Întâlnirea de la capătul pământului

TIPĂREȘTE

În sfârșit, primim semnalul de pace și înaintăm agale, dar cu inima cât un purece, spre un perimetru ireal dintr-o lume în care gardurile de spini, pământul secetos și oameni liliputani, cu săgeți otrăvite și arcuri mai mari decât stăpânul, ne fac primirea. Vedem în sfârșit primii oameni din vestitul Trib Sa...

Din pământ parcă se profilează o siluetă filiformă de om, cam la 1,5 metri, cu o banderolă colorată pe cap, privirea sălbatică, cu pielea arsă și tăbăcită de răni închise... curând distingem goliciunea pielii, ochii ageri și zâmbetul prietenos al altor doi războinici, două ființe mai pline de vioiciune și cu trupul de balerini ale căror zâmbete par a spune un bun venit... apoi, printre frunze, zărim câteva colibe cu mame și copii ușor speriați de atâtea piei albe ce invadează mica lor comunitate care nu depășește cinzeci-șaizeci de suflete.

Bărbații și femeile au mărgele, coliere și pandative colorate, dar și însemne totemice pe mâini, brațe, picioare și fețe pline de semne menite a le face conoscută apartenența la trib, numărul de copii, ierarhia și responsabilitățile din grup-o organigramă suprinzătoare dar atât de vitală pentru supraviețuirea într-un mediu dominat de hazardul contactelor cu animalele sălbăticiei. Ni se atrage atenția că nu vom putea pleca singuri nici la vreo câțiva mentri pentru o cât de mică urgență. Simțim cu toții un fior rece prin spate.

Vedem mâini întinse cu o vădită stângăcie la formele noastre de socializare și ajungem să cunoaștem copii, bărbați femei și fetișcane, unele gata a-și întemeia o familie... aflăm din mers că o fată se califică pentru căsătorie doar dacă poate găti și întreține tribul întreg cu resursele austere ale junglei:insecte, păsări, anomale, rădăcini și fructe comestibile, bulbi de arbuști îmbibați de apă, ierburi și mirodenii uscate și depozitate, tehnici rapide de a face un foc, plante medicinale pentru toate bolile și, în sfârșit, conducerea și apărarea tribului atunci când bărbații sunt plecați la vânătoare sau la vreo confruntare cu cei ce depășesc hotarele Tribului Sa.

Surprinzător, ni se spune că bărbații ar avea dreptul doar la o singură soție iar orice abatere de la aceastaă regulă, ar fi urmată de plecarea făptașului de unul singur prin savană... o plecare, căreia aici nu i se acordă mai mult de două trei ore de supraviețuire...

Fără o comandă anume, grupul nostru se așează pe mici ateliere, în jurul cortului, sau pe lângă ciorchinele mamelor și ale copiilor de unde disting privirile fără grai ale celor mai vârstnici... ei se uită uluiți spre coafurile și bijuteriile câtorva domnișoare, încercând să le atingă cu mâna...

La un grupuleț de bărbați, unde poposesc și eu, îl rog pe un războinic să-mi spună cum confecționează săgețile... nici nu termin bine întrebarea, că acesta își scoate un cuțit de la brâu și își taie o crenguță dreaptă din arțar pe care o îmblânzește doar în două-trei minute... apoi, scoate tacticos teaca în care îmi spune că are săgeți de atac și de apărare, lungi de vreo 30 de cm... dintr-un lăcaș, ridică cu două degete un vârf acuțit din os tare de animal pe care ar urma să-l îmbibe cu o otravă ce o lasă doar o singură insectă pe frunzele de arbust... ghidul îl completează zicând că această otravă ar lăsa animalul sau omul să se deplaseze nu mai mult de două sute de metri, până a-i bloca total rinichii...

Undeva alături, șeful de trib care ne spune că ar avea 90 de ani, dar arată doar de 50-60, este așezat pe pământ și strigă pe cineva de aproape... de fapt, îl roagă pe un tânăr războinic să-i scoată un spin din talpa piciorului cu un cuțit mare, dar foarte ascuțit... scena se desfășoară încet, ca un ritual, iar căpetenia Tribului Sa nu schițează nici un gest...

Îl întreb dacă l-a durut, o întrebare pe care o trece cu vederea, și îl întreb de unde are o cicatrice imensă pe abdomen și pe partea stângă a toracelui... ne povestește cum fratele lui a fost atacat de un leu iar atunci când s-a aruncat în apărarea acestuia, leul l-a pus la pământ- din fericire, înainte ca animalul să-i atace capul, a urmat o clipă hotărâtoare, când a avut răgazul să-și extragă cu greu cuțitul din teacă și să-l înfingă direct în inima fiarei... rănile au cerut aproape un an întreg de tămăduială, dar soția lui l-a salvat doar fiincă era pricepută în alegerea plantelor...

Un alt atelier îi are în prim plan pe băieții și fetele din echipajul de avion, atrași în încercarea de a face foc doar din niște surcele și câteva excremente de elefant. Până la urmă, băiatul din Alba Iulia este aplaudat la scenă deschisă de tot grupul... însă iuțeala celor din trib pare de neegalat fiindcă, atunci când rotesc bețișoarele, mâinile lor sunt aproape invizibile.

Atențiune! Șeful Suprem ne dă adunarea! Oare ce alte minuni ne mai ascunde Tribul Sa?

---

VIZUALIZĂRI: 875 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI