Ioannina, prin Kastro și poveștile lui

TIPĂREȘTE

Citeam cândva o poveste a unui rabin care și-a urmat un vis, a plecat sărac să colinde lumea necunoscută, unde fiecare trib avea povești și un mod de viață unic. Căuta o comoară din care să-și facă o viață bogată material. Călătoria a fost lungă și dacă la început a fost obositoare, treptat a devenit mai ușoară deși hainele și pingelele se cam rupseseră. Comoara dorită nu a găsit-o, în schimb sufletul i-a devenit altul, plin de o bogăție pe care nu o avea înainte de drum iar dorința de a se întoarce la neamul lui era din zi în zi mai puternică, la fel și dorința de a le împărtăși alor lui poveștile drumului, experiențele lui care să folosească altora ce vor pleca în căutare de comori dar de comori ale spiritului uman.

Pilda povestirii era că fiecare din noi trebuie să-și urmeze visele bune, să-și descopere comorile din abisurile sufletului doar după un drum lung cu întoarcere către sine iar cele învățate să fie împărțite cu semenii, căci abia atunci ești un om bogat cu adevărat.

Eu am plecat la drum anul acesta cu gândul de a cunoaște cât mai mult din istoria și viața celor ce au locuit cândva Grecia actuală, parțial am reușit pentru mine să leg la un loc fapte, legende, oameni, tradiții, locuri dar cât pot să povestesc de bine, este un fapt ce nu eu îl pot aprecia. Așa că încerc acum să vă spun câte ceva, puțin, despre Ioannina, istoria și fantomele ei.

Ioannina, capitala regiunii Epir, este un oraș ușor de vizitat fiind puțin lateral de A2/ Egnația Odos, în porțiunea care leagă locurile multor vacanțe, Salonic și Igoumenitsa; distanța de la Salonic la Ioannina este de cam 260 km, este bogată în tuneluri - dacă informația mea este corectă sunt 44 care însumează 38 km - iar până la Igoumenitsa sunt 80 km.

Pentru a intra în orașul Ioannina, se iese de pe autostradă la indicatorul orașului, drumul E 951 / Artas Ioanninon, drum ce vă scoate la piața primăriei și Muzeul de Arheologie (asupra acestuia nu revin, fiind o zi de luni era închis, programul de vizitare fiind de marți până duminică între orele 8 - 15), de aici este destul de aproape poarta cetății pe unde, deși interzisă circulația mașinilor, ne-a dus taximetristul la hotel. Dacă veniți pe A2 dinspre Igoumenitsa, se poate intra în oraș pe drumul local 17 /Ioannian Dodoni dacă nu mă înșel asupra numelui, care trece pe lângă importantul campus universitar și apoi se unește cu cel de care v-am vorbit mai sus. Este bine de reținut pentru cei care au de completat câte ceva din cele necesare la drum, în zona acestor două intrări în oraș sunt două supermarketuri, Lidl pe stânga drumului E 951 (bine aprovizionat când am fost noi) și Carrefour pe drumul 17, despre acesta nu pot să spun nimic căci n-am fost.

O altă cale de a intra în oraș pentru cei ce vin dinspre Salonic este drumul E92, prin nordul lacului Pamvotis, drum din care se ajunge ieșind de pe A2; pe acesta se ajunge la debarcaderul de unde pleacă bărcile către insula Nissi (nu am fost), trece pe aproape de peștera Perama și având malul lacului în stânga, duce la cetate.

Așa cum vă spuneam în articolul Vacanța, mereu un vis..., noi am stat o noapte într-un hotel din interiorul cetății, deci practic în orașul vechi, loc ce l-am ales intenționat căci șederea fiind scurtă, doream să vizităm această zonă, de aceea voi povesti doar despre ce este în Kastro și puțin pe lângă zidurile lui, în exterior. Dar pentru a înțelege ce este cu această cetate și muzeele din interior, trebuie trecut așa, pe fugă, prin istoria locului.

Vă spuneam că Ioannina, Ianina, Yenina sau eu știu cum o mai alintă localnicii, este capitala Epirului, o zonă superbă a Greciei continentale, unde munții Pindului, cele câteva lacuri, văile frumoase pe care sunt sate ce se trezesc încet la viața secolului XXI, o fac atât de aparte. Epirul a fost o regiune aproape necunoscută în paginile istoriei antice, romanii și grecii considerau zona ca fiind dincolo de granița lumii civilizate, munții nu prezentau bogățiile metalelor prețioase ca în atâtea părți ale zonei balcanice, pe acolo treceau doar turmele de oi ale vlahilor și se stabileau pentru un timp albanezi, slavi sau turci ce fugeau din calea autorităților vremii.

Așa se face că despre Ioannina veche sunt puține informații, cele mai multe neconfirmate de specialiști. Una din ele este că primele case ale orașului au fost ridicate prin sec. VI în vremea împăratului bizantin Iustinian și au făcut parte din cea mai veche cetate bizantină din Grecia; numele apare prima dată abia în documente din 879, se zice că după numele Ioan al viitorului sfânt, născut aici și care a fost torturat de turci până la moarte, în 820, pentru că nu se lepăda de credința lui creștină.

Din sec. X începe o perioadă în care orașul va aparține, pe rând, țarului Samuil al Bulgariei, normanzilor, sârbilor, cruciaților celei de a patra (și celei mai rușinoase cruciade, în care Vaticanul a luptat împotriva ortodocșilor greci), totul culminând cu ocupația otomană din 1430, când Kara Sinan Pașa preia orașul fără lupte, practic locuitorii s-au predat, fapt ce a dus la întocmirea unui document prin care otomanii recunosc multe drepturi "orașului lui Ioan", inclusiv păstrarea credinței și bisericilor. Devine un oraș înfloritor, atât economic cât și cultural, cu mici perioade de cădere generate de revoltele grecilor, un oraș în care coexistau pașnic greci, evrei și musulmani, comerțul de argint, blănuri și textile către toată Europa fiind dezvoltat, aici existând prin sec. XVII 6 biserici creștine mari, două sinagogi și 16 moschei. În anul 1789 întreg Epirul este trecut sub administrarea celui cunoscut ca Ali Pașa de Ioanina sau "de Țepelene", locul său de naștere din Albania fiind Tepe-Delene, în prima tinerețe fost șef de grup al briganzilor conduși de mama sa, apoi remarcat de către otomani și așa ajunge pe cele mai înalte trepte, primind firmanul de Pașă și guvernator al Epirului și Albaniei. În primii ani ai administrației lui, Ioannina cunoaște cea mai înfloritoare perioadă căci, în dorința de înavuțire a pașei, leagă prietenii și bune contracte comerciale cu toate marile puteri ale Europei, își construiește un palat strălucitor unde se spune că avea un harem cu 500 de femei (amante dar și servitoare) și tot despre el se spune că a deținut și spart unul din cele mai celebre diamante, Pigott, ce avea undeva spre 85.5 de carate (aici povestea este mai încurcată, astăzi la palatul Topkapî există diamantul "Făcătorului de linguri" de 86 de carate, despre care se crede că este de fapt celebrul Pigott). Atunci când Ali Pașa a dorit cu totul desprinderea de Imperiul Otoman a teritoriilor ocupate, a început un război de doi ani cu armatele sultanului, timp în care n-a ezitat să distrugă propria capitală, Ioannina, el și apropiații retrăgându-se pe insula Nissi, unde a și fost omorât de oamenii sultanului, în incinta mânăstirii Sf. Pantelimon.

Urmează o perioadă de decădere a orașului, războaiele, deportarea evreilor și exterminarea celor din oraș în proporție de 90%, însă deschiderea Universității prin anii "60 aduce iar prosperitatea.

Kastro, cum zic locuitorii Ioanninei, este în prezent punctul de atracție turistică. Kastro reprezintă doar zidurile interioare sau cetatea de interior, din tot ce a fost cândva cetatea Ioannina. De fapt, dacă vă amintiți numele hotelului unde am înnoptat - Its Kale- se traduce prin "cetatea interioară". Inițial Kastro a avut cinci porți mari, astăzi două sunt sigur pentru circulat pentru că am trecut prin ele, două am văzut că sunt blocate, nu știu a cincea ce statut are.

În cetate sunt câteva locuri ce amintesc de gloria de odinioară a Leului de Ianina. Mormântul lui Ali Pașa, locul unde trupul lui fără cap a fost înhumat se află lângă moscheia Fethye, în curtea interioară a castelului, în partea de sud. Capul i-a fost tăiat și conservat oarecum după știința vremii, pentru a putea fi expus la Poarta Turnurilor din Constantinopol, ca exemplu pentru cei ce nu respectau înțelegerile cu imperiul Otoman. Scena tăierii capului lui Ali este redată la muzeul Vrellis, autorul spunând că este foarte apropiată de ceea ce a fost atunci, conform gravurilor și descrierilor vremii. Soția sa favorită, tânăra Vasiliqia Kontaxi ce apare și ea în opera lui Vrellis, nu este omorâtă de turci la intervenția grecilor, care i-au recunoscut meritele de a-l fi influențat pe pașă pentru păstrarea bisericilor creștine și pentru donațiile fabuloase făcute Muntelui Athos, așa că primește o locuință bună unde trăiește până la sfârșitul vieții, în 1834. Kyria Vasiliqia, se zice că a fost la fel de influentă ca și Hurem a lui Suleiman Magnificul, dar și-a slujit cu folos poporul.

Moscheea Fethye, moscheia Victoriei cum se traduce, a fost ridicată în 1430 pe ruinele unei mânăstiri bizantine închinată Arhanghelilor Mihail și Gavril, construcția inițială fiind din lemn; este refăcută de Ali Pașa și în interiorul ei sunt mormintele unor membri importanți ai familiei acestuia. Moscheea nu se vizitează dar aici sunt periodic expoziții și cu această ocazie se văd și zidurile ei frumos lucrate. Eu am profitat putin că era deschisă și am întrebat ceva pe cei ce lucrau acolo, moment în care am privit puțin și rapid interiorul.

Muzeul Bizantin este tot în partea de sud a cetății, fiind ridicat pe ruinele seraiului lui Ali Pașa care au ars în marele incendiu din 1870, atunci când o bună parte din oraș a fost mistuită de flăcări. Tot în acestă zonă sunt și ruinele bucătăriei palatului lui Ali. Muzeul era închis luni, deci nu l-am vizitat.

Moscheea lui Aslan Pașa a fost ridicată în 1618, pe locul bisericii Sf. Ioan Botezătorul, după revolta grecilor ortodocși, condusă de Dionisie Filozoful, în urma căreia turcii anulează înțelegerea veche de aproape 200 de ani și distrug multe biserici și școli grecești. Moscheea a funcționat până în 1924 când turcii sunt mutați, în urma tratatului de la Lausanne. Din 1933 în interiorul clădirii este Muzeul Etnografic Municipal al Ioanninei, un muzeu plăcut (și răcoros) unde sunt expuse obiecte ce au aparținut celor trei comunități ce au locuit pașnic în Ioaninna din sec. XV până în sec. XX: grecii ortodocși, turcii musulmani și evreii. Sunt obiecte de mobilier, haine de epocă, arme, bijuterii, înscrisuri interesante specifice fiecărei etnii. Este deosebită și arta otomană din interiorul moschei, aceasta fiind de fapt una din cele mai bine conservate clădiri de acest gen din Grecia. Vizitarea se face contra cost, 2 € iar fotografiatul este netaxabil, în plus se oferă câteva informații în mai multe limbi, chiar și în română, pe o foaie A4.

Hamamul, biblioteca otomană, cazărmile turcești și închisoarea Estia sunt lângă muzeu dar nu se pot vizita în interior, unele sunt ruine.

Cimitirul turc încă păstrează câteva pietre de mormânt cu turban, semn că acolo au fost înhumate doar persoane importante.

Soufari Sarai este fosta școală de cavalerie ce a aparținut lui Ali Pașa, o clădire mare pe două nivele, restaurată, ce astăzi adăpostește Arhivele Statului.

Sinagoga, construită în sec. VII încă rezistă cu cei 50 de membri actuali. Aici în interiorul cetății a fost o comunitate evreiască puternică, distrusă de naziști.

În interiorul cetății alternează clădirile curate și frumos colorate, unele destul de moderniste, renovate de curând dar păstrând elemente ale vechii arhitecturi, altele rămase ruine de zeci de ani. Bisericile creștine sunt tot așa doar ruine; aici au fost 20 de biserici, toate distruse după revolta grecilor creștini din 1611. Străzile sunt pavate cu piatră albă în general, sunt foarte înguste dar toate au frumoase flori la geamurile și ușile caselor.

În toată cetatea veche sunt urme ale trecerii lui Ali Pașa, acest tiran care a lăsat în urmă multe legende, multă distrugere dar de care totuși grecii sunt oarecum legați, el fiind cel care a permis dezvoltarea economică fără precedent a orașului și în același timp și dezvoltarea culturală; tot Ali Pașa a sprijinit și lupta grecilor împotriva otomanilor în 1821, desigur din motive pur personale.

Despre viața sa tumultoasă, de o cruzime ieșită din comun, despre felul cum și-a distrus parte din propria țară, Albania, puteți citi în "Firida Rușinii", un fel de biografie romanțată a Leului de Ioannina, scrisă de albanezul Ismail Kadare. Legenda Kirei Frosini, pe numele ei real Eufrosina Vasiliou, frumoasa logodnică a unuia din fii săi, de care s-a îndrăgostit Pașa și a cărei împotrivire nu a suportat-o, este astăzi în toate magazinele de suveniruri din orașul Ioannina dar și la biserica Sf. Nicolae sau a "Bătătorilor" pe care o remarcați ușor dacă mergeți din oraș spre peștera Perama, fiind lucrată în piatră gălbui- maroniu. Aici, în paraclisul bisericii, consemnează paginile documentelor, în seara zilei de 21 ianuarie 1801 au fost aduse 18 femei, printre ele și Kira Frosini, care au stat până a doua zi când s-au găsit barcagii care să le ducă pe lac și să le înece. Se spune, dar nu este trecut în acte, că de aceeași soartă a avut parte și iubitul Kirei, fiul lui Ali Pașa. I se spune biserica Bătătorilor pentru că aici, din mai până în toamnă femeile în trecut spălau lucrurile grele de lână pe care le băteau cu lespezi de piatră special făcute. Biserica acesta este din 1843, cea veche a ars în 1820 în timpul luptelor dintre Ali Pașa și oastea sultanului, este astăzi biserică de mir și cimitir și în trecut făcea parte din "înăuntrul fortăreței" ridicate de Boemund în sec. XI, cetatea care avea zidurile exterioare mult mai largi decât cea de pe peninsulă.

Orașul Ioannina are și alte câteva clădiri importante în partea sa nouă dar nu atât de interesante precum cele din Kastro. Aici, pe străduțele vechi și înguste ale cetății, pustii, unele nelocuite, cu case abandonate, am avut sentimentul ciudat al unei întâlniri cu trecutul mult mai puternică decât în alte locuri vizitate. Sentimentul este straniu dar trece repede dacă ajungi la o terasă în afara zidurilor înnegrite de vreme unde prăjiturile cu cremă te cheamă și unde argintul, se spune cel mai bun din Grecia, strălucește în micile magazine de familie.

"Orașul argintarilor", "orașul baclavalelor", "orașul literaturii" sau orașul legendelor Kirei Frosini și a Leului de Ioannina, mi-a plăcut în ceea ce am vizitat, cetatea și mă atrage și pentru un alt popas în care să văd Nissi "insula mică", cu tot farmecul ei istoric, natural si culinar. Plus că împrejurimile Ioanninei au alte locuri cu istorii vechi, cu legende frumoase ce trebuiesc cunoscute.

---

VIZUALIZĂRI: 3291 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI