Kassandrino - mica bijuterie ascunsa din peninsula Kassandra

TIPĂREȘTE

Am hotarat sa va relatez o amintire aparte produsa absolut intamplator in al doilea sejur petrecut in Halkidiki pe bratul Kassandra.

Inchiriasem cu mult elan un autoturism in Kallithea cu dorinta de a vizita bratul Kassandra pe soseaua care aproape inconjoara peninsula. Drumul facut pe-ndelete si pentru prima oara a fost o adevarata revelatie... Leandrii de toate culorile, padurile de pini, marea in toate nuantele, casutele mici si vesele cu instalatii solare sau marile hoteluri amplasate discret ne-au "ametit" pur si simplu de placere.

Ajungem in punctele sudice ale bratului si ne indreptam spre tarmurile de pe coasta vestica cu alte statiuni si hoteluri mai nou construite dar toate in acelasi bun gust si incadrate perfect in armonie cu natura.

La un moment dat, din soseaua principala nu prea circulata, ce duce la Nea Skioni, observam ca se desprinde spre interior un drum mai mic, pustiu care duce spre padurile de pini. Ne-am zis noi hai sa scurtam drumul si sa admiram salbaticia naturii dinspre interiorul bratului Kassandra.

Curand o "oarecare" panica se va instaura in mintea mea... Nu era pe acel drum nici-o masina, era pustiu total, nu se zareau case si drumul stabatea numai paduri.

Imi zic... uite... ca ne-am ratacit (ca si cand ai fi putut sa te ratacesti in Kassandra, azi as rade cu lacrimi de aceasta reactie). Ma gandesc: sa nu ramanem in pana, sau ce facem cu masina inchiriata pe care trebuia sa o predam caci timpul trece repede, cand mai ajungem la hotel sau cum o sa pierdem masa de seara... Prietenii mei sunt mai calmi dar nici ei nu par foarte linistiti. Zic sa ne intoarcem dar ei nu si nu ca iesim noi pe undeva. Am uitat sa va spun ca nu aveam nici-o harta cu noi si era prima iesire cu autoturismul in acea zona.

La un moment dat un alt drum urca spre o padure de pini. Se zaresc in departare livezi de maslini. Frumos dar si pustiu... hai sa o luam pe acolo... si o luam... ce a urmat a fost ceva de-a dreptul de neuitat.

Urcam drumul si brusc direct in fata masinii intram intr-un mic sat aflat departe de tumultul turistic, un loc unde parca timpul nu se masoara, un sat fara altele vecine, inconjurat de maslini si cu zeci de casute vechi, mici si albe.

Locuitorii sunt si ei un pic uimiti de aparitia noastra. Zarim o imagine pe care o voi avea permanent in minte specifica parca Greciei... batrani greci cu mustati lungi si tenul masliniu, stau pe scaune in fata unei vechi taverne la o mica masuta cu pahare pline cu uzo, la sfada, pun probabil tara la cale, vorbesc vrute si nevrute. Alaturi pe un scaun unul din ei se tunde in vazul celorlalti.

Incercam sa ne orientam inca surprinsi de descoperirea noastra dar nu ne intelegen cu ei decat prin semne. Ne arata o mica taverna unde am putea obtine informatii. Mergem acolo si incercam sa aflam pe unde se poate ajunge spre zonele turistice. Ne raspunde o chelnerita tanara, in limba engleza. Vorbim intre noi si imediat incepe sa... dialogheze in limba romana. Ei da, era o fata romanca (oare cum ajunsese ea acolo?), care lucra in acest sat.

Ne-am relaxat si odata cu explicatiile primite ne adaptam atmosferei din jur. Ne lasam masina "greceasca" la odihna si incepem sa colindam micutul sat pe strazile inguste si linistite. Casutele sunt mici, modeste, unele foarte vechi, dar armonioase cu tot ce le inconjoara si lipite unele de altele intr-o solidaritate totala. Sunt flori peste tot, mici gradini si uneori cateva animale.

Surprinsi de aparitia noastra niste batrane grecoaice ne invita sa le vedem curtea si... gainile. Sunt bucuroase si cred ca ne-au confundat cu "ceva" englezi, nemti care nu stiau decat de gainile congelate. Insistau cu toate zambetele noastre sa le fotografiem orataniile. Toti batranii greci, caci mai toti locuitorii erau in varsta, ne salutau amabili, ca in satele noastre de munte de parca am fi locut acolo.

Ne plimbam relaxati pe micile stradute ingrijite si ne imaginam ce liniste, pace si ce viata sanatoasa traiesc acesti oameni "ascunsi" cine stie de cand in aceasta zona necunoscuta a peninsulei!

Zarim biserica e ceva mai noua, dar e primitoare si emana caldura. Am scris cateva randuri despre ea si reamintesc ca preotul ne-a facut cadou la alegere cate o iconita.

Respiram aer curat si ne pregatim de plecare. O luam pe acelasi drum simplu printre livezi de maslini si paduri de pini si iesim in Hanioti o statiune turistica plina de viata.

Ne gandim si speram ca acest loc sa ramana asa, ascuns de lumea agitata si de turistii galagiosi... Suntem egoisti dar pe moment am considerat ca acesta este satul nostru si sentimental il impartim frateste... vom reveni apoi cu drag si in anii urmatori... este neschimbat... si asa va ramane... satul nostru drag din Grecia, o mica bijuterie ascunsa, pe care vreau sa cred ca noi am descoperit-o primii!

Revenit in tara, am incercat sa aflu mai multe amanunte de pe diverse site-uri despre aceasta mica asejare. Satul nostru si acum si al vostru se numeste Kassandrino, si apare mai rar pe harta peninsulei Kassandra, undeva in interiorul acesteia.

Am aflat ca are cam o suta de case si circa doua sute de locuitori, insa nu vreau ca aceste amanunte banale sa strice prea mult frumusetea, farmecul si mai ales dorul de acest mic sat, drag noua si sper si voua, celor care poate veti ajunge acolo in micul Kassandrino (ce nume de alint si cat de muzical e in pronuntie) !

Citesc totusi ca satul a fost populat inca din antichitate si in epoca bizantina, in jurul lui gasindu-se ruine care sa atesta acest lucru. Turci l-au ruinat in 1821 dar a fost reconstruit in 1826 de catre supravietuitorii care s-au reintors pe pamantul lor. Satul produce miere si ulei de cea mai buna calitate. Informatiile sunt in limba engleza pe www.gohalkidiki.com.

De ajuns cu detaliile care stirbesc un pic din farmecul locului! Va invit sa-l desoperiti singuri mergand la fata locului! Si cine stie poate ca la anul ne vom intalni chiar acolo!

---

VIZUALIZĂRI: 3609 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI