Pădurea fermecată

TIPĂREȘTE

Citatul zilei- Frica este mai mare ca și pericolul care a provocat-o. (Guinea)

Mă uitam pe site-ul nostru drag, amfostacolo.ro și am observat că sunt doar câteva articole despre această așa zisă planetă, numită Madagascar. Cu toate că nu sunt puzderie de articole, interesul cititorilor se pare că a scăzut drastic. Pe vremuri lumea era mult mai interesată, mult mai fascinată, iar comentariile  curgeau. În ziua de azi abia te mai citesc. Nu mai există interes prea mare pentru aventurile altor persoane. Totuși eu mi-am promis că voi scrie până la ultimul cititor. Când și acesta va dispărea, mă voi opri și io.

Aventurile noastre în Andasibe au continuat! La sugestia ghidului nostru Authif , am achiziționat contra unei sume de 20 usd de căciulă, un safari de noapte. La început eram sceptic. Nu credeam că o să vedem mare lucru, dar din fericire m-am înșelat.

La ora 18, după ce s-a întunecat, ne-am întâlnit cu ghidul Authif și cu șoferul care ne-au dus până la intrarea în pădure. Aici ne-a preluat un ghid local, care ne-a mai dat și câte o lanternă.

Parcul național Andasibe‑Mantadia are 155 km² de pădure tropicală primară, cu o atmosferă intensă și densă, unde  sunt anual 210 zile ploioase. Deși închis după apus, zona din jurul drumului principal rămâne accesibilă pentru plimbări ghidate,   drumul e aproape gol, iar zgomotul civilizației dispare.

Ploaia se oprise cu câteva ore înainte de apus. Aerul mirosea a frunze umede, a pământ reavăn și a promisiuni nevăzute. În Andasibe, pădurea nu doarme niciodată, dar după căderea nopții, ea își schimbă pielea. Ziua e despre viață la vedere. Noaptea este despre taine, care se mișcă în umbre.

Eram doar noi, ghidul și o lanternă puternică, în mijlocul acestui univers verde. Fără zgomot de oraș, fără semnal la telefon, fără nimic care să ne distragă atenția de la ceea ce urma. Ghidul local pășea încet, ca o umbră obișnuită cu bezna. Știa fiecare foșnet, fiecare suspin de frunză. Noi în schimb eram destul de  încordați. Fiecare țipăt de broască, fiecare adiere de vânt, fiecare pas zgomotos , ne făcea inima să tresară. Nu știu câți dintre voi, ați mers vreodată noaptea prin pădure. Oricât ai fi de tare, tot ai emoții, tot ești încordat.

După vreo zece minute de mers în tăcere, ghidul local s-a oprit. A întins mâna și a indicat cu lanterna o tufă joasă. Acolo, doi ochi mici, rotunzi și portocalii ne priveau înapoi. A fost ca și cum pădurea ne-ar fi clipit. Apoi, dintre frunze, a ieșit la iveală un mouse lemur, cel mai mic primat din lume. Nu mai mare decât o cană de cafea, avea o blană maronie, ochi gigantici și mișcări rapide ca ale unei umbre vii. „E o femelă, probabil vânează insecte.” - ne-a șoptit ghidul, un adevărat cunoscător al pădurii.

Am rămas nemișcați. Lemurul ne cerceta curios, dar nu părea speriat. A coborât agil de pe ramură, a mirosit o floare, apoi a dispărut fulgerător prin frunziș. Următorul a fost un lemur pitic cu urechi pufoase  avea o față parcă desenată cu creionul, urechi rotunde și o coadă stufoasă care trăda o viață activă în copaci. Se hrănea cu nectar, iar ghidul ne-a explicat că acești lemuri joacă un rol cheie în polenizare. Sincer, dacă eram singuri prin pădure, cu mama lanternelor după noi, n-am fi observat nici picior de lemur.

La un moment dat, ne-am așezat pe un trunchi umed de copac căzut. Era liniște. Și din acea liniște s-a desprins un foșnet lent, aproape ritualic. Un alt mouse lemur a trecut la doi pași de noi, cu ochii săi uriași, uriași raportat la dimensiunea acestuia, reflectând lumina lanternei ca doi sori într-o noapte fără lună.

În acel moment ni s-a părut că timpul se dilată. Că pădurea ne învăluia într-o vrajă veche, unde omul era musafir, nu stăpân. Nu ne mai era teamă. Doar fascinație pură. Acolo, în întunericul pădurii din Andasibe, am simțit pentru prima dată ce înseamnă cu adevărat să vezi fără să cauți, dacă pot spune așa.

Ne aflam de mai bine de o oră în inima pădurii din Andasibe. Văzusem deja două specii de lemuri mici, camaleoni fosforescenți, un gecko de frunză aproape invizibil și o broască minusculă, care s-a oprit aproape de mâna mea, ca și cum a vrut să ne salute.

Ghidul s-a opri brusc. Ne-a privit pe rând și cu o voce joasă, dar fermă, ne-a spus:-„Stingeți toate luminile. Acum.”

Sincer am fost surprinși, dar ne-am conformat. Dintr-o mișcare, întunericul s-a lăsat peste noi, compact, dens, total. Niciun bec, niciun strop de lumină artificială. Doar sunetele pădurii  mai clare ca niciodată.

La început, simțeam cum inima ne bate mai tare decât sunetul pădurii. Dar apoi ceva s-a schimbat. Întunericul nu mai era o barieră, ci o invitație. Din adâncul pădurii, au început să se audă foșnete delicate, pași minusculi pe crengi, un țipăt scurt și ritmic, poate un lemur care își striga perechea. Pădurea, neștiind că e privită, își relua viața.

Ghidul ne-a  șoptit:„Doar când stingi lanterna poți să vezi cu adevărat.” Și avea dreptate. Am început să disting umbre care se mișcau. O siluetă ușoară a trecut prin desiș, probabil un mouse lemur. Deasupra capului nostru, frunzele foșneau ușor. Ne aflam chiar în mijlocul unui spectacol natural, nevăzut, dar profund simțit. Era ca și cum am fi fost martorii unui ritual secret, rezervat celor care știu să respecte tăcerea nopții. Am stat așa, nemișcați, poate zece minute. Sau douăzeci. Cine știe? Timpul în pădure nu curge ca în oraș.

Apoi ghidul a reaprins lanterna și ne-a spus zâmbind-„Ați auzit mouse lemurii? Erau trei.” Eu nu auzisem decât ceva  sunete despre care firește că nu știam de unde vin și ale cui sunt, dar el îi numărase. O altă lecție a pădurii  uneori, nu e important să vezi, ci să fii acolo, cu totul. Evident pentru asta probabil îți trebuie o viață trăită în acel mediu.

Safariul de noapte la Andasibe este o incursiune autentică în viața pădurii tropicale, un spectacol de sunete și mișcări subtile  lemuri, broaște, cameleoni și multe alte vietăți care abia așteaptă să fie descoperite. Ghidul, echipamentul potrivit și răbdarea sunt tot ceea ce îți trebuie ca să trăiești o seară memorabilă în inima Madagascarului.

Cam asta a fost povestea despre cele mai mici primate de pe pământ. A doua zi dimineață am mai facut o excursie la o rezervație de crocodili, dar despre asta o să fac un alt articol.  

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd, până în 1.8.25, o versiune cu MULT mai puține reclame
• Ați dori o versiune COMPLET fără reclame? — va fi posibil, în viitor — pentru aprox 8-9 lei / lună

---

VIZUALIZĂRI: 71 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI