GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Rabat, orașul construit să fie suburbie a Mdinei
Rabatul nu poate fi vizitat decât împreună cu Mdina. Autobuzul te lasă în fața porții de intrare în „orașul tăcut” (vezi impresii), și după ce te pierzi prin labirintul străduțelor, având impresia că timpul te-a trimis înapoi cu sute de ani, ieși oarecum la lumină pe aceeași poartă (sau pe alta, că sunt trei) într-o zonă plină de verdeață, un parc de-a lungul zidurilor orașului-cetate Mdina.
Cele două orașe au fost construite să fie împreună, Mdina ca oraș al nobililor-Citta Nobile-, iar Rabat, o suburbie în care se dezvoltă agricultura, ca îndeletnicire de bază a locuitorilor și sursă de aprovizionare a Mdinei. De altfel, cuvântul Rabat provine din arabul Ir-Rabat care înseamnă „suburbie”.
După o scurtă odihnă pe una din băncile parcului la umbra unui copac ale cărui crengi contorsionate te trimiteau în lumea de basm a lui Strâmbă -Lemne după ce tocmai ieșisem dintr-un misterios oraș al Evul Mediu, am traversat aleile verzi și iată-ne deja în Rabat. Am luat-o de-a lungul unei străzi care nu știam unde duce. Ne-a ieșit în cale Capela Sfintei Agatha, am intrat tocmai în momentul în care un grup de turiști o părăseau, am admirat frescele despre care am aflat că datau din secolele XII și XVI, și, norocul nostru, am fost abordate de ghidul capelei. Ne-a întrebat de unde suntem, și, la răspunsul nostru, a început să ne dea explicații în limba italiană. Ne-am înțeles bine, pentru mine mult mai bine decât în engleză. Așa am aflat și ce putem vizita în Rabat.
Grădinile Buskett, pe care le-am văzut doar din exterior, n-am mai avut timp să ne plimbăm prin ele.
Catacombele Sf. Agatha, care este considerată protectoare a Maltei și despre care se spune că s-ar fi rugat în locul acela.
Biserica Sf. Paul, care ar fi locuit și predicat aici prin anii 59-60, și Catacombele sau Grota Sf. Paul. Sfântul Paul este cel care i-a creștinat pe maltezi, iar un semn al respectului față de apostol sunt multele biserici închinate acestuia. Orarul de vizitare este între 9-17, în fiecare zi. Interesante catacombele, dar pe mine nu m-au făcut să le consider un obiectiv obligatoriu., doar dacă vă plac antichitățile de acest gen în locuri subterane.
Muzeul Wignacourt în care poți admira lucrări de artă malteză sau străină, obiecte din ceramică, monede, hărți, icoane, veșminte sfinte. Subsolul, compus din 44 de camere, a fost folosit în timpul celui de-al doilea război mondial ca adăpost .N-am coborât în subsol.
Domus Romana, este un alt obiectiv. Distrus de arabi, au mai rămas câteva mozaicuri.
Casa Bernard, ce datează din secolul al XVI-lea și care a aparținut unei familii bogate.
Dacă Mdina este un oraș exclusiv turistic, încremenit în timp, aproape nelocuit, Rabat, orașul de dincolo de zidurile fortificate ale Mdinei, este mai viu, având, după unele statistici, în jur de 7000 de locuitori. Este mai ancorat în realitate, dar mai puțin frumos decât Mdina, mai puțin căutat și mai puțin turistic. Rabat este o destinație obligatorie , alături de Mdina, în sejurul din Malta.
Trimis de Rodel in 20.02.16 18:55:13
- A fost prima sa vizită/vacanță în MALTA
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Rodel); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 35.88628300 N, 14.40338000 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Rodel -
Mă abonasem, printre altele, la Maroc (drept este că și la Rodel) așa că mi s-a părut firesc să găsesc în inbox ”Rabat, orașul construit să fie suburbie a Mdinei” (nu contează o mică scăpare, eram sigur că despre medina e vorba, o găsești în toate marile orașe arabe, mai ales că ”timpul te-a trimis înapoi cu sute de ani”... ”prin labirintul străduțelor”… ”de-a lungul zidurilor orașului-cetate Mdina”). Urmare de aici urma să citesc după. Și m-am înfipt în text. Mdina, Mdina … cam multe scăpări totuși. Am fost în Rabat și n-am întâlnit Capela Sfintei Agatha și nici Grădinile Buskett, iar când am dat de ”Catacombele Sf. Agatha, care este considerată protectoare a Maltei”, m-am blocat; de Rodel n-aveam cum să mă îndoiesc, așa că brusc, n-am mai știut dacă atunci când am fost în Rabat, eram în Maroc sau în Malta. Și ca tot ignorantul, am apelat la atotștiutoarea Wiki și m-am liniștit: și Rodel și Dan-Ioan au dreptate, geografia e la locul ei și în Malta și în Maroc, iar ce au în comun cele două este partea din istorie legată de mauri. Așa că, dragă Rodel, m-am hotărât să merg în Malta cu proxima ocazie, să verific ce și cum! Dar până atunci, felicitări pentru că ai fost, pentru că ai scris, pentru că ne-ai făcut curioși.
@Dan-Ioan - Rabat se găsește și în Maroc, și în Malta, și în insula Gozo, în aceste două insule cu denumirea malteză Ir-Rabat. Influența arabă este puternică, lăsând urme în limbă, care are la bază un dialect arab azi dispărut, în arhitectură.
Malta este fascinantă, pentru mine a fost dragoste la prima vedere.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă Mdina, orașul tăcut» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 Mdina — „orasul tacut” — si suburbia sa, Rabat — scris în 25.09.21 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Eleganta si splendoare in orasul aristocratiei — scris în 28.04.21 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2018 La pas prin Mdina, fortăreața medievală din inima Maltei, și prin Rabat, orașul de la periferia sa — scris în 12.04.18 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Rabat şi Mdina, două fațete ale aceluiaşi loc — scris în 02.12.16 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2015 Mdina, orașul în care pășești în Evul Mediu — scris în 21.11.15 de Rodel din SIBIU - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Mdina, un oraş milenar — scris în 03.12.14 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 O zi în Rabat — scris în 21.10.14 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ