Ohrid - Lumină şi culoare

TIPĂREȘTE

La sfarsitul lunii aprilie am pornit împreună cu soţul meu şi un mic grup de prieteni iubitori de excursii într-un circuit de 8 zile prin Balcani. Am străbătut patru ţări-Bulgaria, Macedonia, Albania şi Grecia- parcurgând aproape 3000 km. Ne-am răsfăţat la piscina cu apă termală a unui elegant hotel de 5 stele în Velingrad, ne-am bucurat de ospitalitatea aromânilor din Metsovo şi Koumaria, am ajuns în puterea nopţii la Nestorio, la o pensiune suspendată pe malul râului Aliakmon. La Ohrid am dormit într-un mic hotel modest, Kocarev, situat pe marginea şoselei ce leagă Ohridul cu Struga iar în ultima noapte, la Serres, am fost cazaţi în cel mai prost hotel pe care care l-am întâlnit în drumurile mele. Am mâncat pe fugă, din traistă dar am savurat şi bucatele tradiţionale ale ţărilor prin care am călătorit, cea mai bună mâncare fiind cea gătită mai bine ca acasă şi servită cu drag în Taverna lui Nicolas din Metsovo.

Am vizitat obiective turistice aflate pe lista tuturor agenţiilor ce organizează circuite dar am avut şi norocul să ajungem în locuri aproape necunoscute turiştilor. Am admirat peisaje ce-ţi taie respiraţia, am fost primiţi cu căldură de localnici şi salutaţi, departe de casă, cu „Bună zâua”... Organizatorul şi sufletul excursiei, prietenul nostru care a alcătuit traseul şi s-a ocupat de transport şi cazare, este machedon. Mândru de originea sa, şi-a propus să-şi ducă prietenii pe urmele aromânilor din Balcani într-o călătorie de vis. De la zăpadă de peste 1 metru şi temperaturi negative în Munţii Rila din Bulgaria am ajuns, la finalul călătoriei, la peste 30 grade pe ţărmul Mării Egee la Salonic şi Kavala... De la momentele de relaxare în piscinele cu apă termală din Velingrad am trecut la drumeţiile din Munţii Gramos în Grecia, de la liniştea deplină de la Moscopole la vacarmul Salonicului...

Sunt multe de spus despre această călătorie minunată, sper ca la iarnă, când voi avea mai mult timp liber, să scriu pe îndelete despre traseu, despre cazări şi despre locurile care mi-au plăcut cel mai mult. Dar cum se apropie vacanţa pe care mulţi dintre membrii familiei AmFostAcolo o vor petrece pe malul lacului Ohrid, m-am gândit să scriu mai întâi despre aceste ţinuturi de o frumuseţe tulburătoare (logic ar fi fost să povestesc prima dată despre circuit în întregul lui).

Dacă mi-ar cere cineva să numesc doar trei locuri care m-au impresionat în călătoria noastră balcanică aş decide pe loc:Ohrid, Moscopole, Metsovo. Dar... în sufletul meu aş mai adăuga un orăşel de munte din Macedonia locuit de aromâni, aproape necunoscut turiştilor străini, cu o istorie impresionantă: Cruşova.

Pe 1 Mai am plecat dimineaţa devreme din Velingrad, am trecut graniţa la Delcevo şi am călătorit ziua întreagă prin Macedonia, o ţară frumoasă, verde, cu peisaje de vis desprinse parcă dintr-o poveste cu zâne. Am oprit pentru prânz într-un orăşel curat şi cochet, Ştip, am urcat spre cel mai înalt oraş din Macedonia, frumos şi trist, Cruşova apoi am coborât spre Bitolia unde atmosfera din centrul oraşului te duce cu gândul spre lumea musulmană.

La Ohrid am ajuns după lăsarea nopţii, eram încântaţi dar osteniţi şi flămânzi după o zi lungă... Ne-am bucurat cu toţii când am văzut panoul luminos de la intrarea în oraş pe care scrie Ohrid-Patrimoniu Mondial Unesco dar ne-am îndreptat direct spre hotelul ce ne-a găzduit peste noapte, pentru cină dar mai ales pentru odihnă. Dacă am fi fost cazaţi în oraşul vechi ne-ar fi tentat o scurtă plimbare dar cum ne aflam la câţiva km. de zona turistică a Ohridului am amânat plimbarea pentru dimineaţa zilei următoare.

Ne-am trezit nerăbdători, cu noaptea-n cap şi după un „foarte”mic dejun urmat de o cafea bună ne-am luat rapid bagajele, ne-am suit în microbuz şi pe la 8 dimineaţa ne aflam la poarta oraşului vechi. Gorna Porta, singura poartă care s-a păstrat până astăzi din timpuri îndepărtate, pare a fi graniţa dintre prezent şi trecut, trecerea spre o lume a legendelor. Microbuzul a rămas în parcarea amenajată în afara zidurilor oraşului iar noi am păşit prin Gorna Porta într-un oraş care m-a fermecat de la prima vedere.

Am fost cei mai harnici turişti din dimineaţa zilei de 2mai, pe străduţele pietruite ale Ohridului nu era ţipenie de om. Era sâmbătă, ne-am gândit că norocoşii oameni ce locuiesc în casele albe, înconjurate de flori viu colorate încă dorm sau îşi savurează cafeaua... Dar turiştii... Unde erau turiştii? În mai puţin de o oră aveam să-i vedem! Mulţi... Foarte mulţi... Mai ales bulgari a căror istorie se împleteşte de-a lungul timpului cu cea a Ohridului, aflaţi într-o vacanţă de primăvară ce unea ziua de 1Mai cu ziua de 6 Mai, Sf. Gheorghe pe stil vechi (singura sărbătoare religioasă din calendarul vechi pe care o sărbătoresc bulgarii fiind declarată zi nelucrătoare)

Ne-am felicitat în gând pentru inspiraţia de a fi pornit spre oraşul vechi devreme, timp de o oră am avut privilegiul de a ne afla printre puţinii vizitatori ai Ohridului. Am privit casele, bisericile, floriile primăverii... dar mai ales am visat şi ne-am pierdut în albastrul clar al lacului înconjurat de munţi cu creste înzăpezite. Am avut norocul să ajungem la Ohrid într-o perioadă foarte frumoasă a anului... pomi înfloriţi şi lalele în culori vesele, lâmâi cu fructe coapte pe terasele caselor albe, ghivece cu flori suspendate în grădini de-o palmă... lacul albastru ce atrage toate privirile păzit de munţi înalţi ce-şi păstrază mantia de zăpadă pana spre vară... lumina blândă ce învăluie oraşul... Bătrân Ohridul dar atât de colorat, de vesel, de cochet... fără a fi strident... farmecul discret al Ohridului fascinează şi nu poate fi uitat niciodată...

După ce am trecut de Gorna Porta am pornit la deal pe Strada Kuzman Kapidan, cea mai scurtă cale spre Cetatea lui Samuil. Panta abrubtă îţi aminteşte de legenda potrivit căreia soldaţii bulgari ce urcau cu greu piatra pentru a construi cetatea se văiatau întruna O... HRID!!! (hrid –deal în limba slavă). Şi de aici... numele pe care îl poartă şi astăzi oraşul.

Unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa, Ohridul este un adevărat tezaur arheologic. Se spune că sub Ohridul de astăzi s-ar afla încă un oraş... Au fost excavate de-a lungul anilor peste 250 de situri arheologice, din epoca neolitică până în Evul Mediu. În apropere de Ohrid au fost descoperite aşezări preistorice datate în jurul anului 6000 Î. Hr., această zonă fiind locuită permanent din cele mai îndepărtate vremuri.

Ohridul s-a înălţat pe ruinele anticului oraş grecesc Lychnidos-Oraşul Luminii-situat pe Via Egnatia, cea mai importantă cale comercială din Balcani ce lega Marea Egee cu Marea Adriatică. Potrivit legendei, prinţul fenician Cadmus a fost alungat din Teba şi s-a refugiat pe malul lacului Ohrid, întemeind oraşul Lychnidos. Pe la mijlocul secolului IV Î. Hr., Filip al II-lea al Macedoniei a cucerit oraşul şi toate teritoriile din jurul lacului. În anul 148 Î. Hr. întreaga zonă a intrat sub ocupaţia romanilor. Lychnidos a fost pomenit pentru ultima dată sub acest nume în anul 526 când a fost distrus de un cutremur devastator. Oraşul va fi reconstruit de slavi şi va primi numele Ohrid, menţionat pentru prima oară în anul 879 într-un document oficial încheiat la Constantinopol. Capitală imperială în timpul ţarului bulgar Samuil, unul dintre cele mai prospere oraşe din Balcani, Ohridul va fi disputat şi stăpânit în evul mediu de bulgari, bizantini, sârbi şi albanezi. În anul 1395 turcii conduşi de sultanul Baiazid I au cucerit Ohridul care a devenit capitala sangeacului cu acelaşi nume pentru mai bine de 500 de ani, până la începutul secolului XX (1912) când armata sârbă a eliberat oraşul.

Ohridul a fost şi continuă să fie un permanent şantier arheologic. De câte ori se sapă pentru fundaţia unei locuinţe sau pentru restaurarea unui monument istoric se descoperă noi şi valoroase vestigii ale trecutului ce atestă vechimea Ohridului şi importanţa sa economică dar mai ales culturală şi religioasă de-a lungul secolelor.

Cum noi nu ne găbeam prea tare şi nici pietroaie nu aveam în spinare am ajuns voioşi şi fără a ofta prea tare de osteneală în vârful dealului, Cetatea lui Samuil aflându-se în cel mai înalt punct al oraşului (8oo m). Primul popas l-am făcut la tarabele cu suveniruri de sub zidurile cetăţii, vedetele tarabelor fiind şiragurile şi bijuteriile din argint cu perle de Ohrid. Desigur, sunt imitaţii dar sunt lucrate cu gust şi ieftine iar vânzătorii acceptă plata în euro.

Perlele de Ohrid veritabile se găsesc în magazine, sunt mult mai scumpe şi însoţite de certificate de autenticitate dar noi n-am avut timpul necesar, nici intenţia de a porni în căutarea lor. Am întrebat totuşi la recepţia hotelului care ne-a găzduit peste noapte despre locul în care putem găsi perle de Ohrid veritabile şi ne-a fost recomandat magazinul FILEVI, situat pe principala stradă comercială a oraşului vechi, Ţar Samuil. Familia Filev deţine din anul 1928 reţeta secretă a fabricării perlelor de Ohrid, ingredientul principal fiind sideful obţinut din solzii unei specii endemice de peşte ce trăieşte în apele lacului Ohrid, plashica. Bunicul actualului proprietar avea la începutul secolului trecut un restaurant celebru in Ohrid. În 1928 a primit vizita unui oaspete din Rusia de care l-a legat o mare prietenie. În timp ce se plimbau pe malul lacului, rusul a observat în coşurile pescarilor un soi de peşte pe care îl cunoştea din ţara sa natală, de la Lacul Baikal. În semn se prietenie şi recunoştinţă i-a dezvăluit domnului Filev secretul fabricării perlelor din solzii peştelui numit plashica. Familia Filev a transmis din generaţie în generaţie acest secret, perlele de Ohrid devenind cunoscute şi dorite de doamnele din lumea întreagă. Printre clienţii magazinului Filevi se numără Regina Margareta a Danemarcei, Regina Silvia a Suediei, mai toate casele regale ale Europei dar şi multe actriţe şi cântăreţe celebre. Se pare că în prezent mai sunt vreo trei familii în Ohrid care cunosc tehnica obţinerii perlelor dar nu ştiu mai multe în această privinţă daci nu voi numi alte magazine care comercializează perle de Ohrid veritabile. Ne-am mulţumit de astă dată cu imitaţiile de la tarabe dar dacă aş fi petrecut mai multă vreme în Ohrid... recunosc, aş fi plecat în căutarea magazinului FILEVI, măcar pentru a admira colecţia de perle.

Pentru intrarea în Cetatea lui Samuil am plătit mai puţin de 1 euro de persoană. Zidurile cetăţii au o lungime de 3 km. şi o înălţime de 16 m. În anul 2003 au avut loc ample lucrări de restaurare a Cetăţii lui Samuil, zidurile şi meterezele fiind în cea mai mare parte reconstruite. Se poate urca în siguranţă pe zidurile cetăţii, nu este foarte uşor dar odată ajuns sus ai parte de imagini incredibile, acesta fiind considerat cel mai bun loc din care turiştii pot admira şi fotografia lacul şi oraşul Ohrid. Acolo, pe zidurile cetăţii am încercat un sentiment de libertate deplină, frumuseţea naturii m-a copleşit... greu de descris în cuvinte... trebuie să vedeţi cu ochii voştri...

Ohridul a fost capitala Primului Imperiu Bulgar în timpul ţarului Samuil (între anii 976-1014) şi a succesorilor acestuia, Gavrilo Radomir şi Jovan Vladislav. În vremea lui Samuil, Imperiul Bulgar se întindea de la Dunăre şi Sava până la Marea Adriatică şi Golful Corint. Oastea lui Samuil a fost înfrântă pe Muntele Belasica (1014) de către bizantinii conduşi de Vasile al II-lea iar în 1018 Imperiul Bizantin i-a invins definitiv pe urmaşii lui Samuil, cucerind Ohridul şi a distrugând cetatea.

Săpăturile arheologice din 2000-2002 au descoperit în Cetatea lui Samuil cisterne de apă, ziduri ale unor construcţii şi diverse obiecte ce datează din perioada elenistică, antichitatea târzie şi începutul evului mediu. Arheologii consideră că Cetatea lui Samuil a fost construită pe locul unor fortificaţii anterioare, cele mai vechi datând din vremea lui Filip al II-lea al Macedoniei-sec. IV Î. Hr.

Astăzi, Cetatea lui Samuil reprezintă una dintre principalele atracţii turistice ale Ohridului şi locul de desfăşurare a numeroase concerte şi piese de teatru. Pentru mine... locul în care am admirat cele mai frumoase nuanţe de albastru pe care mi le puteam imagina şi în care am simţit că aş putea să zbor...

Cu greu ne-am desprins de zidurile Cetăţii lui Samuil şi am coborât pe o potecă prin pădurea de pini spre Plaosnik, locul de naştere al alfabetului chirilic, considerat sfânt in întreaga lume slavă. În anul 886 ţarul Boris I al Bulgariei l-a trimis la Ohrid pe Sfântul Clement (Sf. Kliment Ohridski) pentru a creştina şi alfabetiza populaţia din zona lacului Ohrid.

Sfântul Clement, cinstit de poporul bulgar ca egal cu Apostolii, a fost unul dintre ucenicii Sfinţilor Kiril şi Metodiu. A preluat de la profesorii săi alfabetul glagolitic (cea mai veche formă cunoscută a alfabetului slav), a continuat şi desăvârşit lucrarea lingvistică şi spirituală a Sfinţilor Kiril şi Metodiu. Sfântul Clement de Ohrid este părintele alfabetului chirilic care a înlocuit treptat alfabetul glagolitic.

După sosirea sa la Ohrid, Sfântul Clement a restaurat o biserică veche. Nu a fost mulţumit, a întocmit singur planurile şi a ridicat o mânăstire impunătoare închinată Sfântului Pantelimon, considerată a fi prima mânăstire slavă din lume. Sf. Clement a săpat cu mâinile sale cripta din interiorul bisericii în care a fost înmormântat în anul 916. În timpul stâpânirii turceşti mânăstirea construită de Sf. Clement a fost transformată în moscheea Imaret, moaştele sale fiind mutate în secret.

Preocupat de alfabetizarea slavilor, Sf. Clement a construit alături de Mânăstirea Sf. Pantelimon o şcoală care a devenit centrul cultural al lumii slave. După unii specialişti Şcoala Literară din Ohrid ar fi prima universitate din lume, cu siguranţă prima cu predare în limba slavona. În acest loc au învăţat alfabetul glagolitic şi chirilic peste 3500 de discipoli ai Sf. Clement care au înlocuit treptat clerul grecesc din Imperiul Bulgar şi au răspândit alfabetul chirilic în toate teritoriile locuite de slavi. În anul 893 limba slavonă a devenit limbă oficială în Imperiul Bulgar şi a fost adoptată în secolele următoare de toate popoarele slave. În acelaşi an Sf. Clement a devenit primul episcop slav din istorie iar Sf. Naum (un alt ucenic al Sf. Chiril şi Metodiu) a venit la Ohrid pentru a continua activitatea Sf. Clement la Şcoala Literară din Ohrid.

Apostol al slavilor, Sf. Clement este primul ierarh care a slujit, scris şi predicat în limba slavonă, recunoscută şi acceptată de Roma, Constantinopole şi Ierusalim. Considerat primul autor de limbă slavonă, Sf. Clement a scris şi a tradus peste 50 de lucrări. A tradus Evanghelia şi a scris Biografia învăţătorilor săi, Sfinţii Kiril şi Metodiu. Predicile Sf. Clement au circulat din Rusia până în Asia şi Extremul Orient.

Pe lângă îndeplinirea misiunii încredinţate de ţarul Boris de alfabetizare şi evanghelizare a slavilor din Ohrid, Sf. Clement a fost preocupat de viaţa de zi cu zi a populaţiei din zonă. A sfătuit oamenii să renunţe la colibele din pământ acoperite cu paie şi să construiască locuinţe trainice, din piatră după modelul bisericilor. I-a învăţat să altoiască pomi, să cunoască şi să folosească puterea de leac a plantelor, să se apere la nevoie.

Şcoala Literară din Ohrid a continuat să existe multă vreme după moartea Sfinţilor Clement şi Naum fiind o valoroasă sursă de manuscrise pentru cultura slavă şi istoria artei. Cele mai vechi manuscrise slave sunt atribuite Şcolii din Ohrid, multe dintre ele aflându-se astăzi la Bologna, Sofia, Moscova, Belgrad, Zagreb...

Complexul arheologic Plaosnik este cel mai important din Macedonia, locul unor descoperiri de mare însemnătate. Mânăstirea Sf. Clement şi Sf. Pantelimon de la Plaosnik este o construcţie nouă, sfinţită în august 2002. După ce ruinele moscheei Imaret au fost înlăturate, biserica nouă a fost reconstruită pe temeliile vechii mânăstiri a Sf. Clement, cea mai mare parte a lucrărilor fiind realizate manual pentru a se obţine un aspect cât mai apropiat de cel al construcţiei originale. O dată cu sfinţirea mânăstirii, moaştele Sf. Clement s-au întors în vechea criptă.

În interiorul noii biserici pot fi observate, sub panouri groase de sticlă securizată, zidurile vechii bisericii creştine şi ale unei basilici romane pe care şi-a construit Sf. Clement mânăstirea. La nord de mânăstire au fost descoperite ruinele unei monumentale basilici creştine timpurii –sec IV-VI- cu mozaicuri perfect conservate. Mozaicuri similare au fost găsite la Atena, în curtea Bibliotecii Hadrian. Arheologii presupun că ar fi ruinele Catedralei episcopale din Lychnidos, închinată Sfântului Apostol Pavel care a propovăduit creştinismul în această zonă a Europei.

La Plaosnik va fi reconstruit în întregime ansamblul cultural şi religios ce exista în timpul Sfinţilor Clement şi Naum.

Au fost descoperite în această zonă obiecte din epoca bronzului şi fierului, zeităţi din perioada macedoneană, elenă şi romană, ruine şi obiecte din perioada bizantină şi evul mediu, dovada a faptului că acest loc a fost locuit continuu din cele mai vechi timpuri până astăzi. Tezaurul de monede veneţiene descoperit în 2007 confirmă existenţa unor legături comerciale intense între Veneţia şi Ohrid.

De la Plaosnik se poate coborî spre Biserica Sf. Ioan Kaneo construită în secolul XIII pe o stâncă deasupra Lacului Ohrid. Este un loc pe care n-ar trebui să-l rateze niciun turist care vizitează Ohridul. Noi n-am fost acolo... trebuia să ne continuăm drumul spre Albania şi până la graniţă ne propusesem să vizităm Muzeul Apelor din Golful Oaselor şi Mânăstirea Sveti Naum.

Ohridul nu mai are de multă vreme cele 365 de biserici pentru care fusese numit în Evul Mediu „Ierusalimul Balcanilor”. Cele mai multe au fost distruse în timpul îndelungatei stăpâniri turceşti dar s-au păstrat multe biserici renumite prin frumuseţea şi valoarea lor istorică şi religioasă. Mi-a părut rău că n-am reuşit să vizităm Colecţia de icoane bizantine vechi (secolele XI-XIII), a doua ca valoare din lume după Galeria Tretiakov din Moscova. Cu siguranţă, Ohridul este unul dintre oraşele care trebuie descoperite fără grabă!

De la Plaosnik ne-am continuat drumul spre Gorna Porta pe aceeaşi stradă Kuzman Kapidan. Nu, nu ne-am întors la Cetatea lui Samuil, această stradă este un pic ciudată... Urcă de la Gorna Porta spre Cetate, coboară spre Plaosnik şi Mânăstirea Sf. Clement şi Sf. Pantelimon apoi, tot coboară spre Gorna Porta. Este ca o buclă a istoriei care porneşte din prezent, te urcă şi coboară prin trecutul Ohridului şi te aduce în siguranţă în realitatea cotidiană. Nu, nu te poţi rătăci...

Am coborât încet, privind în toate părţile... Case frumoase, albe cu acoperşuri roşii, cele mai mici şi mai frumoase grădini pe care le-am văzut până acum, lacul albastru care se vede peste acoperişuri roşii... Toate casele sunt frumoase în vechiul oraş... Construite în majoritate în secolele XVIII-XIX şi la începutul secolului trecut, clădirile din Ohridul vechi reprezintă ansamblul de arhitectura urbana veche cel mai bine conservat din această parte a Europei. Casele noi sunt construite cu respect pentru arhitectura oraşului, se încadrează perfect în armonia peisajului.

Partea Ohridului aflata in interiorul zidurilor cetăţii a fost creştină şi în timpul ocupaţiei turceşti. Creştinii nu aveau voie să construiască în afara zidurilor. Aşa se explică arhitectura specifică Ohridului, casele cu etaj înghesuite pe spaţii inguste, curţile mici dar spectaculoase, adevarate gradini suspendate.

În drumul nostru (cum coboram pe partea dreaptă) am văzut Teatrul Antic, singurul amfiteatru din Macedonia păstrat din perioada elenistică. Construit în jurul anului 200 Î. Hr., a fost folosit de romani pentru lupte de gladiatori şi ca loc de execuţie a primilor creştini. După căderea Imperiului Roman a fost acoperit cu pământ de localnici pentru a şterge urmele ororilor petrecute în acest loc. A fost descoperit întâmplător în 1980 în timp ce se lucra la fundaţia unei case din zonă. Astăzi i-a fost redată destinaţia pentru care a fost construit de greci, aceea de loc al artelor şi al bucuriei. Aici au loc concerte, spectacole de teatru şi operă fiind unul dintre locurile de desfăşurare a Festivalului de Vară de la Ohrid.

Cele câteva ore petrecute în Ohrid au trecut mult prea repede... Sper să mă întorc la Ohrid pentru o săptămână de vacanţă! Dacă aţi şti cât de mult mi-aş fi dorit să mergem şi noi în vacanţă impreuna cu familia AmFostacolo... Din păcate, în luna august nu-mi pot lua nicio zi de concediu...

Ce mi-a plăcut atât de mult la Ohrid? Totul... Curăţenia... faptul că n-am văzut niciun cerşetor deşi Macedonia este o ţară săracă... N-am văzut niciun căţel amărăt pe străzi dar am văzut mulţi câini fericiţi şi iubiţi în micile grădini ale oamenilor. Da, în curţile acelea în miniatură e loc şi pentru ei... E loc destul pentru multe flori, pentru pisoi şi căţei... Pentru mine acest aspect spune multe despre oamenii care traiesc în acest orăşel de vis.

Preţurile sunt mici în Macedonia, am constatat că benzina este mai ieftină chiar şi faţă de Albania! Taxele de intrare în muzee sunt mici şi peste tot se poate plăti în euro. Limba macedonenilor seamănă mult cu limba bulgară, am întâlnit peste tot mulţi turişti bulgari. Chiar ne-am amuzat... de 1 Mai noi fugim în Bulgaria iar bulgarii fug în Macedonia...

Pentru mine Ohridul a fost o mare bucurie dar l-am părăsit prea repede cu tristeţea unei fetiţe care primeşte păpuşa din vitrină doar pentru câteva ore. Ce m-a fascinat atât de tare încât tot ce-am vizitat după Ohrid în călătoria noastră balcanică a trecut pe locul doi, trei...? Pentru ce mă voi întoarce acolo? Pentru atmosfera cu totul specială, pentru culorile şi lumina Ohridului... Pentru albastrul lacului pe care nu-l pot defini, pe care eu l-am botezat albastru de Ohrid... Pentru florile acelea minunate suprapuse într-o fermecătoare înghesuială...

Lumina care învăluie oraşul chiar dacă cerul este acoperit de nori... lumina care-ţi pătrunde în suflet... sentimentul de linişte şi împăcare cu sine şi cu lumea... Da, eu chiar am trăit acest sentiment fără să cunosc legenda Luminii Sfântului Clement. Am citit-o mult mai târziu, după întoarcerea acasă. Se spune că raza de lumină care te însoţeşte pretutindeni, care nu vine nici din albastrul de Ohrid al lacului, nici dinspre Munţii Galicica este spiritul Sfântului Clement, protectorul oraşului. Este suficient să iei cu tine o pietricică din Ohrid pentru ca această lumină să te însoţească toată viaţa. Puteţi să faceţi acest lucru... n-am ştiu atunci... dar am adus lumina în sufletul meu... lumina care mă va duce înapoi spre albastrul de Ohrid...

Vă doresc celor care veţi merge în vacanţă la Ohrid să vă bucuraţi de soare, de prieteni, de lumină şi culoare! Celor care nu mergeţi în această vacanţă vă doresc din suflet să aveţi parte cândva de lumina Ohridului.

---

VIZUALIZĂRI: 5325 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI