Un „degeţel” numit Kassandra. Partea a doua

TIPĂREȘTE

În căutarea plajelor paradisiace

La finalul reviewului anterior dedicat „degeţelului” Kassandra vezi impresii afirmam că în apropiere de Pefkohori se află câteva plaje minunate. Citisem despre ele şi abia aşteptam să le calc nisipul şi să mă bălăcesc în apele lor limpezi precum cristalul. Dar ce să vezi?!! Niciun indicator pe şosea nu ne-a îndreptat către Glarokavos şi mai ales Chrousso. :(

Of, grecii ăştia indolenţi!

Şi totuşi toate site-urile dădeau aceste plaje ca fiind situate la numai câţiva kilometri de Pefkohori şi multe maşini coteau la stânga de pe şosea, fără ca noi să fi văzut vreo semnalizare. „Hai şi noi după ei”, l-am tot îndemnat pe Adrian, care insista însă că trebuie să dăm de un indicator. Până la urmă, sătul de pisălogeala mea, a cedat şi iată-ne pătrunzând pe o alee asfaltată terminată într-un drumeag de pământ cotit dar care ducea în mod clar spre mare, că doară şoferii din faţa noastră nu erau proşti. Iar în capătul drumului ne aştepta paradisul! :))

Paliouri (Xina) Beach

Am lăsat maşina la adăpostul unor copaci amărâţi, am coborât şi am luat-o printre tufişuri pe o cărare foarte scurtă care dădea în plajă.

Ce frumuseţe! Ce nisip fin! Ce apă cristalină, turcoaz la mal, mai albăstrie în larg, şi cu intrare lină-lină! Ce golfuleţ superb, protejat de coline împădurite cu pini! Şi ce figură feminină sculptată în nisip (vezi foto) ! Porţiuni de plajă amenajată cu şezlonguri şi umbrele alternând cu altele pe care îţi puteai întinde „la liber” prosopul sau cearşaful. Câteva beach baruri, un centru de închirieri echipament de scufundare (unde am găsit o tânără care m-a lămurit că mă aflam la Paliouri sau Xina Beach, altfel aş fi plecat fără să ştiu unde am fost), iar în capătul golfului un mic port în care stăteau ancorate nişte vase. Mai multe panouri cu inscripţia „PAOK Salonic” ne-au avertizat că ne aflam pe o plajă privată, unde nu se percepea totuşi taxă de acces.

Lume multă, în special familii cu copii mici, şi plaja destul de îngustă, dar cui îi pasă atâta timp cât marea te aşteaptă, caldă şi primitoare, tocmai bună pentru bălăceli prelungite? Ceea ce am făcut şi noi degrabă, mulţumiţi că dăduserăm peste ceea ce nu ezit să etichetez drept cea mai frumoasă plajă din Kassandra din câte am văzut eu. :)) Subliniez că în jurul său nu s-a dezvoltat nicio staţiune, satul Paliouri aflându-se la vreo 2-3 km în interior, de cealaltă parte a şoselei, cocoţat pe dealurile cu păduri de pini.

De altfel, după Pefkohori, mergând spre sud, se termină şiragul de staţiuni, însă pe ţărmul estic al Kassandrei, în golful Toroneos, se întind, una după alta, mai multe plaje despre care am citit că ar fi superbe, Glarovakos, Chrousso, Kanistro, Paliouri şi Agios Nikolaos, despărţite de porţiuni cu stânci abrupte. Din păcate, aşa cum vă spuneam, noi n-am apucat să vedem decât Paliouri Beach :(, aşa că musai e să revenim ca să le bifăm pe toate!

Agia Paraskevi

După două băi revigorante în mare, ne-am luat adio de la ţărmul estic al peninsulei şi ne-am îndreptat către interiorul Kassandrei, străbătând o şosea şerpuitoare situată la ceva altitudine, de unde am putut admira (şi fotografia dintr-o parcare) golful Toroneos. Următoarea localitate traversată, Agia Paraskevi, este un sat încântător, cu străduţe în pantă şi case din piatră înfrumuseţate cu ghivece cu flori, un scuar central şi o biserică închinată Sfintei Paraschiva, cea care îi dă şi denumirea. În apropierea sa se află izvoare termale care sunt exploatate însă mai bine în următorul sat.

Loutra

Odată cu micuţul Loutra am ajuns pe malul vestic al Kassandrei, cel mărginit de golful Thermaikos. După cum o arată şi numele („loutra” înseamnă băi; de data aceasta, grecii, plictisiţi probabil, nu au mai adăugat nimic numelui de „băi”, considerând că spune totul =))), satul este cunoscut pentru apele sale termale, indicate în tratamentul bolilor articulare şi al afecţiunilor dermale, şi singura clădire care atrage aici atenţia este Centrul Spa, care cel puţin pe dinafară pare mare şi modern.

Cum după ce lânceziserăm la Paliouri Beach timpul ne presa dar şi stomacurile începuseră să ne chiorăie, am abandonat ideea de a cerceta îndeaproape izvoarele termale şi am căutat un loc de luat masa. Şi chiar pe strada principală am zărit un anunţ în limba română prin care eram îmbiaţi la ciorbă şi friptură. „Aici e de noi”, ne-am zis. Am descins din maşină şi ne-am îndreptat spre terasa suspect de goală, unde am fost întâmpinaţi de o chelneriţă cu mutră acră, o româncuţă scârbită de viaţă care ne-a explicat că nu era „zi de ciorbă”, dar ne poate oferi o salată grecească şi un souvlaki. Dezamăgiţi, am refuzat-o şi am pornit din nou la drum. :(

Nea Skioni

Supărarea ne-a trecut după câţiva kilometri, când am intrat în Nea Skioni, o staţiune mică dar pitorească, întinsă de-a lungul golfului Thermaikos.

Ajunşi pe strada principală, am lăsat maşina în faţa unui supermarket şi am pornit în căutarea unei taverne. Era bine trecut de prânz şi ni se făcuse foame. Am tras cu ochiul la o pescărie şi vreo două magazine cu confecţii şi articole de plajă, după care am nimerit la fix, la o tavernă tip „steakhouse”, dacă am înţeles eu bine semnificaţia numelui. „Greek traditional food”, asta ni se promitea, şi într-un galantar amplasat afară, pe terasă, se lăfăiau cele câteva feluri „homemade” preparate în ziua aceea, din care Adrian a ales imam baildi (tipic grecesc, ce mai încolo şi încoace! =))), iar eu pastitsio. Pentru început am comandat însă dovlecei şi vinete la grătar cu sos de brânză – un deliciu. Am stropit totul cu două beri fără alcool şi un fresh de portocale iar nota a fost de 26,60 euro – rezonabil! Majoritatea clienţilor am văzut însă că apelau la acel local pentru gyros, pe care îl luau la pachet. Oricum, nouă ne-a picat foarte bine mâncarea. :P

După ce ne-am pus burţile la cale am mers la plajă, care se afla chiar pe strada perpendiculară pe artera principală la intersecţia cărora găsiserăm taverna cu pricina. Plaja foarte lată, cu porţiuni amenajate, era amplasată pe un soi de dâmb iar la urcare îţi afundai picioarele în nisipul grosier. Intrarea bruscă în mare nu e recomandată copiilor şi celor ce nu ştiu să înoate, însă cum pe noi apa ne ţine la suprafaţă fără să facem cine ştie ce efort (de ce oare? ;) ), ne-am avântat fără teamă... Ei, staţi liniştiţi, nu chiar în larg, ci înotând paralel cu malul, pentru siguranţă.

După ce ne-am răcorit am remarcat şi portul mărişor, despre care istoricul Tucidide susţine că ar fi fost construit de războinicii peloponezieni la finele Războiului Troian. Afirmaţia nu a fost niciodată dovedită, însă ceea ce se ştie este că portul a existat din vremuri vechi şi că a fost distrus în perioada Imperiului Roman, fiind refăcut abia în 1918, după ce localnicii din vechiul sat Tsaprani au coborât pe malul mării, întemeind Skioni.

Una peste alta, un sat liniştit dar cu destule magazine şi taverne cât să-i atragă pe turişti.

Mola Kalyva, Kalandra şi Possidi

Prin aceste trei localităţi am trecut ca vântul şi ca gândul, fără să ne oprim. De pe şosea, Mola Kalyva ni s-a înfăţişat mai degrabă ca un sat, nu o staţiune, cu câteva vile şi mini-marketuri. Am citit că numele său înseamnă „coliba lui Mola” iar căsuţă ar fi aparţinut unui pustnic trăitor pe aceste meleaguri.

Satul Kalandra se află în interiorul peninsulei şi neavând acces direct la mare, nu s-a dezvoltat turistic foarte mult. A fost construit pe locul anticului Mendi, faimos cândva pentru cursele de măgari. În rest, nimic deosebit.

Cea mai apropiată plajă este Possidi, pe care regret că n-am zărit-o decât din fuga maşinii, abătându-ne câţiva kilometri din şoseaua principală. În imediata sa vecinătate se află ruinele Templului lui Poseidon şi un far datând din 1864.

Skala Fourkas

Skala Fourkas este cea mai mare staţiune de pe ţărmul vestic al Kassandrei, însă incomparabil mai mică şi mai puţin frecventată decât „suratele” estice. Are o porţiune de plajă amenajată şi cu nisip fin şi o alta mai „sălbatică”, unde recomandabil e să ai papuci speciali pentru a nu aluneca pe pietrele de la intrarea în mare iar nisipul este ceva mai grunjos. În afara obişnuitelor facilităţi moderne – pensiuni, câteva hoteluri, taverne şi magazine –, „beneficiază” şi de răcoarea adusă de pădurile de pini, dar mai ales de un apus de soare despre care am citit numai cuvinte de laudă. N-am apucat să-l văd, dar pot să mi-l imaginez cu uşurinţă pentru că l-am trăit pe viu de nenumărate ori în Neos Marmaras, tot pe un ţărm vestic din Halkidiki, însă pe braţul Sithonia.

Fourka şi Kassandrino

Curioşi să vizităm şi câteva sătuce din interior, ne-am îndepărtat preţ de câţiva kilometri de la şoseaua principală pentru a ajunge în aceste două mici localităţi.

Drumul, uşor denivelat, ne-a purtat pe nişte deluşoare împădurite, de-a lungul unui râu secat. Câteva serpentine lejere, şi gata, iată-ne în Fourka, „bunicul” Skalei Fourkas, adică locul de unde, în urmă cu câteva decenii, sătenii au descins pe ţărmul Golfului Thermaikos, renunţând (parţial) la agricultură în favoarea turismului. E drept că cei mai mulţi şi-au păstrat livezile de măslini şi deservesc hoardele de iubitori de mare numai pe perioada sezonului, în rest ocupându-se cu fabricarea uleiului, a vinului şi mierii în fermele încă deţinute sus pe dealuri.

Era după-amiază şi mult prea devreme pentru ca grecii să-şi fi încheiat siesta; pustiu-pustiu, doar în Kassandrino (ce nume frumos, ca de alint! :*) am zărit o camionetă ce descărca marfă pentru o tavernă. Şi tot acolo am aruncat un ochi şi către biserica frumoasă din cărămidă ce arbora cu mândrie la intrare steagul Greciei şi un altul, cu o stemă pe el, pe care nu am apucat s-o descifrez.

Siviri

Reveniţi pe şoseaua principală, după alţi câţiva kilometri am poposit un pic în Siviri, o staţiune excelent descrisă de curând de colega @Lyssys şi despre care ştiu că găzduieşte în teatrul de vară multe evenimentele culturale. Din păcate, bateria aparatului foto mă lăsase de izbelişte, aşa că nu pot ilustra prin imagini, ci doar prin vorbe frumuseţea plajei cu nisip fin, a promenadei mărginite de leandri şi a vilelor construite cu mult bun gust.

Şi aici, ca de altfel pe întreaga porţiune a ţărmului vestic al Kassandrei, am avut impresia că majoritatea turiştilor sunt greci – ştiu ei ce ştiu... ;)

Kassandreia

Prin cel mai mare oraş din Kassandra (25.000 de locuitori) şi totodată capitală a acestui „degeţel” am trecut mai mult din greşeală şi neatenţie la un indicator rutier. Fiind amplasat în interior, nu constituie un loc preferat de turişti, şi chiar îi înţeleg de ce: comparativ cu satele şi staţiunile de pe ţărmuri, urbea aceasta cu bloculeţe de 3-4 etaje, cu magazine la parter şi un trafic aproape infernal nu poate să-i atragă pe amatorii de bălăceli în mare ori de totală relaxare, cu un cocktail în mână, în faţa unui splendid apus de soare...

La întoarcere „acasă” am avut o surpriză plăcută!

Din Kassandreia am ieşit (nu mă întrebaţi cum :-??) direct într-un expressway nou-nouţ care ne-a purtat cale de 18 km până în apropiere de Nea Potidea. Cred că nici nu era încă marcat pe harta google dar am aflat că ar fi trebuit finalizat în octombrie 2016. Să fi devenit brusc grecii nemaipomenit de harnici ca urmare a crizei?!! Hm, chiar nu ştiu ce să cred...

Cert e că mulţumită acestei noi artere am ajuns la Paralia Dionysiou pe la 8 seara, când se întunecase deja. Dar ce contează, avuseserăm o zi plină, la finalul căreia tot ce ne doream era o cină frugală şi un somn bun. De care am şi avut parte.

Concluzii

Timpul limitat nu ne-a permis să vizităm şi celelalte localităţi de pe ţărmul Golfului Thermaikos, şi anume Elani şi Sani. Dacă despre Elani aflasem că este o staţiune mică dar cu un hotel de patru stele – Elani Bay Resort, în schimb aş fi fost curioasă să văd Sani Resort – un „5-star luxury hotel” care dispune, în afara unei plaje cu nisip fin şi toate dotările necesare, şi de un port de agrement privat. M-ar fi intersat şi turnul bizantin Stavronikitas precum şi amfiteatrul unde, în lunile iulie şi august, se organizează festivaluri muzicale.

Aşa însă, a trebuit să ne mulţumim cu ceea ce reuşiserăm să vedem, în speranţa unei posibile reveniri cât mai grabnice. Iar această excursie în Kassandra mi-a întărit convingerea că „degeţul” vestic al Halkidikiului are o ofertă diversă şi completă ce satisface orice gusturi şi că aici îşi pot găsi un loc bun de petrecere a vacanţei, accesibil ca distanţă dar şi ca preţuri, atât turiştii români amatori de peisaje marine pitoreşti, de linişte şi meditaţie, cât şi iubitorii de distracţii nocturne, de tsipouro/ouzo/Mythos, de peşte proaspăt şi fructe de mare.

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie muzicală (minunata Nana Mouskouri): https://www.youtube.com/watch?v=kiAA4ODzXoo&list=PLV_saT6tarHkSXHoYgg8jB4AC5pujo5lA

---

VIZUALIZĂRI: 11249 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI