ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.09.2012
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Iasi
ÎNSCRIS: 10.08.11
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

UK-London again

TIPĂREȘTE URM de aici

De la York la Londra am calatorit tot cu Megabus la pretul de 9GBP de persoana. Am parasit orasul la ora 7 si la 11 eram deja in Londra. Am lasat bagajul in St Pancras pentru 8 lire/bucata/zi si am plecat repejor sa nu pierdem timp pretios.

Prima oprire: British Postal Museum&Archive unde nu am stat foarte mult intrucat ceea ce vroiam noi sa vedem nu se afla in aceasta locatie ci in Shropshire. Eram interesati de exponatele mari, adica masini, cutii postale dar am nimerit la arhiva. Aici este o mica expozitie de timbre, toate cu regina Elizabeth II, dedicata jubileului de diamant. Frumos, interesant dar nu ce cautam noi, iar pentru cealalta locatie nu aveam timpul necesar. Din cate am inteles muzeul este intr-un moment de reorganizare si vor aduce si exponatele mari tot in aceasta zona.

A doua oprire British Museum, unde am stat mai bine de patru ore dar chiar si asa prin unele camera am trecut in fuga. Despre acest muzeu s-au scris multe si pe AFA iar informatii gasiti pe net din abundenta asa ca nu voi intra in detalii tehnice.

Va voi spune unde ne-am oprit noi, ce ne-a atras atentia si de ce anume vrem sa revenim.

Asadar sa incepem:

Rosetta Stone, nu originalul evident, ca pentru a ajunge la ea trebuia sa astepti ceva timp fiind o mare de oameni in jurul ei, ci o copie amplasata intr-o sala de la parter pe care o puteai atinge in voia cea buna. Inscriptiile de pe aceasta piatra sunt in trei limbi -hieroglife antice egiptene, caractere demotice (folosite in Egipt in scrierea curenta) si greaca veche, si cu ajutorul acesteia s-a putut descifra scrierea hieroglifica. Piatra a ajuns in Londra in anul 1802, unde a fost expusa in British Museum.

Camerele cu mumiile egiptene unde cred ca am stat cel mai mult. Cum pe mine ma atrage Egiptul ca si cultura inca din adolescenta am zabovit in dreptul fiecarui exponat cateva minute. Pentru aceste camere ne-am mai intoarce aici si cu fiul nostru intrucat si el e interesat.

Zona in care este prezentata civilizatia greaca, mai exact reproducerea Olympiei (locul unde se tineau olimpiadele in Grecia Antica), un mormant din vechea Lykia (impodobit cu coloane si basoreliefuri) si o multime de bijuterii si obiecte de ceramica.

O camera in care este prezentata istoria banilor, cum au aparut, de ce dar si rolul lor in viata oamenilor din toate timpurile. Au expuse de la monede vechi, bancnote, carduri bancare si masinarii cu care bateau moneda. Mi s-a parut interesant faptul ca au expus si bani falsificati si sa nu credeti ca este o inventive a timpurilor noastre. S-au gasit dovezi ca aceasta activitate este destul de straveche si au expus spre exemplificare monede care pareau ca sunt bune, daca erai atent doar la model, dar nu corespundeau ca si greutate sau material din care erau confectionate.

Camera ceasurilor mi-a placut in mod deosebit. Este minunat sa vezi atat de multe exemple de finete toate adunate la un loc.

Si daca tot eram in mijlocul Olimpiadei am contemplat un pic si la medaliile expuse in muzeu si am remarcat diferentele dintre cele de acum si cele din 1908 si 1948 (anii in care Londra a mai gazduit olimpiada).

Un lucru bine venit in acest muzeu sunt bancile si scaunele pe care poti sa te odihnesti si este intr-adevar nevoie sa stai putintel jos. Noi am facut cateva pauze dar am vazut persoane care au preferat sa ia cu ei cate un scaunel si-l asezau in fata unui exponat care probabil le-a starnit interesul mai mult. Iar cand nu mai aveai nevoie de el il puteai lasa in orice loc amenajat.

La parter mai sunt amenajate locuri de luat masa si toalete.

Noua ne-a placut foarte mult British Museum dar pentru a-l putea vizita pe indelete iti trebuie cel putin o zi asa ca vom reveni cu siguranta, cu fiul nostru intrucat acest loc are multe de oferit tuturor vizitatorilor.

Ultima zi in Londra am organizat-o foarte meticulos si am hotarat sa ne luam revansa pentru ziua cand nu am vazut schimbarea garzii la Buckingham Palace. Asa ca trezirea dis de dimineata pentru a ajunge cat mai repede in fata “casutei”reginei. La ora 10 eram deja acolo, intrucat la ora 11:30 trebuia sa inceapa ceremonia, mi-am gasit un locusor la umbra si m-am pus pe asteptat. La ora 11 piata era deja plina cu oameni iar eu eram foarte incantata ca mi-am gasit un loc numai bun chiar langa gard…cand deodata vine un politist si aseaza in fata palatului o pancarda pe care scria ca nu va fi nici o ceremonie in acea zi. Curat ghinion mi-am zis, sotul meu deja chicotea, a facut chiar si o poza nazdravanei pancarde spre aducere aminte. Oricum nu-i bai, ca nu se muta palatul de acolo si oricum a treia oara va fi cu noroc. Asta este dom’le nu vroia deloc sa se schimbe garda cat am stat eu acolo asa ca resemnati am plecat in plimbare prin Londra.

Prea frumos afara ca sa stam intr-un muzeu (au fost in acea zi 31 de grade Celsius fara nici un nor pe cer) asa ca pasii ne-au dus in Picadilly Street, Trafalgar Square (chiar daca mai trecusem pe acolo). La ora 3 am avut o intalnire cu niste prieteni intr-un parc unde ne-am odihnit la umbra unui copac (la o bere rece si o punga de chips-uri).

La ora 17 am participat la slujba la Westminster Abbey unde am admirat sculpturi si vitralii. Catedrala aceasta eu am insistat s-o vedem, ca macar asa sa calcam pe urmele regilor incoronati, casatoriti, si inmormantati aici.

Aceasta ultima zi in Londra desi se anunta incarcata de dimineata s-a dovedit a fi una foarte relaxanta, unde toate planurile noastre au esuat dar care intr-un final ne-a facut sa contemplam la frumusetile Angliei in general si a Londrei in special si am hotarat ca acest maret oras mai merita o vizita.

Sa speram ca vom reusi sa implinim si dorinta baiatului nostru care a fost cam trist ca l-am lasat acasa si la anul sa calcam din nou pe pamant englezesc de aceasta data toti trei.


[fb]
---
Trimis de elena_iasi in 11.09.12 23:33:17
Validat / Publicat: 12.09.12 06:05:56

VIZUALIZĂRI: 3288 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elena_iasi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Expozitia de timbrede la British Postal Museum
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15950 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

dorgo
[12.09.12 08:05:33]
»

Fara descoperirea pietrei celebre de la Rosetta, cred ca nu s-ar fi dezvoltat egiptologia, si nici noi n-am fi avut astazi placerea de a vizita Luxor, Karnak, valea Regilor, Sfinx-ul, piraidele, etc... Champollion, a obtinut fonduri de la magnatii vremii pentru a calatori in Egipt si a descifra scrierea faraonilor in 1822, care e altfel decat a noastra e formata din idiograme ,,descifrarea misterului s-a reusit datorita faptului ca unele nume proprii Amon, Tuthankamon sau Ra (zeul soarelui), se scriu la fel in toate cele trei limbi prezente pe piatra de la Rosetta... in sfarsit, dupa descifrarea limbii egiptene, Champollion, a obtinut gloria, dar a murit tanar, la doar 42 de ani, datorita faptului ca in acea vreme, se consuma apa direct din Nil, si inca nu se cunotea rolul microbilor si parazitilor intestinali... chimistul scotianul Alexander Fleming, a descoperit primul antibiotic din lume, penicilina, dintr-o pura intamplare (interesanta) de-abia in anul 1929...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Londra:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049340963363647 sec
    ecranul dvs: 1 x 1