ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.08.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Vepric, un loc pentru rugăciuni și dorințe

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Vepric e unul dintre locurile pe care am dorit să le văd în Croația, m-a atras numele și am citit un pic despre. Cu religia nu prea le am :), cu descrieri de locuri sfinte nu, dar voi face un efort și vă voi povesti despre acest loc încastrat în Biokovo, contopit cu natura.

Sanctuarul Lourdes e în Franța, țară încă ocolită de mine. La Vepric e o copie a sanctuarului din Franța, e mult mai mic dar mie mi s-a părut foarte mare totul.

Sanctuarul din Vepric e la câțiva km de intrarea în Makarska, dinspre Split, la marginea șoselei, dispune de parcare gratuită la intrare dar și de o altă parcare largă vis-a-vis, tot la margine de drum.

La baza lui Biokovo, Vepric e un altar fondat de Episcopul Dr George Kinglet în anul 1908, închinat Fecioarei Maria. Preotul e îngropat în incinta sanctuarului.

Întrarea e gratuită, este un loc de pelerinaj, foarte aglomerat în zilele 11 februarie, 25 martie, 15 august, 7 și 8 septembrie.

Din ce am văzut pe net, la Lourdes Franța totul e măreț, impunător, sunt construcții în adevăratul sens al cuvântului, nu știu dacă e comercial sau nu.

Povestea Sanctuarului din Franța, citită de mine, era cam așa: pe 11 februarie 1858, o fetiță de 14 ani pe numele ei Bernadette Soubirous, aduna lemne pentru foc în apropiere de grota Massabielle, a avut o viziune, prima din cele 18, Fecioara Maria a îndemnat-o să bea apă din pârâul din apropiere, să se spele în apă, să se hrănească cu plantele care cresc în jur. Apa devenise cristalină. A fost îndemnată la penitență, i s-a spus să cheme preoții din jur și să facă acolo o capelă, un loc de pelerinaj. Asta era prin anul 1862 la ultima viziune. Mie-mi plac poveștile, chiar le ador.

Bernadette a fost declarată Sfântă de 14 iunie 1925 de către Papa Pius IX și apoi a fost canonizată.

Acum, povestea fiind spusă, în Franța n-am ajuns încă, poate veți înțelege și descrierea mea despre Vepric Croația, nepricepută fiind la astfel de locuri sfinte și sfințite.

Am parcat mașina, gratis, am pășit în curtea Sanctuarului, tot gratis. Eram cam decoltată, veneam de pe Biokovo și mergeam la Dioclețian, dar nu am deranjat pe nimeni, doar noi bântuiam pe acolo. La intrare era un panou cu reguli impuse, în afară de decolteul meu:(, ne încadram perfect.

O imensitate de grădină avea să-mi lumineze fața. Statui, flori, gazon tăiat de alei acoperite cu pavele, garduri din piatră, palmieri, smochini, pini, terase etajate construite din și în piatră, nu știam ce să admir mai întâi, eram bulversată.

Am fost întâmpinați de statuia impunătoare a Sf Gabriel, superbă.

În centru, pe fundal era ”o scenă”, un altar, acolo se țineau slujbe, era foarte mare totul. În dreapta mea și stânga lui era statuia Bernadettei, simplă dar impresionantă.

Aș fi avut nevoie de un ghid, de un om al locului, nu am avut parte, m-am descurcat băbește:(, așa cum m-am priceput.

În dreapta acestei ”scene” erau multe clădiri micuțe, fără etaj, construite din piatră.

Într-o încăpere am găsit un aparat cu băuturi reci, funționa pe bază de monede, eu uitasem monedele în mașină:(, ne-am potolit setea cu apa rece de la cele câteva izvoare găsite în incinta Sanctuarului. În aceeași încăpere am observat pereții albi acoperiți cu multe icoane, un mic altar, câteva mese dar și multe scaune.

Toate clădirile Vepricului sunt construite din piatră, sunt minunate.

Nu lipsesc de acolo nici toaletele, sunt multe și curate, au consumabile. Drumul până la toaletă l-am găsit ușor, am trecut pe lângă scena mare, am urmat indicatoarele, am trecut podul construit peste micul pârâu, am admirat băncuțele de pe pod, aleile umbrite de copaci dar și de smochini.

Pe unele dintre cărările pietruite accesul este interzis, pe altele m-am plimbat și-am găsit stâlpi de iluminat, o troiță sculptată în piatră dar și statui albe, superbe.

Privind printre ramuri am zărit o clădire care semăna a hotel, acolo cred că cazează fețele credincioase croate și nu numai.

Alei întortocheate precum căile Domnului :), terase zidite, etajate, multe scări, o capelă, mici grote pentru spovedanie, o seră și multe, foarte multe bănci, toate îmbrăcau locul de pelerinaj.

La fel ca în Franța și aici a fost construit un altar într-o grotă, în fața lui erau iar băncuțe, pe peretele stâncii era poza Bernadettei cu mesajul primit de la Fecioara Maria. Deasupra grotei am zărit o statuie a Fecioarei Maria, locul e cald și calm.

Exista și un magazin de suveniruri, era închis, mi-a părut tare rău.

Coborând pe una dintre alei am văzut multe plăci din marmură de diferite nuanțe și culori, am făcut diferite scenarii :) despre importanța acelor obiecte lăsate lângă stânca Vepricului, pe pământ.

Bisericuța din Sanctuarul Vepric e construită din piatră, e minunată fiindcă e simplă, modestă. Ușa era deschisă, nimeni în interior. Din respect pentru loc nu am pășit în incintă. Din ușă am văzut că era mobilată cu scaune multe, văruită în alb, avea tavanul din lemn. Oricum, chiar dacă intram, tot nu mă pricepeam eu la naosuri și alte minunății, nici nu știu ce-s alea :), tot chestiile astea simple vă puteam descrie, nu-mi place să mă complic cu ceea ce nu mă atrage și nu cunosc.

Cică ar exista acolo, la Vepric, și o Cale a Crucii, n-am avut pe cine întreba care e Calea:(.

Întregul spațiu dedicat acestui Sanctuar mi s-a părut o împletire armonioasă între natură și credință.

Acolo nu există alt acoperiș decât cerul, pe el îl privești atunci când te rogi.

Împresionant prin simplitate, nimic comercial, nimic aurit, Vepricul n-avea candelabre, picturi celebre, covoare pufoase, nu se vindeau lumânări, era un loc în care oamenii pot opri să-și adăpostească gândurile, să-și tragă sufletul, să bea o gură de apă rece și proaspătă, să se roage în legea lor fără a cotiza pentru îmbogățirea unora.

Cum o fi la un pelerinaj n-aș vrea să aflu, vreau să păstrez vie acea imagine verde și mută a Sanctuarului.

Biokovo era sclipicios, era paznicul etern al Vepricului, ne privea și el cuminte, admira tăcerea credinței noastre.

Rog atașarea filmulețului https://www.youtube.com/watch?v=xQXW3dwQLxc, mulțumesc.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de krisstinna in 09.08.18 09:28:21
Validat / Publicat: 09.08.18 10:10:21

VIZUALIZĂRI: 2877 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Vepric, Makarska
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 53750 PMA (din 58 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[09.08.18 10:10:55]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

ANILU
[09.08.18 11:26:40]
»

@krisstinna: Ce loc interesant și frumos la poalele muntelui alb!

Simplitate... frumusețe... liniște... ordine și curățenie.

Un sanctuar plin de piosenie! Un altar... unde sa-ti aduni gândurile sau sa-ti pui o dorință.

Și iar trag concluzia... ce bine organizați sunt croații ăștia!

Mulțumesc pentru prezentarea acestui loc așa cum l-ai văzut și simțit tu.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ioan marinescu
[09.08.18 12:10:32]
»

Notat, plăcut, votat!

Dan&Ema
[09.08.18 14:25:29]
»

@krisstinna:

Am trecut cu superbonusul pe aici si ma bucur!

Foarte faine povestile fin Makarska.

DOINITA
[09.08.18 16:37:18]
»

Frumos loc si foarte frumos povestit! Am avut impresia ca ai trait intens momentele petrecute acolo si ai reusit sa transmiti atmosfera de evlavie si rugaciune a locului, a locului simplu, "neaurit".

Felicitari!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[09.08.18 20:39:16]
»

@webmasterX: Mulțumesc

krisstinnaAUTOR REVIEW
[09.08.18 20:41:48]
»

@ANILU: Da, un loc liniștit și simplu, fără comerț ca la Prislop, de ex

Acolo privești cerul și te rogi in legea ta, e minunat.

Mulțumesc de vizită

krisstinnaAUTOR REVIEW
[09.08.18 20:43:03]
»

@ioan marinescu: Mulțumesc frumos, vacanțe plăcute îți doresc!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[09.08.18 20:44:16]
»

@Dan&Ema: Mulțam de vizită și de aprecieri, vă salut cu drag!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[09.08.18 20:52:56]
»

@DOINITA: Da, mi-am dorit din tot sufletul să ajung acolo, mai cu seamă că locul este închinat Fecioarei Maria.

Nu sunt bisericoasă de fel dar aleg pentru vacanțe locuri care au biserici sau mănăstiri, asta înseamnă ca oamenii sunt buni și au credință. Așa văd eu lucrurile.

Și da, îmi place să le vizitez, nu le ocolesc dar nu mă pricep să le descriu, ar însemna sa copiez totul de pe net și să stau și cu dicționarul in față

Am privit cerul și m-am rugat pentru iubita mea Maria, pentru sufletul ei.

Îți mulțumesc frumos

Zoazore
[11.08.18 08:45:23]
»

@krisstinna: Atâta liniște degajă locul ăsta!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[11.08.18 22:47:42]
»

@Zoazore:

Yolanda
[19.08.18 11:30:00]
»

@krisstinna: citit cu putina întârziere (un sejur pe malul marii noastre ca sa toc putinele zile de concediu ramase!) dar e bine si acum. Impresionant locul dar asa placut în simplitatea lui. Prezentarea locului prin filtrul sufletului e mult mai placuta. Votat cu placere.

krisstinnaAUTOR REVIEW
[19.08.18 21:19:51]
»

@Yolanda: Mulțumesc

Niciodată nu e prea târziu, cuvintele rămân aici pe veci, pot fi și sper să fie, utile cuiva, cândva.

Eu am citit articole vechi despre Croatia, aici pe AFA, m-au ajutat să-mi limpezesc gândurile, imaginile, alegerile pentru vacanța din acest an.

Așa sper și eu, cineva, cândva, îmi va multumi in gând, măcar un pic, pentru aceste idei și vizite ale mele.

Chiar dacă “ratez” articole ale colegilor sunt sigură că îmi vor fi de folos in clipa in care mă voi hotărâ sa vizitez locurile respective.

Te imbratisez cu drag, aștept impresiile tale estivale, proaspete

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Dan&Ema, DOINITA, ioan marinescu, Yolanda, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Makarska şi muntele Biokovo:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068679809570312 sec
    ecranul dvs: 1 x 1