ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.07.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Torino
ÎNSCRIS: 04.02.17
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2023
DURATA: 8 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

NOSY BE - O insulă ruptă din paradis contrastată de viața bășatinașilor

TIPĂREȘTE

Am văzut că sunt puține impresii despre Madagascar, așa ca mi-am făcut timp să scriu experiența mea din acestă țară.

Anul acesta am ales să facem o vacanƫă mai deosebită, mai departe, mai intensă și intre safari in Kenya si Madagascar, copiii au ales a doua variantă. Au fost intrigați de la școală de ce studiaseră despre aceasta insulă. Intre timp, auzind de planurile noastre, ni s-au mai alăturat încă 3 familii, deci in final eram in 11.

Am apelat la agenția noastră fidelă și am pus la cale aventura, am ales hotelul Villa Valiha cu gestiune italiana (noi fiind toți romani stabiliți in Italia) in regim de demi-pensiune pe insula malgașă NOSY BE (adică Insula Mare) situata la NV de Madagascar; urma nu doar să zburam 10 ore din Milano dar in fiecare zi am programat cate o excursie pe care le-am decis la faƫa locului.

Viza este la fel pentru toți cetățenii Com Europene, pentru 10 euro ți-o dau la sosire (+ ciubuc bine-nțeles) se vorbește limba locală: malgașa, franceza puțin engleză si italiană. Moneda locală: ARIARI curs de schimb 1€ = 4.500 ariary dar se acceptă si plata in euro.

Zborul de plecare a fost pe timp de noapte, am sosit a doua zi la ora 9.30 dimineața si nu pot spune că a fost ușor, când cobor din avion simt o mică durere în talpă la piciorul drept, dar las’ că mi-a trece…... Imediat ne-a lovit sărăcia locului, un aeroport mic și vai de capul lui, Neos era singurul avion prezent. Ne ia un mini bus si ne îndreptăm spre hotel, bagajele noastre fiind in altă mașină … in remorcă … vai????

Ne-a trebuit mai bine de o oră până la destinație dar eram efectiv șocați de ceea ce vedeam pe fereastră, ne așteptam la sărăcie dar parcă nici chiar așa, îmi imaginez România in anii 1910 înainte de război și totuși… oamenii locuiesc in barăci construite din palmierul călătorului, puțini au curte și toată activitatea lor este afară, acolo gătesc, spală, ascultă muzică, alăptează copiii, umblă pe străzi fără să se ferească de mașini …. o să las pozele sa vorbească.

Vegetația este extraordinară, flori de toate culorile, cresc pe marginea drumului copaci de mango, papaya, palmieri, nucă de cocos mai vedem culturi de banane, ylang-ylang, orezări.

“Drumul” de lut pentru a intra la hotel este atât de denivelat ca buzul face balans și freacă toți copacii de pe margine, n-ai ce sta cu geamul deschis.

Hotelul in sine era ok, in stil malgaș, nu avea aer condiționat doar ventilatoare dar oricum nu era foarte cald, mâncarea puțin variată, zilnic orez si peștele, verdețuri și carne de zebù. Ni se spune să nu folosim apa de la robinet decât pentru duș, ni se dă apă filtrată inclusiv pentru spălat pe dinți pentru a evita pe cât posibil dereglările intestinale care până la urmă le-am avut 90% dintre noi in forma ușoară.

In ziua sosirii nu facem mare lucru, stabilim excursiile cu Danillo de la Mada In Travel și ne bălăcim in ocean, cercetăm locul. Localnicii sunt foarte invazivi, când văd străini se apropie să-ți vândă lucruri artizanale cum ar fi brațări din scoici, vanilie, ulei de ilang-ilang și nu se jenează să-ți ceară ciubuc când le faci o poză. Bărbații noștrii decid să facă o pescuială a doua zi dimineața cu întoarcerea la ora 8 pentru a porni in prima excursie.

Excursia 1: snorkeling la Insula Tanikely si vizită insula Komba

Zis si făcut la ora 5 pleacă la pescuit și se întorc cu 3 pești de dimensiuni importante pe care staff-ul îi prepară la grătar pentru cină. În prima excursie mergem cu barca, cu ghidul nostru Frankie, spre insula Tanikely unde facem snorkeling la bariera de corali și vizităm un far in vârful insulei in care urcăm să admirăm priveliștea, vedem și primii lemuri si fructul cel mai mare din lume: Jackfruit.

La a 2-a tură de snorkeling, fiind mai in larg, suntem înțepați de plancton …. peste tot, copiii nu rezistă mult in apă că parcă te înțeapă mii de ace, totuși trece repede iar frumusețea coralilor si a peștilor colorați te face sa treci peste, întâlnim și o broască țestoasă. Odată urcați in barcă ne controlăm pielea plină de iritații de la înțepăturile de plancton, la toți ne trece până seara, numai la o prietenă nu. La ea iritațiile au devenit pruriginoase și nu scapă de ele decât acasă. Ne urmăm excursia pe o alta insulă, Nosy Komba, unde luăm masa si mergem să vizităm rezervația naturală de pe insulă unde avem ocazia să ne pozăm cu lemuri care ne mănâncă din palmă, șerpi Boa domesticiți, broaște țestoase si cameleoni, vedem in natură planta de vanilie și piper. La întoarcere se pot cumpăra suveniruri de la tarabe și trecem pe lângă o școală unde ne lasă sa intrăm pentru 5 minute in timpul lecției de engleză, băiatul meu fiind foarte blond vine repede admirat de fetele malgașe …...

Întoarcerea strict la ora 15.00 deoarece după masa se retrag apele oceanului si bate vânt puternic, soarele apune la ora 18.00.

Excursia 2: Parcul natural LOKOBE

Ne ia aproape 2 ore cu busul pana la Ambatozavavy de unde ne îmbarcăm câte 4 in niște bărci înguste de lemn numite PIROGA si vâslim pană la Coin Sauvage, un resort italian de unde pornesc drumețiile spre Lokobe Park cu ghid local. Revin la călătoria cu busul: de care am rămas efectiv gură cască, nu credeam să mai existe așa ceva in anul 2023, trecem prin orașul cel mai mare din insulă, Hell-Ville care își merita numele, străzi este mult spus, ulițe mai precis, orice spital sau școală erau italiene, engleze sau franceze ceea te duce la concluzia că localnicilor le e bine așa pană vin alții sa le aducă, ei își aruncă gunoaiele în spatele casei. Se depășește care pe care avizând cu un claxon, taxiul local este tuk-tuk, o mini motoretă galbenă care putea duce in spate max 3 pasageri, e plin de ele. Praful e la el acasă și pe drum se aruncă apă ca să-l mai potolească când trece câte o mașină așa că și noroiul e la el acasă cu mare pericol de a aluneca mai ales in moto …. fiind singuri pasageri, lângă un teren de fotbal unde se jucau copii, cerem să se oprească sa le dăm niște bomboane, nu vă spun cum au năvălit pe noi, gata sa urce in bus, gata să te răstoarne…. Măcar i-am făcut mai fericiți. Tarabele de pe marginea drumului te duc cu gândul la o altă ERĂ a omenirii… După o scurtă pauză de hidratare la resort, pornim prin pădure sa căutăm lemuri și cameleoni de data asta nu se pot atinge. Întâlnim și un șarpe boa si o șopârla atât de bine mimetizată că i se văd doar ochii, abia îți dai seama că de fapt… nu e lemn… după un lung trekking (am uitat să precizez că piciorul mă durea tot mai tare….) ne oprim la o cascadă unde facem baie după care ne întoarcem la Coin Sauvage să luăm prânzul. La ora 15.00 întoarcerea, nu mai vâslim, că ne leagă pe toți după o barcă cu motor… (noi in piroga). La întoarcere ne așteaptă aceeași drum, ajungem la hotel extenuați….

Excursia 3: scufundări si pescuit

Programat deja de acasă in dimineața asta câțiva dintre noi am decis să facem scufundări cu MANTA DIVING, unii pentru a doua oară pentru alții e “botezul” (inclusiv băieții mei si soțul) lângă insula Tanikely cea cu bariera de corali. După o scurtă lecție pe barcă, coborâm in ocean câte 4 cu 2 instructori, intre timp restul fac snorkeling. Scufundarea durează aprox 45 de minute, apoi facem schimbul, ceilalți 4 cu cei 2 instructori si pot să mă mândresc ca atât băieții cât și soțul s-au descurcat de minune. Întorși la hotel mergem la mâncam aragosta la un restaurant din apropiere pe plaja, Beach Klub după care închiriem o barcă și mergem cu toții la pescuit (inițial, azi după-masa, trebuia să mergem să vizităm Hell-Ville să vedem un copac sacru întins pe 5.000 mp si ne plimbăm prin piața locală, dar după șocul avut cu o zi înainte, am renunțat). Mergem in larg foarte mult si facem opriri pentru a pescui dar nu se prinde mare lucru, mai degrabă peștii ne mușca momeala cu fire cu tot iar pești prinși de noi… de pus in acvariu, dar e foarte relaxant. Asistăm la un apus de soare pe ocean nespus de frumos iar cum se duce soarele, pornim spre uscat. Ajungem cu noapte.

Excursia 4: Nosy Iranja toată ziua

Pornim cu barca mai dimineață pentru că facem 2 ore până la destinație, unde ne așteaptă două insule mici legate intre ele de o limba de nisip care dispare cu ridicarea mareei (asta știam din pozele de pe net). Apa oceanului era de un verde turcoaz sclipitor, un nisip alb de corali și palmierii de pe insule … clar am ajuns in HEAVEN, nu ne terminăm de uimit, ochii nu se săturau de frumusețea acestui loc pierdut in mijlocul oceanului. După debarcare trecem printr-un sat malgaș pentru a ajunge la punctul nostru de luat masa, pe plajă se jucau copiii nesupravegheați, femeile coseau feƫe de masă pe care le expuneau apoi la vânzare împreună cu parei de mare de toate culorile, iar bărbații la pescuit, pe aceasta insulă nu era electricitate ci doar ici colo câte un panou solar, se trăia din pescuit si turism si păreau fericiți. După o baie și-o plimbare urcăm în vârful insulei la un alt far, in acesta nu se putea intra. Luăm masa și mai facem o plimbare pe limba de nisip ce leagă insulele, fiind după amiaza s-a mai retras apa și este mai accesibilă, piciorul meu e tot mai umflat și mai dureros, umblu șchiopătat dar nu mă las, asta e vacanța la care am râvnit! La ora 15.00 întoarcerea in mare viteză ca să ajungem înainte de apus.

Excursia 5: safari printre mangrove pe insula Madagascar

Aceasta este o ieșire exclusivă organizată doar de MadaInTravel care atinge insula mare Madagascar si îți oferă ceva diferit faƫă de restul excursiilor. Se pornește tot in barcă, prima oprire fiind la un sat băștinaș malgaș unde putem vedea doi baobabi de mărime mai redusă față de cei din sudul insulei, unul mascul si unul… femelă, băștinașii locului sunt ceva mai civilizați si mai liniștiți, nu vin să te linșeze de cum ai atins uscatul, am împărțit si aici la copii, bomboane si creioane, caiete (cum ne-a fost sugerat de către agenție) aici neavând o școală proprie, copiii merg la școală pe Nosy Be și se întorc la sfârșit de săptămână, fiind găzduiți de localnici. Reluăm barca și deoarece așteptăm să se facă ora 10.00 să mai scadă apele, facem un tur într-un golf cu case tipice unde comanda un rege malgaș, nu ne este permis să coborâm, ci ne explică cum stau treburile cu mafia regelui si donațiile de argint (ghidul nostru malgaș vorbește aproape perfect italiana). Ne îndreptăm apoi spre râu, un fel de estuar înspre ocean care se amestecă cu apă dulce si apar primele mangrove, doamne cât e de frumos, de când visam sa văd așa ceva… începe căutarea de crocodili sălbatici. Cum înaintăm înspre interiorul insulei, marginile se restrâng si e tot mai captivant, in final se întrezărește un crokie (“întrezărește” pentru ca eu nu l-am văzut, că era identic cu noroiul de pe margine) apoi încă unul si încă unul, pe ăștia ia-m văzut … yeahhh ????. Ghidul nostru ne arată și o păsărică mică de un albastru electric, pasărea Martin și la întoarcere dăm peste niște cuiburi care atârnau din copac deasupra apei ale pasării Falculea palliata sau Sapa cu ciocul curbat (am căutat și eu pe Google că nu știam) iar pe malul mâlos era plin de crabi colorați albastru cu galben care nu că tare se speriau de trecerea noastră…

O mică oprire pe o insula pustie, proprietatea unui francez, cu gardian pe ea unde găsim un palmier ușor răsturnat, numai bun de făcut poze pentru Instagram …. și asta am făcut de când ne-am dat jos de pe barca până ne-am reluat călătoria înapoi pe insula mare, într-un alt sat, Anpohagna, unde am mâncat șezând pe covoare împletite din frunze uscate apoi am vizitat satul si spitalul local, însoțiți de D-na doctor de culoare responsabilă de acel sat și apoi am petrecut timp cu copiii localnicilor pe care i-am învățat X-0 pe nisipul plajei comunicând cu ei într-o franceză sărăcăcioasă, amintiri din școală... sau din copilărie, cum vreți.

Excursia 6: înot cu țestoase in Insula Sakatia si plajă

Ultima din excursii înainte de final este cea lângă insula Sakatia, nu departe de noi unde facem snorkeling cu broaște țestoase gigante, care sunt mai pricepuți se și scufundă până lângă ele … dar este interzis să le atingi. Urmează vizitarea satului malgaș de pe insulă, unde aveau si școală proprie, nici aici nu ajunge curentul electric, shopping de suveniruri apoi schimbăm plaja cu una din partea de nord a insulei, absolut fabuloasă! (pun poze) Am luat masa apoi timp liber până la ora 15.00 bine-nțeles.

In a 4-a zi de vacanță piciorul meu se umflase îngrijorător de tare, mă durea de nu mai puteam, dacă continuă in ritmul acesta, nu știu cum ajung acasă, așa ca într-o după masă am chemat medicul, că tot am plătit asigurare medicală…. a și venit seara, mi-a adus diclofenac pastile și crema, a 2-a zi eram deja mai bine.

Pentru mine a fost o super vacanƫă, exact așa cum îmi place, aș fii vrut să explorăm puțin mai mult locul dar nu era cazul cu piciorul meu, și sincer eram puțin speriați de locurile sărace dar îndeajuns să ne bucurăm și să apreciem mai mult ceea ce avem acasă și de facilitățile pe care ni le oferă o societate modernă. Consider că localnicii din Madagascar si Nosy Be sunt mai in strânsă simbioză cu natura, nu își bat capul că au mică pată pe bluza de birou sau câte creme au de folosit zilnic, foarte puțini probabil au văzut un televizor, când noi ne plângem că stăm la coadă la doctori, femeile din satele malgașe nasc copiii in pădure… am ajuns pe plaje de paradis și eram doar noi pe ele dar nu m-ar încânta idea de a trăi acolo, vreau la casa mea.


[fb]
---
Trimis de Kimberly in 16.07.23 11:58:59
Validat / Publicat: 16.07.23 12:26:53

VIZUALIZĂRI: 2755 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Kimberly); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Iranja
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35000 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[16.07.23 12:26:16]
»

Bun revenit pe site, cu impresii — după ami mulți ani de pauză, dar cu un review foarte bun!

-

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 11694&hid=23651.

Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.

pitiPHONE
[16.07.23 12:46:20]
»

Aștept cu nerăbdare fotografiile promise.

webmasterX
[16.07.23 14:00:17]
»

Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

KimberlyPHONEAUTOR REVIEW
[16.07.23 14:33:32]
»

@webmasterX: eram la dificila fază de selectare ????

webmaster
[16.07.23 15:13:43]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

k-lator
[17.07.23 11:40:32]
»

@Kimberly: Excelentă experiență de călătorie. Pozele sunt foarte frumoase și relevante. Povestea insulei Madagastar este încântătoare - când privesc în imagini apa și vegetația sau animăluțele (chiar dacă n-aș vrea să mă aflu în preajma unora dintre ele) dar și tristă - când văd modul în care trăiesc oamenii, care sunt condițiile în care învață copiii...

Chiar ai avut o vacanță cu tot felul de peripeții (sper că s-a sfârșit cu bine problema cu piciorul). Mulțumesc pentru poveștile despre acele locuri, fapte și imagini.

mprofeanuPHONE
[18.07.23 15:27:36]
»

@Kimberly: Superbă excursie ai avut într-o zonă atât de îndepărtată și exotică!

Frumoasă natura de acolo, atâtea plante și animale, enumăr doar câteva din ceea ce ai văzut, vanilia, baobab, mango, lemuri, cameleon, șarpe boa... Ați făcut excursii frumoase, ați văzut coralii, păcat pentru cei mici pentru zgârieturile avute dar a meritat...

Citindu-te nu îmi imaginam atâta sărăcie, dar erau fericiți sau nu aveau altă alternativă. Interesant și ce ai povestit despre timpul alocat excursiilor, se terminau la ora 15.

Cam cât a costat de persoană o așa ieșire. Cred că excursiile opționale erau destul de scumpe. Felicitări pentru vacanță!

KimberlyAUTOR REVIEW
[31.10.23 16:02:39]
»

Nu stiu de ce nu se valideaza video, asa ca va las aici linkul pentru vizionare.

https://youtu. be/stKvLjvuUZA? si=oA95Pw4hlu5OO2Me

webmaster26
[31.10.23 18:38:36]
»

@Kimberly:

Nu stiu de ce nu se valideaza video

Suntem in inferioritate numerica si unele lucruri pot dura mai mult.

Am rezolvat cu video, o sa mai dureze un pic prelucrarea lui pe Youtube avand in vedere marimea.

KimberlyPHONEAUTOR REVIEW
[31.10.23 19:40:01]
»

@webmaster26: perfect. Nici o problema????????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
k-lator, Kimberly, mprofeanu, piti
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Madagascar:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049822807312012 sec
    ecranul dvs: 1 x 1