Chei, peșteri și mănăstiri

TIPĂREȘTE

Despre Oltenia de sub Munte s-a mai scris: este un ținut fabulos, încărcat de istorie și de spiritualitate, o zonă unde nici măcar o săptămână nu e suficientă pentru o explorare completă a bogățiilor sale turistice. În acest articol doresc să mă concentrez pe o mică zonă ce înmănunchează pe un teritoriu foarte mic o multitudine de obiective turistice de natură religioasă, istorică, naturală și industrială. Este vorba despre zona comunei Costești, județul Vâlcea.

Am avut ocazia de a vizita această zonă de foarte multe ori în ultimii 6-7 ani. Din DN 67 se desprinde DJ 646 către Costești și mănăstiri, bine semnalizat prin indicatoare maro. Dar înainte de a ajunge aici, cu 1,5 km înapoi către Râmnicu Vâlcea se află interesantul Muzeu al Trovanților, conglomerate de nisip, cu formă preponderant rotundă, de dimensiuni foarte mari- anumite exemplare. După 6,5 km de la micul scuar unde facem dreapta pe drumul județean întâlnim unul din cele mai cunoscute obiective din zonă: Mănăstirea Bistrița Olteană. Boierii noștri (mai ales cei cu ceva minte și carte), pe lângă exploatarea țăranilor și petrecerile cu lăutari, au contribuit la înălțarea unor minunate lăcașuri de cult, centre principale de cultură în acea vreme. Astfel a procedat și marele ban al Craiovei – Barbu Craiovescu – care alături de frații săi și de alți câțiva boieri pun bazele acestei superbe mănăstiri. Pe plan cultural se detașează faptul că aici a fost înființată prima tiparniță din Țara Românească, condusă de monahul Macarie; pe plan spiritual este cunoscută datorită moaștelor Sf. Grigore Decapolitul (aduse la mănăstire chiar de Craiovești la sfârșitul secolului al XV-lea). Ce mi-a plăcut în biserica centrală, în stil neogotic? Pictura maestrului Gheorghe Tattarescu (1850), care e divină, și cele două icoane lamelare ce relevă trei chipuri sfinte, depinde de unghiul din care privești. Nu ratați nici bisericuța bolniță, situată în spatele complexului, cu frumoase picturi exterioare.

Un obiectiv foarte interesant este Peștera Sf. Grigore Decapolitul ori Peștera Liliecilor, aflată deasupra cheilor, cu punct de acces din curtea mănăstirii, prin gangul din fața bisericii. De acolo pornește o potecă îngustă e urcă în zigzag printre stânci, cu balustrade de fier în câteva locuri mai periculoase. Pe această cărare ne-am „întâlnit” într-o toamnă cu un mic scorpion. Priveliștea ce se deschide de la înălțime către mănăstirea Bistrița, cheile Bistriței și schitul Păpușa e superbă, mai ales toamna. Peștera adăpostește o colonie de lilieci și două biserici – este o situație inedită; nu vă speriați de cei câțiva metri de la intrarea în peșteră: pereții sunt foarte apropiați dar nu e nici un pericol.

De la poarta de acces către Mănăstirea Bistrița continuăm în dreapta și urmăm drumul pietruit de pe lângă gardul mănăstirii, fără a traversa podul peste râul Bistrița. După câteva sute de metri ajungem la alt pod și la o barieră, ar fi bine să lăsăm autoturismul aici pentru a ne bucura în tihnă de Cheile Bistriței Oltene. Până să intrăm în chei admirăm urmele Podului Reginei Maria – era vorba de un pod încă din vremea domnitorului Bibescu, de la jumătatea secolului al XIX-lea, utilizat și de Regina Maria și suita ei pentru plimbări de relaxare, atunci când venea la culele de la Măldărești. Din păcate el s-a tot degradat, balustradele de fier au fost furate și chiar citeam că ar fi fost luat de o viitură. Monumente istorice sunt considerate și însemnele creștine sculptate în peretele de piatră, deasupra albiei râului.

Trecem podul relativ nou de peste râu și înaintăm pe drumul forestier pe o distanță de 1 km prin cele mai înguste chei de calcar din România, cum sunt ele considerate. Pereții de calcar se apropie unul de celălalt doar la câțiva metri. Apa vijelioasă a Bistriței, strânsă între stânci formează câteva mici cascade spectaculoase. După o jumătate de kilometru de mers pe jos, pe partea stângă găsim un panou explicativ și o potecă abruptă ce urca pe versant. Am ajuns la Peștera Urșilor; la vizitele anterioare nu știam despre această peșteră, acum eram chitiți să o găsim, deși nu cunoșteam cât de mult e de mers prin chei până la ea. Urcușul e abrupt, rădăcinile de copac și pietrișul sunt un obstacol, totuși există un cablu ce te ajută la escaladat. Odată ajunși în „buza” peșterii o răcoare puternică te întâmpină; intrarea e impresionantă: un portal de peste 30 m înălțime. Se poate coborî pe o pantă accentuată și înainta câțiva metri spre interior, dar peștera nu e amenajată ori electrificată.

Tot în zonă, peste râul Bistrița, se urcă pe un drum cu serpentine la Mănăstirea Arnota; este o distanță de aproximativ 5 km între mănăstirile Bistrița și Arnota. Loc de veci al unui domnitor ce a marcat o epocă, Matei Basarab, Mănăstirea Arnota a fost restaurată în ultimii ani. De sus, de lângă complexul religios, se deschide o panoramă superbă asupra întregii văi. În dreapta drumului ce urcă la Arnota se află o mare carieră de calcar; o bandă transportoare duce calcarul la baza dealului de unde este încărcat în vagoane și transportat pe o linie de cale ferată îngustă, cred că singura de acest gen funcțională din Oltenia. Tot în apropiere se mai află câteva lăcașuri de cult, dintre care cele mai interesante sunt: Schitul Păpușa (1712; se urcă pe culme timp de aproape 20 minute) și Schitul 44 de izvoare (1701, renovat și restaurat în ultimii ani).

După cum observați, într-o zonă de doar câțiva km pătrați, se află o multitudine de obiective u tentă turistică și religioasă care acoperă o zi întreagă. Despre fiecare în parte se găsesc informații pe Internet, iar diverse ONG-uri promovează zona, chiar și prin proiecte europene.

---

VIZUALIZĂRI: 1958 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI