Insulele Orkney – bonusul excursiei noastre din Scoția

TIPĂREȘTE

Dacă tot am ajuns la John O’Groats, cea mai nordică așezare continentală a Regatului Unit, era păcat să nu facem o excursie și în Insulele Orkney, așa că pentru a fi cât mai aproape de stația de feribot ne-am rezervat la Seaview Hotel, 2 nopți în loc de una, cât ne gândisem inițial.

Insulele Orkney aparțin de Scoția și sunt compuse din 70 de insule, dintre care 20 sunt locuite. În arhipelag trăiesc cam 21.500 de locuitori, cei mai mulți fiind în Kirkwal, capitala insulelor și centru administrativ important, unde locuiesc 8.500 de oameni. Vreo 2.000 trăiesc în St Margaret Hope, prima localitate cunoscută a insulelor, iar restul sunt împrăștiați în celelalte mici localități de prin arhipelag.

Pentru Insulele Orkney ne-am informat foarte mult de acasă, mai ales pentru că voiam să cumpărăm bilete online, așa cum am făcut în cazul multor obiective pe care le-am vizat în excursia asta. Pentru că am citit că marea este destul de agitată în zonă și că foarte multe curse sunt anulate din cauza vremii, am decis să nu cumpărăm biletele online și să vedem la fața locului dacă este posibil sau nu să facem excursia asta. Mare greșeală am făcut pe care voi nu trebuie să o repetați. În primul rând pentru că banii se dau înapoi dacă feribotul nu pleacă. Integral. Am fost și am întrebat la case despre astfel de situații și doamna de acolo a început să râdă. „Vă dați seama câți oameni ne-ar sări în cap dacă nu le-am da toți banii înapoi, la câte curse nu pleacă? ” Deci, primești banii înapoi dacă excursia nu va avea loc și în plus biletele online sunt mai ieftine cu 5 lire decât la fața locului (la data excursiei noastre, biletele online erau 59 de lire de persoană, iar la fața locului erau 64). Ziua când am făcut noi excursia a fost o zi superbă, nici nu se putea altfel, așa că ne-am zgâriat pe ochi, nu pentru cele 10 lire pe care le-am fi economisit, cât pentru bătaia de cap pe care am avut-o la fața locului.

Când am vorbit seara la recepția de la hotel despre bilete pentru excursie, fata de acolo s-a uitat lung la noi, ca și cum avea în față niște nebuni. Ne-a spus că ferry este plin ochi și nu se dădeau bilete în plus. Dar că ne puteam duce a doua zi când se deschideaau casele de bilete să vedem dacă există vreo renunțare, numai că noi aveam nevoie de 4 și n-aveam prea mari speranțe. Săracii băieți s-au sculat cu noaptea în cap și s-au prezentat cu o jumătate de oră înainte de a se deschide casele de bilete. La 7,30 erau în port, dar n-am avut noroc. Cine să renunțe la excursie într-o zi atât de frumoasă? Dar am mai avut o șansă.

Către Insulele Orkney sunt două excursii zilnic,

- Maxi Tour Orkney care costă 64 de lire de persoană și pleci cu un feribot mai mare pe un traseu prestabilit, pleacă dimineața, la 8,45 și întoarcerea este cu ultimul ferry

- Day Tour Orkney, care costă 60 de lire de persoană, feribotul este mai mic, dar traseul prin insule este aproape același. Plecarea este la 10,30 din John o’Groats și ferry de întoarcere este la 18,15. Turul este mai scurt cu 3 ore (ei zic 2 dar nu este asa), ceea ce înseamnă că există un pic de grabă la obiective, față de celălalt tur, lipsește oprirea de la Stromness și nu există o oră pentru prânz, așa cum se întâmplă în cazul turului mare. Fiecare se orientează și mănâncă cum poate. Cu mâncarea nu ne-a lovit, iar faptul că nu stăteam la un obiectiv 45 de minute, ci 40 nu era un capăt de țară. Singurul regret a fost Stromness, unul dintre cele mai pitorești orășele din Marea Britanie, după cum citisem. Dar eram atât de mulțumiți că am avut șansa acestui day tour la care am mai găsit 4 bilete, poate printre ultimile, încât am considerat asta răul cel mai mic. Sfatul meu, dacă intenționați să ajungeți acolo este să vă luați fără discuție bilete online.

Vremea a fost superbă în ziua excursiei noastre, a fost soare, dar a bătut vântul care rareori nu bate în zona aceea.

În afară de cele 2 variante de a ajunge pe insulele Orkney, adică cele două tururi din John O’Groats, mai poți ajunge pe insule, cu un alt feribot de la St Gils, o localitate care se află în partea opusă, la câteva mile de John O’Groats care este și pentru mașini, dar face mai mult ca timp, costă și mai mult, pentru că tariful pentru mașină este destul de mare, iar acolo pe insulă trebuie să te descurci singur ducându-te de la un obiectiv la altul și nu știu cât ne-ar fi fost de bine. În afară de faptul că era nevoie de o documentare temeinică, bietul șofer n-ar fi văzut nimic.

Dar, cum spuneam, am reușit să găsim 4 bilete la Day Tour Orkney și am fost foarte încântați, iar după o călătorie de o oră cu ferry și după o sperietură zdravană în strâmtoarea Pentland Firth, care separă Insulele Orkney de Ținutul Caithness din nordul Scoției și care leagă Oceanul Atlantic de Marea Nordului, am ajuns în partea cealaltă, în portul Burwick, de unde ne-au preluat autocarele. Sperietura a fost de la niște valuri, nu atât mari cât violente din cauza vântului, care au fost undeva destul de aproape de insule. Am trecut printr-un fenomen ciudat, era ca și când un râu care curgea cu repeziciune se revărsa în ocean (eram la limita Mării Nordului cu Oceanul Atlantic, cum spuneam). Râul curgea într-un sens, iar oceanul se învolbura în toate sensurile. Ferry a făcut un ocol destul de mare ca să ocolească vârtejul acela, să nu intrăm în el. În strâmtoarea foarte bogată în viață marină ar fi trebuit să vedem foci și balene dar n-am avut noroc decât de câțiva pufini și multe alte păsări.

Am ajuns cu bine în portul Burwick, unde ne așteptau 3 autocare moderne în care să încapă toți pasagerii cursei. Noi am ales autocarul în care am văzut că nu se ocupase primul rând de scaune, ne-am așezat acolo și acolo am rămas toată ziua, indiferent că am tot urcat și coborât, fiecare și-a păstrat locurile. Am avut noroc și de un șofer chipeș și haios, care pe deasupra era și ghid certificat și știa o grămadă de povești. Ne-a fost de mare, mare folos. El a avut microfon și ne-a vorbit aproape tot timpul cât am mers, inclusiv când ne-am oprit la obiective și ne-a spus o mulțime de lucruri despre insule, iar eu sper să îmi aduc aminte cât mai multe.

Traseul unei excursii în Insulele Orkney, fie ea lungă sau mai scurtă, începe după o traversare cu feribotul timp de o oră (ei spun 40 de minute), în portul Burwick unde ești preluat de autocare moderne, cu ghid, care timp de câteva ore te plimbă pe la cele mai reprezentative obiective ale insulelor. Feribotul circulă zilnic, doar din mai până în septembrie.

Insulele Orkney sunt un arhipelag din nordul Scoției care au în mijloc un mare golf închis, Scapa Flow, al doilea ca mărime din lume după golful din Sidney, Australia, unde în primele războaie mondiale era sediul Marinei Militare Regale.

Arhipelagul a fost invadat și anexat cu forța de Norvegia în 875, dar a fost reanexat la coroana Scoției 600 de ani mai târziu pentru că danezii nu plătiseră zestrea Margaretei, mireasa lui James al III-lea.

Insulele sunt separate prin canale, iar în timpul războaielor, ca să nu intre submarinele germane, blocau canalele cu blocuri de beton sau scufundau nave mai vechi și le lăsau pe fundul apei. Din cauza mareelor însă, acestea se mișcau și creau goluri, astfel încât în al II-lea război mondial un submarin german a reușit să treacă și pentru că flota nu mai era acolo, a trecut de obstacole și a surprins în golf doar o singură navă veche, civilă, transformată în navă de război pe care erau doar ucenici de 14-15 ani (1000 de ucenici).

Submarinul a tras prima salvă și a atins doar lanțul ancorei, dar ucenicii nu și-au dat seama ce a fost și s-au culcat la loc. A doua salvă a omorât 850 dintre ei iar nava s-a scufundat în 15 minute. Submarinul s-a retras și echipajul a fost decorat de Hitler. A 2-a zi Churchill a ordonat ca toate canalele secundare de acces în golful Scapa Flow să fie blocate cu niște blocuri de beton și pentru că nu exista forță de muncă au fost aduși 1200 de prizonieri italieni capturați în Nordul Africii care au construit aceste bariere.

De pe urma lor a rămas Capela Italiană și ea a fost primul obiectiv din tururile pe insulele Orkney, la care ne-am oprit și noi, după ce am trecut peste Barierele Churchill care au fost construite în anii 1940 și leagă 5 insule. Intrarea în capelă a costat 3 lire de persoană și acolo ghidul ne-a spus o grămadă de povești cu italienii aceștia și despre cum și-au lăsat ei inima acolo atunci când s-au întors în țara lor. O dovadă a ingeniozității lor este faptul că au construit capela doar cu materiale reciclabile, găsite la fața locului (fierul l-au luat din blocurile de beton, au inventat o vopsea pe care au folosit-o acolo, lemne au gasit cu greu...). Unii dintre prizonieri s-au împrietenit cu fete locale iar unul și-a lăsat inima chiar acolo (în fața altarului). După război s-au întors acasă și mai târziu au revenit cu nevestele și familiile lor și au renovat capela.

Am mers mai departe cu autocarul de-a lungul golfului Scapa Flow și am admirat priveliști de vis. Următoarea oprire a fost la Kirkwal, capitala insulelor, unde am avut program de voie 1,5 ore cu recomandarea să vedem Catedrala St Magnus, principalul obiectiv al orașului. Autocarele opresc în centrul orașului chiar la punctul info și de acolo în mai puțin de 10 minute ajungi la toate punctele de interes. În afară de catedrala deosebită, am reușit să vedem vis-a-vis și cele două palate, ruine acum, The Bishop’s Palace și The Earl’s Palace, construite și locuite de cei mai renumiți episcopi și conți de Orkney, am căutat faimoasa înghețată de care ne spusese ghidul nostru și am intrat puțin prin magazine unde am admirat lucrurile de lână, foarte frumoase.

Scara Brae este un sat neolitic de acum 5000 de ani care fusese situat pe marginea unui lac litoral. Când s-a rupt bariera între lac și mare, satul a fost părăsit pentru că nu mai aveau apă dulce și ce a mai rămas din el a fost acoperit de nisip. A stat ascuns sub dune de nisip, conservat perfect până acum aprox 100 de ani când a fost o mare furtună și lordul local, care avea reședința pe malul Golfului Skaill, s-a dus să verifice ce stricăciuni a produs furtuna. El a descoperit satul, care astăzi este patrimoniu UNESCO, ca de altfel tot ce am văzut în insule. Prețul de intrare la scara Brae include și vizita la Skaill House, casa lordului local, devenită acum muzeu.

Apropo de prețuri, din tot ce am văzut în Insulele Orkney am plătit doar la Capela Italiană 3 lire de persoană. La Scara Brae intrarea era 6 lire de persoană iar la cele 2 palate medievale din Kirkwal câte 2,5 lire pentru fiecare. Toate erau incluse în Explorer Pass-ul achiziționat încă de la Edinburgh așa că pentru ele noi nu am mai plătit nimic.

Autocarul ne-a dus apoi pe o limbă îngustă de uscat între 2 lacuri și ne-am oprit la Inelul lui Rodgar un ansamblu asemănător, dar mult mai vechi decât cel de la Stonehenge și cu aceeași poveste ambiguă vis-a-vis de aparitie și la Pietrele Verticale de la Stenness.

Cam astea au fost opririle în Insulele Orkney, dar noi am aflat mult mai multe de la ghidul nostru și într-o ordine absolut întâmplătoare vă mai spun câteva lucruri interesante.

Locuitorii insulei se numesc orcadieni, dar mie mi se pare că mai logic ar fi orkneni, dar în fine... Locuitorii originali au fost picții, dar după invazia vikingilor au dispărut sau au fost exterminați și actualmente orcadienii se consideră urmașii norvegienilor. Chiar și steagul regional (comitatul Caithness) imită steagul norvegian, decât că are o dungă galbenă în loc de albă. La norvegieni albul semnifică zăpada, iar la orcadieni galbenul înseamnă plajă, nisip.

Povestea primei localități din Insulele Orkney, St Margaret Hope, începe cu o prințesă de 7 ani care venea din Norvegia să se mărite cu un rege local, doar că nu a suportat călătoria și a murit pe drum. Au trimis cadavrul înapoi, dar din respect pentru ea au dat și a rămas numele localității.

Am trecut și printr-un sat înfrățit cu Manitoba din Canada, iar muncitorii de aici au fost preferați de canadieni de departe față de alții, pentru că munceau din greu, rezistau la frig și beau mai puțin ca irlandezii.

În Insulele Orkney nu există păduri din cauza climei, pentru că sunt vânturi foarte puternice și fiind înconjurați de ocean vânturile aduc sare care usucă. Ghidul ne-a spus că dacă în alte locuri se plantează copaci ca să protejeze casele, în Orkney se plantează pomii pe lângă case ca ei să fie protejați de vânt.

Bunicul actulului lord local a adus de la Manitoba 200 de copaci care rezistă la climă și a format un fel de pădurice unde are acum și casa (nu mai stă la Scara Brae, aceea a devenit muzeu și am vizitat-o și noi).

Insulele Orkney sunt mari producătoare de energie alternativă eoliană, din maree și din forța valurilor. Aici este și centrul mondial de testare a instalațiilor de acest gen. Au surplus de energie pe care o exportă printr-un cablu submarin în Scoția și de acolo mai departe. Când bate vântul tare opresc din turbine, altfel se topește cablul care nu duce atâta energie câtă se produce. Fiindcă au prea multă energie și nu pot s-o exporte, dar nici s-o stocheze, dezvoltă niște tehnologii pentru stocarea energiei în pile de combustibil pe bază de hidrogen.

Principala preocupare în insule este agricultura, fiind renumiți prin rasa de carne Angus de Aberdeen, care este solicitată în restaurantele din toată lumea. Urmează turismul, pentru că au cu ce se lăuda, aici fiind câteva obiective de patrimoniu UNESCO.

Orcadienii se laudă de asemenea cu cea mai bună brânză și nu-i de mirare la ce văcuțe de Angus am văzut pe pajiștile lor și cea mai bună înghețată pe care am încercat-o și noi și care se vinde la pahare mici, cu capac de plastic în care se află și lingurița.

Dar ce fac oamenii iarna în Orkney? l-am întrebat pe ghid, noi fiind convinși că pe continent nu te mai poți duce din cauza furtunilor pe mare, iar acolo în pustietate ce poți să faci. Am fost surprinși să aflăm cât de blânde sunt iernile aici. Când am citit de furtunile acelea pe mare și că multe curse sunt anulate am crezut că iernile sunt foarte grele, dar este vorba doar de vânt, nu și de frig. Temperatura nu scade sub 4-5 grade iarna, iar vara sunt în jur de 15 grade, destul de rar ajungând la 20-24, așa cum a fost în ziua aceea. Datorită iernilor blânde vacile stau tot timpul pe câmp, nu le bagă niciodată în grajduri, nici nu există așa ceva.

Orcadienii au o grămadă de activități sociale, au tot felul de festivaluri și concursuri și merg la etapele superioare. Pe 12 august, ziua în care eram și noi acolo sunt Zilele Orkney, când are loc un festival, dar ghidul ne-a spus că acesta este mai puțin important decât cele care au loc iarna. El era înnebunit după activitățile care aveau loc iarna.

În anii 70 au avut un record de vânt puternic, de140 mile/oră, care le-a distrus producția de ouă deoarece le-a luat găinile pe sus (peste 100.000 de găini) și le-a dus în mare. Legenda spune că au găsit cotețe de găini cu găini în ele, dincolo de mare, pe coastă, dar evident că este o glumă, însă vântul acela care le-a luat pe sus și le-a distrus a fost realitate.

Simpaticul nostru ghid este din Cambridge dar viața l-a forțat să găsească la un moment dat o altă alternativă. Stă de câțiva ani în Orkney și chiar dacă la început nu i-a plăcut, acum adoră să locuiască acolo. Am trecut și pe lângă casa lui, ne-a arătat-o și ne-a spus că au condiții extraordinare de viață. Somajul este de doar 1,6%, casele sunt mai scumpe decât pe continent, au cel mai bun sistem de sănătate (stau de vorbă cu medicii și 30 de minute la o cafea) și este în construcție un spital de 64 de milioane de lire, iar pentru chestii mai serioase vin și îi duc cu elicopterul pe continent. Același lucru l-am mai auzit în Corfu.

Ghidul nostru și-a terminat pledoaria spunându-ne că două sondaje asupra calității vieții făcute în 2013 și 2014 au decretat Insulele Orkney ca cel mai bun loc în care poți trăi. Nici el nu știa dacă chiar este adevărat, dar se bucura că a ales să trăiască acolo, după o viață trăită la Cambridge.

Ne-am întors la John O’Groats seara, după o zi extraordinară. Mai mult ca sigur voi mai ajunge în Scoția, dar nu știu dacă pașii mă vor mai duce vreodată în Insulele Orkney. Cu atât mai mult sunt fericită că am avut parte de această experiență.

---

VIZUALIZĂRI: 2881 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI