Limenas, nu numai poarta de intrare în Thassos

TIPĂREȘTE

Îmi place ca atunci când vizitez a doua oară un anumit loc care mi-a lăsat o bună impresie prima dată, să fac un exerciţiu de memorie să încerc să recunosc cât mai mult din ceea ce văzusem în trecut și să văd dacă pot măsura locul cu alți ochi sau nu. Cam asta s-a întâmplat cu Limenas, capitala insulei Thassos, un orășel încântător, din ce-mi aminteam de acum șapte ani, pe care vroiam să vedem dacă-l privim cu alți ochi, poate ceva mai experimentați, între timp.

Așa că în vacanța de toamnă a acestui an, una dintre zilele acesteia am dedicat-o special orășelului, în dorința de a face traseul până sus la acropole și de a vizita Muzeul de Arheologie, două lucruri care ne scăpaseră data trecută.

Distanța dintre Chrisi Ammoudia și capitală, de aproximativ 10-12 km, am parcurs-o foarte repede și fiindcă era destul de dimineață, cred că în jur de orele 09,30, după ce am găsit cu greu parcare, ne-am lansat spre zona centrală pietonală, căscând ochii în stânga și-n dreapta.

Limenas sau Thassos Town, după cum se ştie, este cea mai mare localitate din insulă, situată în nord-est, dar şi principalul port, adică acolo se ajunge cel mai uşor în insulă dinspre continent, deşi nici cursa Kavala-Skala Prinos nu este de neglijat. În circa 35 minute cursele de ferry de la Keramoti străbat cei 8 km care despart insula de continent, iar programul cuprinde curse regulate şi destul de dese în sezon. Însuşi numele de Limenas semnifică port în greacă. Cel mai mare oraş din Thassos nu este populat decât de 3.000 locuitori permanenţi la care se adaugă alte sute sau mii de turişti în perioada estivală.

Limenas, un oraş foarte iubit de turişti, atât români, cât şi de alte naţionalităţi, este o împletire armonioasă de elemente care concură din plin la reuşita unei vacanţe: are vestigii antice împrăştiate prin tot oraşul şi pe colinele învecinate, ce provin dintr-o istorie veche de vreo câteva mii de ani, are două porturi fiecare cu funcţiuni distincte, are oportunităţi de shopping în bazar şi alte magazine, taverne vestite presărate pe faleză şi nu numai, are plaje frumoase în apropiere, dar şi lângă portul vechi comercial, multe şi felurite posibilităţi de cazare în oraş, şi peste toate un aer mediteraneean care fac din el un oraş relaxat gata să se lase cucerit de vizitatori.

În antichitate, Limenas fusese denumit, orașul alb” de către locuitorii insulei Paros, cei care veniseră în jurul anilor 680 Î. C. să colonizeze locul și să pună bazele orașului, deoarece îl construiseră din marmura albă, strălucitoare, care constituie principala bogăție naturală a insulei. Astfel, se spune că orașul era vizibil din toate părțile.

Cu alte cuvinte, în Limenas turistul poate găsi de toate şi se poate opri în capitală dacă nu doreşte să cunoască şi alte colţişoare din insulă, ceea ce nu este chiar recomandabil, după părerea mea. Pentru cei ce-şi programează cel puţin o săptămână în insulă, este de dorit să vadă cât mai mult, fiindcă insula chiar are destule de oferit.

Agora

După o tură matinală pe străduța tip bazar, ne îndreptăm spre vechea agora în care intrarea este liberă, iar accesul fiind posibil între orele 09,00-17,00 zilnic. Am avut noroc să nu dăm de vegetaţie prea înaltă, nişte lucrători făcându-şi încă treaba pe acolo. Agora era centrul vieţii politice, sociale şi culturale din Thassos, situându-se între port şi primele pante ale acropolisului, ocupând o suprafaţă de circa 12.650mp, după cum se poate vedea pe panoul informativ de la intrare. Consta într-o arie deschisă, de formă trapezoidală cu clădiri publice şi porticuri datând din perioada arhaică, până la cea imperială. În curtea interioară se găseau mici altare, numeroase statui simple sau mai elaborate ridicate pe exederă. La finele perioadei antichităţii, Agora îşi pierduse funcţiile uzuale, iar în cadrul ei în secolul al V-lea a fost ridicată o bazilică creştină.

Fiindcă la început eram singurii vizitatori, ne-am pierdut printre ruine, dându-ne seama că situl nu este foarte bine întreţinut, abia putând desluși inscripțiile de pe monumente, cu toate acestea reuşind să identificăm principalele obiective: curtea cu peristil, propileea, porticurile de nord-vest, sud-vest şi sud-est, monumentul boxerului thassian Theogenes, bouleuterion, odeon, piaţa, templul lui Zeus Agoraios, monumentul lui Gluakos.

Biserica veche Agios Nikolaos

Situată lângă agora, aproape lipită de ea, mi s-a părut această biserică veche, construită în anul 835 ce poartă hramul Sf. Nicolae, protectorul marinarilor. Se spune că a fost ridicată pe ruinele unui templu vechi şi este considerată a fi cea mai veche biserică creştină în picioare din insulă.

Portul vechi

Cum am ieşit din agora, am nimerit fix pe faleză, în dreptul portului vechi sau portul mic așa cum este cunoscut, cel mare fiind acela de ferryboat-uri, folosit astăzi doar pentru vase mici de croazieră, ambarcațiuni reduse ca dimensiune sau bărci ale localnicilor. Este o zonă deosebit de frumoasă, cu clădiri vechi și taverne pe țărm pe care este, relamente, o plăcere să te plimbi. Odinioară, acesta era portul militar din Thassos, protejat de două turnuri circulare. Trei porți asigurau intrarea marinarilor în oraș și în agora, iar în perioada precreștină a fost transformat într-o zonă comercială, cu o structură asemănătoare celei de astăzi.

Una dintre clădirile-simbol ale capitalei Limenas, ce se află în portul vechi, este Kalogeriko, un edificiu cu arhitectură clasică, cu două niveluri ridicat în secolul al XIX-lea ce este folosit astăzi de municipalitatea din Thassos pentru a găzdui evenimente culturale.

Lângă Kalogeriko ne ies în cale indicatoarele către amfiteatru și acropole, însă, stupoare! , din textul unuia poziționat mai jos, cu un scris mărunțel, reiese că amfiteatrul este închis publicului până pe 31.12.2018 pentru lucrări de restaurare. Dacă era după mine, renunțam la a mai urca până la poarta sa ca să-l găsesc închis, dar soțul meu nu se împacă cu ideea și vrea negreșit să ajungă acolo, să vadă cu ochii lui. N-am încotro și mă învoiesc și eu, apoi ne punem pe urcat treptele și străbătut aleea ce duce la amfiteatru.

Teatrul antic

Într-adevăr, se vede cu ochiul liber că amfiteatrul ar fi nevizitabil dacă e să te iei după ditamai macaraua fixată la baza primului rând de scaune, după cum multe rânduri de scaune sunt dezvelite pentru a fi refăcute. Dar, nefiind nici țipenie de muncitori prin preajmă, chiar dacă eram într-o zi lucrătoare, ne-am luat și noi după alți turiști ce erau în fața noastră și ne-am strecurat prin spărtura gardului scund de sârmă, intrând în amfiteatru cu gândul să facem niște poze de sus, de pe ultimul rând de scaune.

Teatrul antic a fost construit într-o cavitate naturală a dealului din Limenas și este vizibil încă de pe ferry, atunci când se apropie de insulă. Pe de altă parte, teatrul asigură o priveliște minunată către mare și port de la înălțimea dealului pe care se află. Are o capacitate maximă de 2.000 de persoane și a fost construit în secolul al V-lea Î. C., fiindu-i adăugate mai multe elemente caracteristice în secolul al III-lea Î. C., iar săpăturile au arătat că i-a fost dată o remodelare majoră de către romani în secolul I D. C. Dacă grecii îl folosiseră pentru diverse spectacole închinându-l zelului Dionis, romanii l-au utilizat cu precădere pentru luptele cu gladiatori, iar pe unele dintre scaune existau nume latine sculptate în piatră, acestea fiind, probabil, rezervate unor romani bogați, cu dare de mână, ce aveau suficientă influență pentru a-și aloca cele mai bune locuri în permanență.

Ar mai fi de spus că blocurile imense de marmură așezate în jurul scenei, sugerează că spectatorii ar fi putut avea nevoie de protecție, probabil să-i ocrotească de eventualele animale sălbatice ce ar fi ajuns aici.

Noi ne-am mulțumit să admirăm panorama, fiindcă teatrul în sine, momentan, nu arăta prea bine, probabil când lucrul va fi finalizat, va avea o față nouă și atrăgătoare, mai cu seamă că și în zilele noastre este folosit pentru a găzdui festivale locale sau reprezentații diverse.

De sus, de pe ultimul rând de scaune, am întrezărit o potecă prin pădure pe unde dispăruseră câțiva dintre cei cu care eram în teatru în același timp. Gândindu-ne că ne duce pe acropole, ne hotărâm s-o luăm și noi pe-acolo.

Acropole și poteca până sus

Se vede treaba că autoritățile au fost interesate la un moment dat să amenajeze prin pădure o potecă pietruită și dotată cu sistem de iluminat până la acropole judecând după bucățile de piatră alăturate pentru a forma o cărare delimitată, după indicatoarele de-acum cam șterse, după stâlpii metalici în vârful cărora se află corpuri de iluminat de cele mai multe ori sparte, aflate într-o stare nu prea bună.

Acropole (oraşul de sus) se află la circa 140m altitudine și constituia locul de refugiu al locuitorilor pe timp de invazii ale diverșilor prădători, de aceea, de jos din port, pe lângă amfiteatrul și până mai sus, spre creasta acropolisului, au fost construite ziduri masive de apărare, uneori cu înălțime de până la 9 m, predominant din blocuri de marmură albă thassiană, lungimea totală a acestora prin tot orașul depășind 4 km. În decursul timpului, zidurile au fost refăcute de mai multe ori, putându-se observa cu ușurință fazele prin care au trecut.

Urcușul prin pădure, pe cărare, nu este chiar ușor, fiindcă este pieptiș de multe ori, dar este plăcut că se face adesea pe la umbra copacilor. Ne-am întâlnit și cu câțiva turiști nemți aflați în coborâre cu care am schimbat câteva vorbe.

Prima care ne iese în cale este o bisericuță văruită în albşi albastru, cu hramul Profitis Ilias. Ne oprim, ne hidratăm (aveam apă cu noi), aprindem lumânări, ne închinăm, apoi ne repunem la drum, pe cărăruia în pantă, urmărind stâlpii din fier.

La un moment dat, se zăresc printre pini, zidurile ruinate ale unei clădiri medievale, gen fortăreață. Ne-am lămurit mult mai târziu că rămășițele aparținuseră unui castel ridicat cu material din templele de pe acropole, în vremuri bizantine și finalizat de genovezul Gatillusi care a condus insula, împreună cu familia sa, din 1414 și până la căderea acesteia în mâinile otomanilor, în 1455. De acolo, am surprins în fotografii peisaje superbe către mare și nu numai. Multe dintre bucățile de zid mi s-au părut nesigure și cam instabile, pradă ușoară pentru eventuale cutremure.

N-am zăbovit prea mult pe-acolo și urmându-ne suișul pe potecă, printre copaci, dăm de terasa pe care se afla Templul Atenei, ce datează din secolul al V-lea Î. C. Mare lucru n-a mai rămas din el, cu excepția bazei sale rectangulare robuste, constând dintr-o fundație din blocuri mari de marmură. Și de acolo, priveliștea către port și mare este fantastică.

Însă noi ne puseserăm în gând să „cucerim” punctul cel mai înalt de pe acropolis, punctul din care flutura un drapel al Greciei, vizibil din orice punct de jos, din oraș. Până acolo, am mai dat de rămăşiţele templului lui Apollo Pythianul, unde se adăposteau bogățiile orașului în caz de restriște și cel al zeului Pan, situat lângă o cavitate în stâncă. Pan era considerat zeul ocrotitor al păstorilor, al turmelor, al câmpurilor și sălbăticiei, al naturii în special, și era foarte venerat în insulă.

Am ajuns și la steag, de la care se deschide o vedere panoramică la 360°, oriunde a-i privi, rămânând uluit de frumusețea peisajului, mai cu seamă de cel spre mare. De acolo, am intenționat să coborâm pe altă parte folosind pentru început niște trepte în spirală, foarte abrupte cărora le fusese improvizată o balustradă. După vreo 10-15 trepte coborâte ne-am dat seama că e cam periculos și nu știam pe unde ne vor scoate, așa că am făcut cale-întoarsă pe principiul „paște iarba de o cunoști”. Trecând, apoi prin spatele teatrului antic, am ținut-o drept pe lângă zidurile antice, spre mare, până la capul Evreokastro, necontenind să ne uimească cât de solide și robuste sunt chiar și acum.

Capul Evreokastro

Situat în nord-estul extreme al orașului, Capul Evreokastro ocupă un promontoriu pe o stâncă de mici dimensiuni pe care se pare că era ridicat un sanctuar în cinstea zeilor ancestrali, iar mai târziu, în același loc, folosind material de la acesta, o bazilică în vremurile creștine. Nici aceea n-a rezistat în timp, doar forma (amprenta) ei se poate distinge, astăzi pe locul său fiind o biserică cu hramul Sfinților Apostoli. Se spune că de aici se pot admira cele mai frumoase apusuri de soare din Limenas, însă eu nu pot confirma, căci nu am văzut.

De la biserică, privind în jos, se pot vedea un club și două plaje (Karnagio și Limanaki) dichisite care la acea dată (mijloc de septembrie), erau pline-ochi.

Portul comercial al anticului Thassos

În coborâre de la Evreokastro către țărm ținând-o drept către Kalogeriko, știam că în antichitate aici se găsea portul comercial al vechiului Thassos ce era construit la origine, pe partea exterioară a zidurilor orașului. Era un port de tip deschis, protejat de un turn defensiv, care avea o formă semicirculară și era legat de agora prin porți. Utilizarea sa a încetat în secolul al VII-lea, iar rămășițele sale sunt vizibile astăzi la doar un metru față de oglinda apei mării.

Muzeul de Arheologie din Limenas

Încă de la vacanța anterioară aș fi vrut să ajung aici, dar atunci nu a fost posibil. Acum nici nu concepeam să-l ratez din nou, mai ales că citisem că multe dintre descoperirile făcute la acropole și temple erau găzduite de acesta.

Muzeul se află situat lângă Agora, într-o clădire veche, dar renovată, destul de mare, iar biletul costă 2 €/persoană. În curtea sa, te întâmpină un frumos mozaic, iar părțile laterale sunt împodobite cu statui, printre care se remarcă cea a unui vultur și a unui leu. Interiorul este bine organizat, încă de la intrare se întâlnește statuia înaltă de 3,5 m a unui kouros (bărbat) ce poartă în braţe un berbec, datând din anii 600 Î. C. În spațiile de expoziție se pot admira obiecte datând din secolul al VII-lea Î. C. până în secolul al VII-lea D. C., multe dintre cele găsite în perioada în care insula era sub stăpânire otomană aflându-se în Luvru sau alte muzee prestigioase din Boston sau Istanbul.

Exponatele din cele 18 galerii variază de la sculpturi monumentale, până la cele mai delicate bijuterii din aur vechi, și au fost scoase la lumină din diverse locuri de pe toată insula.

Povestea insulei este dezvăluită în ordine cronologică pe măsură ce vizitatorul se deplasează dintr-o sală într-alta, oferindu-i-se o imagine completă asupra istoriei bogate a acestei insule. Muzeul este foarte interesant, bine structurat, îngrijit și întreținut, astfel că e o plăcere să-l vizitezi.

Cam aceasta a fost plimbarea noastră prin Thassos Town, solicitantă și agreabilă în același timp. O recomand tuturor celor dispuși să petreacă niște ore bune pe coclauri.

După vizita la muzeu, fiindcă timpul trecuse ca nebunul, ne cam prinsese oboseala și stomacurile ne rodeau de ore bune, ne-am întors în Chrisi Ammoudia cu gândul să ne potolim foamea la taverna noastră de suflet unde să ne și răcorim cu o bere, apoi să ne delectăm cu o baie bună la Egee și cu o mică trândăveală pe șezlong până la apusul soarelui, care în zilele acelea cobora destul de repede după coama muntelui Ypsarion.

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=aley2D27sQI

---

VIZUALIZĂRI: 7730 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI