O vizită-fulger în Milano

TIPĂREȘTE

În ultima zi de sejur petrecută în Italia din motive de servici aveam zborul seara. Prima parte a zilei a fost petrecută într-o firmă italiană din motive profesionale după care mi-au rămas X ore suficiente pentru o mini-escapadă la Milano, mai exact de la orele 11.30 până la orele 21.00 când urma să decoleze avionul spre România, asta însemnând că începând de pe la orele 19.00 să cam fiu la aeroport. Gândit și făcut ne-am urnit la drum și am văzut măcar esențialul domul și împrejurimile apropiate.

Milano, acest oraș ultracunoscut de români se poate accesa prin cale aeriană, feroviară sau rutieră printr-o rețea foarte extinsă. Aeroporturi ar avea două bucăți Malpensa și Linate. Din gara centrală milaneză pleacă trenurile în toate colțurile Italiei dar și în Franța, Elveția și Germania. Cât despre căile rutiere, Milano este un adevărat nod rutier și se poate accesa prin autostrăzile principale A4, A1, A7, A8, A9. A și să nu uităm de metrouri. Nu ne duc departe dar începând din zonele de la periferie putem conta pe acest mijloc de transport. Eu asta am ales.

Primul lucru a fost că am întrebat un localnic, ce trebuie să fac să ajung parțial cu mașina, parțial cu orice altceva în centrul metropolei. Astfel am plecat din localitatea Cologno al Serio de lângă Bergamo și folosind mai mult drumuri naționale și secundare, în funcție pe unde m-a băgat WAZE acest sfânt îndrumător al șoferilor :) am ajuns în localitatea Gessate într-o parcare mare și liberă punct terminus pentru linia verde M2 de metrou/tren milanez.

Urmărind un pic cum să ajung în locul propus am cheltuit la automate 16 lei și m-am pus în vagon. Trenul a pornit și a circulat mai mult la suprafață. Am văzut că se mișcă bine doar că socoteala de acasă nu prea se potrivește întotdeauna. La stația Cascina Gobba nu s-a mai mișcat trenul și am aflat că pe traseu cu ocazia furtunii de iulie din acea zi a trăznit într-o oarecare linie și trenul meu e varză :) Astfel ghidat de autorități am luat loc într-un autobuz și am ajuns până la stația Loretto după care am luat metroul M1 roșu până la stația duomo (Domul din Milano) acesta circulând exclusiv subteran.

Terminând treaba pe acolo (vizitele) am început să ne deplasăm în ordine inversă folosind metroul M1 roșu. Doar că linia trăsnită nu s-a reparat între timp și la stația Lima niște carabinieri ne-au ghidat în direcția greșită (intenționat sau nu acum nu mai contează) și am pierdut timp prețios. În final am ajuns la autobuzul care ne-a dus din nou la Cascina Gobba. Autobuzul era atât de aglomerat încât nici în timpul lui Ceaușescu nu am văzut așa ceva. Înghesuit în autobuz între negri Milanului am ajuns la tren după care înapoi în Gesatte, luând mașina închiriată din dotare. Am reușit să parcurgem distanța până la aeroport la limită, făcând și plinul înainte de restituire. Cam asta a fost accesul meu spre/dinspre Milano.

Milano este principalul oraș din Italia de nord. Se află pe câmpiile Lombardiei, una dintre cele mai dezvoltate regiuni urbane ale Italiei

Municipalitatea (Comune di Milano) are aproximativ 1,3 milioane locuitori. Populația din zona urbană, care coincide cu Provincia Milano se ridică conform unei estimări din 2023 la 3.229.648 locuitori, în timp ce zona metropolitană însumează peste 8.220.170 milioane rezidenți, constituind deci cea mai densă populație din Italia, deși suprafața sa este relativ mică, nereprezentând decât a opta parte din cea a capitalei Roma.

Redau aici din nou din alte surse câte ceva din istoria acestui oraș :

Numele celtic dat de Isubri acestei așezări nu este atestat, cunoscută fiind numai denumirea sa romană - Mediolanum. Milano provine așadar din denumirea în latină, mediolanum, cu înțelesul de în mijlocul câmpului, de unde a fost preluat în limba româna arhaică sub forma de Mediolan. Numele german al orașului este Mailand, pe când în dialectul local din Lombardia vestică localității i s-a păstrat o denumire cu o pronunție similară celei franceze - Milán.

Orașul a fost fondat de celții din Italia de nord în jurul anului 400 î. Hr. fiind cucerit de către romani în jurul anului 222 î. Hr., care i-au dat numele de Mediolanum. După câteva secole de dominație romană Milano a fost declarat capitală a Apus de către Împăratul Dioclețian în anul 293 d. Hr. Dioclețian alege însă să rămână în capitala Imperiului Roman de răsărit Nicomedia, Maximinian fiind cel ce va prelua partea de apus a imperiului. Maximinian se dedică unei refaceri integrale a imaginii cetății, construid aici monumente și palate impresionante cum ar fi: un mare circ (470x85 metri), termele Erculee, un complex de palate imperiale, etc. Prin Edictul de la Milano din 313 împăratul Constantin I a garantat libertatea religioasă creștinilor. Orașul a fost cucerit de vizigoți în 402, reședința imperială fiind mutată la Ravenna. Cincizeci de ani mai târziu (452) hunii au atacat așezarea, ca după aproape un veac în 539, orașul să fie cucerit și devastat de ostrogoți în așa-zisul Război gotic împotriva Bizațului condus de Împăratul Justinian I. În 774 Milano făcea parte din Imperiul Franc ca ulterior să fie integrat Sfântului Imperiu Roman.

În perioada evului mijlociu, Milano a prosperat ca centru comercial datorită controlului său asupra bogatelor câmpii ale celui mai lung râu al Italiei Po și asupra rutelor alpine. În 1162 o parte importantă a orașului a fost distrusă în timpul războiului de cucerire dus de Frederick I Barbarossa împotriva lombarzilor. După fondarea Ligii Lombarde în 1167 Milano a preluat conducerea acestei alianțe. Ca rezultat al independenței câștigate de către orașele lombarde prin Pacea de la Constance în 1183, Milano a devenit ducat. În timpul epidemiei de Ciumă în 1349 Milano a fost unul dintre puținele locuri din Europa care nu a fost atins de această boală. În 1395, Gian Galeazzo Visconti devine duce de Milano. În 1450, Milano trece sub autoritatea Casei de Sforza, care a făcut din Milano un oraș-lider al Renașterii. Ducii din familiile Visconti și Sforza au avut sub protecția lor artiști ca Leonardo da Vinci și Bramante ce au conturat renumele acestei metropole, dându-i o valență mondială.

După încercarea de a cuceri restul Italiei de nord în secolul XV, Milano a fost cucerit de Franța, și apoi de Spania, la începutul secolului XVI în următoarele circumstanțe: regele francez Ludovic al XII-lea a ridicat mai întâi pretenții asupra ducatului în 1492. În acel timp orașul Milano era apărat de mercenari elvețieni. După victoria acestuia asupra Elveției în Bătălia de la Marignano, ducatul a fost promis regelui francez Francisc I. Când Carol al V-lea de Habsburg l-a învins la rândul său pe Francisc I în Bătălia de la Pavia în 1525, nordul Italiei, inclusiv Milano, a trecut în posesia Casei de Habsburg. În 1556, Carol al V-lea a abdicat în favoarea fiului său Filip al II-lea și a fratelui său Ferdinand I. Posesiile italiene ale lui Carol, inclusiv Milano, au trecut astfel în posesia lui Filip al II-lea și liniei spaniole a familiei de Habsburg, în timp ce ramura austriacă a familiei, descendenți ai lui Ferdinand, au domnit peste Sfântul Imperiu roman.

Napoleon a cucerit Lombardia în 1796. El a fost încoronat 'rege al Italiei în Domul din Milano și orașul a fost declarat capitala Republicii Crisalpine. Congresul de la Viena (1815) a înapoiat Lombardia, inclusiv Milano Austriei. În această perioadă, a devenit centrul operei lirice. Aici a scris Mozart trei dintre lucrările sale și în doar câțiva ani La Scala a devenit teatru de referință în întreaga lume. Premiere ale unor compozitori de excepție ca Verdi (care se odihnește acum într-un prețios institut 'Casa di Riposo per Musicisti', dăruit lui de către reprezentanții acestui oraș), Bellini, Donizetti, Rossini au purtat numele acestei prestigioase instituții peste hotarele Italiei. În 1848 însă milanezii se revoltă împotriva dominației austriece, determinându-l pe Mareșalul Radetzky să se retragă temporar din oraș. În ciuda așteptărilor, după ce a învins forțele italiene la 24 iulie la Custoza, Radetzky a reușit să restabilească controlul austriac asupra orașului Milano și asupra nordului Italiei. În 1859 (după al doilea din Războaiele italiene de independență) dominația austriacă a fost înlăturată de către naționaliștii italieni susținuți de Regatul Sardinia (care a fost rebotezat Regatul Italiei în 1861). Unificarea politică a Italiei a cimentat dominația comercială a orașului Milano asupra nordului Italiei. Ea a condus de asemenea la construirea unei bogate rețele de căi ferate care a făcut din acest oraș un nod feroviar de o importanță unică în zonă. O industrializare rapidă a făcut din regiunea aceasta un lider pe plan național. În același timp Milano domina sfera financiară a Italiei prin băncile sale, conturându-se și pe acest plan drept centru de primă mărime. Dezvoltarea economică a orașului a adus cu sine și o creștere rapidă a populației dublată de extinderea granițelor sale la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

În 1919, Benito Mussolini a organizat Cămășile Negre, care au format nucleul Mișcării Fasciste Italiane în Milano. În 1922 Mussolini și-a început Marșul spre Roma din Milano. Din această cauză, Milano a suferit pagube inestimabile cauzate bombardării orașului de către armatele engleze și americane, în timpul celui de-al II-lea război mondial.

Între anii 1950 - 1960 mii de italieni, proveniți mai ales din sudul Italiei, s-au mutat în Milano să-și caute de lucru, ceea ce a condus la o dezvoltare rapidă a economiei și la o creștere a populației ce a atins cifra de vârf de 1,723,000 în 1971. Acest exces de populație va fi însă absorbit de suburbii și de micile orașe din împrejurimi între anii '70 - '80. Totuși populația orașului s-a stabilizat după această perioadă critică, consemnându-se chiar ușoare creșteri ale acesteia până în 2001.

Având în vedere timpul limitat am reușit să vizităm pe îndelete domul milanez, fără însă a putea urca la terase nici cu liftul nici pe jos, conform soft locurile erau epuizate, dar nu era o problemă că pierdeam timp și poate și avionul. Dar în schimb am reușit să vizităm în tihnă muzeul domului și câte ceva din împrejurimi plus să mâncăm.

Prea mult a fost lăudat acest dom, astfel curiozitatea și dorința de a ajunge era imensă, iar atunci când am ieșit din gura de metrou bucuria a fost mare de tot. Intrând în dom, catedrala arhiepiscopiei romano-catolice din Milano într-un fel m-am simțit ca acasă personal fiind romano-catolic. Voi copia din nou câteva cuvinte despre dom :

Domul din Milano, în italiană Duomo di Santa Maria Nascente, este catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Milano.

Cu o suprafață de 12000 mp, catedrala milaneză, una dintre imaginile emblematice ale Italiei și ale Europei, este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic ca mărime din Italia, după Bazilica San Pietro din Roma și Catedrala Santa Maria din Florența. Podoabă cu totul unică a arhitecturii gotice, catedrala din Milano are o capacitate de peste 40.000 de locuri și o lungime de 157 m.

Este una dintre catedralele occidentale a căror construcție s-a întins pe durata a câtorva secole. Începută în 1386 și incheiată în 1892 din cauza unor întârzieri, ea domină astăzi piața centrală din Milano, fiind un simbol al puterii economice pe care această capitală a Lombardiei, poartă de intrare a comerțului ce traversa Alpii, l-a reprezentat timp de veacuri. Maiestuozitatea și formele estetice ale catedralei sunt grăitoare: detaliile sculpturale ale celor 135 de turle, dintre care cea mai înaltă atinge 109 metri, și cele peste 2000 de statui, sunt foarte atent executate, la fel și marile ferestre ale clădirii, considerate a fi cele mai mari din lume.

Constructia propriu-zisă a inceput in 1386 la inițiativa arhiepiscopului Antonio de Saluzzo, într-un stil gotic târziu, cu specific mai degrabă francez decât italian. Munca a continuat timp de secole, turnul principal fiind împodobit în 1762 cu o statuie policromă a Fecioarei Maria, căreia i-a fost dedicat de la început domul milanez. Interiorul nu este mai puțin frapant. Cinci nave gigantice, separate de stâlpi de piatră artistic sculptați, sunt încadrate de ferestre cu vitralii executate cu mare măiestrie. Absida, partea cea mai veche a catedralei, include trei ferestre în formă de roză, realizate de Filippino de Modena, într-un mod ce dezvăluie complexitatea sculpturii din secolul al XIV-lea. Fereastra mijlocie este una din cele mai mari ferestre de absidă din lume.

Ieșind din gura de metrou observând domul am rămas cu gura căscată, această construcție deosebită ar trebui să fie una din minunile lumii. Piața din fața domului era plină de viață, autobuze hop on hop off veneau și plecau, vizitatori fără număr își făceu fotografiile necesare, hoții de buzunarea stăteau la pândă și datorie, carabinierii și jandarmii la fel, noi cu mâna pe telefon și carduri și uite așa mai departe :) în fine am ajuns în locul unde se puteau cumpăra bilete fizice și am aflat că pe terasa domului în acea zi nu se poate merge și ne-am mulțumit cu domul + muzeul (nici nu mai era timp pentru altceva) Pentru dom + muzeu am plătit echivalent 50 lei.

Am ajuns la coadă, din fericire nu am stat nici 2 minute, am fost înăuntru. Înăuntru furnicar din nou nici vorbă de o reculegere în tihnă. Am admirat toate părțile interioare, toate navele bisericii, sculpturile, altarele, vitraliile, mobilierul, etc, etc. Nu am ajuns și în cripte unde ar mai fi fost un acces contra cost. După cca 40 minute de vizitare am ieșit și ne-am îndreptat către muzeu. Muzeul are și o curte interioară, unde am observat că s-a amenajat și o scenă/ecran de proiecție și s-au așezat scaune pentru public.

Muzeul domului s-a deschis în 1953 și include multe piese din categoriile pictură, materiale grafice, modele din lemn, tapițerii, modele în relief, statui, modele în teracotă, documente din arhive artistice și muzicale. Personal în muzeu am observat machete ale domului, materiale bisericești, cristelnițe, pocaluri, busturile episcopilor, statui, sculpturi foarte multe, expoziție de vitralii, picturi.

Din fericire în ambele obiective turistice (domul + muzeul) fotografia + filmarea este permisă. După finalizarea vizitei domului am reușit să parcurg proximitatea apropiată, 2-3 străzi distanță, observând și palatul regal milanez, construit în stil neo-clasic în secolul XVI. Am și mâncat în zonă vezi impresii

Împrejurimile pieței domului sînt pline de viață, este furnicar de turiști, tramvaie fără număr, mie mi-a plăcut. Astfel spărgând gheața și cu această vizită de început eu zic... că mai vreau. Vacanțe plăcute

---

VIZUALIZĂRI: 335 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI