În căutarea lemurului cântăreț, indri indri

TIPĂREȘTE

Citatul zilei- Europenii au ceasul, iar noi timpul- proverb african

Am aterizat în jurul prânzului în Antanarivo! Eram plecați de-acasă de mai bine de 36 de ore, dar mai aveam ceva de mers. Bine că avionul a fost destul de liber la zborul de noapte dintre Viena și Addis Abeba și ne-am putut întinde pe mai multe scaune și am și putut dormi preț de câteva ore. Foarte binevenit acest pui de somn. Am aterizat cu bine în Antanarivo, am făcut rapid formalitățile vamale și am ieșit să mă întâlnesc cu ghidul Authif! Doar că din grabă am luat un alt ruscac. Bine că mi-am dat seama la timp . Am reintrat rapid în aeroport, fără niciun control  și l-am repus pe bandă, apoi l-am recuperat pe cel corect. Era un francez care intrase în panică, pentru că nu-și vedea bagajul, i-am transmis că eu sunt vinovatul.

În fine ne-am rezolvat asta cu bagajele apoi ne-am suit în microbuzul care ne aștepta! Ghidul ne-a dus întâi la un magazin, să facem ceva cumpărături pentru drum și ne-a recomandat un tip care să ne schimbe valuta. Aici bineînțeles că ne-a păcălit pentru că ne-a dat un curs mai prost ca la bancă. Mai mult pentru că aveam și dolari mai vechi de 2006 ne-a dat un curs și mai prost pentru aceștia!

Deja mă luase capul, dar a fost greșeala mea, deoarece știam de acasă de toate aceste lucruri, dar nu am luat nicio măsură. Până la urmă am purces la drum.

Plecarea noastră spre Andasibe, în estul Madagascarului, a fost planificată cu grijă. Mi se spusese că acolo se ascunde un animal rar, pe care nu-l poți vedea nicăieri altundeva în lume: Indri indri, cel mai mare dintre lemuri, o creatură mitică pentru localnici și un simbol al biodiversității din Madagascar.

Drumul spre Andasibe durează cam patru-cinci ore, dar e un spectacol în sine. Am trecut prin sate pline de culoare, câmpuri de orez în terase, dealuri împădurite și piețe locale animate. Madagascarul e o simfonie de contrasturi, există o sărăcie evidentă, dar și o bogăție naturală aproape copleșitoare.

Ajuns în satul Andasibe, ne-am cazat la Goyave Hotel, construit din lemn, undeva la intrarea în parcul national.  Obosiți după atâta drum am mâncat câte ceva am băut o tărie și la nani. Era destul de frig și multă umezeală.

A doua zi, pe la ora 6:30 dimineața, am luat micul dejun apoi ne-am întâlnit cu ghidul nostru Authif. Purtam bocanci de trekking, pantaloni lungi, pelerină de ploaie (în Madagascar poate ploua oricând), binoclu și evident, aparatul foto.

Am intrat în Rezervația Specială Analamazaotra, parte din Parcul Andasibe‑Mantadia și am făcut cunoștință cu ghizii locali care urmau să ne îndrume prin pădurea deasă. După cum spuneam vegetația era deasă, cu ferigi uriașe, mușchi groși pe trunchiuri și sunete care veneau din toate direcțiile. Aerul era umed, dar proaspăt, plin de miros de frunze și pământ ud.

După vreo 40 de minute de mers, în care am văzut un cameleon minuscul și o familie de lemuri cu coadă roșie. Ghidul s-a oprit brusc și ne-a făcut semn să facem liniște. Apoi, s-a auzit un strigăt lung, profund, melodic. Ceva între un fluierat și un urlet. Se ridica în intensitate, se unduia și plutea peste coronamentul pădurii.

E indri indri, mi-a șoptit. Și e aproape. Bine aproape la ei era undeva prin vîrful copacului Am mers încet câteva minute, iar apoi i-am văzut: trei indri, într-un copac înalt, la vreo 20 de metri deasupra noastră. Stăteau ca niște mici oameni negri cu blană, cu membre lungi și ochi curioși. Unul dintre ei a început să cânte din nou, iar ceilalți i-au răspuns. Era un concert al pădurii, un ritual de dimineață care îți pătrunde în oase.

Indriul este uimitor nu doar prin mărimea lui,   poate ajunge la aproape 70 cm fără coadă, dar și prin expresivitatea lui. Indri indri este cel mai mare tip de lemur. M-am simțit privit, acceptat, apoi ignorat. Ei trăiau acolo, în lumea lor și eu eram doar un musafir tăcut.

Informații interesante pe care le-am aflat de la ghid. Indri indri trăiește doar în pădurile din estul Madagascarului și nu supraviețuiește în captivitate. Sunt monogami, o raritate în regnul animal și trăiesc în grupuri mici, formate din părinți și pui. Strigătul lor servește la marcarea teritoriului și menținerea contactului între membrii familiei. Se hrănesc cu frunze, flori și fructe din vârful copacilor și nu coboară aproape niciodată la sol. Fiecare grup are propriul „dialect” vocal, iar cântecele pot dura până la 3 minute. Ce am remarcat un lucru mai haios, fac foarte multă treabă mare, parcă sunt stricați încontinuu la stomac. Râdeam cu ghidul și acesta ne spunea că este ceva firesc la ei.

După ce i-am urmărit cam 20 de minute, cerul s-a înnorat și o ploaie măruntă a început să cadă peste frunziș. Ne-am adăpostit sub un copac mare și am privit cum indrii săreau lent dintr-un copac în altul. Nicio grabă, nicio frică. Ei erau acasă.

În acel moment, am înțeles că această vizită nu era despre fotografie, despre bifat specii sau despre aventură. Era despre conexiune cu natura, cu liniștea, cu ceea ce suntem cu adevărat când ne desprindem de agitația cotidiană.

După mai bine de o oră de admirat indri indri de la distanță am plecat spre o altă locație unde aveam să întâlnim lemuri mai prietenoși. Am trecut cu piroga peste un mic lac și am ajuns într-un alt parc natural îngrijit și frumos aranjat.  

Aici am avut privilegiu să întâlnim alte două specii de lemuri mult mai prietenoși. Aceștia chiar stăteau la poze, doar nu aveam voie să-i atingem. Ne-am bucurat tare că erau foarte aproape, foarte drăguți și prietenoși și am făcut ceva poze cu ei.

Vis a vis de locul în care eram noi era o altă gașcă de lemuri ce stăteau chiar pe pământ și ghidul îi striga și le arunca câte ceva de mâncare ca să-i vedem cum se deplasează. Ei bine ei săreau în lateral în două picioare, de parcă eram noi la o horă câmpenească. Foarte fain a fost totul.

După aceste experiențe faine ne-am dus la un restaurant local, unde am luat prânzul. Aici era plin de turiști străini semn că acest local este special pentru noi. După o masa copioasă și după mai multe beri reci ne-am retras la hotelul nostru.

Seara, înapoi la lodge, am ascultat din nou cântecul indrilor. De data asta, din depărtare. Nu i-am mai văzut, dar îi simțeam aproape. M-am gândit la cât de fragilă este această lume. Madagascarul, din păcate, își pierde pădurile într-un ritm alarmant. Fără ele, indrii vor dispărea. Și odată cu ei și cântecul lor și lecția lor de echilibru.

Dacă aveți de gând cumva să ajungeți prin zonă nu cred că ar strica niște sfaturi utile. Perioada ideală de vizitat Madagascarul este aprilie-noiembrie. Când încep cu adevărat ploile e potop nu alta. Pentru o vizită la lemuri se recomandă bocanci, pantaloni lungi, pelerină, spray anti-țânțari, binoclu, lanternă frontală pentru tururile de noapte. Am făcut și o tură de noapte, dar despre asta o să vă vorbesc în articolul următor. Ghidul este obligatoriu pentru intrarea în parc  și merită! Ghizii locali cunosc foarte bine animalele și traseele, le cheamă și le observă de la depărtare. Singuri am putea trece pe lângă ele fără să le observăm. La indri indri mă refer în special, dar și la cameleoni ori mini lemuri ori mini broscuțe. Nu este recomandat să hrănim animalele, să facem zgomot ori să folosim blitzul aparatului foto.

Una peste alta, vizita la Indri indri în Andasibe nu a fost doar o experiență turistică. A fost o întâlnire cu o altă lume, una în care animalele cântă dimineața, pădurea vorbește prin frunze și ecoturismul este singura speranță de salvare. Dacă ai ocazia să ajungi aici, vino cu respect, răbdare și ochii larg deschiși. Pădurea îți va răspunde. Din punctul meu de vedere nu există ceva mai frumos pe pământ, decât să observi animalele sălbatice în mediul lor natural.

P.S. Ghidul nostru e și cântăreț! Videoclipul atașat e cu el!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd, până în 1.8.25, o versiune cu MULT mai puține reclame
• Ați dori o versiune COMPLET fără reclame? — va fi posibil, în viitor — pentru aprox 8-9 lei / lună

---

VIZUALIZĂRI: 90 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI