Palatul princiar din Monaco

TIPĂREȘTE

La coborarea din autobuzul care ne-a adus din Monte Carlo la Monaco-ville am avut o nedumerire... am ajuns? Chiar am ajuns? Capatul de linie e situat intr-o piateta deloc spectaculoasa. fara nimic ce ar putea sugera apropierea vreunui palat...

In fata, doua strazi ce pornesc ascendent, una in dreapta si una in stanga... nu li se vede capatul si nu putem ghici unde duc fiecare...

O harta turistica e amplasata in apropierea statiei, ne indica drumul cel mai scurt catre locuinta familiei princiare... se pare ca trebuie sa o luam pe straduta din stanga.

Strada e ingusta si merita mai degraba diminutivul de staduta…are un aer medieval, fiind marginita de cladiri vechi de sute de ani, cu fatade proaspat renovate. Par a fi adaptate vietii moderne... toate au interfon.

. Atat de mic este spatiul dintre case incat abia poate trece o masina iar trotuarele, situate de o parte si de alta a strazii sunt mai mult simbolice.

Strada nu e aglomerata, poate pentru ca aici e permis doar accesul. masinilor cu numar de Monaco... restrictie fireasca daca stai sa te gandesti... principatul e mult prea mic pentru a fi strabatut in lung si lat de masini venite din intreaga lume.

Urcam in ritm destul de rapid si afara e cald, prea cald pentru acest sfarsit de mai.

. La un moment dat, in dreapta, o terasa micuta dar plina de farmec... o fantana inconjurata de verdeata... sunt de fapt cateva ghivece cu plante aromatice: busuioc, rozmarin, cimbru, menta, Sunt folosite pt prepararea mancarurilor in restaurantul careia ii apartine terasa. Ne oprim sa bem o bere la o masuta din vecinatate... vreo 12 Euro. E rece si ne merge la suflet... e cam devreme pentru masa, asa ca ne luam picioarele la spinare si pornim catre Palat, care se dovedeste a nu fi prea departe. Steagul alb-rosu e ridicat, semn ca Printul Albert este acolo...

Pe Printul Albert l-am "cunoscut" demult de tot. in adolescenta. Statea cuminte intr-o carte postala tip fotografie, acasa la prietena mea cea mai buna al carei tata lucrase un an in Franta... Lucru rar pe atunci... si cartea postala adusa din Monaco si lucratul, cei ce au trait si inainte de... era noastra, stiu bine despre ce vorbesc.

Albert era, daca e sa privesc obiectiv, deci cu mintea de acum si nu cu sufletul de atunci, doar un adolescent oarecare, cu o freza cumintica, cu carare pe mijloc (deh, moda anilor '80) si un zambet impecabil... Cu adevarat remarcabila si centrul intregii compozitii fotografice era insa mama lui, Printesa Grace, cea mai eleganta, distinsa si frumoasa femeie pe care am vazut-o vreodata. nu neaparat in ordinea asta a epitetelor...

Oricum, acea fotografie de familie, pe care o vad cu ochii mintii si acum, dupa aproape trei decenii, a fost in capul meu imaginea Principatului Monaco... pe care aveam sa il vad "pe viu"insa tarziu... mult prea tarziu... cand nici Printul Rainier, nici Printesa Grace nu mai sunt pe acesta lume si se odihnesc sub lespedea rece a Catedralei... Dar sa lasam nostalgia si sa ne intoarcem la explorarea Palatului Regal.

Palatul e mai degraba micut si dezvoltat mai ales pe orizontala, un aspect inedit conferindu-i cele cateva turnuri crenelate, meterezele si zidurile inalte. Accentele medievale se datoreaza faptului ca palatul a fost candva o fortareata genoveza, care de sute de ani incoace si-a tot schimbat infatisarea, adaptandu-se la cerintele fiecarei epoci... In fata palatului, o piata mare, pavata cu pietre... langa ziduri, garzile, ce se vor schimba peste doar o jumatate de ora.

Palatul este situat in cel mai inalt punct al zonei, dominand Monaco-ville si are un aspect sobru, deloc fantezist.

Nu e grandios ca Verssailes-ul sau Louvre-ul... e mai degraba micut, cel putin partea care poate fi vizitata e destul de restransa... sau poate asa mi se pare mie doar pentru ca as vrut ca vizita aceasta sa nu se termine atat de curand.

Biletele de intrare sunt 8 Euro... audioghidul e gratuit... Patrundem in Palat condusi de audioghid. Am emotii, abia acum realizez ca am emotii... candva pe aici a pasit Printesa Grace... pentru mine e un palat ca o poveste. Ca sa descriu aerul princiar al locului mi-ar trebui mult, foarte mult talent literar... Are un aer mai degraba italian decat frantuzesc, fapt absolut natural, daca ne gandim ca Principatul de Monaco a fost infiintat de o familie cu sange italian, familia Grimaldi... acum vreo sapte sute de ani.

Ca Principatul a ajuns unul dintre locurile cele mai ravnite de pe pamant e meritul catorva dintre printi... Printul Rainier III, sotul Printesei Grace, a fost ultimul dintre acesti vizionari. Un print modern, care a pus mai presus de orice bunastarea statuletului sau. Legaturile sale cu miliardarii controversati ai vremii au facut valuri in lumea postbelica... dar au adus statului Monaco, al doilea stat ca marime in lume dupa Vatican, profituri imense... si un renume pe masura... acela de veritabil paradis... nu numai. fiscal, ci si al artelor si sportului...

Intram in palat pe o scarita ingusta, si dintr-o data ajungem intr-o galerie... se numeste Galerie de Hercule... scari de marmura coboara de aici catre Court D'Honneur... intreagul ansamblu e realizat din marmura de Carrara. Forma ondulata a scarilor si coloritul pastelat al marmurei confera zonei un aspect rafinat si totodata intim.

Incaperile Palatului... cum as putea sa descriu secole de istorie si arta in doar cateva cuvine?

Cred ca bun gust si eleganta sunt epitetele cele mai potrivite. Va invit sa le vedeti... nu veti regreta... Salonul Rosu, Salonul Galben, Salonul Albastru, insirate chiar in aceasta ordine... tricolora... Sala Tronului, Salonul Mazarin... toate isi au farmecul lor. O adevarata colectie de obiecte de arta autentice, de la mobile la draperii si portelanuri. Vocea din audioghid ne anunta ca ceea ce vedem este ce a ramas dupa ce palatul a fost devastat de trupele italiene, in timpul Revolutiei franceze... Daca asta e ceea ce a ramas, nu pot sa nu ma intreb: cum arata inainte de devastare?

Dar Printesa Grace? Printesa "mea" era si ea acolo... intr-un tablou de famile ce reproducea in mare masura cartea postala din vremurile de demult... Un tablou destul de aproape de realitate, dar fara aura, as zice... pur si simplu un tablou oficial, si atat. Avea si un bust, in Salonul Oginzilor…din pacate inexpresiv si acela. Mult prea putin pentru cea care renuntand la o cariera de maxim succes in domeniul cinematografiei si-a dedicat intreaga viata si energie prosperitatii Principatului. A lasat in urma faima, glorie, pasiune si a schimbat cariera de actrita la Hollywood cu una mult mai putin spectaculoasa si incitanta, cea de principesa. O lume intreaga ii statea la picioare... a preferat sa fie iubita doar de alesul inimii sale, Printul Rainier al III... si ca in basmele cu printi si printese doar moartea i-a despartit... Printesa Grace a murit ca si Lady Di, intr-un tragic accident de masina, in floarea varstei.

In rest, nici o alta urma a ei... probabil ca amintirile familiei sunt pastrate in saloanele private, nu in cele destinate publicului... Parca ar fi meritat un locsor ceva mai mare din istorie, avand in vedere ceea ce a facut pentru Monaco, dar decizia nu imi apartine mie, evident.

Daca ar fi dupa mine, as intarzia prin Les Grands Apartements o zi intreaga, numai ca ceilalti ar vrea sa ne grabim putin... mai avem de vazut "Muzeul maritim" si Catedrala... ca sa nu mai vorbim de Gradinile Exotice.

Iesim in curtea unde deja se stransese o gramada de lume... se schimba garda, iar ritualul care se pastreaza intocmai de sute de ani incoace, atrage o mutitudine de turisti, dornici de fotografii... noi, iesind din Palat in utima clipa, stam cam in spate si nu vedem mare lucru... apucam insa sa facem cateva poze. Ne consolam cu vizitarea palatului si cu un alt loc plin de istorie... esplanada din partea stanga a palatului, unde cateva tunuri si o colectie imensa de ghiulele, te proiecteaza in urma cu cateva sute de ani. De aici de sus se vede Monte Carlo in intreaga sa splendoare...

Am plecat catre Catedrala cu regretul ca vizita mea a intarziat 30 de ani... dar ce inseamna 30 de ani pentru nemarginirea istoriei? Printesa a ramas in istorie alaturi de printul sau si dincolo de moarte... legenda lor te infioara mai ales cand ajungi in locul unde stau alaturi intru vesnicie... la Catedrala din Monaco -ville.

PS Nu se poate fotografia absolut nimic in Palat... in fiecare camera supravegetoarele vegheaza cu darzenie la respectarea acestei reguli. Pentru curiosii care vor sa isi fac o idee... despre un palat ca o bijuterie... click aici

---

VIZUALIZĂRI: 9723 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI