa pe balustradele din fier ale balcoanelor, in forma de fluturi. Intre ferestrele de la etajul al doilea se afla un medalion reprezentand un corb cu un inel in cioc si inscriptionat: Banca Ardeleana si Casa de Economii, anul 1894.
De aici, traversand piata Ferdinand, care este in reconstructie, o alta cladire pe colt in stil Art Nouveau este Astoria Hotel, cu trei nivele si un turn circular, ce are coloane decorate cu flori. Si aici ferestrele sunt marcate cu butoane colorate, cladirea fiind zugravita in alb, galben pai si caramiziu. Spiritul Art Nouveau este prezent si in feroneria cu motive florale (floarea soarelui, lalele, muguri, boboci, inimioare). Dantelaria balcoanelor se intalneste si la coronamentul acoperisului, unde regasim motivele florale inspirate din arta populara.
Palatul Rimanóczy Kálmán-senior, de pe strada Parcul Traian, seamana cu o figurina din turta dulce caramizie decorata cu martipan alb. Este construit in stil eclectic cu elemente decorative si structuri gotice venetiene, fiind o copie a palatului Cá d’Oro din Veneția. Cladirea are trei nivele, un turnulet pe colt cu ferestre ondulate si doua frontoane in arc semicircular pe fatada principala.
Palatul Stern, cu fatada principala spre strada Republicii, este o cladire pe colt cu 2 etaje, colorata in galben pai, cu ramele si storurile ferestrelor in verde. De o frumusete aparte sunt motivele florale de sub cornisa, ce seamana cu firele unor plante cu flori si boboci pregatiti sa infloreasca. Aceleasi motive florale le regasim in ghirlandele dintre ferestrele de la ultimul nivel, precum si deasupra ferestrelor de la primul nivel.
Un alt palat, la care stilul secession este pregnant reprezentat este Moskovits-Miksa, cu fatada colorata in turcoaz, cu detalii vegetale dar si cu personaje feminine, linii curbate si lebede. Motivul central este un cap de femeie ce iese in relief dintre ramuri, frunze si flori si este incadrat de doi arbori cu ramuri desfrunzite ce par coarne de cerb.
Elementele vegetale, flori cu tulpinile lungi, curbilinii, pe care le regăsim la toate elementele decorate apar si in feroneria balcoanelor.
Ultimul obiectiv este Muzeul Art Nouveau gazduit de Casa Darvas – La Roche, de pe strada Iosif Vulcan, proaspat redecorat si deschis publicului in luna august, dupa 2 ani de renovare. Exteriorul este simplu si echilibrat, cu ornamente expresive, iar interiorul cu obiectele (mobilier, obiecte decorative, documente) prezente in cadrul expozitiilor, reconstituie mediul ambiental burghez al perioadei Art Nouveau, din Oradea.
Trimis de geani anto in 25.10.20 21:07:52
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORADEA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Si eu am ramas foarte placut impresionat de Oradea si am si scris acum cativa ani despre urbea bihoreana pe AFA.
Dupa mine, Oradea este orasul cel mai "austro-ungar", cel mai "vest" din tara noastra.
Mi-ar placea sa locuiesc in Oradea, as fi mandru de orasul meu.
Felicitari pentru minighid. Numai bine! ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Să descoperim Oradea, cu autobuzul turistic, și nu numai — scris în 08.07.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Piața Unirii, Oradea – „buricul târgului” , cum a denumit-o Doina. — scris în 26.06.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Cetatea din Oradea — scris în 25.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Oradea — scris în 17.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Vulturul Negru — scris în 08.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Oradea, mereu surprinzătoare! — scris în 19.11.22 de Marelte din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Arhitectură și povești - Centrul Istoric Oradea — scris în 09.12.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ