Nazare, prima aventură oceanică pe Coasta de Argint a Portugaliei

TIPĂREȘTE

Nazaré – prima aventură oceanică într-un vechi sat de pescari, devenit statiune populară.

,,Marea e tatăl și pământul e mamă‘’

Nazare, cel mai vestit sat de pescari râde la soare și respiră pe nări bucuria de a trăi la ocean … ce este el pentru mine? imaginea unui cal nărăvaș în galop, gata să se prăbușească cu călărețul lui în abis, sus pe o stâncă unde am fost și eu... îmi sare inima în piept de frică... stai, oprește-te... ajută-mă sfântă fecioară și miracolul se îndeplinește... vis, legendă, cert e că am pus mâna pe amprenta calului în piatră, acolo sus la 118 metri înăltime, deasupra apelor de turcoaz ale Atlanticului.

Astăzi mergem să înotăm periculos în Nazaré, dar fără să ne înecăm, în cel mai vestit orășel de coastă la Oceanul Atlantic, arhicunoscut surferilor profesioniști care au cucerit aici, cele mai înalte valuri de pe pământ, adevărate tsunami în zonă, datorate unui canion submarin spectaculos.

Am ajuns în micul Nazaré, pe Costa Prata, coasta de argint a Portugaliei chiar a doua zi a sejurului meu portughez, doamne ce contrast puternic față de capitală, am simțit că sunt aruncată brusc pe o plajă minunată, de caii nărăvași din capul meu … o limbă lungă de nisip, invadată de corturi pentru turisti, ca într-o bătălie cu maurii, la 120 km de frenetica Lisabonă... ce clocot de culori și ce joie de vivre.

S-au rostogolit peste mine valurile uriașe ale surferului hawaian Garret Mc Namara, un nume de legendă, spre bucuria celor doi hawaieni ce mă însoțeau în mini van, alături de Pedro, tânărul ghid portughez, o dulceață de băiat, ce mi-a umplut capul cu istorie și cu povești marine... conducea mașina cu o viteză nebună pe șoselele impecabile, conectându-ne rapid în atmosfera portugheză și hrănindu-ne cu mitologia oamenilor mării de pe aceste meleaguri.

Ne-am prins și noi cei 7 turiști internaționali, în năvodul aruncat de Pedro, culegând o pradă bogată istoric și geografic, acum realizez că m-am cam încurcat prin firele istorice, dar aroma peștelui e încă vie în memorie, căci Nazaré e unic, nu vă așteptați la monumente și arhitectură grandioasă, nu plouă deloc în el cu biserici multe, e simplu și plăcut.

Aventura turistică la Oceanul Atlantic a debutat pe 1 septembrie, m-am agățat acolo de niște peisaje spectaculoase pe cea mai înaltă faleză din Portugalia, deasupra unor stânci, am descoperit miracole religioase într-o mică capelă, am prins în undiță pe nazarence, ca într-un jurnal de modă, îmbrăcate haios de tot în 7 fuste, m-am bucurat nespus că nu au devenit piese muzeografice, am hoinărit pe niște străzi lungi înguste, am mirosit lenjeria ce se usca la soare afară în spațiul public, prin cartierul vechilor pescadores și am audiat triluri de canari în coliviile ce atârnau pe la ușile caselor albe... stați să respir, am tras aer marin în piept și am tras un șut într-o minge direct cu papucul, alături de micii Gavroche portughezi, ce se jucau afară.

Prima impresie la debarcarea în stațiune nu a fost prea fericită, Pedro ne-a deșertat ca pe un coș cu pește proaspăt, în mijlocul pieței publice, în paralel cu plaja și oceanul pe Avenida principală... doamne ce aglomerație de turisti și de mașini parcate, mergeam turist după turist unul în spatele altuia, în zona cu restaurante, puburi și magazine cu suveniruri, parcă eram gâștele din baladă... am avut timp liber la la dispozitie și am tulit-o vesel pe bulevardul promenadă cu calcada portuguesa.

Am testat plaja și m-am izbit de un puști ce alerga pe un podeț de lemn, oprindu-se mirat în fața unei artiste imobile, îmbrăcată în mireasă și vopsită în alb, pe față... era mătușa Gabrielei, ce suporta căldura cu stoicism pentru câțiva euro.

Nazare -morfologia vechiului sat de pescari

Pedro ne băgase capul adănc în apele istoriei locale, povestindu-ne că satul nu a fost mereu o stațiune populară.

O fâșie de pământ smulsă oceanului prin eroziune, plină de dune a permis în secolul 18 apariția modestă a primelor case de pescari în zona plajei actuale.

Comunitatea de pescari, a căror inimă curajoasă se sincronizează cu ritmurile valurilor este foarte bine sudată, aceștia erau ierarhizați pe grupuri, elita ,,pescarească’’ trăia în Sitio, aflat pe o colină înaltă deasupra oceanului, greu accesibilă... atacurile piraților olandezi și algerieni erau frecvente în trecutul istoric.

In secolul 19, după invazia franceză, plaja devine mai sigură și pescarii se stabilesc definitiv în zona joasă din Praia.

Se mai ridică ceața de pe ochi și ne lărgim orizontul cu morfologia locului –apă, stânci amețitoare, port de pescari nou la sud, oraș vechi jos, funicular făcut de un francez ce urcă pe dealul cu drumuri sinuoase, acesta e tabloul general, unde personajul fricos din mine își va face tura de plimbare solo și ulterior cu grupul.

Nazare e împărțit în 3 zone distincte, fiecare așezată pe nivelul ei de înălțime: Praia, plaja urbană principală și zona de turism, Pederneira, leagănul de naștere al așezării se ridică pe o altă colină, al cărei simbol este Igreja de Misericordia din secolul 16 și Sitio, orașul de sus, așezat pe un promontoriu stâncos deasupra oceanului.

Numele de Nazaré provine de la o statuie a sfintei fecioare, pe care un călugăr ar fi adus-o din Nazareth, în secolul 4.

In secolul 8, ultimul rege vizigot, Rodrigo se refugiază în Peninsula iberică și în fuga lui spre Nazare, el întâlnește pe călugărul Romano cu statuia. Inainte de moarte, acesta ascunde statuia în grota de pe promontoriu, unde va ramâne ascunsă 4 secole, până când ea va fi descoperită de niște păstori.

O Praia -Zona turistică, plaja, nazarencele pe scaune ce închiriază camere turiștilor

O Praia e orașul de jos cu plaja, unde Pedro ne-a abandonat zglobiu, câutând cu greu un loc de parcare de-a lungul avenidei, în plină zonă de comerț și turism la greu... cu această zonă a orașului am intrat greu de tot în dialog, am răsuflat ușurată doar când am luat-o pe străzi în spatele Avenidei da Republica, unde torentul de turiști era absent, după cum veți observa și în pozele mele.

Lăsați singuri de capul nostru, spre marea mea bucurie, am dat nas în nas cu niște localnice, pe promenada ce mergea în paralel cu plaja.

Erau adevăratele nazarence, niște doamne în vârstă cu mâinile arse de soare, îmbrăcate în costumul lor popular tradițional, cu 7 fuste și îmbrobodite la cap cu un fel de batic... țineau în mână niște tăblițe sau cartoane pe care scria Chambre, Room, Zimmer , camere de închiriat, am înțeles că ele abordează turiștii mai agresiv în zona stației de autobuze publice... unde vine autobuzul din Lisabona, prin compania Sete Rios.

,,Ah, doamnă dragă, ce faci, fotografiezi țărăncile astea din sat... sunt tare arțăgoase, țin rău de tot la preț. Le știu bine de ani de zile, îmi povesteste amica mea de origine romă, Gabriela, picată lângă mine din senin, după ce-mi salvase geanta în Praca Sousa Oliveira, într-o secvență anterioară. (vezi impresii).

,,Am vrut și eu pe vară să iau o cameră, pentru mine și mătușa mea, să nu mai bat atâta drumul de la Lisabona, dureaza două ore, îi scump rău biletu’, 20 de euro și eu nu scosei cu calindarele astea decât 35 de euro toată ziulica... mi-au cerut 800 de euro pe lună afurisitele... gata, nu mai vin, biata mătușă –mea ia bani mai mulți cu pozele, dar o bate soarele în cap ’’.

,,Hai să ai drum bun și fii atentă la poșetă, drăguțo, poate ne mai vedem’’... adevărat grăia tânăra gitancă, cred că și-a citit în palmă.

Praia e cartierul modern destinat turismului, unde se află Praia de Nazare sau Praia Banchos, localizată într-un golf superb, cu curenți periculoși.

Clima este blândă, oceanică vara, temperaturile ajung la 30 -40 de grade în iulie și august, eu am avut parte de 30 de linii pe termometru, nu am văzut nici un turist în apă, steagul era ridicat la nivelul roșu... ce deosebire față de cealaltă stațiune, Sesimbra, unde voi ajunge peste două zile, la sud de Lisabona... acolo era de bălăceală.

O plimbare lungă pe malul oceanului, te convinge pe loc că turismul și peștele aduc bani în economia locală.

Inainte de 1986, plaja era plină de bărci tradiționale, cu model fenician, viu colorate, pescarii obișnuiau să le împingă cu ajutorul boilor, ce au fost înlocuiți în epoca modernă, cu tractoarele. Nu am avut norocul să prind apusul de soare și să urmăresc în zona portului nou, bărcile nazarienilor ce -și deșertau prada... nu am văzut nici soțiile de pescari în acțiune, uscând sardinele la soare direct pe plajă, mă luptam cu cronometrul...

Străzile perpendiculare, paralele din cartierul pescarilor

Am rătăcit fără hartă pe străzile înguste, perpendiculare, paralele ce se îndreptau spre direcția oceanului, ascunse în spatele bulevardului principal și m-am simtit în al nouălea cer... m-am intersecat pe traseu cu două nazarence în fuste simple, ce coborau la vale, am oprit-o pe dona Carolina pentru o poză... obrigada.

Aici în cartierul portughez am observat doar câte un turist pe ici și colo, m-am amorezat pe loc de atmosfera locală și de câteva secvențe specifice locului.

Am adorat culorile albe ale caselor înalte, am stat cu ochii spânzurați pe la fațade și balcoane, am prins niște pești colorați înfipți pe un zid, m-am uitat distrată la o găleată aruncată pe capul unui manechin, proptit în fața unei case, am admirat o ușă scorojită pe care scria, în viată e ca și în dragoste și în fața unui mic magazin, am descoperit două vase de wc, pline cu crengi, lângă tron, erau pus un căruț cu troace și o încrengătură de furtunele... mare ți-e grădina artistică doamne.

M-am oprit apoi în fața unei frizerii să fotografiez în stradă prosoapele puse la uscat pe un suport de rufe, pe marginea străzii... am fost subjugată de spectacolul câtorva străzi lungi, lungi... aș fi avut nevoie de ore bune să le examinez pe toate... am numărat pe hartă cam 10 străzi paralele, am suspinat lung înțepată în inimă de spinul timpului limitat turistic... gata, a venit ora de plecare în satul de sus, ne așteaptă Pedro doar 5 minute, în fața pieței publice... adunarea grupă, mergem sus, să atacăm meterezele stâncoase.

O Sitio , orașul de sus este accesibil cu un funicular sau cu mașina, pe un drum șerpuit, m-am legănat pe scaun ca o corabie, lângă Pedro, cu pânzele atinse de purpura soarelui, vă jur că eram deja bronzată pe brațe.

Am parcat mașina aproape de marginea unei stânci periculoase și sus de pe o faleză stâncoasă am îmbrățisat oceanul și orașul de jos... doamne ce minunăție de panoramă, niciodată nu cred că o voi putea uita paleta de culori vibrante ce clocotea la nivelul de jos în Praia... oceanul chiar e cântec de vrajă și mă prinde în mreje, arătându-mi farmecul naturii dezlănțuite.

Am privire ageră de pescar bătrăn, pescuiesc o priveliște amețitoare, casele de jos din Praia au acoperișurile roșii, sclipind spre ocean, într-o aglomerare veselă, mă desfăt și cu imaginea unui pescăruș încremenit pe o stâncă, noroc curat pentru fotograful amator din mine.

Praia se întinde ca o șopârlă leneșă la 100 de metri în jos, e pictată cu corturi ca într-un câmp de bătălie, asta a fost senzația mea și mai la sud e Portul nou de pescari, unde eu nu am avut suficient timp să-mi bag nasul, ca să-mi dea și mie pescarul sau nevasta lui, o sardea proaspătă.

Aici în Sitio, noțiunea timpului istoric nu-mi părea foarte importantă, dacă nu aș fi observat turiștii studiind coloana de piatră monument, ce amintește că Vasco da Gama a venit chiar aici să se roage la fecioară, înainte și după călătoria lui în India.

Legenda Fecioarei din Nazare ... circulă prin viu grai, îl ascultăm pe Pedro... în 1182, un nobil cavaler, a plecat la vânătoare după un cerb într-o zi cu ceață, el și calul sunt gata să cadă în abis de la 100 de m, este invocat ajutorul fecioarei din Nazareth și amândoi sunt salvați miraculos.

Drept mulțumire guvernatorul ridică o capelă mică, simplă, numită Ermida da Memoria , unde mă închin și eu ca un umil pelerin... e atît de mică și de grațioasă, ca o binecuvântare și e împodobită cu azulejos, îmi pun și eu o dorință, poate mi se va îndeplini... mai vreau încă odată să ajung în Portugalia, că nu m-am săturat.

După ce mi-am luminat mintea cu misterul capelei, îmi învărt ochii și picioarele spre plaza uriașă unde tronează frumoasa Nossa Senhora da Nazare , o biserică impunătoare, cu niște turnuri baroce și azulejos înăuntru... ea a fost ridicată în secolul 14 și lărgită cu timpul, deoarece mica capelă nu mai făcea față pelerinajului religios.

Mare ghinion am avut, peste 7 zile, pe 8 septembrie urma să se desfășoare procesiunea tradițională anuală, dedicată fecioarei din Nazaré...

Tot în Sitio se află și Fortul Sao Miguel , ce avea odată rolul militar de a proteja coasta și farul roșu din Nazare... amatorii de surfing și senzatii tari pot merge la Praia Norte cu valurile gigant, eu prefer parcă primul lor sport național, fotbalul.

In inima de sus a orașului Nazare am simtit frumusețea și zâmbetul nazariencelor îmbrăcate tradițional, ele vindeau nuci, fructe uscate și alte alimente, puse în niște saci mari, sub tarabele mobile, dincolo de capelă.

Jurnalul modei local - e unic

Nazarencele poartă 7 fuste una peste alta și șosete de lână până la genunchi.

Am vânat sus în Sitio trei nazarence get beget și drăguțul de Pedro s-a învărtit în fața aparatului meu foto, alături de o veche prietenă ce mi-a dezvăluit în altă secvență rapidă și șugubeață misterul ascuns sub fustele scurte, dar decente...

Femeile din Nazare sunt identificate cu cele 7 fuste, cifra fiind posibil legată de o legendă, o superstiție, un mit, sau de cele 7 valuri ale oceanului.

Ele reprezintă cele 7 zile ale săptămânii, cele 7 virtuți sau cele 7 culori ale curcubeului, ce contează, m-a pasionat povestea originii lor ancestrale.

Jupoanele ascunse sub fusta principală protejau femeile de frig și de briza oceanului, atunci când ele așteptau pe plajă timp îndelungat sosirea bărbaților de la pescuit pe mare... jupoanele le țineau de cald pe coapse, în plus în vremurile grele.

Responsabilitățile femeilor sunt clar precizate, ele transportă peștele în coșuri și muncesc pe plajă, uscând peștele la soare, pe niște suporturi speciale... pe pământ soțiile de pescari sunt mamele, în timp ce pe ocean, barbații sunt tații, astfel se explică motto-ul articolului meu.

In zilele festive, nazarencele poartă un jupon tradițional alb pe dedesubt, apoi mai multe jupoane împodobite cu croșeta, în diverse culori și un șorț de satin brodat artistic, pus pe deasupra... adăugăm o cămașă înflorată cu mânecă scurtă, terminată în danteluțe, tot acest ansamblu e însoțit de papuci de casă în picioare, șosete de lână până la genunchi cu modele, o eșarfă în cap, legată cu un nod și cercei de aur, transmiși din generatie în generație.

Am observat în orașul de jos soțiile de pescar, îmbrăcate total în negru, semn de doliu pentru soțul pierdut pe mare.

Stațiunea este plină cu magazine cu suveniruri și artizanat, mi-au atras atenția păpușile lucrate cu mâna ce reprezentau portul femeilor din Nazare... o adevărată colecție, prea scumpă pentru buzunarele mele.

In concluzie Nazaré se prezintă astăzi ca un oraș marin, legătura lui cu marea e reflectată în artizanatul local și în gastronomia locală, bogată evident în pește... caldeirada à Nazarena, e tocana lor locală, bazată pe pește, făcută din ingrediente locale proaspete, care poate fi servită în multe localuri, înșirate pe Avenida Marginal... grupul nostru mic a fost invitat de ghid într-un local mic, familial, ce ocupă locul doi în ierarhia celor peste 110 de restaurante, pe Trip Advisor, numele lui este Rosa dos Ventos, pe Rua Gil Vicente, nr 88.

Orașul actual și-a pierdut mult din originalitate, datorită dezvoltarii urbane, nu este o stațiune balneară obisnuită, imaginea lui forte stă însă în traditiile de pescuit... veți vedea ce diferit e de Ericeira și Sesimbra, pe viitor.

Vă rog atașati un clip video:https://www.youtube.com/watch?v=OgDtRmSCxBg

8 aprilie 2016

---

VIZUALIZĂRI: 5153 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI