GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Singura zi dedicata vizitarii Principatului Monaco a fost scurta. Mult prea scurta. Ne-am fi dorit sa mai ramanem fiindca nicaieri nu ne-am simtit asa de bine ca in vestitul principat. Am calatorit din Nisa cu un elegant autobuz de linie platind fabuloasa suma de…1 euro. Drumul Nisa- Monaco a fost o desfatare pentru ochii nostri. Nu mai stiam ce sa admiram mai intai, coloritul marii, litoralul franjurat si plin de poezie, cladirile infipte in stanca sau serpuirea drumului paralel cu calea ferata dar aflat la o altitudine ceva mai mare. Am coborat cu parere de rau ca pentru noi drumul s-a sfarsit, dar cu speranta in suflet ca minunatiile ce aveam sa le vedem ne vor bucura foarte. Din statia de autobuz aflata inaintea tunelului sapat in stanca am urcat pe alee pana in fata palatului princiar. Voiam sa asistam la schimbarea garzii la palat, dar pana atunci mai aveam cam o ora de plimbat, timp in care am facut plinul la suveniruri depasind fara remuscari baremul alocat cheltuielilor zilnice. Strazile inguste, strajuite de magazine de suveniruri si taverne pitoresti ne-au incantat ochii. Timpul insa s-a scurs repede si am revenit in piata palatului exact la moment pentru a surprinde schimbarea garzii. Ceremonia schimbarii garzii dureaza circa 15 min. Impresia generala care marcheaza acest eveniment este simplitate, sobrietate si eleganta. De fapt nici palatul princiar nu este o cladire plina de zorzoane si stucaturi acoperite de foite de aur si argint ca in cazul unor personaje pitoresti din Romania. Eleganta consta tocmai in sobrietatea si simplitatea care il caracterizeaza. Urmatorul punct pe ordinea de zi a fost vizitarea catedralei, locul unde si-au aflat odihna principii si principesele de-a lungul vremii. Aceeasi impresi de eleganta prin simplitate ne-a calauzit. Dupa fotografiile de rigoare din fata catedralei si de pe promontoriul din imediata vecinatate, am plecat spre Monte Carlo, in urechi deja susura chemarea vesitului cazinou.
Drumul cel mai scurt intre palatul princiar si cazinou este, dupa cum spunea un politist local intr-un review anterior, prin apa. Exista doua posibilitati, inotul si folosirea vaporasului care face transferul intre cele doua laturi ale golfului. Noi am ales-o pe a treia: mersul pe jos. Am ocolit “per pedes apostolorum” tot golful admirand si micul monument dedicat lui Huan Emanuel Fangio, celebrul automobilist al anilor 50. Dupa o halta de reincarcare a bateriilor la una din zecile de cafenele, taverne de pe malul golfului, dupa multe sute de metri de mers si dupa suficiente sedinte de window-shopping am ajuns la vestitul cazinou. Nu cred ca am vazut un loc mai frumos ca zona cazinoului. Parcul cu verdeata luxurianta si fantana din prim plan in antiteza cu luxul cladirii cazinoului din fundal si a Hotelului Paris in partea dreapta este o imagine care cu greu poate fi redata in cuvinte, iar in acest caz fotografiile facute spun totul.
Am ajuns cu cateva zeci de minute inaintea orei 14, la care incepe programul, asa ca am avut timp sa admiram flora dar si “fauna” locului. Domni intre doua varste (70 si 90 de ani) la brat cu elegante doamne coborau din masini de lux (predominant Bentley, dar si Maserati sau Ferrari si nu in ultimul rand Rolls-Royce in vestita sa culoare verde inchis). Intrucat programul nu incepuse sedinta de “casinoterapie” a inceput cu o vizita la una din cafenelele din imediata apropiere, asta dupa ce valetul in livrea prelua masina si o parca. Am vizitat cazinoul in zona care se putea intra fara vreo taxa, nici unul dintre noi nefiind impatimit de vreun joc de noroc nici macar autohtonul loto-prono.
Nu ne-a scapat ochilor nici parte din spatele cladirii unde am putut admira din nou marea precum si o statuie oarecum ciudata infatisand un cuplu de supraponderali plini de iubire rataciti probabil in cautarea hainelor. Titlul lucrarii este “Adam si Eva”.
Ultimul punct de ordinea de zi este Muzeul de Oceanografie aflat, fireste in partea de vis-à-vis a golfului. De aceasta data am luat autobuzul asa ca in scurt timp iata-ne admirand acvariile imense si salile cu exponate, dintre care primul submarin creat de om mi-a facut o deosebita impresie.
Obositi dar incantati de tot cea ce am vazut, ne-am reintors la Nisa, intrucat seara urma Carnavalul.
Trimis de Visan125 in 16.03.12 14:05:27
- A fost prima sa vizită/vacanță în MONACO
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Visan125); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte interesant review-ul dvs. ! Apropo de preturi, nu par exagerate! V-as ruga sa-mi mai dati cateva amanunte! Cat dureaza drumul, pe jos, de la catedrala la cazino? Se viziteaza palatul princiar si in interior? Ce autobuz se ia din Nisa? Si la intors ati luat acelasi bus? In Monaco ce autobuz ati folosit? Multumesc anticipat!
@nickro: Multumesc pentru aprecieri. Intr-adevar preturile nu mi s-au parut exagerate fata de cele practicate in UE, ba poate chiar un pic mai scazute fata de Roma: apa minerala Evian, plata sau acidulata 3-3,50 euro 1/2l, pizza 9 euro (margherita). Am avut curiozitatea sa testam o shaworma indiana: 6.50 euro cu o cutie de suc sau bere si cartofi prajiti. Fara aceste ultime ingrediente 4 euro. Pachetul de tigari, marci internationale peste 7 euro, marci de care nu am auzit 6,85 euro. O sticla de bere min 5 euro, marci internationale. Nu cunosc preturile din zona de lux, noi neavand posibilitatea de a ne hrani simultan sufletul dar si pantecul am optat pentru prima varianta, la cea de-a doua inscriindu-ne la categoria "mediu-decent".
Preturile mentionate la alimente sunt minime. Mai ieftin, doar la Carrefour Express unde un pachet cu 2 sau 3 sandwichuri este intre 2,50 - 2,90 euro cam la fel cu ce este si la noi. Vorbind de Carrefour iata cateva preturi pe care sper ca le-am retinut bine: mere: 1 euro /kg, pere 2 euro/kg, rosii: 1,25 euro.
De la Nisa la Monaco am luat linia 100, avand si norocul ca eram cazati la cca. 100m de capat. Intentionam sa continuam calatoria si la Menton unde se desfasura Festivalul Lamailor, insa timpul a fost contra noastra, asa ca l-am trecut al doilea pe lista pentru data viitoare (primul fiind Saint-Tropez). La intoarcere am luat acelasi autobuz 100. Nu mai retin ce autobuz am luat de vis-a vis de cazinou (fireste dincolo de parcul din fata acestuia) spre Muzeul de Oceanografie. Am intrebat un politist si ne-a indrumat el. Cam acru si tare mandru mi s-a parut, in treacat fi vorba, insa omul ne-a indrumat corect.
Detalii privind transportul in comun si orarul detaliat se pot gasi la adresa http://www.lignesdazur.com si data tot a venit vorba de transportul in comun, este bine sa fiti un pic mai devreme in statie deoarece intr-o alta excursie spre Cannes, autobuzul sosea mai devreme in statii si la un moment dat a oprit la un semafor si pret de 4-5 stopuri a rams oprit sa reintre in grafic.
Atmosfera in autobuze este super-civilizata. Se urca intotdeauna pe usa din fata, de la sofer, se achita acestuia taxa cuvenita, se primeste (intotdeuna) bilet pretiparit sau unul ad-hoc ca o chitanta avand inscrise toate elementele pentru verificare: serie, nr, data, ora, pret, destinatie. Lumea vorbeste pe un ton scazut, tinerii isi butoneaza I-Phonurile (minim seria 4), cei in varsta discuta de-ale lor. Mi s-a parut ca cele cateva persoane cu buze voluptoase si par cret care erau la un moment dat in autobuz vorbeau putin mai tare si mai afectat, dar in nici un caz nu au trecut de limitele bunului simt.
Pentru cei care pun mare pret pe gadget-uri, telefoanele sus-mentionate erau omniprezente in randul tinerilor. Am vazut doar 3 smartphone-uri de alte marci (un SGS Galaxy si doua HTC Wildfire).
Drumul de la catedrala la cazino l-am parcurs cam intr-o ora si jumatate de mers semi-alert cu pauze pentru fotografii si un dejun frugal fiind semi-satui dupa micul dejun copios de la Hotelul Vendome din Nisa care ne gazduia.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Lux și opulență — scris în 18.05.24 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Monaco: la ora schimbării gărzii palatului — scris în 04.03.20 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Feb.2019 Monaco, o ţară cât un oraş — scris în 19.02.19 de krondia* din BRAșOV - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Maretia principatului Monaco si a Coastei de Azur- continuare — scris în 17.07.17 de mijey din GALAţI - RECOMANDĂ
- Mar.2017 Am dat o fuga pe Coasta de Azur — scris în 09.05.17 de angela_tudose din TULCEA - RECOMANDĂ
- Mar.2017 O zi si doua nopți în Monaco — scris în 05.03.17 de Bea din ARAD - RECOMANDĂ
- Nov.2015 Muzeul oceanografic din Monaco — o incantare — scris în 27.03.16 de GabrielaG din BRASOV - RECOMANDĂ