Drumul spre Noua Zeelandă

TIPĂREȘTE

Dacă am scris ceva detalii despre pregătirea şi organizarea vacanţei înainte să plec (vezi impresii), aş începe istorisirile de la Antipozi printr-o prezentare generală a ceea ce am găsit pe acolo, urmând ca în funcţie de timpul avut la dispoziţie să încerc a “vă lua” cu mine pe unde am umblat.

Aşadar, din capul locului mă simt nevoit să vă transmit faptul că-i musai să vă înarmaţi cu voinţă, răbdare şi rezistenţă întrucât zborul este lung şi te consumă atât fizic (ca durată) cât şi psihic (nevoia de a sta pe un scaun într-un spaţiu închis ore în şir). Exemplific prin cele 34 ore durata celui retur cu escale, din care zbor efectiv 24 ore şi 55 minute.

În acest context este de luat în seamă o escală mai lungă în Asia de sud-est înainte de al treilea zbor la dus sau al doilea la întoarcere. Cu atât mai mult cu cât ţi se oferă oportunitatea de a te minuna de realizările “tigrilor asiatici” , minunăţii constructive cum nu vezi în Europa.

Că alegi Singapore, Kuala Lumpur sau Hong Kong, vei avea în fiecare oraş ocazia să te încerce o oareşice uluială privind zgârâie-norii sau inovaţiile tehnice puse în practica cotidiană.

Menţionez cele 3 metropole întrucât pe aeroporturile de aici zboară în parteneriat Turkish Airlines cu Air New Zealand şi continui să susţin că prin Istanbul este traseul ideal pentru a te deplasa în Australia sau Noua Zeelandă (posibil Tonga, Fidji ori alte mici insuliţe în care veţi dori vreodată să ajungeţi).   

Noi am ales o şedere de 2 zile în Singapore la dus iar la retur am avut o escală de 7 ore în Hong Kong, timp relativ suficient pentru a da o raită prin oraş în loc să vegetezi în aeroport.

Cu drumul de retur mi s-a oferit ocazia survolării Filipinelor şi să privesc pe hublou întinderea nu prea mare a Insulei Mactán, acolo unde Ferdinand Magellan a fost omorât de băștinași 1521.  

Despre “oraşul-farmacie” sau “macheta 3D” Singapore (cum l-am denumit eu) intenţionez să scriu un articol separat, iar pentru evadarea în mijlocul ameţitoarelor blocuri ridicate în cel de-al doilea oraş voi reveni cu amănunte despre cum să procedaţi pentru a nu păţi ca noi…

Că pomeneam de zboruri şi companii aeriene, trăiam cu impresia că turcii sunt situaţi pe sus în topuri, potrivit analizelor efectuate de specialişti în domeniu. Probabil că experţii respectivi nu au efectuat deplasări cu Air New Zealand care, de departe, bate multe surate.

Diferenţa este imediat sesizată de cum urci la bordul avioanelor: confort al scaunelor (foarte important la curse de peste 10 ore), curăţenie, wi-fi gratuit pe întreaga durată a călătoriei, ţinuta însoţitorilor de bord şi, foarte important, servirea pasagerilor.  

Adică foarte prompţi când apeşi butonul de apel pentru a fi servit cu apă, ceai sau cafea în orice moment al zborului dar şi, mai ales, posibilitatea de a consuma cât vin doreşti după cele două mese oferite. Pentru mine a reprezentat o plăcută surpriză să văd stewarzii umblând prin avion cu sticle de vin alb şi roşu în mână pentru a îmbia călătorii. Între mese nu se servea alcool.

Ajunşi la destinaţie, pe aeroportul din Auckland, aveam să ne dăm seama că temerile noastre referitoare la controlul privind îndeplinirea condiţiilor de securitate biologică au fost excesive.

Îmi imaginam un puricat amănunţit al bagajelor, documentelor şi întrebări peste întrebări. Da de unde! Odată completată declaraţia de intrare în ţară – ce se efectuează online cu maxim 72 şi minim 24 ore înaintea sosirii în Noua Zeelandă – autorităţile de acolo află de unde te îmbarci, cu ce zbor ajungi, în ce ţări ai umblat în ultimele 30 zile, dacă ai ceva beteşuguri mai speciale, cam ce articole transporţi cu tine şi îţi pun clar în vedere la ce te expui de vei fi controlat şi se vor găsi asupra ta sau în bagaje anumite produse (expres menţionate). Mai pe scurt amenzile care pleacă de la 400 NZD în sus.

Deşi înainte de plecare spălasem bocancii de drumeţie inclusiv pe talpă cu o abnegaţie ce i-au făcut să arate ca proaspăt luaţi din vitrină, n-a avut nimeni treabă cu noi prin aeroport. Doar un căţeluş, special dresat, ne-a însoţit o bucată de drum mirosindu-ne trolerele între controlul paşapoartelor şi ieşirea în holul central al aeroportului.  

Întrebarea “ce doriţi să vizităm în ţară” , adresată de funcţionarul poliţiei de frontieră, a constituit “testul” despre care citisem că urma să îl susţinem acolo. Drept e că, auzind cât itinerariu îi îndrug şi ce cunoştinţe de poziţionare aveam despre obiectivele din a lui ţară, s-a convins repede că suntem turişti şi nu potenţiali violatori ai securităţii naturii sudice.  

Nu îmi venea să cred ce mă consumasem anterior deplasării din acest motiv!  

Scăpaţi de formalităţi administrative, suntem pe cont propriu. Să înceapă vacanţa!

Orientarea spre peronul în care soseşte autobuzul de transfer la hotel o aveam salvată pe o captură de ecran, urmând a îndeplini pas cu pas indicaţiile scrise.

Însă, la faţa locului, te descurci mai uşor decât îţi previzionezi de acasă sau anticipezi, trebuie doar să ieşi din Terminalul Sosiri Internaţionale şi să faci dreapta, mergi vreo 50-60 metri şi ajungi în staţie. Aici e musai să ştii ce autobuz aştepţi pentru a te poziţiona exact la indicatorul unde va opri acel mijloc de transport.

Există linia Yellow Bus care asigură transfer gratuit către anumite hoteluri, cu plecări non-stop la un interval de 30 minute. Noi am fost înştiinţaţi de recepţia hotelului la care rezervasem cazare despre paşii ce urma să îi parcurgem, foarte important fiind să ai la îndemână confirmarea rezervării pentru ca şoferul să îţi permită urcarea în vehiculul lui.

Ajunşi în staţie dincolo de miezul nopţii şi puţin creduli că programul de transport se desfăşoară chiar în permanenţă, precum fusesem informaţi - şi mai ales că un astfel de autobuz tocmai plecase de sub ochii noştri - ne agităm puţin căscând ochii pe toate afişele din staţie.  

Vânzoleala noastră în noaptea liniştită atrage atenţia unei doamne angajată a aeroportului aflată dincolo de peroane şi care se îndreaptă spre noi în scopul oferirii de sprijin.

Ne confirmă faptul că ne aflăm în locul ideal pentru a fi preluaţi de autobuzul galben şi rămâne puţin mirată când ne exprimăm teama că s-ar putea să fi pierdut ultimul transport. “The buses run all night! Just stay here!” - două propoziţii ce au darul să ne liniştească şi să ne ofere un prim indiciu al amabilităţii neozeelandezilor, calitate ce o vom mai remarca şi în următoarele două săptămâni.

Ca de exemplu atunci când, bleg fiind, scap pe jos ditamai brioşa iar vânzătoarea numai zâmbet mă pofteşte să iau alta în timp ce aruncă la coş produsul fleoştit pe podea. Clar că de jenă şi frustrare nu am ascultat-o…  

În cazul transferului de la hotelurile arondate acestui traseu către aeroport ţi se eliberează de la recepţie un bilet gratuit pe care ţi-l va reţine şoferul.

Pentru zbor intern şi hotel care oferă transfer prin mijloc propriu am primit, de asemenea, indicaţii detaliate şi concise.

Treziţi în prima zi şi ieşiţi din hotel aveam impresia că mă aflu în Irlanda! Aşa că @crismiss îţi poţi imagina parţial ce te-ar aştepta pe aceste meleaguri: verde intens, case cu un singur nivel, şosele late şi netede şi circulaţie pe aceeaşi parte, of course! .  

Iar odată cu drumul spre partea rurală se adaugă la acest tablou turmele de oi. De fapt, milioanele de oi. Conform unui recensamânt recent, se înregistrează 5 oi/locuitor în această parte de lume iar de vreme ce statistica rece numără 5,22 milioane populaţie vă daţi seama cam câte oi am văzut în cele două săptămâni petrecute acolo. Dar să nu vă închipuiţi că le-am zărit chiar pe toate!!

Despre ovinele din Noua Zeelandă ştiam încă din clasele gimnaziale că sunt foarte cunoscute şi apreciate pentru lâna lor, iar rasa merinos e în top. Localnicii se mândresc foarte tare cu aspectul, fineţea şi calitatea produselor ce se confecţionează din materialul respectiv, de la pulovăre, căciuli, şosete până la chiloţi. Despre care circulă vorba că îi poţi purta nespălaţi câteva zile la rând, într-atât de igienici sunt, însuşire de care beneficiază, în principal, alpiniştii şi cei care se deplasează în drumeţii lungi cu adăpost în locuri fără acces la condiţii igienico-sanitare.

De curiozitate, mi-am aruncat şi eu degetele pe o pereche şi ochii pe o etichetă cu preţul lor şi am rămas năuc… Pentru cât erau de fini. Dar şi de scumpi!!  

Pe lângă oi, şeptelul este completat cu vaci şi căprioare, cele din urmă având condiţii de trai în ţarcuri imense, câteva sute de exemplare la un loc. Le-am observat din mersul maşinii pe porţiuni întinse de câmpuri drepte şi verzi.

Ieşit din lumea urbană comparaţia cu Irlanda începe să se estompeze şi dă cu virgulă.  

Citisem înainte de plecare că ai de a face cu două teritorii distincte odată ajuns pe cele două insule însă nu credeam că ar fi chiar atât de diferite.

Insula de Nord e mai aglomerată, mai dezvoltată economic şi mai caldă, pot afirma chiar foarte luminoasă.

Insula de Sud te aşteaptă spre a fi condus şi îngroşa numărul celor declaraţi fermecaţi de acest tărâm.

Cu o populaţie mult redusă comparativ cu nordul, aşezări mai răsfirate şi mai mici dar cu un farmec aparte, aceasta atrage pasionaţii de natură, de plimbăreală şi căscat ochii la frumuseţi.

De cum s-a apropiat avionul de Christchurch şi se cobora din nori pentru aterizare, am privit cu nesaţ coamele înzăpezite ale munţilor iar mai apoi imensitatea de platou verde al provinciei Canterburry.

Instantaneu mintea s-a dus înapoi cu mai bine de un veac şi jumătate, înspre eroii trilogiei semnate de Sarah Lark şi lecturată prin anul 2022, cei care ajunşi cu vaporul în Noua Zeelandă trec munţii pentru a se stabili pe aceste plaiuri. Mi le imaginam încă de atunci ca fiind splendide în verdele lor şi vă mărturisesc că păşeam alături de ei pe tăpşanele moi ori pe cărările înguste ce traversau versanţii.  

De acum noi vom deveni personajele aventurii prezente.

P. S. 1 Pentru a nu deveni plictisitor prin lungimea sa – şi nu din nevoia de puncte!! 😜– materialul introductiv e structurat în două părţi: una cu mai multă vorbărie, următoarea cu date de o mai mare concreteţe referitoare la costuri. Sper să nu mă acuzaţi prea abitir pentru alegerea făcută! 🙄

P. S. 2 Deşi diferenţa de fus orar era de 10 ore când am plecat – transformată prin trecerea României la ora de iarnă care ne-a prins acolo – la 11 ore, nu am resimţit aproape deloc disconfort. Nu am stat cu ochii pe pereţi când mă puneam la somn şi nici nu îmi cădea capul în piept în cursul zilei.

Oarecum distractiv şi peste mână erau doar saluturile cu cei dragi de acasă: le dădeam bineţe dimineaţa când noi ne pregăteam să intrăm în pijamale şi le uram “somn uşor!” când serveam micul dejun sau ne pregăteam de plimbăreală

---

VIZUALIZĂRI: 434 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI