GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dacă în urmă cu cca o lună mă întrebam care e cea mai frumoasă insulă din Grecia - vezi impresii , acum am și mai multe semne de întrebare, deoarece am mai adăugat o insulă în plus care să-mi îngreuneze misiunea. Poate e asta din urmă? Încă nu știu, dar cu siguranță vă pot spune că am avut una din cele mai frumoase vacanțe, pe una din cele mai frumoase insule. Insula e Samos și despre ea vreau să vă povestesc în cele ce urmează.
Samos aparține de Arhipelagul Insulelor Sporade , conform Wikipedia și este situată în extrema estică a Mării Egee. Doar o strâmtoare de cca 1,5 km o desparte de Anatolia. Este o insulă relativ mare, a opta ca mărime a Greciei, are 43 km lungime și 17 km lățime, iar populația e în jur de 42.000 locuitori. Este o insulă verde, muntoasă, cu munți înalți, cel mai înalt vârf, 1433 m, Kerki.
Două așezări frumoase localități de pe insulă, Heraion și Pytagoreionul sunt incluse din 1992 în Patrimoniul Cultural Mondial Unesco. Ca și o altă informație importantă, Ion Ghica a fost guvernator al insulei între anii 1853-1859, insula fiind atunci sub dominație otomană, iar titlul i-a fost acordat datorită recunoștinței pentru eradicarea pirateriei din Marea Egee.
Istoria și arheologia ne arată că primele așezări pe insulă datează din 2500 Î. H. r la Heraion, apoi spre sec. 9 Î. H. r la Pytagoreion. Da, Pytagoreion este locul de naștere al lui Pytagora , vestitul matematician și filozof, iar Heraion, al zeiței Hera și este dedicat ei. Insula era considerată casa ei, a zeiței Hera. Putem spune că suntem pe urmele istoriei, nu greșim cu nimic, aproape peste tot, dar în special unde am stat noi, în Pytagorio , întâlneai urmele trecutului la orice pas, iar asta m-a fascinat întotdeauna.
Aici trecutul se împletea cumva cu contemporanul, sporindu-i farmecul, iar nouă încântarea. Insula cum spuneam este foarte verde, cu o vegetație luxuriantă, cu străzi pline de verdeață, de flori multicolore, copaci, dealuri întinse cu viță de vie, livezi întinse de portocali, lime, lămâi, rodii, smochini, gutui. Se spune că este cel mai fertil sol din toate insulele din Marea Egee. Din antichitate aici se produce vin, un vin renumit, samiotiko, tradiție care se continuă și azi, cu succes, spun eu.
Orașe frumoase, stațiuni, sate de munte întregesc peisajul, plaje spectaculoase sunt întinse de-alungul țărmului dantelat al insulei. Unele sunt accesibile cu mașina, altele pe drum neasfaltat, unele cu nisip fin, altele pietroase, dar care nu le știrbesc cu nimic din farmec.
Am petrecut aici 9 zile de vis, am umblat în lung și-n lat, am fost vrăjită de peisaje, am rămas uimită de varietatea mare de flori, de culori, fiind deja septembrie, mă gândeam că vor fi mai puține flori, mai uscate, dar spre fericirea mea, am descoperit multă culoare, strălucire, frumusețe. Apoi am văzut multe pisici, cele mai frumoase pisici pe care le-am văzut în Grecia, curate, pufoase, îngrijite, voinice, bine hrănite, dar foarte leneșe. Am văzut biserici frumoase, multe situri arheologice, multe pietre, cum ar spune unii, multe plaje, am făcut excursie pe mare, spre alte insule, am descoperit o altă față a Greciei, parcă mai puțin comercială, cu arhitectură tradițională, fără multe locații de lux, fără multe resorturi de multe stele... simplu, autentic, curat și frumos.
Și încă ceva... timpul, aici timpul se scurge altfel... eu așa am avut senzația... lucru confirmat și de soțul meu. De obicei, în vacanță, totul trece rapid, acum te scoli, acum trece ziua, numeri în a câta zi ești? Aici aveam senzația pentru prima dată, că totul se scurge mult mai lent, aveam impresia că putem face foarte multe lucruri într-o zi. Ceea ce ne-a încântat pe deplin. :)
În zilele ce vor urma, voi scrie pe larg despre locurile vizitate, despre satele pitorești de munte care ne-au încântat ochii, despre plaje, despre istorie, despre locul minunat care ne-a fost gazdă, Pytagorio, ales cu grijă, dar și dovedit a fi cel mai bun de pe insulă în urma celor văzute. Voi scrie apoi despre insula Patmos, un frumos cadou primit de ziua mea de la soțul meu, o zi superbă, o insulă minunată. Nu va lipsi un articol separat despre capitala insulei Vathi , sau Samos, frumos, dar nu chiar atât pe cât credeam că o să mă încânte. Mult mai mult m-a fermecat micul sat Vourliotes , un sat de munte, cu străduțe mici și înguste, în pantă, cu case frumoase, cu balconașe de lemn sau micul sat Agios Nikolaos , la malul mării, ori la un capăt de insulă micuțul sat Agia Paraskeva, un loc liniștit, absolut minunat. Un alt loc care m-a marcat foarte plăcut a fost golful Posidonio , unde am și petrecut o după-masă frumoasă, la plajă, la umbra pinilor, iar când soțul a ațipit puțin am dat un ocol micului sat, admirând casele, vilele, acoperite efectiv de flori și verdeață. Nu ratați acest mic paradis dacă ajungeți pe acolo.
Un lucru ce m-a cucerit pe insulă, chiar și în micile sate de munte sau în capitală, probabil specific insulei, este pictura de pe străduțe, flori pictate, albe sau colorate, mici sau mai mari, înveselesc ochii și sufletul călătorului. Am văzut într-un filmuleț de prezentare al insulei, acasă, înainte de plecare, o străduță, mică, îngustă, în Pytagorio, pictată foarte frumos. Credeți-mă am căutat-o câteva zile, am întrebat localnicii, nu știau de ea, de aceea pe care eu o căutam. Cum am stat acolo, am cutreierat străzile de plăcere, sunt fermecătoare, la umbra copacilor, a frumoaselor flori de bouganvilea sau leandri, sau trandafiri... și ce credeți? Până la urmă am găsit-o! Nu vă închipuiți ce fericită am fost, ca o fetiță, de parcă găsisem nu știu ce comoară! Dar e dosită, parcă ascunsă privirilor, la malul mării, la umbra castelului... Razele soarelui încălzesc aproape mereu, surâd cu drag, iar norii sunt foarte rari, noi i-am văzut doar în ultima zi. Dimineața era puțin mai răcoare, treptat însă devenea tot mai cald, apogeul fiind pe la orele 15, când era înăbușitor... nu știu cum putea fi în iulie sau august. Pentru noi a fost perfect așa, am repeta experiența oricând, chiar și azi, ... acum sunt 10 grade afară. :(
Drumurile pe insulă sunt destul de bune, dar foarte înguste în special prin sate. Multe curbe, mai mult sau mai puțin semnalizate, drumuri spectaculoase, câteodată pe malul mării, sau atârnând parcă de-asupra mării, sau prin pădurile de pini, trecând parcă printr-un tunel de verdeață, format din ramurile copacilor. De jur-împrejur, conform spuselor celui de la închirieri auto, distanța e de 80 km. Sigur că noi am făcut mult mai mult, cu ieșirile spre mare sau devierile spre centrul insulei. Am închiriat o mașină mică, un Hyundai Atos Prime, pentru două zile cu 30 euro pe zi, iar benzina a fost între 1.58-1.59/l.
Prețurile la mâncare sunt comparative cu cele din alte insule, un bax de 6 sticle cu apă plată, între 1.50-2,50 euro. Oferta a fost la bere Mythos, 4 doze de 500 ml cu 3,80 euro. Înghețata delicioasă, 1,80 cea mai mică porție. La taverne, cu vin, cel de Samos, două porții între 25-32 euro, în funcție de felul ales. În multe locuri, din partea casei, fructe sau ceva dulce, o prăjitură delicioasă de exemplu. La cafea, apă din partea casei aproape peste tot. O cafea grecească, 2 euro, un frappe 3-4 euro, depinde de locație, un fresh de portocale sau orice alt fruct 3 euro. Găseam în Pytagorio, dar am văzut și în alte părți, sticle cu fresh de portocale, 3,50 euro 1 litru, 2 euro, ½ l. Foarte bun, cumpăram mereu.
Transportul public cu autobuze este bine pus la punct, afișat în stații, orarul respectat destul de bine. Costul unei călătorii variază în funcție de distanță. De exemplu, Pytagorio-Samos (Vathi) 2,80 euro de persoană dacă e pe rută alternativă, via Chora sau Mitilini, 1,70 dacă e cursă directă. Distanța 12 km.
Acum să vă spun cum am ajuns acolo- am luat bilete de avion cu Aegean Airlines, zborul a fost Otopeni-Atena, iar din Atena-Samos, cu Olympic Air, cu un avion DHC-8 Bombardier, cu elice. Zborul a decurs bine, doar la întoarcere am avut emoții, întrucât a întârziat avionul din Samos, iar la Atena aveam doar cca o oră diferență, dar cum și acela a întârziat 10 minute, am ajuns cu bine acasă. Cazarea am găsit-o pe booking, am plătit acolo, totul a fost în regulă, va fi subiectul următorului articol.
Pe insulă se mai poate ajunge din Turcia, cu ferry, în excursie, sau cu mașina. Turiștii sunt majoritari nordici, germani, puțini englezi sau francezi, italieni, în multe locuri la închirieri mașini, de exemplu, se vorbește daneză, germană, engleză. Români aproape deloc. Mulți erau mirați să afle că suntem din România și ne întrebau cum de am ajuns acolo, cu atât mai mult că stăteam acolo.
Voi cita din Pitagora " nu spune puțin în vorbe multe, ci mult în vorbe puține"
În încheiere vă spun doar atât, m-am simțit foarte bine pe insulă, mi-a plăcut foarte mult sejurul, sper să vă pot reda câte puțin măcar din cele trăite de noi acolo.
Sper că nu m-am întins prea mult pentru introducere, așa că voi continua data viitoare! Acum să începem cu pozele...
Webmaster, o rugăminte
mulțumesc frumos!
Trimis de maryka in 23.09.17 22:14:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
33 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 37.73530000 N, 26.81970000 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2
33 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
===
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@maryka: Satrt vot! Cu mare bucurie pentru un asemenea articol. Desi nu am ajuns inca in Grecia, citind insa atat de multe articole printre care si ale tale stau si eu si ma gandesc oare ce loc este mai frumos. Grecii zici ca au intrecere in a avea cel mai frumos loc. Cand am vazut cat de multe poze sunt am crezut ca poate o sa ma plictisesc insa cand s-au terminat pozele as mai fi vrut.
Felicitari, votat cu mare drag din tot sufletul.
Felicitari pt alegerea facuta si dorinta de a explora insule mai putin turistice.
Asteptam cu interes descrierea detaliata.
Poate aveti ceva informatii despre ferry si mai ales daca sunt probleme cu refugiatii care fug din Turcia in Grecia, insula fiind atat de aproape de Turcia
Buna!
Foarte interesanta vacanta dar am si eu o curiozitate: Cu ce mijloc de transport a-ti ajuns aici si cam cat a costat transportul dus- intors.
@maryka
Minunata vacanta, povestita cu sufletul, iar pozele... o incantare! Am mai apasat sageata de 2-3 ori la final, sperand ca totusi nu s-au terminat...
@maryka: Felicitări pentru această minunată vacanţă, în primul rând! A trebuit să iau aer zdravăn în plămâni după ce am votat ca să pot scrie un ecou, aşa de tare m-ai dat pe spate cu articolul tău! Nu spun că pe alocuri, tot citindu-l, aveam impresia că e scris de mine, aşa aş fi scris şi eu dacă aş fi mers acolo, semn că rezonăm bine în sensul acsta!
Acum am văzut cam ce am fi putut face chiar şi pentru două-trei ore în Phitagorio, dacă în urmă cu nouă ani am fi avut curajul să plecăm din capitala Vathi, între două ferry.
Şi eu am fost impresionată la vremea respectivă să aflu că Ion Ghica a fost vremelnic guvernatorului insulei, cu titlu de Bey de Samos, iar de atunci, ori de câte ori îi văd bustul în oraş, în faţa Liceului Economic, mă gândesc ce mare om a fost şi cât de puţini oameni ştiu lucrul acesta!
Îmi place cum îţi organizezi vacanţele şi de nu de puţine ori parcă seamănă cu ale mele, deşi voi îmi păreţi mai curajoşi! După acest general foarte frumos, aştept să văd şi să mă delectez cu seria de Samos! Iar despre poze ce să mai spun, ele sunt o reală încântare, ştii deja!
@maryka: Felicitari pentru articolul minunat si excursia reusita. Ai pus si foarte multe fotografii frumoase.
@mishu:
Mulțumesc frumos! Mă bucur că prin ceea ce am scris vă fac măcar puțin" poftă" poate, să vizitați Grecia! Trebuie până la urmă!
@ebirsan:
Mulțumesc frumos! Am ales această insulă văzând un filmuleț care m-a cucerit, apoi realitatea m-a vrăjit, m-am mirat și eu, cum de nu se pomenește prea mult despre ea. Poate însă că e mai bine așa, astfel putem cunoaște partea naturală, mai puțin "cosmetizată" a Greciei. Sunt și locuri turistice, adaptate oarecum vremurilor moderne, dar în cea mai mare parte, e totul simplu.
Refugiați am văzut în Vathi, capitala insulei, dar erau deja adaptați cumva cred, veneau din cartier, până în port, unde stăteau cred în așteptarea celor care îi căutau pentru lucru. Altfel era liniște, fără probleme, nu au creat îngrijorări.
Despre ferry știu doar de cele din Pytagorio, către alte insule, multe de altfel, sau spre Turcia. Depinde ce anume vă interesează.
@adrianbogdan:
Mulțumesc frumos! După cum am scris și în rw am fost cu avionul, biletele luate pe net, de la Aegean Airlines, dus-întors, cu un bagaj de cală, 326 euro, 2 persoane. Cazarea am făcut-o pe booking, am plătit acolo, 288 euro- 9 nopți.
Zborul a fost din două bucăți, Otopeni-Atena, Atena-Samos. Dacă mai sunt întrebări răspund cu plăcere.
@maryka: Buna!
Intrebam cum ai ajuns pentru ca dupa capul meu exista si varianta terestra dar cred ca mai costisitoare. Mi-am dat seama ca a-ti ajuns cu avionul pentru ca ai spus ca a-ti inchiriat masina dar ma gandeam ca a-ti luat in calculul deplasarii si auto personal si credeam ca a-ti facut niste calcule pe un astfel de traseu. Traseul asta ar fi fost cred eu tare interesant. Multam pentru raspuns! Superb!
@maryka: Sunt blocată, odată de tot ce ai scris despre insulă și prozele superbe atașate și încă o dată când am văzut că ai fost in altă insulă în vara asta.
Adică tu ai fost de două ori în Grecia în vara asta? ???? nu mă mai joc!
Se vede și simt că-ți place Grecia!
Ce norocoasă ești!
Te felicit din suflet și citind pe unde te plimbi tu așa mai cunosc și eu alte locuri din Grecia.
Felicitări și aștept continuarea.
@Biankita:
Mulțumesc frumos pentru aprecieri! Cât despre poze nu-ți face griji, o să mai urmeze la celelalte articole, am multe...
@irinad:
Mulțumesc frumos! Mă bucur că a plăcut ce am scris! dar ce mi-a plăcut mie acolo! Mă gândeam că o să fie frumos, dar așteptările mi-au fost întrecute!
Despre Pytagorio, voi scrie separat, e un loc special, cred că mi-a plăcut cel mai mult ca și "bază" de staționare. E cred cea mai bună alegere pentru cazare, e o stațiune animată, plină de turiști, dar în același timp, liniștită, nu știu dacă mă fac înțeleasă, dar stând pe strada principală aveam impresia că poate fi ușor mai gălăgios, dar a fost pe departe... Iar în Pytagorio, pur și simplu nu ai cum să te plictisești... în afară de multe obiective în zonă, vreo 3-4 plaje în apropiere, să cutreieri străduțele iar și iar...
@AZE:
Mulțumesc frumos pentru aprecieri! E tare ușor să faci poze frumoase când ai ce fotografia! Si acolo a fost!
@adrianbogdan:
Da, sigur, se poate și cu mașina, sincer nu am făcut calcule, dar dacă e să mergeți cu mașina varianta prin Turcia e mai convenabilă la preț, e simplu. Traversarea cu ferry din Turcia e mai scurtă,din Kusadasi, în jur de 1-2 ore, deci mai ieftin, din Atena, e drumul lung, iar cu ferry e mai costisitor. Nouă ne-a fost convenabil cu avionul. Aeroportul din Samos e la 2 km de Pytagorio, locul de cazare, taxiul a fost 10 euro. La întoarcere am mers cu autobuzul local, stația fiind la câțiva pași de vilă.
@ANILU:
Mulțumesc frumos! Anul acesta ne-a ieșit de am mers de două ori în Grecia. Și eu mă mir încă, e drept că am tot făcut calcule, dar iată că se poate, ne organizăm noi, cu drum, cazare, tot. Deja mă gândesc la anul viitor, idei am eu multe, sper doar să fim sănătoși ca să mai vedem multe alte locuri noi!
De sunt întrebări răspund cu plăcere!
Superb review! Multumesc pentru idee, chiar ma gandeam ce insula sa vizitam anul viitor, dupa ce in acest an insula Skopelos ne-a furat inima! Cu cat timp inainte ati luat biletele de avion?
@bitnic:
Mulțumesc pentru aprecieri!
Biletele le-am luat la sfârșitul lunii iulie când am realizat că mai putem lua câteva zile de concediu, am vrut doar șapte, dar varianta cu nouă a fost cea câștigătoare, adică mai ieftină. Recomand cu drag, dar numai dacă vreți ceva autentic grecesc, nu neapărat lux, multe stele, etc, nu că n-ar fi, am văzut câteva resorturi și o să scriu despre locurile unde sunt, pentru că nu sunt multe, dar majoritatea cazărilor sunt vile mici cu cel mult 5-6 camere.
@maryka:
Superb e puțin spus! Și încă n-am văzut toate pozele.
Elada asta se lipește de sufletele unora dintre noi pentru vecie. Stăteam ieri la gura sobei - la propriu - și mă uitam pe harta lor, încep să fac planuri dar încă nu m-am hotărât spre ce colt grecesc sa mergem în 2018 pentru că nici nu știu cum va fi concediul soțului anul viitor. Dar visez! Ziua!
Felicitari pentru tot!
@elviramvio:
Mulțumesc frumos! Așa este! Ni se lipește de suflet, provoacă dependență! Abia ce m-am întors și deja visez și eu cu ochii deschiși la următoarea... încă nu știu ce și care dar voi vedea! Sau unde? Cine știe? Dar nimeni nu ne poate împiedica să visăm!
@maryka: Excelent articol, mi-a încălzit dimineața asta friguroasă de toamnă! Superb, ca tot ce povestește despre Grecia, unul dintre cele mai binecuvântate pământuri! Mi-a plăcut mult străduța ta colorată, dar nu numai...
Vacanțe frumoase să aveți și în anii viitori!
@crismis:
Mulțumesc frumos! E greu să nu îndrăgești locurile astea frumoase! Pot spune ca și tine, a fost cred, cea mai frumoasă vacanță!
@maryka: Frumoase pozele, sensibilă melodia, emoție și culoare răzbate din articolul tău.
Felicitări, citisem, ascultasem, privisem... dar am vrut sa îți scriu câteva cuvinte și l-am lăsat un pic la dospit. Știu că vor urma și altele: articole cu trăirile tale, poze minunate și melodii pe măsura.
@krisstinna:
mulțumesc frumos! Sigur că vor urma! aici am făcut doar puțină introducere, insula m-a cucerit! Recomand cu drag!
Cât despre melodie, o auzeam aproape în fiecare seară la una dintre taverne. Și mi-a plăcut!
@maryka: Felicitari pentru articol! Intrucat peste putin timp voi ajunge impreuna cu sotia in aceasta frumoasa insula, am o rugaminte privind celebra straduta pictata. Cum o putem gasi in Pytagorio? In ce parte a orasului e, spre aeroport cumva?
Multumesc
@altasgard:
Mulţumesc frumos!
Celebra străduţă este în apropierea bisericii, cea de la castel, lângă mare, înspre portul de ferry.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Samos… departe rău! — scris în 13.10.24 de pacala_pm din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Două sate pitorești... — scris în 05.11.17 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Străzile din Samos, pictate sau nu... — scris în 02.11.17 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Despre flori, pisici, biserici și alte ”mărunțișuri”... — scris în 29.10.17 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Samos Town, sau Vathi, capitala insulei Samos — scris în 25.10.17 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Vourliotes, satul de munte care ne-a surprins foarte plăcut! — scris în 21.10.17 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Pytagorio — scris în 29.09.17 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ