GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
"Peisajul aparţine celui dintâi care are ochi pentru a-l privi. " spunea John Lubbock
Şi străbătând Epirul - Ipiros (de la epeiroi, continent), nu poţi decât privi cu nesaţ peisajele magnifice care apar la fiecare pas. În ele este un melanj aparte de geografie şi mai ales istorie care te fac, pe tine călător, să-ţi doreşti intrarea tot mai adânc pe cărările munţilor, pe unele drumuri sălbatice, neamenajate, rele pentru pantofari, altele lesne de parcurs căci sunt potecile pavate cu gresie, amenajate de negustorii şi meseriaşii de altă dată, acele "kalderimi" pe care ne-am purtat şi noi paşii în vara aceasta prin Zagoria sau Zagorochoria cum zic locuitorii ei, enigmaticii vlahi. Za goro, dincolo de munţi în slavă. Kalderimi au fost aproape singurele drumuri din munţii Pind până în 1980. Izolarea aceasta a prins bine cumva căci s-a păstrat cultura locală, materială şi imaterială. Am poposit acum doi ani în Ioannina, anul acesta în Metsovo şi Vitsa, am trecut oarecum în fugă prin Monodendri. Cunoşteam Igoumenitsa, Parga, Bisani cu celebrul său Vrelis despre care am şi povestit aici dar Epirul de la munte e fantastic şi sălbatic, cere timp şi răbdare să-l cunoşti. Am căutat să ocolim autostrada şi să mergem pe drumuri mai puţin umblate şi am fost răsplătiţi cu peisaje unice, cu locuri noi şi o Grecie altfel.
Epir este o regiune care doar din 1912 face parte oficial din statul grec. Datorită munţilor înalţi, lacurilor şi pantelor abrupte, această zonă a fost izolată secole de-a rândul. Grecii atenieni considerau că acolo unde încep munţii Pindului este graniţa lumii civilizate şi mult timp a fost ocolită. Nimic se pare că n-a impresionat în trecut deşi aici a fost o colonie romană, apoi tiranie care a lăsat urme frumoase, dinastia Angelos, expulzată din Constantinopol de creştinii celei de a IV-a cruciade. Păstorii au fost cei ce se pierdeau cu turmele pe crestele munţilor iar prin satele împrăştiate pe culmi, femeile gospodăreau în casele de piatră cu acoperiş de ardezie. Asta în ultimele secole căci istoria mai veche este tristă pentru oamenii de rând care practicau transhumanţa cu turmele lor de oi şi capre. Dintre locuitorii de azi ai Epirului grec, vlahii şi sarakatsanii sunt cei mai întâlniţi în drumeţii. Sarakatsanii sau tracii elenizaţi cum îi numesc bulgarii, încă locuiesc în satele de pe pantele abrubte dar numărul lor este în scădere. Sarakatsani, spre deosebire de vlahi, au fost nomazi şi vorbesc o greacă veche, limba lui Homer spun unii lingvişti. Vlahii însă sunt mai prezenţi şi activi chiar în zonele turistice. Se spune că locuitorii Epirului au fost oameni curajoşi şi aventuroşi, din neamurile locului era şi Olympia, mama lui Alexandru cel Mare. O lume aparte care după 1912 a decăzut. Dar grecii au înţeles care-i potenţialul zonei, aşa că azi turişti din toată lumea se îndreaptă spre potecile, satele şi oraşele Epirului. Epirul nu este o zonă turistică înţeleasă de oricine. Nici n-aş recomanda popasuri aici, în zona muntoasă a Epirului decât celor care iubesc natura sălbatică, muntele şi deopotrivă istoria Balcanilor, altfel este o regiune, cultural, greu de acceptat. Pentru iubitorii plajelor greceşti, Parga cu influenţele ei italiene este deosebită dar este altfel decât restul Epirului, ea aparţine practic lumii moderne de azi.
Metsovo este un alt loc, mai simplu, mai sărăcuţ dar aşa de bogat în trăiri, în istorii, un orăşel unde am vorbit aproape româneşte, capitala neoficială a vlahilor, o ramură a grupului aromânilor din Epirul Greciei! Metsovo este la marginea Epirului, acolo unde i se unesc graniţele cu ale Macedoniei greceşti şi Thesaliei.
Metsovo în greceşte dar Aminciu în limba vlahilor, pare mai mult un sat decât un oraş dar un sat bine dezvoltat, cu case de piatră, străzi înguste şi pietruite, în pantă, cu oameni prietenoşi care te pot întreba simplu dacă vorbeşti vlăhească. Te opreşti şi răspunzi că vorbeşti româneşte. Unii ştiu despre ce e vorba, cunosc şi România aşa că te poţi înţelege bine cu ei, tu vorbind româna şi ei vlăheasca.
Cum vacanţa din Grecia anul acesta a fost sub semnul întrebării şi era oricând posibil să fim chemaţi acasă, n-am rezervat ca de obicei prin Booking.com o cazare şi am hotărât să găsim ceva la faţa locului. Am găsit chiar în centrul satului, la Galaxias - vezi impresii, un hotel cu aspect tradiţional, unde patronii sunt un aromân şi o grecoaică. O cazare bună cu loc de parcare şi singura unde am găsit şi un calorifer electric în cameră, luna mai anul acesta fiind foarte rece. Am colindat prin Metsovo toată după amiaza, am făcut cumpărături şi ne-am bucurat de o noapte liniştită.
Metsovo este bijuteria ascunsă în drumul spre Corfu sau Lefkada, doar că necesită un mic ocol. De la vama Giurgiu-Ruse până la Metsovo sunt aproximativ 900 km. Se iese din Egnaţia Odos, A2, nu e greu căci sunt indicatoare şi apoi în 4-5 km încep să se vadă casele aşezate pe pantă, cu acoperişurile vechi de ardezie sau cele noi cu olane roşietice. Noi am ajuns la Metsovo venind de la Monodendri dar nu pe autostradă ci pe drumurile locale, atât de pustii că de multe ori ne-am întrebat dacă Sophia, cea responsabilă cu ghidajul, nu şi-a pierdut minţile ei reci. Drumuri bune la asfalt iar peisajele de vis, dacă timpul nu ne presa precis căutam o cazare la un localnic, pe acolo pe unde nu prea a trecut picior de orice turist român. La plecare din Metsovo a doua zi am ieşit destul de rapid la autostradă, după un drum cu privelişti frumoase dar şi cu un blocaj pe sensul nostru căci era căzut, din noapte, un bloc mare de stâncă chiar pe drum.
Am luat la pas orăşelul începând chiar de la baza pantei unde este hotelul Galaxias, adică din Plateia Metsovo, piaţa oraşului. Am făcut un mic popas în dreapta să scoatem puţin cash de la ATM, pentru cumpărături mici. Am fost atent studiaţi în tot acest timp de doi bătrâni ce odihneau la intrarea în bancă, sprijinindu-se fiecare în câte o "carlibana", un baston-ciomag armânesc şi făcând pauză de "zburaste" / vorbire. Acolo sunt două sucursale bancare, una lăngă alta, Pireus Bank şi Eleniki Trapeza, adică Banca Naţională a Greciei. Alături, dacă ocoliţi clădirea, este şi o "fărmăchie" pe care am vizitat-o de nevoie şi unde m-am înţeles "ghini" cu cea care vindea. Apoi am mai găsit o sucursală Alpha Bank în spatele scuarului cu suveniruri.
Ne-am oprit prima dată la statuia din Piaţa Centrală, acolo unde ursul brun, simbolul zonei, domină platoul. Este de fapt o ursoaică cu puiuţul ei. Simbolul ursului este peste tot, mai reuşit sau nu. Aici, în munţii Pindului este Valia Kalda, Parcul Naţional Pind, punctul cel mai sudic al habitatulul ursului brun eurasiatic şi totodată o bună rezervaţie pentru aceşti frumoşi ai munţilor. Sper ca rezervaţia să fie cât mai puţin vizitată de turişti, asta din respect pentru bieţii urşi, râşi, căprioare, pentru toată flora care se spune că este deosebită, cu fiinţe rare.
Alături de magazinele cu suveniruri este un mic părculeţ. Platanii bătrâni îşi împletesc crengile oferind umbră plăcută vara. Urcăm pe lângă parc şi ajungem în curtea unei biserici unde un platan imens acoperă aproape tot locul liber, plus că are camarazi ceva mai tineri în jur. Platanul mare este bătrân, a văzut multe în viaţa lui dar duce totul cu el spre eternitate. Platanul este un arbore iconic al pinduşilor, de fapt nu doar al lor ci este prezent ca un zeu în multe culturi ale lumii antice. Dacă veţi colinda prin satele atârnate de coastele munţilor Pind, veţi observa în centrul fiecărui sat câte un platan bătrân cu coroane bogate iar sub crengile lui o întreagă activitate locală. Acolo este plateia, kafeneio, de fapt este agora satului. Despre platanul grec din Pind circulă multe legende. Una spune că picurarii, în drumurile lor cu turmele de oi, dacă găseau un loc bun pentru întemeierea unei comunităţi, plantau în mijlocul locului un platan tânăr. Câţiva ani treceau pe acolo să vadă cum îi merge pomului, dacă se dezvoltă frumos ca semn că divinitatea protejează locul şi acceptă oamenii. Abia după ce pomul creştea suficient începeau să construiască locuinţele în jurul lui. Pomul vieţii, pomul cosmic, legătura pământului cu cerul, o legendă frumoasă, un simbol, de fapt o realitate în lumea veche pe care o voi povesti curând.
Biserica Sfintei Paraschevi era închisă. Îi dăm ocol, încercăm să privim prin geam dar degeaba. Aflasem că are un naos frumos şi un iconostas deosebit, lucrat în lemn şi că picturile acestuia sunt o parte greceşti din sec. XVIII şi o parte ruseşti din sec, XIX. Poate mai ajungem şi o găsim deschisă. Este o biserică foarte veche a cărei primă menţiune a fost în 1380 în Cronica Anonimă de la Ioannina, apoi în sec XVI este prima dată renovată.
Averoff Evangelos, o statuie nu foarte atractivă ne reaminteşte că citisem despre el chiar cu o seară înainte, în camera îngheţată a unei pensiuni din Vitsa. Politician şi scriitor, s-a implicat în acţiuni de binefacere, Metsovo fiind favoritul lui. A cumpărat aici terenuri viticole abandonate pe care le-a amenajat în podgorii bune, a preluat şi dezvoltat o fundaţie, a donat localităţii Metsovo colecţia sa de picturi sec. XIX realizate de artişti greci, a sprijinit financiar Muzeul de Folclor. Din păcate programul de vizitare al muzeului dar şi al Galeriei Averoff se încheia la ora 14 unul şi celălalt la 16 aşa că ne-am mulţumit doar cu exterioarele! Dacă ajungeţi pe acolo, nu uitaţi să cumpăraţi un vin local Katogi, produs în viile Averoff. Este minunat băut cu măsură…... nu neapărat a medicului dar cumva pe aproape! Despre muzeu pe www.averoffmuseum. gr
Am plecat după obiceiul nostru, fără ţintă, fără hartă şi fără Sophia, pe străzile pietruite şi cu pante destul de mari. Am ajuns la biserica Agios Georgios, dincolo de centrul de ski. Părea a fi deschisă aşa că am împins portiţa şi am păşit în imensul parc cu iarbă verde, brazi, molizi şi platani, de fapt toţi copacii ce cresc prin pădurile din jur. Parcul se numeşte Averoff George, cel născut în Metsovo, un magnat şi filantrop grec care, pe banii lui a ridicat un stadion important, Panathinaicos, vital în 1896 când Perre de Coubertin a reînviat jocurile olimpice iar prima ţară a ales să fie Grecia. Despre acest stadion unic în lume fiind lucrat în întregime din marmură şi cu o acustică deosebită pentru spectacole de operă, găsiţi câteva informaţii importante pe Wikipedia, merită citit. La fel şi despre biografia fabuloasă a lui G. Averoff sunt câteva date care sigur vă fac să ridicaţi din sprâncene sau să vă încruntaţi, informaţii numai bune pentru cei ca mine care scormonesc prin trecutul locurilor pe care le calcă. Noi am dat ocol bisericii, am admirat-o pe din afară apoi ne-am aşezat pe o bancă, pe buza dealului şi am stat o vreme să liniştim tălpile încercate de pietrele pavajului dar mai ales pentru bogăţia sufletului căci aveam în faţă frumuseţea, doar aparent calmă a Pindului! Priveam istoria la răscruce de drumuri!
Cum stomacul începuse să-şi ceară drepturile, ne-am îndreptat spre o tavernă ce părea îngrijită, cu feţe de masă albe şi floricele la fiecare masă. Dar ne-a ieşit în faţă un bărbat vârstnic de la o tavernă alăturată - Noi aua tust zburăm vlăheşte! Noi aici toţi vorbim vlăheşte! -sper că am notat bine expresia căci l-am pus să o repete. Ne-am aşezat la masă afară dar cum deja se anunţa furtună, am plecat cu totul în interior. Grea deplasarea cu farfuriile, noroc cu ospătarul!! Prima dată în viaţa noastră când farfuriile au fost înlocuite cu hârtie cerată!! Doar salata şi brânza picantă locală au venit în boluri de lemn de nuc dar în care erau puse hârtii de acelaşi fel! Să vă spun ce succes nebun au avut cu această veselă când aici a poposit un grup vesel de 10 turişti englezi?! Păi nu se mai opreau aparatele foto, buna dispoziţie era maximă! Seara din camera noastră de hotel, din balconaşul amenajat şi cald, vederea era spre acele terase: cei cu vesela de hârtie au avut clienţi până târziu în noapte, ceilalţi cu mesele aranjate clasic, rău de mai mare mila!! Mâncarea a fost bună aici, fripturile de berbecuţ şi porc excelente, băuturile alcoolice locale de asemeni după cum indica figura încântată a partenerului meu.
Am schimbat câteva vorbe pe româno-vlăhească cu cel care ne-a servit, am plătit după datină şi am plecat la încă o porţie de colindat pe străduţele înguste, admirând casele cu arhitectură aparte, spre cea turcească şi bulgărească. Doar aici a fost sangeac turcesc însă geamia s-a prăbuşit de mult şi este acoperită acum cu pământ, acolo unde se spune "la cetate".
Ne-am oprit apoi în piaţă, acolo unde sunt câteva magazinaşe cu suveniruri, brânzeturi, cârnaţi de vânat, miere şi alte dulciuri. Am cumpărat câte ceva pentru a ne aminti de acest frumos loc, am plătit cu cardul, am mai stat de vorbă cu proprietara magazinului care grăia destul de bine româneşte apoi ne-am îndreptat spre hotel. Pe drum ne-am oprit să luăm o sticlă cu apă. Ştii vlăheşte? a venit întrebarea de după gemuleţ, aşa că pentru ultima dată în acea zi am povestit cu o localnică între două vârste câte puţin despre noi românii, puţin despre ei, vlahii. A fost plăcut, deosebit. A fost momentul acela unic dintr-o vacanţă când ai sentimentul că eşti acasă cu sufletul dar şi că aparţii acelui loc din vremuri imemoriale. Voi aţi avut vre-odată sentimentul acesta?
Aveam să fim surprinşi şi dimineaţa la micul dejun când patroana hotelului ne-a servit cu plăcintă şi prăjituri de casă, spunându-ne pe limba noastră că sunt reţete locale. Atunci am aflat că ea este grecoaică dar soţul vlah, că a fost în România în vizită, că au destui turişti iarna, aici fiind o pârtie bună de ski, cu teleferic şi magazin de articole sportive, multe altele. Deşi la check-in am vorbit doar în franceză, şi-a dat seama târziu în noapte când ne-a înregistrat în evidenţa hotelului că aparţinem unei lumi spirituale comune şi dragi….
Cum a fost scurtul nostru popas la Metsovo, în lumea vlahilor, localnicii pinduşi, picurarii aromâni? A fost ghini dar noi nemulţumiţi că a trebuit să fugim, pardon, să plecăm aşa repede dintr-o zonă care ne-a mers la suflet că-i tare "muşată" -frumoasă! Ne-am fi dorit să umblăm mai mult prin apropiere sau să trecem prin munţi, pe drumuri locale şi mai puţin umblate spre Meteore, un loc drag unde îmi propun an de an să revin dar nu reuşesc.
Anul acesta am străbătut în viteza cailor moderni doar o mică parte din ţinutul aromânilor, unii grecizaţi de un călugăr, Cosma, prin sec. XVIII care ameninţa că doar greaca e limba permisă de Isus pe când armâna e limba diavolului; apoi de statul grec în sec. XX. Mi-ar place să merg pe urmele caloiatrilor ce au practicat medicina cu plante culese din canioanele şi pantele abrupte ale Pindului şi care au avut farmacii şi în Bucureşti şi dincolo de noi în Rusia şi Egipt. Cândva poate voi mai poposi pe aici, cine ştie! Ştiu că este o zonă deosebită, plină de taine aşa că dacă aveţi poveşti, legende, istorii, vă aştept să "zburăm muşat"! Adică să vorbim, povestim frumos!
Vă rog ataşaţi youtube.com/watch?v=jbn5MJiaq3M Metsovo. Mulţumesc.
Regulament AFA, cap. A, pct. 13/1
Trimis de elviramvio in 05.10.18 09:40:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Conform regulamentului (1.A.13),
începând cu al treilea articol republicat de pe blogul personal pe AFA - în aceeaşi săptămână - se retrage PMA standard (votul saitului).
@webmaster26:
Dacă puteţi dovedi că este al treilea articol republicat de pe blogul personal, vă rog să o faceţi. În caz că am geşit eu, îmi cer scuze anticipat, dacă nu... aştept! Unul din cele trei articole pe care le-am publicat săptămâna asta aici este scris SPECIAL pentru comunitatea AFA!!
O zi faină!
@Lucien:
Multumesc mult, Epirul este o zonă minunată.
@elviramvio: primul articol e cel scris pe data de 1.10 - vezi impresii publicat pe blogul tău pe 5.09.
Al doilea este cel scris pe 5.10 - vezi impresii publicat pe blogul tău pe 3.10 și al treilea este cel de față publicat pe blogul tău pe data de 26.09!
@webmaster26:
Ai dreptate!! Scuze+scuze, cred că mi-a căzut un măr în cap la Argeş şi-am încurcat calendarul ! Pentru asta, până zbor în ţări calde, curând, vă dau un articol bonus !!
PS: mulţumesc pentru publicitate
Revin căci între timp am verificat şi eu iar dacă un paragraf mic dintr-un articol, dezvoltat devine aici articol republicat, e grav ! Nu înţeleg cum nu observaţi articole copiate de pe publicaţii naţionale, wikipedia, bloguri ale altora care nu urmăresc AFA dar ........... mergem înainte ! Nu punctajul face diferenţa !
@elviramvio: Trebuie să ajung și eu prin zona aceea, satele astea din piatră mă fascinează, le caut mereu.
Felicitări!
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@krisstinna:
Ţie ţi-ar place. Mai ales să conversezi în vlăhească. Chiar mi-ar fi pe plac să fiu prin preajmă să te ascult
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Micul colt de rai de care m-am indragostit — scris în 12.07.24 de laurak din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 În vizită la frații aromâni din Munții Pindului — scris în 02.10.21 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Metsovo – o surpriză mai mult decât plăcută... (după emoțiile plecării!) — scris în 28.01.21 de Artiglio din HUNEDOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Metsovo, acasa la aromanii din Pind — scris în 25.07.16 de adialexe din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Aidi acasa in Aminciu — scris în 01.09.15 de Cesere din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Metsovo – un oraș frumos locuit de aromâni — scris în 18.08.15 de costy69* din TARGU-JIU - RECOMANDĂ
- Jun.2014 O frumoasă zi în mijlocul vlahilor din Metsovo — scris în 26.10.14 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ