ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.11.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 25.06.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
OCT-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Luzern – un burg elvețian

TIPĂREȘTE URM de aici

Înainte de a pleca în excursia despre care fac vorbire de vreo 6 review-uri, am citit câte ceva despre locurile pe care urma să le vedem: cam ce ar fi de văzut, ceva date despre istoria locurilor, etc. Ne bătea gândul atunci că poate vom reuși noi să vedem câte ceva, cu deplasări pe cont propiu de la hotel, fără a ne înscrie în excursiile opționale. N-a fost să fie așa și e bine că n-a fost așa. Deoarece plimbările cu un ghid autorizat (și tare bun!) îți oferă informații utile despre ceea ce vezi și, în plus, te duce în locurile cele mai interesante în puținul timp ce-l ai la dispoziție. Poate sunt și ceva dezavantaje, cum ar fi: ai prea puțin timp să vezi ceva anume, sau nu poți atinge chiar toate obiectivele ce-ai fi crezut că trebuie văzute, nu prea ai vreme de odihnă, însă credem că modalitatea aleasă de noi a fost tare bună (pentru noi).

Bun! Să trecem la oile noastre.

După o zi de Franța cu vizitele la Chamonix (vezi impresii) și Annecy (vezi impresii), au urmat, iarăși, Elveția. Prima oprire la [/bLucerna]/b].

Citind despre Lucerna (Luzern în germană), considerat unul dintre cele mai frumoase orașe ale Elveției, și uitându-ne la hartă am observat că majoritatea obiectivelor ce ar trebui văzute se află în zona orașului vechi, la distanță relativ mică unele de altele, pe un traseu ușor de parcurs cu piciorul: frontonul original al intrării în clădirea gării vechi (căruia, din păcate, nu i-am putut face o fotografie bună, completă, din cauza unei hardughii cu lanțuri rotitoare de la iarmaroc), râul Reuss cu promenada, magazinele și localurile sale ce-i mobilează malurile, Kapellbrücke și Wasserturm, Spreuerbrücke, Biserica Iezuită, Capela Sf. Petru din Kapellplatz, clădiri minunate cu pereții pictați, etc.

Mai întâi și prima dată câteva date despre oraș:

- poziționare geografică: orașul se află în Elveția Centrală (Zentralschweiz), capitală a cantonului cu același nume. Elveția Centrală este una dintre cele mai accesibile regiuni ale Confederației Helvetice, despre care Wagner spunea: “Nu știu să existe un loc mai frumos decât acesta”;

- este situat pe malul lacului Lucerna în extremitatea de N-V a acestuia. Lacului localnicii îi zic, funcție de partea unde se află, LUZERNERSEE - partea nordică spre Lucerna sau VIERWALDSTÄTERSEE – partea sudică a sa, fiind cunoscut și cu supranumele Lacul celor patru cantoane împădurite: Luzern, Unterwalden (cu semicantoanele sale Obwald - de sus- și Nidwald – de jos -), Schwyz (de aici și-a luat Elveția numele) și Uri, și este traversat de râul Reuss;

- amplasat la o altitudine cu puțin peste 400 metri, este înconjurat de dealuri și de culmi muntoase accesibile (muntele Pilatus cu 2119 m, la S-V și muntele Rigi cu 1796 m, la N-E), cu altitudini modeste față de patrumiiștii Alpilor.

Și cred că este bine să mai zic câteva lucruri despre Lucerna, lac și împrejurimile sale. Se zice că Lucerna are un foarte mare rol în istoria Confederației Helvetice, întrucât aici s-au pus bazele acestui stat. Pe malurile lacului, într-o poiană, trei rebeli fugari (unul dintre ei fiind celebrul arcaș Wilhelm Tell) au făcut, în 1291, un jurământ, Jurământul Eternei Alianțe, acesta fiind reînoit în 1307. A luat naștere, astfel, cea mai veche democrație din lume, existentă și azi (of, Doamne! mai avem de așteptat vreo 700 ani ca să avem și noi o democrație adevărată? :( ).

Prin poziția sa și prin împrejurimile sale, Lucerna este cumva o chintesență a ceea ce este Elveția, având munți, dealuri, lac, râu și multă istorie. Orașul vechi străjuiește de o parte și de alta albia îngustă a râului Reuss după ce acesta se desparte de apele lacului.

Am debarcat din autocar pe malul râului într-un loc unde era amplasat un târg, cam ca la noi, cu roata mare, mici chioșcuri cu diverse de vânzare, loc destul de apropiat de gara din Lucerna.

Pornim spre locurile ce trebuie văzute, trecând prin orașul vechi (Altstadt), care este la fel de colorat și elegant ca multe alte centre istorice ale Elveției.

Prima țintă este Kapellbrücke (Podul Capelei) (construit în sec. XIV), cel mai vizitat obiectiv din oraș și unul dintre simbolurile Elveției. Este un pod din lemn, având renumele de cel mai vechi pod construit din acest material, din Europa și cel mai vechi pod din lume, existent încă, cu grinzi cu zăbrele. Construit în diagonală, este una dintre punțile de legătură între cele două maluri ale râului Reuss. Cu o lungime inițială de 285 m, a fost scurtat drastic în sec. XIX. Sub grinzile acoperișului sunt poziționate o serie de picturi, ce datează din sec. XVII., pe panouri triunghiulare din lemn, care evocă momente din istoria localității, sau prezintă scene din viața și suferințele a doi sfinți, patroni ai orașului, Sf. Leodegar și Sf. Mauritius. Picturile, proiectate de secretarul Primăriei din acea vreme (Renward Cysat), au fost executate de către Hans Heinrich Wägmann în timpul Renașterii. Din păcate în noaptea de 17 august 1993 un incendiu a ars 81 din cele 111 picturi de pe pod. Picturile de pe ambele capete de pod au scăpat de daunele provocate de flăcări. Multe dintre picturile existente în prezent sunt reproduceri, ale celor arse, după fotografii existente la diverse persoane sau în arhiva primăriei. După incendiu podul a fost refăcut, însă mai există și porțiuni ale structurii inițiale și, la o privire mai atentă, poți observa diferențele de culoare între construcția veche și cea nouă.

Pe la mijlocul podului se află o construcție din piatră de formă octogonală: Turnul din apă (Wasserturm) , construit în aceeași perioadă cu podul și care a fost parte componentă a fortificațiilor localității. Turnul a avut, de-a lungul timpului, diverse utilizări precum temniță, arhivă și trezorerie.

Flancat pe ambele laturi de nenumărate flori postate pe balustradele sale, podul iese în evidență atrăgându-ți privirea și apoi pașii spre el.

În apropiere de Kapellbrücke se află un alt pod: Spreuerbrücke (Podul Morii) . Numele provine de la morile orașului situate atât în oraș cât și in jurul acestuia. La unul dintre capetele podului se află un mecanism format din două turbine, un angrenaj de roți dințate, ce acționau sistemul de măcinare a cerealelor. Și acest pod este împodobit cu a serie de desene, însă de această dată picturile sunt macabre, ele reprezentând “Dansul morții”, imagini ale morții, sub forma unui schelet, care-i îndeamnă pe oameni să danseze cu ea (adică să moară). Picturile întunecate ilustrează epidemia de ciumă din Evul Mediu. La mijocul podului se află o mică capelă din lemn.

Unul dintre monumentele pe care ghidul ne-a recomandat să-l vizităm, este Biserica Iezuită situată în apropierea Podului Capelei. A fost ridicată în sec. 17 (1666 - 1677) în stil baroc. A fost pentru prima oară când am văzut interiorul unei biserici aparținând acestui cult și am rămas plăcut impresionat de felul cum arăta interiorul. O explozie de lumină datorată culorilor în nuanțe deschise, calde utilizate la pictarea tavanului, pereților, stâlpilor. O reprezentare în stil rococo cu ornamente poleite cu aur, marmură și fresce epice, un farmec cu totul special este dat de sacristie și de stucaturi. Acoperișul are două turle, ridicate abia prin sec. XVIII, care seamănă destul de bine cu cele ale bisericilor rusești, sau și mai bine cu o ceapă.

După plimbarea pe cheiul râului Reuss să facem câțiva pași și prin Altstadt, prin labirintul străduțelor sale înguste, de burg medieval, care se termină în câte o piață, strânse parcă în chinga unor clădiri înalte, în care caldarâmul de piatră reverberează zgomotul pașilor.

Întâlnim în calea noastră foarte multe clădiri, cu picturi murale exterioare care reprezintă personaje reale, din istoria orașului sau personaje virtuale, mitologice, alegorice, forme florale ce dau culoare, farmec și eleganță orașului și constituie o atracție turistică deosebită. Găsim și fotografiem astfel de edificii în diferite locuri cum ar fi piețele Kornmarkt și Weinmarkt sau clădirile Pfistern Zunfthaus.

În Kapellplatz este situată cea mai veche biserică din oraș, Capela Sf. Petru, iar în apropiere, în Kornmarkt, se află Primăria orașului și Turnul cu ceas, al cărui orologiu arată, încă, după sute de ani, ora exactă (doar e ceas elvețian, nu?).

În apropierea ei, în fața hotelului Ambassadeurs, este o foarte frumoasă fântână, Fritschi Brunnen, veselă prin culorile și aspectul său, nedezmințind legenda despre un fermier ce a trăit în zonă, tare hâtru de felul său. Fântâna constă dintr-o coloană în vârful căreia se află un purtător de steag. Pe la mijlocul coloanei fântânii sunt patru măști reprezentându-i pe Fritschi, soția și fiica acestuia și pe servitor. La baza coloanei patru măști de teatru scot apă pe niște jgheaburi care cade într-un bazin de formă hexagonală.

O clădire interesantă este cea de pe Rössligasse, care are pe colțul dinspre Mühlenplatz o statuie reprezentând o femeie.

În Hirschenplatz se află Casa Dornach, o clădire construită în stil neo-gotic, cu picturi murale tip frescă. Ridicată la începutul sec. XX (1900) edificiul este dedicat victoriei Confederației Elvețiene în bătălia de la Dornach (1499) împotriva Împăratului Maximilian I, victorie care s-a finalizat cu independența Elveției față de Imperiul Roman. Placa memorială de pe peretele clădirii face referire la cei 400 de ani scurși de la această victorie (“Dornach 1499 – 1899 Traditum est memoriae”).

Prin poziția sa, între lac și munți, străbătută de un râu domol, Lucerna arată precum un oraș elvețian ca de basm cu clădirile sale înveselite de desene, pe care vi-l recomand din inimă pentru vizită.

Așa că nu ratați orașul legendarului Wilhelm Tell.

Și ca de obicei:

Drumuri bune și excursii frumoase!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Mitica49 in 27.11.18 15:47:51
Validat / Publicat: 27.11.18 17:48:22
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în ELVEȚIA

VIZUALIZĂRI: 3288 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mitica49); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Primăria și Turnul cu ceas din Lucerna
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster
[27.11.18 19:35:22]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

liviu49
[27.11.18 20:02:27]
»

@Mitica49: Leatule, felicitarile mele pentru articol. Te-am urmarit, asa pe sest, prin Europa montana, prin locuri legate de Olimpiadele albe, sau de tururile cicliste ale Frantei, Italiei, sau mai nou al Elvetiei.

Pentru mine Lucerna inseamna locul unde, in 1957, Gheorghe Negrea, la categoria semigrea, obtinea medalia de campion european la Box.

Te astept cu calatorii si prin Romania.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[28.11.18 07:48:42]
»

@Mitica49:

Remarcat cu intarziere. Sehr schön in Luzern! Fain la Lucerna! ????

Mitica49AUTOR REVIEW
[28.11.18 09:52:06]
»

@liviu49: Mulțumesc pentru vot! Sigur voi reveni cu impresii din țărișoara noastră, mai am de scris încă ceva de prin străinătățuri.

Mitica49AUTOR REVIEW
[28.11.18 09:54:42]
»

@Dan&Ema: Mulțumesc pentru vot şi comentariu!

Zoazore
[30.11.18 10:57:51]
»

@Mitica49: Frumoasă Elveția, frumoasă și lucerna lor, dar parcă lucerna noastră e mai verde!

Frumoasă și interesantă plimbare! Ar fi păcat să nu mai repetați experiența asta!

Mitica49AUTOR REVIEW
[30.11.18 14:23:04]
»

@Zoazore: În octombrie am văzut la ei niște pășuni verzi de mai mare dragul. Și unde mai pui că se irigau (atunci în octombrie). Dar așa cum zici iarba verde de acasă e mai verde.

Experiența continuă, voi reveni cu alte povești, tot din Elveția.

Mulțumesc pentru participarea la vot!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, liviu49, Mitica49, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Lucerna și imprejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059792041778564 sec
    ecranul dvs: 1 x 1