Hȃc, hai la crama – Castelul si Crama Rametz, Merano

TIPĂREȘTE

Pe dealurile din vecinatatea orasului Merano se afla Castelul si Crama Rametz, pagina oficiala rametz.com/english. Locul a fost identificat, ca de altfel si Castelul Trauttsmanndorff despre care am povestit aici vezi impresii precum si locul unde am mancat, despre care v-am povestit aici vezi impresii de flacaul cel mare.

Podgoria (care se intinde pe vreo 10 hectare) se afla pe un deal si prin beneficiul dat de influenta mediteraneana strugurii de aici nu pot fi decat de calitate. Vita de vie este plantata in terase de-a lungul dealurilor, si fixata pe suporti din lemn de castan (care se pare ca este rezistent la intemperii), proprietarii nefiind de acord cu stalpii moderni din beton.

Toate aceste informatii ne-au fost spuse pe scurt de un baiat foarte simpatic pe care l-am gasit in crama. Noi am intrat aici deoarece nu prea stiam care este mersul treburilor, stiut fiind faptul ca de obicei tururile sunt ghidate. Aici este un magazin unde se gasesc o multime de alte produse in afara de vin, alte tipuri de bauturi (tarii gen schnaps), dar si gemuri sau diverse sosuri, produse din culturile locale.

Si am intrebat si noi daca putem vizita ceva pe aici si ni s-a spus ca putem vizita Muzeul Viticulturii infiintat in 1980 si extins in 2007 (asa cred ca se explica explicatiile in cele 3 limbi). Am platit taxa (nu mai stiu cat a fost, cativa euro) si ni s-a indicat o usa, in spatele careia urma sa vedem muzeul. Aveam posibilitatea ca la final sa ne bucuram de o degustare de vinuri (3 soiuri – 5 euro, 5 soiuri – 7 euro), insa cum cel care se pricepea cel mai bine la vinuri era chiar soferul, am zis pas.

Eram putin cam ca in Sesam deschide-te, doar ca usa ne-am deschis-o singuri. Si ne-am pomenit intr-o sala, cu un mobilier dragut din lemn, cu scaune sculptate, pe mese aflandu-se pahare pentru degustare si cosulete cu biscuitei iar ca décor vitrine cu diverse exponate, cani, sticle…. Despre pivnita aveam sa aflam ca a fost construita in perioada 1840-1850 de catre proprietarul de atunci, si are o lungime de 30 metri, si in inaltimea cea mai mare este de 6.5 m. Pe partea stanga si dreapta se gasesc canale de aer care asigura circulatia aerului fara a influenta temperatura in pivnita. Ce mi-a placut aici este ca regasesti pe diverse panouri o multime de informatii scrise in germana, italiana, engleza. Asadar coboram in pivnita, unde gasim butoaiele frumos aliniate, locul este luminat atat cat sa nu te impiedici, asa incat pozele nu ies tocmai bine, dar dam intr-un final si de partea tehnologizata, care este bine pusa la punct. Admiram butoaiele, as fi dat cep la unul macar, dar am revenit in sala de degustare pentru a descoperi si muzeul. Acesta este de asemenea interesant chiar si pentru necunoscatori, iar unele “echipamente” le mai cunosteam. Sunt date diverse explicatii tehnologice (legate de exponate) de exemplu cum se filtreaza vinul, despre daunatorii care atacau viile, aflam si cate ceva despre procedeul de afumare, caci da, ni se explica si cum era afumata sunca si sunt chiar si bucati de sunca afumate expuse, si care par atat de reale, ca am verificat.

Am sa va impartasesc secretul afumarii conform celor aflate acolo: Fumul produs de lemnul de fag și fructele de ienupar la 20 de grade este aplicat zi de zi pentru o saptamana. La fiecare a doua zi, procesul de afumare este intrerupt si carnea este expusa la aer proaspat pentru a evita ca gustul de fum sa devina prea puternic si sa domine aroma delicata a carnii. Aceasta permite un miros de fum usor si delicat. Ca sa v-o iau inainte cu intrebarea, nu stiu cat timp, este scoasa la aer carnea. Pe un alt panou este o istorie a suncii si a modului de conservare.

Si iar coboram intr-o pivnita, numita “Camera comorilor” , pe scara deja gasim ceva exponate care aratau foarte atractiv, insa adevarata comoara o gasim de abia in pivnita, unde sunt expuse vinuri din diversi ani, ceva mici informatii despre ele si cel mai important, pretul. Nu puteam sa nu fotografiez o anume sticla, o sa o vedeti in poze. Aceasta pivnita are o temperatura stabila de 14 grade, temperatura perfecta pentru pastrarea vinurilor vechi. Sticlele sunt depozitate orizontal pentru a mentine dopul de pluta umed. Anual experti ai Castelul Rametz gusta aceste vinuri si in acest fel in functie de evolutia vinului ii decid soarta.

Si mai gasim o placuta cu un citat din Goethe: “Viata este prea scurta ca sa bei un vin prost!” . El o fi spus-o? nu stiu, am gasit acelasi lucru spus si despre cafea, poate era doar o adaptare, dar stiti cum e: “In vino veritas!”

Printe alte “comori” gasite aici se aflau si niste sampanii Monreale despre care se laudau ca in 2018 au luat premiul „WineHunter Award” . Nu ma pricep, am incercat sa ma uit putin despre ce inseamna asta, sunt o multime de criterii si conditii de indeplinit si asta in final spune multe despre calitatea vinului.

Dupa ce am admirat diferitele tipuri de vin am revenit pe pamant, adica am urcat la suprafata, am mai dat o ocheada prin zona, insa nu am mai putut discuta cu baiatul de la vanzare acesta fiind prins intr-o alta discutie.

Am iesit sa inspectam putin si zona, via arata minunat, bine aranjata si am vazut chiar un grup cu ghid, ar fi fost interesant de ascultat (daca era intr-o limba cunoscuta, dar cum nu faceam parte din grupul lor nu ne-am apropiat). Am dat o raita si pe langa “castel” probabil ca sunt si spatii pentru evenimente, dar am vazut si locuinte private, asa ca nu prea putem vorbi de castel propriu zis. Multumiti de cele vazute intr-o zi minunata de vara am pornit mai departe la drum.

Sper ca v-am facut pofta pentru o vizita in zona si va recomand sa nu ratati acest loc iar pe webmaster il rog sa ataseze acest filmulet care va prezitna mai degraba exteriorul youtube. Alegeri inspirate si sa ne auzim de bine.

---

VIZUALIZĂRI: 590 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI