Myanmar - tara pagodelor din aur si pietre pretioase

TIPĂREȘTE

Aceste impresii nu sunt scrise de mine ci de un prieten bun plecat si el din Romania de mai multi ani. Mi-am permis insa sa adaug aceste randuri si fotografii (bineinteles cu permisiunea lui) deoarece consider ca aceasta tara este una dintre locurile din lume pe care nu le poate accesa oricine (si eu ma numar printre cei care probabil nu vor ajunge asa de usor pana acolo) fiind si acum aproape inchisa turismului insa de o frumusete extraordinara!

Myanmar (Birma)

O ţara pierdută în mijlocul marilor ţări de influenţa din Sud-Estul Asiei, bine înghesuita între India, China şi Thailanda şi cu o istorie destul de agitată. Însă ce ţara nu are o istorie neliniştită?

La oră actuală e la putere o dictatură militară, o mână de generali cu famiile şi omenii lor de influeta. Chiar înainte cu o zi de a pleca de acolo, generalul de la putere şi-a dat demisia. Însă în locul lui a venit altul, ceva mai tânăr şi care mulţi cred că e controlat tot de cel bătrân. O rocadă gen Putin, poate? În fine, nu am cunoştinţe prea multe despre înalta conducere a Birmei, însă uni turişti consideră această conducere un motiv de boicotare a ţării. Se bănuieşte, şi probabil e adevărat, că banii proveniţi din turism merg direct în buzunarele armatei. Însă prin ţara sunt destul de multe agenţii de turism particulare, la fel şi hoteluri, restaurante, taxiuri şi ghizi turistici, să nu mai zic de angajaţii care lucrează în industria turistică, şi care beneficiază de salarii. Aşa că şi eu, la fel că mulţi alţi turişti, am încercat să contribui la serviciile private şi nu de stat.

Perioadă cea mai plăcută, din punct de vedere a climei, este Decembrie - Ianuarie. Iniţial mi-am propus să merg şi eu la sfârşitul anului trecut, însă nu am mai ajuns să mă organizez. Defapt au fost nişte alegeri, în Myanmar, în Noiembrie şi nu era clară situaţia cu vizele. Atunci am optat pentru Martie, când ştiam că voi avea şi ceva mai mult timp la dispoziţie. Odată ajuns acolo mi-am dat seama, şi aflat de la localnici, că cea mai bună perioadă pentru fotografie este Decembrie. Acum, în Martie, era deja destul de cald, în multe zone cu aerul uscat şi cu cerul mai mult prăfuit şi gri decât albastru.

Asupra ţării sunt impuse restricţii de comerţ, la fel ca şi în Cuba (sau alte ţări care nu se comforma "democraţiei" pe bandă rulantă, adică americană), aşa că Myanmar nu prea are mulţi parteneri comerciali. Mai mult cu ţările vecine: Thailanda, China şi Indonesia, iar cu acestea bănuiesc că nu sunt în favoarea lor prea mult.

Pentru turişti acest lucru are avantaje şi dezavantaje. În primul rând nu e urmă de reclame şi branduri internaţionale, nu Macdonald, nici Coca-Cola. Însă nu există nici cărţi de credit, băncile internaţionale fiind interzise, aşa că tranzacţiile se fac mai mult în dolari americani, bani gheaţă!

Unul dintre cele mai utile sfaturi ptr. turişti, să vină cu dolari americani, bancnote noi nouţe ptr. că cele vechi, rupte sau îndoite de prea multe ori nu sunt acceptate. În unele locuri se plăteşte în dolari, la hoteluri, taxele ptr. turişti şi biletele de avion, iar în altele în bancnota locală Kyat. Se pot folosi şi Euro, însă doar ptr. a schimbă în valută locală, sau ptr. ai schimbă în dolari. Schimbul nu se face deloc la casele oficiale deoarece rata e jumătate faţă de cea de la negru. Mai toate hotelurile, agenţiile turistice şi unele magazine de bijuterii schimbă bani. Sau dacă nu, ştiu pe cineva care face asta.

Când am aterizat în Yangon ploua, însă cei de la pensiune au zis că mă aşteaptă, aşa că nu eram îngrijorat. Pe lângă mine au mai fost încă 6 turişti şi am fost transportaţi într-o furgonetă nu prea bine acoperită ptr. ploaie. Odaca ajuns la locul de cazare ($16 cameră cu baie, condiţionat şi mic dejun) am observat că într-adevăr localnicii sunt prietenoşi, amabili şi serviabili. Am putut afla unde pot schimba bani, care sunt locurile cele mai interesante de vizitat, care sunt preţurile la diverse servicii, iar de la recepţie mi-am luat şi primul bilet de avion.

Prima bere pe care am baut-o aici avea gust ca pe "vremuri" in Romania

A două zi, când ploaia să mai lăsat, am ieşit şi eu la o plimbare prin centrul oraşului. Impresia iniatiala a fost că sunt într-un loc familiar, însă nu chiar... Era clar că eram în Asia, însă unde? India? Nepal? China? Vietnam? Părea un mix a acestor ţări. Mai mult cum arătau cartierele şi periferiile din aceste ţări, nu centrele comerciale moderne sau capitale ambiţioase. E evident însă că majoritatea lumii e săracă, în continuă mişcare acompaniată de o simfonie de claxoane, voci în limbă lor tonala şi sunetele de fond a vieţi de zi cu zi. Culoare de fundal e cea a pământului, cu un strat gri al prafului şi în cursul plimbării mele mixat bine şi cu o ploaie tropicală. Însă pe bază acestei pânze vibrau hainele lor colorate, pancarde şi reclame locale, iar în zonele de piaţă fructe şi legume proaspete, peste, carne proaspăt tăiată şi mirodenii care accentuau mirosurile din toată gama accesibilă naşului uman. Mai ales când am dat de cartierul chinezesc (China Town) şi cel indian (Little India), unde toate organele de simţ mi-au fost agitate.

Nu am perindat prea mult şi a două zi am decis să zbor spre Bagan. Cei de la recepţia mi-au rezolvat biletul de avion, $87, care a zburat cu o escală la Mandalay. La fel prin ei am rezervat un hotel recomandat şi de ei şi de ghidul meu turistic. Odată ajuns în Bagan, după ce am plătit taxa de turist: $10, am fost lovit de o căldură uscată, eram într-o zonă cam pustie de-a lungul unui rău. M-am felicitat am o cu aer condiţionat ($26 cu mic dejun) într-un hotel/resort rustic dar destul de modern, iar când am ieşit pe balcon mi-am dat de ce e unul dintre cele vizitate locuri din Birmania.

O mulţime de temple şi pagode întinse pe tot platoul din faţa mea. Zona, in perioada ei culminantă, a avut cam 4,400 de clădiri, de la mici la mari, iar acum au mai ramas jumatate în diverse condiţii. În multe dintre ele se poate intra şi vizita, multe conţinând pictură murală şi statui cu Buddha, iar pe unele se poate şi urca, fiind tip piramidă. Câteva dintre ele, renovate, sunt folosite actualmente ca altare sau mânăstiri.

În prima zi, fiind deja după-masă când am ajuns, am închiriat o bicileta de la hotel şi m-am aventurat să găsesc un loc de unde să pot vedea şi eu apusul de soare.

După ce m-am pierdut puţin prin zonă am dat de câteva dintre templele renumite, mai mari şi în condiţii mai bune, şi în jur de 6pm, împreună cu turiştii din 4 autocare, am stat până a dispărut soarele după un deal. După ce m-am întors la hotel am decis să iau cină pe terasa restaurantului. Meniul era împărţit în 3 bucătarii: Birmaneza, Chineză şi Europeană. Am ales meniul local care includea 4 feluri de mâncare la cam $4 ($1 = 880, €1=1100 preţul a fost 4,000 kyat, între $ şi €). Iar o sticlă de bere mare, 640ml, a fost $3! (în magazine berea era $1.5). Bucătăria Birmaneza e, precum şi populaţia ţării, un mix de cea Chineză şi Indiană plus influenţe din zonele locale. Baza e orezul şi de obicei un curry, care nu e prea tare condimentat, plus o serie de legume crude, în salată sau gătite ca şi garnitură. Comparativ cu mâncarea japoneză, pe care o "mănânci" şi cu ochii, cea birmaneza e o amestecătură de ingridiente fără nici un aspect estetic. Oricum e destul de bună şi hrănitoare, mai ales că totul e crescut în ţară, proaspăt şi organic.

A două zi dimineaţă m-am trezit la 5:30 să merg la răsăsit, care a fost mai subtil decât apusul, dar a fost plăcută plimbarea pe răcoare, înainte de căldură şi praful ce au urmat. După micul dejun, bufet stil european dar şi cu nişte feluri asiatice: orez şi tăiţei prăjiţi (ştir fried rice and noodles), am pornit la explorarea zonei. De data asta cu un cal şi o trăsură mică (pentru 2 sau 3 persoane) cu birjarul ca şi ghid. Curios a fost faptul că mai repede m-am mişcat cu bicileta decât cu trăsura, însă a fost destul de relaxantă plimbarea. Am fost pe la locurile mai importante şi interesante, iar ziua următoare am luat din nou o bicicletă şi vizitat cele mai departe de hotel.

După 3 seri în Bagan am zburat spre Mandalay, şi aici cei de la recepţie mi-au rezolvat biletul de avion ($42, zbor de 25 min), hotelul următor şi taxiul până la aeroport. Am citit că Mandalay nu prea merită vizitat, fiind un oraş aglomerat, murdar, plin de praf şi trafic rutier. Odată ajuns acolo am realizat că e adevărat, însă încetul cu încetul, şi până am plecat din el a început să îmi placă. Mai toţi turişti vin ptr. că în jurul lui sunt câteva oraşe antice care merită vizitate, iar eu am ales să merg la 3 dintre ele. Direct de la aeroport am mers la unul cel mai aproape: Paleik, care are aproximativ 325 de Stupa şi Pagode (în diverse condiţii), printre care şi Pagoda Şarpelui. La altarul acestei pagode au 2 pitoni care sunt zilnic spălaţi şi hrăniţi de angajaţi. Am mers şi eu să văd acest ritual, care e combinat şi cu serviciile unui fotograf care face poze, şi le imprima, la vizitatori dornici de un portrait cu şerpii. După care am mers la hotel să mă cazez. Am ales unul de clasă medie ($20) cu aer condiţionat şi TV. Mai la toate hotelurile am avut TV şi putut prinde un canal de ştiri internaţional: BBC News, CNN Asia, Aljazeera International sau NHK World. Asta pe lângă canalurile locale şi cel puţin un canal de sport cu fotbal. Birmanezii, ca şi alţi asiatici defapt, sunt obsedaţi cu fotbalul, ceva ce nu mi se pare să fi observat până acum. În special le place Premier League din Anglia. Am încercat şi eu să mă uit puţin la TV, în hotel, când deodată s-a tăiat curentul. A revenit în cam un minut-două, şi asta s-a repetat iregular în decursul zilei. S-a luat curentul şi în alte oraşe, dar majoritatea hotelurilor şi restaurantelor aveau generatoarele lor, dar în Mandalay problema era mai mare decât alte oraşe. Aşa după-masă m-am hotărît să ies din nou la plimbare prin oraş. Însă oraşul e destul de împrăştiat şi larg, prăfuit, fiind şi cald am luat un taxi recomandat de hotel. Preţurile sunt stabilite de şoferi, nimeni nu merge la ceas, şi în Mandalay au două feluri de taxiuri: normale (dacă le-aş putea spune aşa? !) şi taxiuri albastre: "Blue Taxi". Cele normale sunt defapt maşini gen sedan, cu 4 uşi, importate din Japonia (la mână a doua, nu noi). Cele albastre, toate aceaşi nunanta, sunt maşini tot Japoneze însă cu două pistoane, gen furgonetă, fabricate în anii 60 -70. Acestea erau mai ieftine ($15/zi, faţă de $22/zi taxi mormal) fiind mai mici, incomode şi fără climă. De curiozitate am luat unul albastru, o Mazda, şi am mers să vizitez câteva din industriile locale.

Printre care am fost la un atelier de făcut foiţe de aur, folosite penru decoraţii la obiectele de lemn lăcuite (laquerware), în mâncare şi băutură, creme de faţă, iar special în Birmania pentru a le lipi pe statuile cu Buddha importante din unele temple. După chiar am fost să vizitez un templu renumit pentru acest ritual religios, şi care spre supriza mea îl pot face doar bărbaţii, femeile neavând voie să se apropie de statue/altar! Tot lângă acest templu, Muhamuni Paya, era o zonă cu ateliere de sculptură în piatră care produceau statui cu Buddha ca pe bandă rulantă? !

O altă zonă interasanta în Mandalay a fost piaţa de Jad, piatră din care ţara are în abundenţă, la fel că şi Safirul şi Rubinul, şi care sunt surse monopolizate de guvern, adică armata, şi care multe dintre ele ajung să fie vândute în Tailanda turiştilor la preţuri exorbitante.

În celelate două oraşe pe care le-am ales am fost în ziua următoare, tot cu acelaşi taxi şi şofer, un tip prietenos care vorbea o Engleză mai stâlcită, era suporter a lui Bayern Munich şi care a încercat să îmi explice situaţia de pe acolo şi cum ar vrea el să fie diferită. Ar fi vrut o economie de piaţă să poată şi el supravieţui mai bine. La un moment dat am văzut nişte cozi enorme de lume cu scutere, stăteau la coadă la benzină. Se dădea cu raţia, 2 galoni (8 litri) de persoană la $2.5/galon. La negru preţul era dublu, cam $1.25/L. Taxiurile mi s-au părut destul de scumpe, iar atunci am intles, el nu stătea la coadă, cumpăra la negru şi taxa comform preţului. Nu l-am provocat la discuţii prea adânci sau politice deoarece am înţeles ca pot interveni probleme ptr. localnici şi turişti. Un tip care a fost acum 3 ani pe acolo a trebuit să semneze, când a aplicat ptr. viză, că nu va instiga nici o discuţie contra regimului sau situaţiei politice din Birmania. Am înţeles că unii turişti sunt urmăriţi, de la distanţă, de securişti. Singurul lucru pe care l-am văzut eu, a fost un anunţ la un internet cafe să nu accesăm siteuri politice şi porno. Internetul e controlat şi cenzurat bine de stat. Viteza fiind limitată iar accesul întrerupt tot timpul. Facebook, Youtube şi Gmail fiind interzise, însă accesul se poate face prin proxy, lucru la care sunt foarte pricepuţi cei de la cafenele.

Primul oraş a fost Amarapura, renumit pentru cel mai lung pod pedestru din Teak (lemn topical destul de tare şi rezistent) din lume. L-am vizitat şi dimieneata şi la apus de soare, fiind în drum spre celalat oraş Sagaing. Dimineaţa am fost la o Mânăstire, Maha Ganayon Kyaung, unde studieaza mii de tineri călugări budişti. Am ajuns la ora când serveau masa de prânz care începea cu o pomană de orez.

Al doilea oraş, Sagaing este renumit pentru cele 500 de stupa presărate pe dealuri, conecate cu poteci.

De la Mandalay am zburat la Heho, un aeroport la 40 km de Lacul Inle, unde vroiam să stau în următoarele 3 zile. Primele 2 seri am stat într-o pensiune, în Nyaungshwe, făcută din renumitul leamn de Teak. Lacul e mai mult lung decât lat şi nu prea adânc, însă e plin de activitate: pescari, turişti în bărci cu motor, transport de marfă şi persoane. Sunt sate cu case, chiar şi o pagodă contruite pe mici insule sau movile de pământ, sau chiar pe piloni. Mai există grădini plutitoare unde sunt plantate roşii, dovleci, castraveţi şi flori printre altele. Pescarii cu canoe au un stil specific de a vâsli. Stau în picioare pe pupa bărcii şi îşi înfăşoară piciorul (deobicei dreptul) în jurul vâslei şi cu ajutorul mâinii (tot dreaptă) mişcă vâsla în apa.

Am luat un tur în jurul lacului, a fost $18 pe barcă, şi am reuşit să văd majoritatea locurilor interesante de pe lac: sate, pagode, grădinile pe apa şi la sfârşit un apus de soare. După ce am stat două nopţi lângă malul lacului, am decis să petrec o zi şi o noapte pe el. Sunt mai multe hoteluri resort contruite de-a lungul lacului. Am stat într-unul care apatinea unui trib nativ din zonă. Am avut o cabană pe piloane cu baie şi balcon cu vederea spre lac. La $60 a fost cel mai scump hotel în care am stat, însă a meritat pentru locaţia şi atmosfera lui. La restaurantul hotelului, şi la încă unul de pe lac, am mâncat salate cu vegetale crescute pe lac (salată de roşii cu ceapă roşie era peste tot), şi peşte din lac prăjit sau aburit. Cel aburit a fost superb!

După o noapte pe lac, şi înainte de a zbura mai departe, am fost la un târg, aprope de hotel, care era nu doar pentru turişti dar şi pentru oamenii din zonă care veneau de pe dealuri să îşi facă proviziile sau să îşi vândă şi ei produsele.

Am ajuns din nou la Heho, după o ora cu barca (cu motor) pe lac şi una cu taxi, de unde am zburat spre Yangon cu o escală la Thandwe (Ngapali Beach). Din păcate nu am ajuns să merg la nici o plajă, dar am citit, şi auzit, că sunt plaje destul de frumoase şi curate (poate chiar mai frumoase decât în Thailanda! ?). Am reuşit să le văd doar din avion şi arătau destul de bine, şi plaja şi marea.

Din nou în Yangon am ales un hotel mai central şi ceva mai bun, de data asta la $35 (aer, TV, mic dejun). Curios a fost că o cameră pentru o persoană sau două era la acelaşi preţ. În unele locuri preţurile au fost pe cameră, iar în altele pe persoană însă diferenţa între una şi două persoane era de $5. Într-un fel a fost mai costisitor să călătoresc de unul singur!

Ultimele zile l-am petrecut mai lejer şi am mai avut doar un obiectiv important pe care am vrut să îl vizitez. Probabil cel mai presionat din toată ţara! ? Locul cel mai sacru al budiştilor în Myanmar, Shwedagon Paya, un compex de stupa şi pagode acoperite cu mai mult aur deacat deţine Banca Angliei! Când am intrat în el parcă am păşit într-un alt loc, fiind total diferit de împrejurimile în care e situat, fiind curat, linisit şi calm. Oamenii par destul de religioşi şi observă ritualurile şi obiceiurile budiste. Până şi generalii de la conducere vizitează aceste temple, fiind poze cu ei făcute acolo şi expuse la unele dintre temple.

Myanmar e o ţara încă puţin influenţată de consumerismul vestic, cu oameni plăcuţi şi prietenoşi. Eu o recomand celor dornici de locuri exotice şi aventură!

pentru intrebari sau mai multe informatii despre aceasta destinatie va stau cu placere - ca intermediara - la dispozitie

(rog fara punctaj)

---

VIZUALIZĂRI: 9279 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI