ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.09.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 12.08.16
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 19

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 6 MIN

    Cu vaporașul în Milano

    TIPĂREȘTE URM de aici

    In sfarsit vacanta! Anul asta am stabilit sa mergem in Italia pentru 10 zile sau, ma rog, poate mai putine daca ramanem fara bani mai devreme decat am planificat :). Intotdeauna patim asta, ramanem lefteri la finele concediului astfel incat, pe drumul de intoarcere, ne scotocim prin toate buzunarele dupa maruntis pentru benzina.

    M-am documentat, am citit cam tot ce s-a scris pe AFA, am stabilit traseul si data plecarii. In ziua cu pricina am incarcat masina cu catel, purcel si cam tot ce putea duce saraca masinuta. Deh, femeie prevazatoare, sa nu care cumva sa ne prinda gerul Bobotezii prin Italia si noi sa fim fara geci, manusi, caciuli si bocanci. Dupa o noapte in Slovenia am ajuns in sfarsit in Italia.

    Ne-am cazat in Bergamo si, pentru ca ne era cam foame, am iesit la masa. Nu prea stiam unde sa mergem asa ca fiul meu a venit cu ideea: hai in Milano sa mancam pizza

    In urma cu o luna fusesem in Milano si absolut din intamplare am nimerit la o pizzerie unde sotul si copilul spun ca au mancat cea mai buna pizza din viata lor. Nu mai tineam noi minte numele localului si nici strada, dar sotul meu a spus ca isi aminteste zona si crede ca o va gasi.

    Bun zic, mergem acolo, dar daca tot suntem in Milano, as vrea sa ne plimbam cu vaporasul pe canale.

    La precedenta vizita, deh, ca tot turistul aflat pentru prima data in acest oras, am vizitat locurile clasice, Domul, Scala, Galeriile etc... La intoarcere insa am citit eu pe undeva ca in oras exista 5 canale. Pentru ca Milano nu este conectat direct la un rau, in perioada 1177-1257 s-a construit o adevarata retea de canale care practic brazdeaza intreg orasul. Fiind legate de raurile Ticino si Adda catre raul Po, Milano este practic conectat la Marea Adriatica. Initial canalele au fost folosite pentru irigatii, insa in anul 1482 Ducele de Milano i-a incredintat lui Leonardo da Vinci modernizarea canalelor astfel incat ele sa poata deveni navigabile. Leonardo s-a achitat cu succes de sarcina, ba mai mult, in zona portului Darsena a construit chiar si o ecluza ("Conchetta), actionata de un mecanism hidraulic, o mica minune a geniului la vremea respectiva.

    Astazi sunt cunoscute si sub numele de "Canalele lui Leonardo". Odata devenite navigabile, au fost folosite pentru transportul blocurilor de marmura necesare la constructia Domului. Din cele 5 canale mai sunt navigabile doar doua, Naviglio Grande si Neviglio Pavese. Cel mai mare este Naviglio Grande care face legatura cu Naviglio Pavese in portul Darsena. Pentru ca mi s-au parut interesante si pentru ca numele lui Leonardo da Vinci este suficient ca sa-mi starneasca interesul, am cautat cat mai multe informatii.

    Am aflat astfel ca se pot face plimbari cu vaporasul pornind de la Naviglio Grande si pana la Naviglio Pavese, trecand prin portul Darsena unde poate fi vazuta o simulare a functionarii celebrei ecluze a lui Leonardo.

    O adesa exacta de imbarcare n-am gasit, doar niste reclame ale unor companii care promiteau marea cu sarea la preturi destul de mari pentru o plimbare de o ora cu vaporasul. Nu-i nimic, zic, lasa ca avem google maps si ne descurcam noi. Stiam doar ca ca imbarcarea se face undeva in cartierul Navigli. Trecem adresa "navigli" pe navigator si pornim.

    Dupa vreo jumatate de ora si multe intoarceri si rasuciri prin Milano, ne pomenim pe o straduta ingusta de-a lungul unui canal, atat de ingusta incat abia incapea o masina. Evident si traficul auto era restrictionat.

    Dam cu greu inapoi si ne oprim intr-o parcare. Sotul devenise cam rosu la fata, un tic care nu prevestea nimic bun a aparul la ochiul drept iar privirea imi spunea clar ca ma asteapta o boscorodala de zile mari. "M-ai bagat pe toate coclaurile de o sa ma pomenesc cu carnetul luat", zice el. "Gata, m-am saturat de canale si vaporase... hai sa mancam".

    "Hai te rog sa mai facem o incercare", zic. "Uite, o luam de-a lungul canalului si trebuie sa dam de un capat". Imi face hatarul si pornim in cautarea vaporasului. Bineinteles ca iar ne-am rotit aiurea, iar am nimerit pe stradute inguste, nervi, mormaielile sotului, deja ne saturasem si tot ce voiam era sa iesim din labiritul ala. Ne mai invartim vreo cinci minute cand, ce sa vezi, ne pomenim in fata pizzeriei unde voiam sa mancam.

    Na, ca a iesit si ceva bun din asta, macar am gasit locul cu pizza aia minunata, iarasi din pura intamplare. Oprim, luam pizza la pachet (era foarte aglomerat si n-am mai gasit loc la masa) si, femeie perseverenta, il intreb pe tipul de la bar daca stie ceva de vaporas. Asta face ochii mari la mine si zice ca nu a auzit de nici un Navigli. Ori nu m-a inteles prea bine, ori era cam tolomac, cert este ca vaporasul exista si pana la urma l-am gasit, dar asta un pic mai tarziu.

    Satui de atatea cautari, ne urcam in masina si plecam hotarati sa renuntam la plimbarea cu vaporasul. Exact in capatul strazii cu pizzeria ne pomenim intr-o piata mare cu multa lume, tramvaie si... vaporase! Na-ti-o buna! In urma cu 50 de metri tocmai ne spusese tolomacul de la bar ca nu exista voporase! Parcam masina pe o strada laterala si pornim la explorat zona.

    Aflam astfel ca locul in care suntem se numeste Piazza XXIV Maggio (sau Piazza Ventiquattro Maggio, tot aia), de data asta am facut si poze ca sa nu mai uit. Nu pentru ca m-as intoarce prea curand la Milano, ci pentru ca este o informatie pe care eu n-am gasit-o pe nicaieri si m-am gandit sa o dau mai departe. Daca va tenteaza o plimbare cu vaporasul pe canale, luati un pix si notati ca sa nu patiti ca mine: Piazza XXIV Maggio (adica Piazza Ventiquattro Maggio) ! Am vazut ca se poate ajunge aici si cu tramvaiul nr. 2.

    Din piata o luati catinel pe Viale Gorizia pana ajungeti la un pod. Pe partea stanga, coborand niste trepte, veti vedea locul de imbarcare pentru vaporas. Daca nu vreti sa mergeti cu vaporasul, puteti explora zona pe jos, merita. Este un loc romantic, cu multe pub-uri si restaurante unde veti gasi magazine ale unor artisti plastici si designeri locali. Targurile de vechituri si concertele din timpul verii fac din cartierul Navigli un loc unic in Milano. Restaurantele sunt deschise pana tarziu in noapte asa incat daca vi se face foame mai tarziu si nu stiti unde sa mergeti, aici este locul.

    Biletele pentru vaporas costa 15 euro pentru adulti si 10 euro pentru tineri sub 25 de ani, dus/intors. Atentie, daca mergeti cu copilul adolescent in excursie, va trebui sa le cereti voi bilet cu pret redus pentru tineri, altfel va vor taxa ca si pentru adulti. Nu sunt prea amabili la chestia asta.

    Teoretic, plimbarea ar fi trebuit sa dureze o ora, sa ajungem pana in portul Darsena si sa vedem cum functioneaza ecluza lui Leonardo. In realitate a durat cam 40 de minute si n-am vazut nici o ecluza. Acum nu stiu ce sa zic, poate pentru ca era intuneric am ratat-o. Pe vaporas se auzea in difuzoare o tanti care tot povestea in italiana despre locurile istorice prin care treceam, dar despre ecluza nu am auzit. Poate nu am fost eu atenta. Cat despre sot si copil, nici ei nu au auzit/vazut nimic legat de ecluza, dar exista o explicatie, tot drumul cu vaporasul au "muncit" la pizza aia imensa pe care tocmai o cumparasem. :)

    Una peste alta mie mi-a placut mica escapada cu vaporasul. A, sa nu uit, treceti neaparat pe la micul magazin din Piazza Ventiquattro Maggio, este undeva pe un colt, veti gasi aici un minunat frozen yogurt.

    Have fun si... fara peripetii ca ale noastre! :)

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Dana.S in 01.09.16 17:47:09
    Validat / Publicat: 01.09.16 18:32:33
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Roma si regiunile Piemont, Lombardia, Toscana si Venetia

    VIZUALIZĂRI: 10183 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana.S); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P02 [fără descriere]
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24950 PMA (din 26 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    15 ecouri scrise, până acum

    webmaster26
    [01.09.16 18:16:33]
    »

    @Dana. S: Foate bun review de debut! Felicitări! Bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

    Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

    ===

    Ne-am cazat in Bergamo

    Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

    Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [01.09.16 19:22:13]
    »

    @webmaster26: Multumesc pentru apreciere. In privinta unor viitoare articole, tineti-va bine ca abia m-am starnit

    cristina47*
    [03.09.16 16:18:34]
    »

    Unde v-ati cazat in Bergamo?

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [03.09.16 16:53:52]
    »

    @cristina47: Am stat 3 nopti in Bergamo, rezervarea am facut-o de acasa pe booking.com.

    Primele doua nopti am stat la Bergamo8 care nu este propriu-zis un hotel (desi am vazut ca este cotat cu 3 stele), ei ii spun "sweet suites". Il poti gasi doar pe internet pentru ca nu are firma la poarta ca un hotel obisnuit iar usa de la intrare se dechide doar cu un cod pe care il primesti in ziua cazarii.

    Noua ne-a placut foarte tare, este curat, camerele au terasa, in interior totul pare nou, este pozitionat foarte bine, poti merge pe jos atat in centrul orasului cat si spre Citta Alta (este la 5 minute de funicular).

    A treia noapte ne-am mutat, gasisem eu tot pe net o locatie care parea interesanta, un fel de castel micut si am vrut neaparat sa vad cum e acolo. Castello Presati se numeste, este mai la marginea orasului intr-o zona extrem de frumoasa si linistita.

    webmasterX
    [03.09.16 17:05:04]
    »

    @Dana. S:

    Primele doua nopti am stat la Bergamo8 care nu este propriu-zis un hotel (desi am vazut ca este cotat cu 3 stele), ei ii spun "sweet suites". Il poti gasi doar pe internet pentru ca nu are firma la poarta ca un hotel obisnuit iar usa de la intrare se dechide doar cu un cod pe care il primesti in ziua cazarii.

    Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

    cristina47*
    [03.09.16 17:09:47]
    »

    @Dana. S: Multumesc mult pentru informatii. Ma duc si eu iar la Milano si cred ca as sta 1 noapte in Bergamo, fiindca acolo aterizeaza avionul. De decolat, decoleaza din Malpensa, asa ca va trebui sa ma cazez in Milano, a doua noapte.

    Daca nu apuci sa scrii review despre cazarea din Bergamo (cazarile), iti voi trimite mesaj privat ca sa intreb.

    Sa ai o zi buna.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Dana.SAUTOR REVIEW
    [03.09.16 18:12:05]
    »

    @cristina47: Cu multa placere. Nu cred ca apuc sa scriu review zilele astea, abia m-am intors din concediu si am gasit gazonul cat casa, trebuie sa ma ocup un pic si de el Voi scrie insa despre Bergamo pentru ca mie mi-a placut mai mult decat Milano. Am fost in zona si acum o luna si jumatate si n-am dormit in Milano, nu prea mi-a placut. Data trecuta am inoptat Monza.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Dana.SAUTOR REVIEW
    [03.09.16 18:19:19]
    »

    @webmasterX: Cu siguranta am sa scriu si despre asta, dar dati-mi oleaca de timp, abia am revenit din partea a doua a concediului si am gasit gazonul cat casa, trandafirii netaiati si catelul netesalat Am mai multe in minte, in special locuri despre care nu prea am gasit articole pe aici, pe astea le voi scrie primele. De exemplu, stiati ca in Alpii elvetieni chiar exista casuta lui Heidi? Am fost, am vazut-o si am sa povestesc. Sper sa nu adorm pe nimeni cu sporovaiala mea din articole, am tendinta sa fiu tare vorbareata

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mishu
    [09.09.16 14:56:00]
    »

    @Dana. S: Eu incep cam de la mijloc, adica daca vedeam acest articol cand a fost publicat incepeam cu el, dar mai apoi am vazut ca sunt mai multe si am inceput cu ele asa cum ti le-a asezat web-ul, insa nu asta cred ca are importata.

    Felicitari pentru felul placut in care ai povestit tot (cel putin din cele ce am citit pana acum, voi continua saga) si nu stiu daca mai are rost sa-ti spun bun venit acum cand deja esti veche. Sper sa nu-ti lipseasca verva nici mai incolo si sa povestesti cat mai mult pentru ca ao faci frumos.

    Asadar dupa 2 cazari si o plimbare cu vaporasul (ca la pizza inghit in sec) iti spun, votat cu placer si merg mai departe.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ANILU
    [10.09.16 14:06:37]
    »

    @Dana. S: Am luat-o de la început.

    Bun venit în marea familie AFA.

    Mi-a plăcut că ai povestit cu umor peripețiile voastre până la plimbarea cu vaporașul.

    Să știi că aici pe AFA toți suntem cam vorbareti.

    Toate cele bune.

    Citesc mai departe despre vacanța voastră.

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [10.09.16 14:11:36]
    »

    @ANILU: Multumesc pentru primire

    aba81
    [25.09.16 08:44:50]
    »

    o descriere completa si f. utila! frozen yogurt... have fun... haideti sa fim seriosi cu limba romana: nu ar fi mers inghetata din iaurt si distractie placuta?

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [26.09.16 03:57:33]
    »

    @aba81: Din cate observ, traducerea celor doua "scapari" in engleza nu v-a pus probleme. Cu alte cuvinte, ati inteles foarte bine. Atunci unde e supararea?

    aba81
    [26.09.16 07:36:54]
    »

    cu siguranta am inteles ... am eu o problema cu folosirea unor cuvinte/expresii de genul asta cand avem echivalent in limba română. Cel puțin în ultima vreme se utilizează aşa făŕă rost chiar si în presă, televiziune... social media )

    Fara supărare da? Poimâine plec la Milano şi o să caut pizzeria asta

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [26.09.16 14:31:02]
    »

    @aba81: Despre pizzerie am scris un review....aaaa... pardon, articol separat. Gasiti acolo adresa si denumirea localului.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    aba81, ANILU, cristina47*, Dana.S, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Milano:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07839298248291 sec
    ecranul dvs: 1 x 1