Aproape o săptămână, prin Vechiul Nessebar – Partea I

TIPĂREȘTE

Am aflat de existența acestei localități abia prin 2006, când, împreună cu un coleg de serviciu, cu mașina, în drum spre Istanbul, am oprit aici pentru circa două ore. Am rămas plăcut surprins de cum arăta, de casele cu etajul din lemn, de străzile pavate cu pietre, de aerul său medieval. Imaginea rămasă în minte m-a făcut ca, peste câțiva ani, să revin, de data aceasta pentru trei zile. Se pare că nu a fost suficient pentru că, în primăvară, când am găsit pe internet o ofertă de cazare aici, foarte avantajoasă, nu am stat prea mult pe gânduri, și ne-am înscris pentru șapte zile.

Pentru cei care, ca și mine în urmă cu mai mult de un deceniu, nu cunosc încă această localitate, precizez pentru început amplasamentul. Acesta este pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, în Golful Burgas, la circa 135 km sud de Balcik, și la circa 35 km nord de Burgas, pe o peninsulă de o formă ce seamănă aproximativ cu un paralelogram, cu dimensiunile de aproximativ 850 m pe 350 m. Aceasta este legată de țărm de un istm îngust, lung de circa 350 m. „Orașul vechi”, cu o istorie de circa 3200 de ani, unul din cele mai vechi orașe din Europa, este înscris, din 1983, în Patrimoniul Universal UNESCO. Numele acesta trebuie să-l deosebească de „Noul Nessebar”, aflat pe mal, în capătul istmului, între stațiunile „Sunny Beach” și „Ravda”.

Ce este Nessebarul Vechi? După părerea mea, acest oraș nu este o destinație pentru cei amatori de distracție la malul mării. De altfel, nu am remarcat existența niciunui un bar sau club de noapte pe teritoriul orașului. În plus, nu am văzut orchestre în restaurante. Eu apreciez că Nessebarul Vechi este practic un muzeu în aer liber, un muzeu al unui oraș medieval, în totalitatea lui, cu ruine, cu arhitectură specifică, cu străduțe înguste și întortocheate. Dar un muzeu trăiește prin vizitatorii săi, iar, pentru aceștia, au apărut hotelurile, restaurantele și comerțul.

De altfel, internetul ne spune că:

Cum se ajunge. Sunt mai multe variante. Prima este cea cu autoturismul personal. Luând ca punct de plecare Bucureștiul, traseul prin Giurgiu / Ruse, – Varna, măsoară circa 370 km, din care, în Bulgaria, aproape 100 km sunt pe autostradă. Dacă cineva dorește să ajungă la destinație prin Vama Veche – Varna, distanța crește cu circa 100 km, iar traseul pe autostradă depășește 200 km. Se poate ajunge și cu avionul, la aeroportul din Burgas, aflat la circa 25 km distanță. (Nu am verificat dacă există zboruri directe, sau curse charter.) Noi am ales varianta cu autocarul. Sunt mai multe agenții de turism care organizează zilnic curse spre litoralul bulgăresc și retur. Cea pe care am ales-o noi avea facilitatea de transfer până la hotel. Aici trebuie menționat că în interiorul „orașului vechi” este restricționată circulația auto. Peninsula este înconjurată de o stradă, pe circumferință, în care acced mai multe străzi și străduțe venind din spre interior. La intersecția acesteia cu șoseaua ce vine pe istm, pe prelungirea acesteia spre interior, este prevăzută o barieră. Pe strada de centură, la stânga și la dreapta acestei intersecții, după circa 300 m de aceasta, sunt alte două bariere. Fiecare din acestea sunt însoțite de parcări, cu numeroase locuri. Un panou electronic general, la intersecție, și câte unul la fiecare parcare, indică numărul locurilor disponibile la fiecare moment. De bariere, folosind niște carduri speciale, pot trece numai localnicii și, la cerere, clienții hotelurilor care au în dotare parcări. Parcarea publică se plătește, în funcție de timp, de la 2 leva pentru o oră, până la 6 leva pentru 4 – 12 ore. Nu am identificat un tarif pentru mai multe zile consecutive. Pe noi, microbuzul de transfer ne-a lăsat la bariera de la intersecție, la circa 400 m de hotel.

Unde ne putem caza. Nu am identificat numărul total de hoteluri existent în peninsulă. Pe site-ul clasic de rezervări hoteluri, am găsit numai 18 spații de cazare. Dar acestea nu sunt toate. Hotelul nostru, de exemplu, nu apare în acea evidență. În plus, câteva declară că deja nu mai au locuri disponibile pentru începutul verii viitoare. Prețul unei camere variază între 15 și 75 de euro pe zi, majoritatea încadrându-se între 30 și 35 euro pe zi. Ce pot spune însă este faptul că în sfârșitul de august în care am fost noi, rareori am văzut o stațiune mai aglomerată. Și nu erau numai turiști individuali, familii cu sau fără copii, ci și foarte multe grupuri de 20 – 30 persoane, cu ghid și steagul țării de origine în față. Ca urmare, apreciez că rezervarea unei cazări în zonă trebuie făcută cu mult timp înainte.

Unde putem mânca. Noi am avut micul dejun inclus în prețul hotelului. Presupun că majoritatea hotelurilor au această facilitate. În caz că nu, eu am identificat cinci așa numite supermarketuri, nu mai mari decât o cameră normală în locuințele noastre, ce pot asigura totuși câte ceva pentru a încropi un mic dejun. Nici pentru celelalte mese nu sunt probleme. Numărul de restaurante este cu mult mai mare decât al hotelurilor, densitatea acestora, în câteva zone, aducându-mi aminte de litoralul unor insule din Grecia. Asemănarea cu Grecia continuă și prin prezența, în dreptul restaurantului, a unei persoane cu sarcina de a atrage clienții. Unele din acestea cunosc și câteva cuvinte în limba română. Mâncarea este pentru toate gusturile: pui, porc, pește, legume, brânzeturi, etc., preparate în diverse feluri. Unele din acestea sunt declarate mâncăruri tradiționale bulgare, deși, pe ici pe colo, aduc cu mâncărurile noastre. De regulă, un aperitiv, cu două feluri de mâncare și două beri, funcție de restaurant și felurile comandate, pot costa între 30 și 50 de leva. Deși eram obișnuit, din alte zone ale Bulgariei, ca pe bonul de plată să găsesc și un „spor de manoperă”, acesta nu a apărut la restaurantele la care am fost noi. La unele din restaurante se poate plăti cu cardul. Prețurile diferă de la un restaurant la altul. Nu am la dispoziție acum alte exemple, decât prețul unei aceleiași sticle de bere, ce poate varia între 2,90 și 4,50 leva. La două din restaurante, am observat stații de amplificare, ce emiteau o muzică plăcută, la un volum mai mult decât acceptabil. Nu am identificat restaurante cu muzică „live”. Ca un detaliu amuzant, am ocolit sistematic un anume restaurant, pentru că în meniul ilustrat de la intrare, într-o fotografie cu mititeii noștri, aceștia erau denumiți „kebab sârbesc”.

Câte ceva despre transportul public. Dimensiunile mici ale peninsulei fac inutilă necesitatea unui transport în comun în „Orașul Vechi”. Totuși, acesta este legat cu o serie de linii de autobuz de toate localitățile și stațiunile din vecinătate, atât spre nord, cât și spre sud. Unele dintre acestea circulă la 12 – 15 minute, altele, la intervale mai mari. Unele autobuze ajung până la Burgas. Toate au o stație comună, la bariera de la intrarea în oraș. De regulă, fiecare autobuz are o persoană care încasează banii și eliberează bilete. Nu am idee cât costă, deoarece nu am folosit acest mijloc de transport. În afara autobuzelor, mai există o linie de „kiki-car” ce leagă Nessebarul Vechi de Sunny Beach. Acesta circulă la intervale de circa 15 minute și costă 3,00 leva de persoană și sens. / adult și 1,5 leva /copil. În plus, un autobuz al „Action Aquapark Sunny Beach” asigură transportul gratuit pentru clienții acestuia. În aceeași zonă staționează, în permanență, un număr destul de mare de taxiuri. Deși par a fi unități independente, iar culoarea galbenă a mașinii nu este chiar aceeași la toate, tariful este identic, respectiv 3,00 leva pe kilometru, ziua, și 3,50, noaptea. Un alt tip de taxi prezent aici, poate chiar mai numeros și - în mod sigur - mai vocal este „taxiul naval”. O mulțime de mici vaporașe, în special în portul nordic fac curse regulate până la Sunny Beach, contra 10 leva de persoană. Fiecare „căpitan de vas” își strigă aproape continuu oferta, prin diverse instrumente de amplificare, până reușește să-și umple bărcuța. Nu m-am lămurit dacă au un orar fix de plecare, dar niciodată nu am văzut una plecând numai jumătate plină.

Plaja și marea. Din nefericire, „Orașul Vechi” nu dispune de o plajă pe gustul meu. În colțul sud estic al peninsulei, la adăpostul unui dig, s-a format o plajă de o formă triunghiulară, cu deschiderea la mare de circa 50 m, și o adâncime de circa 40 m, pe care o cunosc din vizita anterioară. Nisipul este de fapt un pietriș destul de mare, care se continuă și în apă. Intrarea în apă este destul de lină, dar incomodă fără papuci speciali, datorită pietrișului. Anul acesta pare a fi concesionată, fiind dotată cu umbrele de stuf și șezlonguri de plastic. Acestea costă, pe zi, 5.00 leva umbrela, 5.00 leva șezlongul și 1.00 leva salteaua. Numai o mică porțiune, cea din vârful triunghiului, opus mării, este declarată „free zone”. Există și o a doua plajă, în colțul vestic al peninsulei, paralelă cu marea, lungă de circa 150 m și lată de vreo 20 m. Aceasta este „la liber”, dar neîngrijită. Nisipul este destul de fin dar, marea majoritate a lui, este format din spărtură de scoici, care se lipește perfect de piele. Intrarea în apă este destul de abruptă, după circa 2 metri de la mal, având deja peste 1 m adâncime. După această distanță, în nisipul de pe fund apar adevărate stânci, de forme neregulate, ce fac foarte dificilă „bălăceala”. Mult mai bine stau localitățile de la „țărm”, Noul Nessebar, Sunny Beach care sunt adevărate stațiuni de litoral. Noi am vizitat numai o mică parte din Sunny Beach, la limita spre Nesebar, unde am întâlnit o plajă foarte lată, cu un nisip foarte fin. Cârcotașii ar putea spune că este chiar prea fin, că îți intră în toți porii, iar intrarea în apă este mult prea lină, că te plictisești mergând până să-ți ajungă apa la genunchi.

Câteva aspecte privind comerțul. Încep prin a declara că înțeleg punctul de vedere al colegului @dan popa (vezi impresii), dar nu sunt de acord cu el. Spuneam mai sus că Nessebarul Vechi este un adevărat muzeu în aer liber, iar un muzeu trăiește prin vizitatorii săi. Iar dacă unui vizitator nu îi oferi și o amintire despre locurile vizitate, nu mai vine. În plus, ultimul recensământ din Bulgaria atribuia Nesebarului peste 10000 de locuitori. Nu am idee câți dintre aceștia trăiesc în Orașul Vechi, dar sunt destul de mulți. Și aceștia trebuie să trăiască, să aibă o sursă de venit. Dar care este aceasta? Industrie nu există aici, iar pentru agricultură nu prea este loc. Rămâne comerțul și alte activități necesare turismului (hoteluri, restaurante, navigație de agrement, eventual pescuit). Aici, mai mult ca pe litoralul nostru, sezonul turistic ține 4 – 5 luni și, în acest interval, fiecare localnic trebuie să acumuleze câte ceva și pentru restul de 7 luni, până la următorul sezon. Ca urmare, fiecare locuință, amplasată la etajul din lemn al construcțiilor, are la parter un magazin. Așa îmi explic eu abundența spațiilor comerciale de aici. Iar dacă încerci să le accepți, la un moment dat, împreună cu aglomerația de pe străzi, încep și ele să se integreze între exponatele muzeului. Îi sugerez colegului să acceseze Street View în Google Earth pentru zona din fața Bazilicii Sfânta Sofia, în care toate scaunele sunt strânse și toate obloanele trase, iar pe stradă sunt doar 2 sau 3 localnici. Apoi să-mi spună și mie, dacă îi place mai mult respectiva imagine.

Dar ce se poate cumpăra de aici? Aproape orice, de regulă de mici dimensiuni, ce poate constitui o amintire, de la nelipsiții magneți de frigider, în nenumărate variante, până la mici obiecte de decor, cosmetice, dulciuri, ceramică, marochinărie, lănțișoare, și multe altele. Am remarcat câteva magazine ce vindeau blănuri, de foarte bună calitate, care nu prea aveau căutare în luna august. Câteva tarabe vând ceasuri „no name” cu 10 leva bucata. Mi-au ieșit în cale mai multe magazine de vinuri. Foarte multe tarabe vând înghețată, în două variante: fie 1 leva cupa, fie 1.74 leva 100 grame, cântărite la marele fix. Multe produse sunt manufacturate la fața locului, pe trotuar, sau în magazinul ce le desface. Cel mai simplu obiect este cel care, dintr-o sârmă, zice-se de argint, se formează numele clientului. Costă 10 leva. Sunt, apoi, sculpturi în lemn de diferite forme și mărimi, de la boluri (20 leva) la statuete cu profile umane, de animale, sau de orice altceva, funcție de imaginația artistului. Nu puține dintre localnice își expun lucrurile făcute de mâna proprie, din ață, cu iglița, sau cu andrele. Noi am cumpărat de la un artizan local, un mic ibric de cafea, din cupru, cositorit pe interior, contra 35 leva.

Nu am identificat magazine cu lucruri mari, necesare în casă, cum ar fi electrocasnice, mobilă, covoare. Chiar și o serie de lucruri mici lipsesc din zonă. Noi, căutând un simplu fierbător de apă, am fost trimiși la un supermarket în Nessebarul Nou.

Pentru a nu lungi prea mult articolul mă opresc, deocamdată, aici. Voi reveni cu partea II-a, prezentând ce-am văzut, și ce-am făcut noi prin Nessebarul Vechi.

---

VIZUALIZĂRI: 4035 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI