Plimbări prin zona Ohrid – Partea a II-a

TIPĂREȘTE

Am dedicat una din zilele sejurului la Hotelul Izgrev (mini-întâlnirea AFA 2015 bis) vizitării ”Orașului Vechi” din Ohrid. Îmi făcusem încă de acasă un plan, dar, în teren, acesta s-a dovedit insuficient documentat, ratând mai multe obiective interesante. Aceasta presupune organizarea a încă cel puțin o excursie în zonă.

Prima problemă a fost găsirea unui loc de parcare accesibil. Câteva informații furnizate de alți colegi de excursie ce fuseseră acolo înaintea noastră nu erau încurajatoare. Nici consultarea Google Earth nu ne clarifică. Se pare că există o parcare foarte aproape de ”Orașul Vechi”, dar accesul la ea presupune un acces în serpentine, pe o stradă foarte îngustă. Experiența din timpul vizitei anterioare în satul Vevcani ne spunea că întâlnirea a două mașini pe un asemenea drum poate crea probleme. Ca urmare, ne hotărâm pentru o parcare înainte de a începe urcușul, la intersecția bulevardului principal al orașului cu strada ce urcă la ”Poarta de Sus”. Dar și aici avem o problemă. Parcarea este complet ocupată. Totuși avem noroc. În timp ce negociam încotro să o apucăm, paznicul parcării ne face semn să mai așteptăm câteva minute, căci se va elibera un loc. În fine, parcăm, plătim taxa, 50 denari pentru toată ziua, și începem urcușul.

La prima serpentină în ac de păr ne iese în cale o scurtătură, pe trepte, care ne scoate direct la ”Poarta de Sus”. Ajunși aici remarc, în parcarea identificată pe internet, un număr rezonabil de mașini, inclusiv două autocare. Poate că nu ar fi fost chiar așa de complicat să urcăm și noi cu mașina până aici.

Primul lucru care îmi atrage atenția este zidul de apărare, de o parte și de alta a porții. Nu am idee cât se întinde în stânga sau în dreapta, dar arată impresionant. Deși se vede că, pe ici pe acolo, a fost refăcut, și arată ca nou. Trecând de poartă, remarc faptul că încă există elementele de închidere, iar acestea sunt blindate de plăci metalice. Acestea nu par a fi chiar foarte noi.

Trecând de porți, sunt bulversat de mulțimea de indicatoare turistice, ce ne trimit în toate direcțiile. Alegem unul ce pare a fi foarte apropiat: ”Teatrul Antic”. Acesta este la mai puțin de 100 m spre vest de ”Poarta de Sus”, și este vizibil din zona acesteia. Teatrul datează din perioada dominației grecești în zonă și a fost construit în jurul anului 200 Î. Hr. Deși la partea superioară este construit un zid, se pare că ceea ce a fost descoperit nu este decât partea inferioară a amfiteatrului, și, ca urmare, numărul inițial de locuri nu este cunoscut. Eu estimez că numărul actual de locuri este pe la 850 – 900, și mă gândesc la teoria pe care o știam de la alte teatre grecești, că numărul de locuri ale acestora este circa a zecea parte din numărul total de locuitori. Se pare că amplasamentul teatrului a fost ales cu atenție, între două dealuri, ferit de rafale de vânt care ar putea influența acustica.

În perioada dominației romane, teatrul a fost folosit pentru lupte de gladiatori. Totodată a fost și un loc de execuție a creștinilor. Acest lucru l-a făcut să intre în dizgrația localnicilor, care, după retragerea romanilor, l-au acoperit cu pământ. Și așa a rămas până prin anii ’80, când a fost redescoperit accidental. La săpăturile pentru fundațiile unor clădiri s-au descoperit mai multe statui, între care cea a lui Dionysos, și a mai multor muze. Acestea au dus la concluzia că trebuie să fie ruinele unui teatru antic în zonă, iar, continuarea săpăturilor a condus la decopertarea întregului ansamblu.

De la sfârșitul anilor 1980, teatrul este din nou un loc de spectacole publice, pentru piese de teatru, concerte, opere, spectacole de balet. Cândva în anii trecuți, câteva spectacole culturale de înalță ținută, cum ar fi cele ținute de Bolshoi Theatre și Jose Carreras, au avut loc în fiecare an, ca parte din Festivalul de Vară de la Ohrid. Ce nu m-am lămurit, unde sunt actualele cabine ale actorilor, întrucât cele antice sunt în ruină.

Pentru următoarea destinație cerem ajutorul unor localnici. Suntem îndrumați către ”Galeria Icoanelor Vechi” înapoi spre ”Poarta de Sus”, și de acolo, spre dreapta, pe sub un alt portal, să intrăm în incinta unei biserici. Acolo, în partea dreaptă, urma să găsim muzeul. Îndrumarea este perfectă, și în câteva momente găsim obiectivul. Dar, până să intrăm în muzeu, ne blocăm în o tarabă de suveniruri. Cumpărăm de aici un mini ghid al muzeului și promitem alte cumpărături la plecare.

Muzeul icoanelor vechi, în titulatura oficială ”Galeria de icoane – Ohrid”, este considerat a fi a doua colecție de icoane vechi din lume, după cea de la Moscova, undeva la același nivel cu colecțiile de la Muntele Athos, sau de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai. Colecția a fost constituită în 1961, cu ocazia celui de-al XII-lea Congres de Bizantologie ce a avut loc la Ohrid. Expuse inițial în Biserica Maicii Domnului Peribleptos, au fost mutate în actualul spațiu expozițional în 1983. Până la acea dată, spațiul respectiv aparținea unei școli, ca sală de sport.

Vizitarea costă 100 denari de persoană. La intrarea în muzeu, o cămăruță mică constituie casa de bilete. O a doua cameră de circa 15 x 7 – 8 m, cu o temperatură controlată cu un sistem de aparate de aer condiționat, adăpostește o colecție de 40 de icoane a căror vechime este cuprinsă între secolul al XI-lea și al XIX-lea. Probabil că, în mod normal, mai sunt încă alte două icoane care, la data vizitei noastre, erau trimise la un laborator, pentru lucrări de conservare. Cele mai multe icoane sunt dedicate Fecioarei Maria, la prezentarea la Templu, la Bunavestire sau cu Pruncul, în diverse ipostaze, sau lui Isus, tot în diverse ipostaze (portrete, la botez, răstignirea). Mai sunt icoane ale unor sfinți cunoscuți internațional (Arhanghelii Mihail și Gavril, Sfântul Nicolae, și alții), precum și recunoscuți mai mult pe plan local (Sfântul Naum, Sfântul Clement). Între aceste icoane, ca un unicat, este și o statuetă de lemn, de culoare neagră, de circa 1 m înălțime a Sfântului Clement, datată din secolul al XIII-lea. Câteva din cele expuse sunt în seturi de două icoane, ce au decorat cândva așa numitele „porți împărătești” la intrarea în altarele unor biserici din zonă.

Eu personal sunt cel mai impresionat de cea mai veche icoană a colecției, care îi cuprinde în aceiași imagine pe Sfântul Vasile cel Mare și pe Sfântul Nicolae, prima expusă, și datată secolul al XI-lea.

Bineînțeles că în interiorul muzeului este interzis fotografiatul și filmatul, dar am noroc cu mini ghidul cumpărat anterior, care conține reproduceri ale celor mai semnificative icoane expuse. În plus, conform promisiunii, la ieșire revenim la taraba cu suveniruri și cumpărăm un alt set de 20 de reproduceri de icoane, mult mai mari ca dimensiune (39 x 30 cm) care completează mini ghidul cumpărat anterior. După ce mă mai gândesc un pic și cumpăr și câțiva magneți cu imagini ale unor mănăstiri și biserici din zonă. Ca urmare, primesc bonus din partea vânzătoarei un pachet de cărți de joc. Problema este că aceste cărți de joc au, pe fața spre jucător, 52 de imagini diferite din jurul lacului Ohrid. Dintre acestea, foarte multe sunt fotografii de biserici și mănăstiri. Mă gândesc dacă nu cumva este o blasfemie să pui imaginea unei biserici pe o carte de joc. Altfel, este o colecție prețioasă de fotografii din zona lacului.

Practic, muzeul este în incinta unei biserici ce constituie și ea un obiectiv turistic. Este ”Biserica Sfânta Bogorodica Perivlepta”, închinată Sfintei Fecioare (Bogorodica). Termenul de ”Perivlepta” o definește ca fiind „atotștiutoare și clarvăzătoare”. Și aici vizitarea costă 100 denari de persoană și este interzis fotografiatul și filmatul. Biserica este construită în secolul al XIII-lea, având un pronaos adăugat în secolul al XVI-lea.

La data vizitei noastre, întreaga biserică era în reabilitare. atât clopotnița exterioară, cât și interiorul bisericii fiind îmbrăcate în schele. Totuși, la intrarea în biserică, este afișat un orar al slujbelor, deci biserica este în continuare în funcțiune. În cadrul taxei plătite, doamna de la intrare ne asigură și o vizită ghidată în interiorul bisericii. Biserica este construită și pictată în 1295. Ctitor a fost Progon Zgur, ginere al împăratului bizantin Andronicus al II-lea, iar pictori au fost doi tineri, Michael și Eutychius, care se pare că, vor influența ulterior întreaga școală de pictură bisericească bizantină.

Personal, sunt foarte impresionat de picturi, ce au o densitate ce nu am mai întâlnit-o în altă parte. Practic nu există nici cea mai mică suprafață fără o imagine. În afară de câteva imagini ce țin de Vechiul Testament, am impresia că întreg Noul Testament este prezent pe pereții bisericii. În final, capăt permisiunea de a face o singură fotografie în interior. La sfârșit, mulțumim pentru explicații și ne îndreptăm către următoarea destinație.

”Fortăreața lui Samoil” este la circa 350 m vest de ”Poarta de Sus”. Se ajunge la ea pe o stradă ce urcă accentuat, pe lângă niște vile ce atrag atenția. Am un moment de panică gândindu-mă la veridicitatea afirmației cum că ”Sighișoara este singura cetate medievală locuită, din Europa”. Mă liniștesc însă repede: Sighișoara este locuită în casele originale, în timp ce aici toate vilele sunt noi.

Samoil (în alte variante Samuil, sau Samuel) a fost țar al ”Primului Imperiu Bulgar” între anii 997 și 1014. El a mutat capitala imperiului de la Slopje la Ohrid. Autor a numeroase campanii militare, duse pe rând cu sârbii, croații, ungurii și, în final, cu Imperiul Bizantin, a avut nevoie de crearea acestei fortărețe, care să ilustreze puterea unui imperiu ce a cuprins aproape întreaga Peninsulă Balcanică. Fortăreața, ce se întinde pe circa 1.5 hectare, este amplasată pe cea mai înaltă culme din zonă, la peste 80 m peste nivelul apei în Lacul Ohrid. Astăzi sunt reconstruite zidurile perimetrale ale fortăreței, în interior fiind evidențiate numai câteva ruine. O serie de săpături arheologice evidențiază că fortăreața este construită peste o altă fortificație, datată din secolul al IV-lea î. Hr., atribuită lui Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru Macedon.

Accesul în fortăreață se face prin o poartă mare, rectangulară, ce străpunge zidul de apărare gros de câțiva metrii, deasupra căreia este reconstruit un masiv turn de apărare. Taxa de intrare este de 30 denari de persoană.

Atracția principală a vizitei este urcatul pe metereze, de unde se deschid perspective de excepție asupra orașului și a lacului. Sunt două căi, spre dreapta, și spre stânga turnului de deasupra porții, precum și un acces sus, pe turn. După părerea mea, nu trebuie ratată nici una. Drumurile în lateralele turnului au circa 150 m lungime fiecare. Zidul din partea de nord nu este amenajat pentru turiști. Pe zidul estic, și deasupra turnului sunt amenajate două foișoare din lemn în care se găsesc lunete pentru a admira perspectiva. Pe zidul estic, lângă turnul porții de acces, flutură mândru un mare drapel al Republicii Macedonia (FYROM).

Coborând de pe ziduri, dau o tură și prin interiorul fortăreței Aceasta este împărțită în două zone de un zid pe direcția est – vest, cu o spărtură la mijloc. În mijlocul zonei sudice, cea de lângă intrare, o movilă de pământ îmi atrage atenția. Câteva tuburi de ventilație, o conductă vopsită în albastru, o construcție în lateralul movilei, toate îmi spun că este vorba de un rezervor de apă. Din punct de vedere al cotei este de înțeles un asemenea amplasament, ce poate asigura presiunea necesară în oraș. Dar nu înțeleg cum un asemenea obiect a fost amplasat în mijlocul unui sit arheologic. În plus, dacă cumva rezervorul este încă în funcțiune, ar trebui să aibă o zonă de protecție sanitară, cu acces interzis persoanelor străine. Ori, aceasta nu există. Să înțeleg că în fosta Iugoslavie au fost, și încă sunt alte reguli decât la noi?

Zona nordică a incintei este, în mare parte, mai jos decât cea sudică. Zidul nordic ajunge să fie mai jos cu 10 – 15 m decât restul. Aici remarc două zone de săpături arheologice în prezent abandonate, unde s-a încercat conservarea lor. Prima zonă este practic un puț de 8 – 10 m în diametru, cu zidărie pe margine, protejat de o copertină de lemn. Unii turiști, mai cu inițiativă, au ținut să-și imortalizeze numele pe fundul puțului, folosind pietre rotunjite, de dimensiune aproximativ egală. Am o bănuială că ar fi ghiulele pentru catapulte, iar puțul, un depozit al lor. A doua zonă este protejată, la nivelul terenului, de un sistem de bârne de lemn și folii de plastic. După cum arată foliile, ajung la concluzia că fondurile pentru săpături s-au terminat în urmă cu mai mulți ani.

O ultimă remarcă referitoare la ziduri. Sunt foarte multe zone unde este vizibilă diferența între zidul inițial, și zidul reconstruit. Fie diferă tipul de zidărie, fie este evidențiată, cu mortar, o linie de demarcație.

Ieșind din fortăreață, o săgeată, în sens opus direcției din care am venit, ne trimite către ”Bazilică”. Aceasta nu făcea parte din programul nostru inițial, dar ne hotărâm să vedem despre ce este vorba. De data aceasta drumul coboară, până ne oprim în gardul unui șantier. Este o lucrare de mare amploare, un șantier care ocupă o suprafață aproape circulară, cu raza de circa 100 m, cu mai multe obiective.

O luăm în lungul gardului spre stânga, și după cam un sfert de cerc, ajungem la o intrare. O serie de panouri existente aici ne lămuresc. În primul rând avem aici o „bazilică din perioada creștinismului timpuriu”. Aceasta este în curs de cercetare arheologică și este acoperită de un sistem complicat de acoperișuri, ca protecție contra intemperiilor. Deocamdată nu se poate vizita.

Apoi, un vast șantier de construcție a unor clădiri noi reface ”Universitatea Sfântului Clement din Ohrid”, cea mai veche universitate din Europa, unde se pare a se fi folosit pentru prima dată alfabetul chirilic. După cum arată șantierul, universitatea refăcută va dispune de clădiri foarte moderne.

În al treilea rând aici se află ”Mănăstirea Sfântului Clement închinată Sfântului Pantelimon”. Aceasta are o istorie zbuciumată. Construită la sfârșitul secolului al IX-lea la ordinul țarului Boris I-ul al Bulgariei, a fost locul de stabilire a Sfântului Clement, după venirea acestuia în Ohrid. Unele surse susțin că însuși sfântul a participat la construirea bisericii pe care, apoi, a închinat-o Sfântului Pantelimon. Ce este cert este că la moartea sa, în anul 916, Sfântul a fost îngropat într-o criptă construită chiar de el în biserică. Cripta se vede și azi prin o podea de sticlă și un sistem de oglinzi, sub pardoseala actualei biserici. În secolul al XV-lea turcii transformă biserica în moschee. Apoi, în secolul al XVI-lea este reconstruită ca biserică, dar demolată din nou la sfârșitul aceluiași secol și înlocuită cu altă moschee, ce există și azi. Actuala biserică este reconstruită în perioada 2000 – 2002.

Intrând în incinta împrejmuită, ne pregătim să plătim și aici taxa de 100 denari de persoană. Dar, aflând că suntem din România, din motive numai de el știute, persoana de la poartă ne face semn să trecem. Intrăm într-o zonă clar de șantier, cu trasee pentru turiști bine determinate, și care conduc numai la biserică. Bineînțeles că în interior nu este permis fotografiatul și filmatul. Interesant este că biserica are două accese, una pe latura nordică, alta pe latura vestică. De fapt cele două accese se fac din o galerie comună alipită bisericii pe trei laturi. Aici sunt și câteva fragmente de mozaicuri și fresce recuperate de la una din bisericile anterioare. În interior sunt zone importante fără picturi. Impresia este că biserica nu este încă terminată. Ne oprim câteva momente la pardoseala de sticlă. Îmi dau seama că este vorba de un mormânt, dar, fără o documentare anterioară, la acea dată nu știam despre ce este vorba. În exterior, pe toate laturile bisericii, sunt foarte multe ruine, resturi de coloane și resturi de ziduri, de câteva zeci de centimetrii înălțime, ce delimitează camere relativ mici ca dimensiuni. Să fie chilii ale vechilor mănăstiri, sau urme ale fostei universități a Sfântului Clement? Poate că ar fi fost utile mai multe informații pentru turiști în întreaga incintă.

Părăsim zona pe poarta pe care am intrat și ne îndreptăm către ”Poarta de Sus” pe altă stradă de cât cea pe care am venit. Trecem pe lângă alte vile, la fel de noi și frumoase, și îmbrăcate în verdeață. Unele adoptă și opțiuni mai interesante: printre flori se usucă și ardei și alte legume. Practic, nu?

Părăsim ”Orașul Vechi” tot prin ”Poarta de Sus” și ne îndreptăm spre parcare. Ar mai fi fost câte ceva de văzut aici, între care cea mai importantă era Catedrala Sfânta Sofia, dar se făcuse deja târziu, iar cantitatea de informații obținută într-o singură zi era deja destul de mare. La acea oră de după amiază târzie găsim parcarea mult mai goală, și putem să ne întoarcem fără probleme la hotel.

---

VIZUALIZĂRI: 4255 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI