GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Proiectul turistic Ciclade 3: insula 3 / 4
Scriam în finalul ultimului articol despre Naxos:
“Dacă aleg 100% cu inima, sau altfel spus cu sufletul, dintre Paros şi Naxos, aleg … cea de-a treia insulă!:)
Haideţi, dragii mei, ţineţi aproape, că va urma sper cât de curând, a treia insulă, noua insulă a sufletului meu.”
Totodată, în epilog, credea oare cineva că amintesc de minunea naturii numită Kleftiko din magica insulă cicladică Milos, ca să dezvălui identitatea insulei numărul 3? Ei, aş, da de unde! :) . Din păcate, încă nu am avut plăcerea să vizitez insula Milos.
Noua insulă a sufletului meu se numeşte Ios.
Motivaţie: de ce am ales (şi) Ios?
Pe vremea când visam cu ochii deschişi să ajung în Santorini, să admir aievea Caldera cea unică în lume, cu mulţi-mulţi ani in urmă, Ios era o insulă pe care n-o băgam în seamă prea tare, aşa cum dealtfel se întâmpla pe vremea aceea cu majoritatea suratelor sale cicladice, exceptând bineînţeles Santorini.
Cu puţin timp înainte de a ajunge pentru prima dată în Santorini, în 2011, am vizionat un film documentar turistic pe DVD despre Santorini. Undeva spre sfârşit, erau câteva secvenţe filmate cu o excursie opţională din Santorini în insula învecinată Ios. Am tresărit un pic, imaginile erau interesante, case albe cicladice cocoţate pe dealuri, biserici alb-albastre, un port drăguţ, dar nu putea fi suficient de edificator, oricum pe mine mă obseda atunci - obsesie nepieritoare! - Caldera santoriniană. Dar am păstrat undeva într-un colţişor al memoriei, imaginile cu Ios, şi ideea că poate, vreodată, voi ajunge şi acolo, dar acest lucru nu reprezenta atunci o prioritate pentru mine.
Ulterior, când pasiunea pentru Santorini s-a transformat în ceva mult mai amplu şi mai complex, şi anume în pasiune pentru Insulele Ciclade in general, am citit pe diverse saituri sau bloguri personale, sau cărţi, despre Ios. Am citit şocat, şi nu într-un singur loc, păreri de genul “Ios, cea mai frumoasă insulă cicladică”, ba chiar “Ios, cea mai frumoasă insulă a Greciei”. Erau păreri personale, ale unor oameni, străini, turişti ca şi mine sau ca noi toţi. Ba chiar văzuseră o mulţime de insule greceşti, până să ajungă la o astfel de concluzie.
”Blasfemie! ” striga şocată toată fiinţa mea, nevenindu-mi să cred că văd scrise, negru pe alb, astfel de “aberaţii”.
Păi, ziceam eu, ce să spunem atunci despre Santorini, sau Mykonos, sau Paros, Naxos sau Milos!
Ulterior, am găsit în tot mai multe locuri referiri la celebra plajă Mylopotas de pe insula Ios, iar această plajă era şi este cotată printre cele mai celebre şi frumoase plaje ale Greciei. Deja plaja Mylopotas devenise pentru mine un imbold suficient ca să ajung pe Ios, măcar pentru câteva ore, într-o scurtă vizită din Santorini, cu feribotul. In cele din urmă, cele câteva ore planificate iniţial, s-au transformat, în urma unui moment de inspiraţie totală din partea mea la definitivarea vacanţei, în planificarea şi în final petrecerea a trei zile şi trei nopţi minunate în insula Ios!
Dar am mai citit despre Ios şi lucruri de genul: “Ios, insula distracţiei pentru tinerii adolescenţi greci şi din toată lumea! ” Imi şi imaginam citind aceste lucruri, străduţele înguste albe ale capitalei insulei, inundate de tineri cheflii, strigând şi veselindu-se, şi decibelii muzicii date la maxim inundând tot spaţiul sonor al insulei!
Eroare totală, să nu ne încredem chiar în tot ce se scrie şi se zice! Cel puţin în luna septembrie, atunci când eu am găsit o insulă Ios liniştită, cu turişti mai puţini faţă de Paros sau Naxos (insulele vizitate în prealabil), turişti de toate vârstele, mulţi dintre ei tineri, dar mai degrabă turişti romantici, ţinându-se de mână şi plimbându-se liniştiţi prin port, prin capitală sau pe plajă, eventual plimbându-şi animalele de companie, şi anume câinii. Ce-o fi în vârf de sezon nu ştiu, n-am văzut cu ochii mei, dar cu siguranţă doresc să revin cândva aici şi în luna iulie sau august, ca imaginea mea despre Ios să devină completă. Deci, acestea fiind scrise, … să-i dăm bice!
Undeva, ascunsă în albastra întindere a Mării Egee, neclintită, răbdătoare şi liniştită, mă aştepta insula mea.
Undeva, pe-o cicladă albă, strălucitoare şi plină de mister, poetul orb, tatăl Iliadei şî Odiseei, a ales să moară şi să fie îngropat. Aici se născuse, zice-se, mama sa. El a revenit când a simţit chemarea, aici, la origini.
Ii erau orbi ochii bătrânului poet epic Homer, dar nu îi era orb şi sufletul!
Un alt mare poet, fiu al falnicei Florenţe, născut mult după părintele epopeilor greceşti, dar şi cu mult înaintea noastră, a scris Divina Comedie, poem în trei părţi: Infernul, Purgatoriul şi Paradisul.
Dacă divinul Dante Alighieri, printr-un capriciu al sorţii, şi-ar fi purtat paşii prin alba şi strălucitoarea Ios, ar fi zămislit aceeaşi Divina Comedie, tot în trei părţi, dar altfel le-ar fi numit, şi anume: Paradisul 1, Paradisul 2 şi Paradisul 3.
Paradisul 1 sau Paradisul de Jos: “Infernul”
Este portul Ormos, prima locaţie de pe Ios cu care intră în contact turistul, atunci când coboară din feribot, spre exemplu dinspre Naxos, aşa cum a fost cazul meu, sau dinspre Santorini.
Portul Ormos sau Gialos, împrumutând numele plajei aflate în imediata apropiere. Dar ne-am obişnuit de mult ca locaţiile din Grecia să aibă uneori mai multe nume!
Deci Gialos este numele minunatei plaje de nisip aflate aproape de port, în golful imediat următor. O, săraca plajă Gialos! Eşti în umbră, biata de tine, numai şi numai pentru că ceva mai încolo, există mirifica plajă Mylopotas! Dar până la Mylopotas, mai avem.
Spuneam de portul Ormos. E un port mic şi cochet. Mult mai mic decăt Parikia din Paros, sau decât portul lui Naxos Chora. Ambarcaţiuni de agrement şi bărci pescăreşti stau liniştite odihnindu-se într-un golf pitoresc. In jur, taverne tradiţionale, restaurante şi terase, câteva magazine, inclusiv un supermarket al unui mare retailer european, hoteluri, studiouri şi pensiuni. In jur, deasupra portului, privirea roată acoperă dealuri ondulate minunate, tipic cicladice. Pe ele se zăresc mori de vânt, case şi biserici albe cicladice, ca nişte pete de nea presărate pe culmi, în mijlocul verii.
Pe un stei stâncos, suspendată deasupra mării, se zăreşte din port o biserică albă, care priveşte şi veghează zbuciumul Mării Egee: este biserica Agia Irini.
Alături, amintita Gialos Beach, te îmbie la plajă şi înot. Dar nu, acum nu poposim aici, căci începem drumul neasemuit spre ”Purgatoriu”.
Drumul este ori cu maşina pe şoseaua şerpuită ce urcă dealul, ori pe jos, pe treptele albe pietruite, în pantă, ale drumului pietonal, mărginit de case tradiţionale, pensiuni, arbori şi flori.
Paradisul 2 sau Paradisul din Mijloc: “Purgatoriul”
Ajungem pe un platou destul de întins. Este centrul capitalei insulei, Ios Chora.
Jos, sub noi, ascunse de coroanele arbuştilor şi de panta dealului, este portul Ormos şi marea albastră. Pe lateral: cafenele, magazine, cofetării, restaurante, cluburi. In faţa noastră, pe platou, în piaţa centrală, se înalţă maiestuoasă biserica centrală a satului, Catedrala ortodoxă. Este o minunată biserică albă cicladică, cu cupola rotundă albastră. Este cea mai mare biserică a insulei Ios. Nu doar exteriorul denotă o arhitectură deosebită. In interior, este frumos decorată, şi are icoane minunate.
Intr-o clădire neo-clasică, aproape de staţia centrală de autobuz, fiinţează atât Primăria cât şi Muzeul de Arheologie din Ios, cu exponate din aşezarea preistorică Skarkos şi din oraşul antic Ios; sunt din perioada clasică elină, cea elenistică şi cea romană, dar şi statuete din aşa numita perioadă cicladică.
In faţă, opus sensului în care este marea şi portul, continuând drumul de la Catedrală spre inima satului, este dealul pe care este clădit în amfiteatru satul vechi Ios Chora, deci:
Paradisul 3 sau Paradisul de Sus: “Paradisul”
Satul Ios Chora, cel mai tradiţional sat cicladic pe care l-am văzut eu până acum, se înlănţuie într-o şerpuire labirintică domoală pe pantele dealului. Am intrat fermecat în lumea minunată pur cicladică, de străduţe înguste albe a satului capitală a insulei, Ios Chora. Am lăsat în urmă o altă biserică cicladică, de data asta mai mică. In stânga şi în dreapta se succed, strălucitoare în lumina solară a zilei, sau la luminile aprinse ale serii, depinde de momentul plimbării: case albe făcute parcă din zahăr cubic, pigmentate cu albastru la uşi şi ferestre; magazine, taverne, cafenele, chiar şi cluburi, locurile de distracţie ale tinerilor, care cluburi acum însă, în septembrie, sunt aproape pustii, cel puţin la orele foarte târzii ale serii, adică până spre miezul nopţii.
Plimbarea pe străzile extrem de înguste albe tipic cicladice poate sfârşi pe culmea pe care se aliniază şirul de mori de vânt, una din emblemele consacrate ale Cicladelor.
Sau, pe un traseu marcat de săgeţi-indicatoare, plimbarea prin labirintul uliţelor albe ne duce spre vârful dealului, până la faimoasa biserică Panagia Gremiotissa. Este emblema insulei, se zăreşte pe orice poză cu mirificul deal al Ios Chora, cu care abundă internetul, în diverse unghiuri de fotografiere. Este sus, sus, acolo unde se sfârşeşte satul, nu departe de vârful dealului. Remarcabilă este silueta albă a construcţiei, cupola albastră rotundă precum şi clopotniţa zveltă şi delicată. Alături de ea, câţiva palmieri. De aici, se pot vedea nişte privelişti de vis, în jos, spre satul cicladic Ios Chora, spre dealurile din jur şi spre albastrul Mării Egee. Este un loc de unde se poate admira asfinţitul soarelui, unul dintre cele mai frumoase asfinţituri pe care eu le-am văzut în viaţa mea.
Soarele se ascunde uşor în spatele mării, a insuliţelor şi a coastei dantelate a insulei Ios, nu înainte de a învălui în nuanţe mirifice, parcă ireale, cerul şi apa mării. Clădirile alb-strălucitoare cu care este pigmentat peisajul, devin parcă cuprinse de o vrajă tainică, neasemuită.
Deasupra bisericii, până în vârful dealului, mai sunt trei capele albe mai mici, una deasupra celeilalte. Accesul la ele şi până aproape de vârful dealului, se face pe o alee albă în trepte. Bineînţeles, din dreptul fiecărei capele, priveliştea este tulburător de frumoasă, şi parcă din ce în ce mai spectaculoasă, pe măsură ce urcăm la următoarea şi următoarea capelă, până în vârful dealului.
După ce am admirat asfinţitul, coborâm prin acelaşi labirint de străduţe albe, până în centrul satului, pe platoul “Purgatoriului”.
De aici, şoseaua ce vine dinspre portul Ormos, se continuă, de data asta coborând o pantă, spre celebra Plaja Mylopotas. Mylopotas Beach este cea mai frumoasă plajă a insulei Ios, şi una dintre cele mai celebre plaje ale Greciei. Drumul până la plaja Mylopotas este deosebit de frumos, ne dă posibilitatea să admirăm pe îndelete peisajul muntos clasic cicladic al insulei Ios. La un moment dat, ajungem la ultima curbă a şoselei. Sub noi, se înfăţişează ochilor o plajă de nisip auriu, lungă de un kilometru, înconjurată de peisajul montan-deluros al insulei, şi îmbrăţişând la rându-i un golf seducător al albastrei Mări Egee: este faimoasa plajă Mylopotas.
Deşi lungă şi încăpătoare, se pare că în vârf de sezon este aglomerată. Dar în septembrie, când am fost eu, era foarte lejer populată. Găseai la discreţie şezlonguri, şi încă gratis!
In spatele plajei, dar la o distanţă rezonabilă, lăsând loc de intimitate şi fără stres sau gălăgie celor de pe plajă, se înşiră restaurante, magazine, taverne, hoteluri, cât e plaja de lungă. Dar o parte din restaurante erau închise, desigur pentru că sezonul era pe sfârşite. Insă erau suficiente localuri şi magazine deschise, mai ales în partea plajei dinspre oraş. Cum v-am zis, plaja nisipoasă este lungă-lungă. Aproape de capătul plajei opus oraşului, se găseşte celebrul Far Out Beach Club Mylopotas Ios, cel mai celebru loc de muzică şi distracţie pe plajă al insulei. Dar, aşa cum bănuiţi probabil, era deja închis în a doua jumătate a lunii septembrie. Faimoasele beach-party-uri de aici, din toiul verii, rivalizează cu cele de pe Paradise Beach sau Super Paradise Beach din Mykonos. Repet, în septembrie în schimb, plaja era atât de liniştită, o atmosferă de relaxare totală, spaţiu suficient să te desfăşori în voie, fără aglomeraţie, dar nici pustiu nu era, vremea şi apa calde, şi turişti de toate vârstele, mai ales englezi, francezi sau germani. Nu am întâlnit nici ţipenie de conaţional român, nici măcar între chelneri.
Mylopotas şi Gialos sunt cele mai cunoscute şi frecventate plaje ale insulei, dar nu sunt unicele plaje.
Ios este cunoscută pentru multitudinea şi frumuseţea plajelor sale. Amintesc doar câteva:
Plaja Manganari la 19 kilometri de Ios Chora, pe coasta sudică a insulei, o altă plajă frumoasă, şi oarecum “rivală” întru celebritate cu Mylopotas, dar mai puţin aglomerată decât Mylopotas, informaţie interesantă pentru vârful de sezon, căci în final de septembrie, niciuna nu este aglomerată.
Plaja Agia Theodoti la 9 kilometri, pe coasta estică. Aici este şi o capelă omonimă, pe vârful unui deal, deasupra coastei mării. La câţiva kilometri la sud de ea, se află, la Paleokastro, ruinele unui castel veneţian din evul mediu. Aici a fost capitala din Evul Mediu a insulei.
Plaja Psathi la 17 kilometri, pe coasta estică.
Plaja Kalamos pe coasta estică, la 4 kilometri de Manganari.
Plaja Kolitsani la doar 2 kilometri, spre sud de Ios Chora.
La vest de port şi de plaja Ormos, se află plajele Tzamaria şi Koumbara, ca să le menţionez doar pe cele mai apropiate.
In nordul insulei, se află Plaja Plakoto (13 kilometri de Ios Chora). Este celebră mai ales pentru că în apropiere, pe un deal, printre alte morminte care sunt din perioada elenistică, se află mormântul lui Homer. Adevăr sau legendă? Mit sau realitate? Până şi existenta marelui poet epic este supusă incertitudinii, darămite veridicitatea amplasării mormântului său aici, la Plakoto, în insula Ios, locul de naştere al mamei sale! Există legende, oarece dovezi arheologice, mărturiile unor Strabon, Pausanias sau Herodot, cum că pe insula Ios ar fi fost înmormântat Homer, în orice caz e un subiect controversat, vi l-am prezentat ca atare, sub semnul incertitudinii. Mai amintesc că anual, pe data de 15 mai, pe insulă se desfăşoară festivalul Omiria, dedicat poetului. Oricum, plimbarea până aici, cu maşina sau ATV-ul, merită făcută cel puţin pentru frumuseţea peisajului. Mai întâi se traversează o câmpie fertilă, cu plantaţii de măslini şi podgorii de viţă-de-vie, apoi nişte pante pustii, terasate, pentru a da în final peste spectaculoasa coastă nordică a insulei.
Câteva date tehnice despre insula Ios şi accesul pe insulă
Ios este o insulă aparţinând arhipelagului Ciclade, oarecum în centru-sud în cadrul arhipelagului. Are la nord insulele Paros şi Naxos, şi la sud pe Santorini. Spre vest este Sikinos, iar spre est Iraklia, insulă din grupul Cicladelor Mici.
Accesul pe insulă se face pe mare cu feribotul.
De portul Pireu o despart 111 mile nautice. Ios este pe ruta de feribot Pireu-Paros-Naxos-Ios-Santorini. Dar are şi destule alte legături cu feribotul, cu celelalte insule cicladice, şi cu alte insule greceşti, direct sau cu legături intermediare.
Din portul Ormos (sau Gialos), ambarcaţiunile turistice ne pot duce în golfurile sudice sau estice ale insulei, pline de plaje tentante, mai puţin frecventate decât Mylopotas, aşa cum am menţionat mai sus.
Ios are o suprafaţă de 108 kilometri pătraţi, o lungime a coastei de 80 de kilometri, şi o populaţie stabilă de aproximativ 2000 de locuitori. Cea mai mare înălţime a insulei, de 713 metri, este atinsă de vârful Pyrgos.
Deplasarea pe insulă şi distanţe.
Zona cea mai frecventată din insulă: traseul portul Ormos – Ios Chora – plaja Mylopotas:
-Intre Ormos şi Ios Chora: 2 kilometri cu maşina pe şosea, 12-15 minute pe jos pe scurtătura pietonală pietruită, in trepte, pe panta dealului. Merită făcută această plimbare pe jos, pentru frumuseţea şi pitorescul traseului, deşi este în pantă, nu este foarte-foarte lungă.
-Intre Ios Chora şi plaja Mylopotas: 2 kilometri pe şosea; nu am făcut drumul pe jos, se pare că există o scurtătură pentru amatorii de deplasări per pedes.
Deplasarea până la majoritatea plajelor se poate face cu maşina sau ATV-ul, care se pot şi închiria pe insulă, sau cu ambarcaţiuni de agrement, din portul Ormos; cu această ocazie se poate admira şi coasta insulei, deosebit de frumoasă, şi se poate ajunge chiar la plaje ascunse, izolate, nefrecventate de turişti.
Există şi linii de autobuz, şi anume:
-Cea mai frecventată şi cu cele mai dese curse, pe traseul: Portul Ormos-Ios Chora-Mylopotas şî retur: în septembrie existau curse la fiecare 30 de minute, de la ora 8 la ora 23:30. Sunt convins că vara, când e deschis Far Out Beach Club pe plaja Mylopotas, cursele sunt până la ore şi mai înaintate, poate până spre dimineaţă.
-Ormos-Ios Chora-Manganari Beach şi retur: 2 curse pe zi în septembrie.
-Ormos-Ios Chora- Agia Theodoti Beach: în septembrie nu mai circula, doar în vârf de sezon.
-Ormos-Ios Chora- Psathi Beach: în septembrie nu mai circula, doar în vârf de sezon.
Cazarea noastră şi cazarea la modul general, pe insulă
Eu am stat într-o pensiune pur cicladică după aspectul exterior şi interior, între portul Ormos şi Ios Chora, pe deal, la 1/3 de “Infern” şi 2/3 de “Purgatoriu”, cu vederi răvăşitoare de la balconul camerei, spre mare, plaja Gialos, portul Ormos, dealurile-munţii din jur. Adevărate vederi poştale tipic cicladice aveam de la balconul camerei!
Norocul meu că pe balcon aveam scaune în stil tradiţional deci nu foarte comode, care mă jenau după un timp la … posterior dacă şedeam prea mult acolo, căci altfel riscam să-mi petrec tot sejurul din Ios stând în balcon şi admirând peisajul! :)
Preţuri la cazare: aceleaşi ca în Paros sau Naxos. Pornind în septembrie de la 20 euro cazarea pentru o cameră dublă pe noapte, găseai o cazare absolut rezonabilă, cu tot ce era necesar: cameră mare cu 2 paturi, balcon (poate fi chiar cu vedere la mare, cum a fost cazul meu), aer condiţionat, Wi-Fi, tv, frigider, uscător de păr, baie (cabină duş, WC, chiuvetă). Nu am ales cazări luxoase, scumpe, niciunde în Ciclade în această vacanţă. Dar nicăieri în Ciclade nu am trăit sentimentul că gazdele şi-ar bate joc prin ceva cu cazarea de noi. Amabilitate, curăţenie exemplară, dotări bazice dar absolut tot ceea ce eu aveam nevoie, în poziţii strategice bune, şi cu vegetaţie: arbuşti şi flori în mica grădină a locaţiei turistice, tipic cicladice. Colegii cazaţi cu noi în respectivele locaţii, inclusiv în Ios, au fost englezi, germani, olandezi, plus câţiva asiatici în Paros.
Va trebui neapărat să scriu cândva un articol despre această cazare din Ios, am şi o întâmplare hazlie legată de ea.
Cazări bune se pot alege în portul Ormos, pe lângă plaja Gialos, sau în zona unde am stat eu, sau şi mai sus în Ios Chora, sau lângă plaja Mylopotas, depinde de preferinţele şi gustul fiecăruia, oricum distanţele de parcurs, între port, capitală şi plaja Mylopotas sunt mici.
Cine vrea linişte totală şî izolare, şi acum mă gândesc la lunile iulie sau august, poate încerca o cazare în zonele Manganari, Psathi sau Agia Theodoti.
Eu personal, mă ştiţi deja: sunt adeptul portului sau capitalei insulei: nodul de transport spre plaje şi polul activ şi de interes maxim turistic, comercial, culinar, muzeistic etc al insulei respective, locul unde pot să mă plimb până seara târziu, fără să-mi bat apoi capul că trebuie să merg acasă cu un mijloc motorizat, chiar dacă îl am la îndemână şi e cale de doar câţiva kilometri. Nu mă cazez de obicei lângă o plajă mai izolată sau retrasă a insulei, sau depărtată de capitală sau de port, oricât ar fi de frumoasă, pentru că vreau să ajung pe cât mai multe plaje ale insulei într-un mod cât mai eficient ca timp şi spaţiu, şi nu să staţionez pe o singură plajă. Este o opţiune personală, care depinde mult într-adevăr şi de faptul că mergem de obicei doar două (sau câteva) persoane adulte, active, dornice să exploreze insula respectivă.
Masa
Bineînţeles, m-a interesat mâncarea şi băutura tradiţionale greceşti. Mi-au fost recomandate de către gazde câteva taverne şi restaurante. Una dintre aceste taverne, The Nest, din miezul labirintului de străduţe din Ios Chora, m-a uns la suflet [dar si la ... stomac :)], din toate punctele de vedere: aspect tradiţional al localului, calitatea mâncării, amabilitatea cu totul remarcabilă a personalului, începând cu tipul de la uşă care ademenea clienţii şi sfârşind cu cele două fete care serveau. E suficient să spun că am cinat de 2 ori aici, eu nu prea fac acest lucru, de obicei schimb taverna sau restaurantul, în ideea de a testa cât mai multe locaţii.
Preţurile la restaurante şi taverne: aceleaşi ca şi în Paros sau Naxos, adică corecte în raport cu ceea ce ţi se oferă, dacă te orientezi bine. Am remarcat şi un local cu specific thailandez, şi unul mexican, care nu m-au interesat. Sunt convins că dacă ajung vreodată în Thailanda sau Mexic, voi frecventa astfel de localuri, abia aştept; însă atâta timp cât sunt turist în ţara X, indiferent care ar fi acea ţară, vreau să savurez produse culinare specifice ţării X, vreau să simt cu adevărat ţara respectivă, ca atunci când vin acasă, să pot spune că am trăit cu adevărat o experienţă reală în ţara X, nu cu un văl “de protecţie” între mine şi tot ce are mai frumos, tradiţional, mai original şi mai interesant să-mi ofere respectiva ţară, cultură, şi civilizaţie, oricât de nesemnificativă sau insignifiantă ar părea ea în cadrul spectacolului mondial; nu există aşa ceva, oriunde în lume merită să mergi şi să găseşti ceva interesant, chiar fascinant. Dacă nu mă poartă paşii peste tot in lume, e doar din lipsa de timp avut la dispoziţie [şi nu doar de timp… :)], şi atunci trebuie să facem, vrem nu vrem, o selecţie.
Revenind: taverne greceşti tradiţionale bune am mai găsit, în afară de Ios Chora, şi in portul Ormos. Cele de pe plaja Mylopotas nu m-au atras în mod deosebit, dar asta doar în comparaţie cu “The Nest”.
Localnicii
Trebuie să fac neapărat o menţiune legată de localnicii din Ios.
Peste tot în Ciclade, am întâlnit localnici amabili, serviabili, binevoitori. Si ca o paranteză, am şi o explicaţie pentru acest lucru, având în vedere că am citit destule articole în care turiştii noştri se plâng de servicii în Grecia: în zonele unde turiştii au devenit majoritari sau cel puţin cu mare pondere cei din Europa de Est, calitatea serviciilor a început să lase de dorit. In schimb, în zonele din Grecia unde turiştii încă în marea lor majoritate sunt occidentali, calitatea serviciilor, felul în care eşti primit, chiar dacă nu eşti şi tu din Occident ca ceilalţi turişti din jur, sunt aproape de superlativ. Este şi cazul Cicladelor. Cauzele? Vă las să le găsiţi, fiecare cum crede de cuviinţă.
Ei, dar chiar şi comparativ cu celelalte insule Ciclade, unde situaţia este în regulă din acest punct de vedere, în Ios am întâlnit cei mai binevoitori, amabili şi înţelegători localnici. In celelalte insule, deşi sunt amabili, dar poate mânaţi de viteza şi ritmul vieţii, stresaţi de rapiditatea desfăşurării activităţilor turistice (“time is money”, nu-i aşa?), dacă insişti cu solicitările şi întrebările suplimentare, observi o uşoară grabă şi iritare, nemascată total de amabilitatea afişată. Eşti servit cu amabilitate, dar localnicul parcă se grăbeşte, cu gândul la clientul următor sau la oportunitatea atragerii altui client. Se uită la tine uşor zâmbind cu amabilitate protocolară, dar gândul îi este deja la celălalt turist, şi stă ca pe ace “s-o-ntindă” de-acolo.
Ei, în Ios nu a fost aşa, aici parcă timpul a stat în loc. Toţi localnicii parcă nu au altă treabă decât să te ajute pe tine. Intrebi ceva pe cineva, iar acea persoană, cu calm, începe să-ţi explice, să te ajute, de parcă acesta este singurul său scop în viaţă. De la şoferii de autobuz, sau gazdele tale de la cazare, ospătari sau chelneriţe, şi până la localnicii ieşiţi în prispa propriei case, toţi au o vorbă bună şi nu te reped, nici măcar subtil. Cel puţin asta a fost impresia mea.
Poziţia insulei Ios în turismul românesc şi cel internaţional
Ios este o insulă mai puţin cunoscută publicului turistic românesc.
Dar pentru turiştii din lumea întreagă, Ios este una dintre cele mai frumoase şi faimoase insule greceşti, o insulă de top 10.
Topul “Travelers’ Choice Awards 2014” al unui reputat sait turistic, top 10 insule greceşti in anul 2014, despre care am amintit la reviewul despre Naxos, plasează Ios pe locul 6 între insulele greceşti, într-un top 10 dominat de 6 insule cicladice. Asta spune totul despre felul cum este Ios receptată de către turiştii din lumea largă, şî poziţia ei de frunte între insulele greceşti, din punct de vedere turistic.
Sfatul meu pentru momentul oportun al vizitării insulei Ios
V-am spus categoric, încă în titlu: alba şi tradiţional-cicladica Ios a devenit noua mea insulă de suflet. Dar sfatul meu, în ceea ce priveşte vizitarea acestei insule, nu este nicidecum acela să porniţi subit la drum şi să o vizitaţi aşa pe nepusă-masă.
Nu! Ios se vizitează altfel, în opinia mea.
In Ciclade, mai întâi, sub o formă sau alta – dar sfatul meu este cu feribotul, căci apropierea pe mare de Caldera este cutremurătoare – să ajungeţi în Santorini. Santorini, prin vestita sa Caldera şi satele cocoţate deasupra abisului, este măsura frumuseţii insulare grecesti la superlativ. După ce aţi admirat Caldera şi v-a umplut sufletul de satisfacţii estetice, după ce aţi prins gustul şi vraja Cicladelor prin casele cubice şi bisericile albe ca laptele sau alb-albastre din Santorini, suspendate deasupra prăpastiei Calderei, sunteţi pregătiţi sufleteşte, provocaţi şi incitaţi să vedeţi mai mult, să vedeţi şi celelalte Ciclade, în complexitatea lor unitară dar şi diversificată.
Aşa că mai departe vizitaţi Mykonos, Paros şi Naxos. Deja în mod sigur, în acest moment, sunteţi vrăjiţi de farmecul Cicladelor, şi pregătiţi psihic să vizitaţi insula Ios.
Ios este expresia pură, brută, nealterată de turismul în masă, mai rustică, esenţa frumuseţii cicladice, chintesenţa spiritului cicladic. In acest moment abia, puteţi recepta şi simţi cu adevărat insula Ios: atunci când v-a pătruns cu adevărat spiritul Cicladelor, indus de celelalte insule anterior amintite. Altfel, există un risc de a nu-i aprecia la adevărata valoare frumuseţea.
Nu sunt egoist!
Iarăşi repet: Ios este noua mea insulă de suflet. Poate titlul articolului dă o notă prea posesivă. Nu, departe de mine acest gând! Timpul zboară, de zici că mâine ne va bate la uşă noul sezon de vară 2015. Sunt dispus, cu maximă generozitate, să “împart” această minunată insulă cu oricine va fi dispus să o viziteze, pentru prima dată în viaţă sau nu.
In ceea ce mă priveşte, mă vor aştepta alte insule cicladice, sper că şi acestea de vis. Cel puţin două dintre ele, abia aşteaptă să ia locul de top în sufletul meu, insulei Ios. Aşa că, asta este, nimic nu-i bătut în cuie pe lumea asta, voi “împărţi” sau chiar “ceda” insula Ios cu dragă inimă, oricărui turist român pasionat şi îndrăgostit de insulele Ciclade!
Ce mai urma după Ios?
In acest moment al povestirii, este 26 septembrie 2014, ora 13:45. Cele 3 zile şi 3 nopţi minunate petrecute in insula Ios au trecut ca gândul.
Suntem in portul Ormos şi aşteptăm feribotul sa vină şi să ne ducă mai departe, către ultima insulă, a patra, din periplul nostru cicladic. Ce insulă poate fi aceea atât de aşteptată şi dorită de mine, încât am ales mai multe cazări pe ea, decât pe Paros, Naxos sau Ios? Vom afla, mai curând sau mai târziu.
In final, am de făcut o promisiune.
Destui colegi de pe AFA au rămas vrăjiţi de frumuseţea insulelor greceşti, aşa cum se poate remarca citind articolele lor.
La rându-mi, sedus de frumuseţea ei pur cicladică, “mă adresez” insulei Ios, aproape ca unei persoane. Ba mai mult, am acum sentimentul că acest articol l-am scris nu numai pentru cei ce-l citesc, dar şi pentru Ios, ca un fel de omagiu şi mulţumire aduse acestei insule, care mi-a oferit, pentru câteva zile, tot ce aş fi putut visa ca turist. Asa ca, iertati-mi aceasta personificare.
Ios, îţi promit să te revăd cândva. De data aceea în plin sezon, adică în iulie sau august. Ti-am cunoscut faţa cuminte, liniştită, relaxată. Vreau să-ţi cunosc şi cealaltă faţă, cea zgomotoasă, aglomerată, agitată, dacă n-or fi acestea exagerări ale mijloacelor de informare turistice. Deci, voi trăi şi voi vedea, cu riscul ca Ios să-şi mai piardă cu acel prilej din vraja şi aura sa de seducţie asupra mea. Deşi nu cred: de ce să pară Ios mai puţin atractivă dacă nişte tineri [de toate varstele :)] se reunesc şi se distrează, în fond şi Predealul sunt convins că va fi mai frumos la sfârşit de martie, în special în zona hotelului Belvedere! :))
Trimis de zuftim in 19.01.15 23:41:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
49 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zuftim); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
49 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@zuftim - Superbă insulă. Mulțimea de fotografii încearcă să ne redea frumusețea grecească. Însă cred că doar ochiul poate surprinde cu adevărat farmecul tărâmurilor grecești.
Străduțele acelea înguste, trasate cu linii albe, sunt atât de frumoase. La fel morile de vânt și bisericuțele prezente în număr mare.
Felicitări pentru acest circuit în Ciclade.
Ce ghinion teribil... să fii nevoit să părăsești un astfel de loc. Superba poza numărul 10 și nu numai, aștept cu nerăbdare următoarea destinație sunt convins că nu va fi cu nimic mai prejos.
În urma cu ceva timp am avut ocazia să vad Ios Chora de pe Ferry pe drumul spre și din Santorini, puținul ce l-am văzut mi-a sădit dorința de a ajunge aici cândva.
Stiti cum pica articolul acesta pentru mine. Dupa ce @ motaneata m- a indrumat sa aleg aceasta insula, dvs ati scris, doar, pentru mine un mini-articol, ce mi-a umplut sufletul de bucurie. Articolul acesta, insa, mi -a starnit fluturasi in stomac, m-a facut sa vreau cu ardoare sa ajung acolo cat mai repede.
Multumesc mult @zuftim !!! Multumesc mult@motaneata !!!
Am ramas fara cuvinte...
A fost o incantare sa vad cu ochii mintii si aceasta insula minunata. Cind imi revin din extaz poate gasesc si cateva cuvinte de lauda pentru autorul acestu articol.
Pana atunci... SUPERB este singura expresie care-mi vine in minte.
@zuftim - Eu sunt coplesita total de cicladele astea. Nici un alt articol de calatorie citit pe AFA sau aiurea, pe net, n-au avut asa o putere de convingere asupra mea, ca cele scrise de tine despre aceste insule cicladice. Bravo, felicitari pentru cum ne-ai transmis. Am fost de 2 ori in Grecia, o data pe bratul Kasandra si o data in Corfu, dar vorbesti de alta tara aici. Nu stiu ce o sa ma fac, ca nu am Grecia pe lista, nici anul acesta si nici urmatorul, dar ma duc acasa si bag familia in sedinta ca nu se mai poate.
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
@tata123
Se spune ca o fotografie face cat o mie de cuvinte. Intr-adevar: la prima vedere, imaginea este mai graitoare decat oricate cuvinte am incerca noi sa spunem sau sa scriem, intr-un fel sau altul. Dar…
Un fotograf priceput poate transforma, prin talentul si inspiratia sa, un loc banal intr-un colt de rai, daca stie ce si cum sa pozeze. Aici dau un singur exemplu clasic : camerele de hotel, care de multe ori intr-un fel arata in pliante, iar la fata locului parca gasesti altceva. Iar fotografia nu putem spune ca este trucata.
Insa este valabila si reciproca. Un loc neasemuit de frumos, deseori nu poate fi infatisat in toata splendoarea sa prin fotografii. Este de cele mai multe ori cazul locurilor ce degaja o atmosfera, chiar un spirit, cu totul speciale. E cazul locurilor a caror frumusete nu poate fi cuprinsa intr-un cadru fotografic.
In aceasta a doua categorie as incadra si insulele Ciclade. Ca sa le poti admira si intelege cu adevarat, trebuie sa fii acolo. Trebuie sa le simti. Sunt vii, respira, degaja caldura. Excelent remarci:
” Străduțele acelea înguste, trasate cu linii albe, sunt atât de frumoase. La fel morile de vânt și bisericuțele prezente în număr mare.
Acestea, dincolo de efectul lor vizual, se constituie in ceva mai complex: intr-o stare de spirit.
Si da, acest circuit a fost un vis turistic ce-l aveam de cativa ani, si care s-a implinit, aproape fara cusur.
Iti multumesc.
@danoradea
Curat ghinion ca s-a sfarsit! Dar stii cum se zice, tot ce e frumos, se sfarseste la un moment dat, ba pe deasupra mai si tine putin! Ghinionul este compensat totusi de faptul ca … amfostacolo. N-au intrat zilele si anii in sac, sunt convins ca vei reveni candva in zona si vei opri si in Ios. Merita!
Iar pentru viitor, in apropiere sunt alte cateva insule cel putin la fel de frumoase, chiar daca poate mai putin renumite. Stau cuminti, rabdatoare in neclintirea lor multiseculara, asteptandu-ne sa le descoperim. Deja ma gandesc la o noua combinatie de insule cicladice pentru o urmatoare vacanta. Mersi frumos!
@danamandache
Cu cea mai mare placere. Ma bucura enorm cuvintele dumneavoastra. Va multumesc frumos.
Si eu am sa-i aduc multumiri lui @motaneata. El, @Cristian_h, @doricuta, si altii care au strabatut ani de zile cicladele si au scris despre ele, prin articolele si ecourile lor, mi-au pastrat vie, in timp, flacara dorintei arzatoare de a vizita aceste insule fantastice. Si ca sa va dau un alt exemplu, vizavi de atractia exercitata de aceste insule, odata ce te-ai decis sa intri in aria lor de … seductie : La un moment dat, un expert in ceea ce priveste Grecia, precum @ionescunic, intr-un ecou se exprima la superlativ referindu-se la insula Naxos, pe care tocmai o vizita in acel moment. Si daca nici el nu cunoaste Grecia, atunci nimeni n-o cunoaste!
Aceasta interconexiune prin intermediul AFA, cu alti semeni cu pasiuni si gusturi comune sau macar apropiate, este ceva extraordinar. Ma inclin inca o data cu respect si admiratie.
@zuftim: Ionescunic nu mi- a acordat permisiunea de a- l aminti in articole si ecouri, desi el m-a indrumat, pas cu pas, in tot periplul meu prin Grecia.
Pentru vacanta de anul acesta, Santorini este meritul dvs, Naxos este meritul lui @ionescunic, iar Ios este meritul lui @motaneata.
Si eu ma inclin cu respect si recunostinta, in fata tuturor.
@Aurici
”Am fost de 2 ori in Grecia, o data pe bratul Kasandra si o data in Corfu, dar vorbesti de alta tara aici.
E aceeasi tara, doar ca insulele Ciclade sunt speciale, in opinia mea sunt giuvaerul cel mai de pret intre insulele Greciei, fara ca prin aceasta afirmatie sa incerc sa umbresc frumusetea altor locuri minunate din Grecia.
Am vazut si eu locuri deosebit de frumoase in Grecia, care nu sunt in Ciclade.
Insulele Ciclade nu au o aura de exclusivitate asupra frumusetilor Greciei, ci o aura de reprezentativitate. Deci, ceva de genul:
Ca turist, ca sa poti spune ca ai facut turism montan in Romania, trebuie sa fi vazut si Valea Prahovei.
Ca sa poti spune ca esti familiarizat cu manastirile tarii, trebuie sa fi vazut si manastirile din Bucovina.
Si asa mai departe. Poate nu intamplator, absolut toti editorii de ghiduri turistice despre insulele grecesti pe care eu le-am vazut, au plasat pe coperta principala o imagine dintr-o insula cicladica, cu cer, mare si o biserica alba eventual cu cupola albastra. Lipsa de imaginatie si de alternative? Deloc. Fiind necesar sa rezume cumva frumusetea unei insule grecesti intr-o singura imagine, toti fara exceptie au simtit nevoia sa o faca in acest mod.
” Nu stiu ce o sa ma fac, ca nu am Grecia pe lista, nici anul acesta si nici urmatorul
Sugestia mea este sa mergi linistita acolo unde simti chemarea. Lumea este atat de frumoasa si de diversificata incat Grecia nu este buricul pamantului in materie de turism! Dar in momentul cand aceeasi chemare, care vine spontan si uneori inexplicabil, ca in dragoste de pilda, iti va indrepta pasii din nou spre Grecia, adu-ti aminte de un singur lucru : in materia de Grecia nu e suficient sa vezi Cicladele, dar este necesar!
Pe de alta parte, ma bucur ca aceste articole ale mele despre ciclade au avut un asemenea ecou pozitiv asupra ta. Nu incerc decat sa impartasesc din experientele mele turistice celorlalti, asa cum si eu la randul meu citesc cu maxim interes si satisfactie experientele colegilor, inclusiv ale tale.
Multumesc frumos pentru aprecieri.
Excelent, EXCELENT reviewul, o adevărată enciclopedie, un adevărat ghid la pas! Felicitări încă o dată!
Superb review! Asadar am avut oarece fler cand am remarcat, pe feribot fiind, ca Ios are ceva aparte, mica, discreta, simpla si luminoasa, asa am perceput-o in cele cateva minute de stationare in port. Si vad ca nu m-am inselat, am "citit-o" bine. Si cu ocazia asta am aflat ca superba plaja reperata de pe feribot, care inca ma bantuie, se numeste Gialos, mai rau de atat, am aflat ca exista una si mai si . Iar bisericuta pe care m-am straduit s-o surprind in cateva poze e Agia Irini. Abia astept sa vad cu ne ne surprinzi in continare.
@danamandache: Dana, iti spun doar atat: Doamne, ce concediu de vis te asteapta!
@zuftim - Foarte frumos, te felicit.
Si eu am stat cateva zile pe insula Ios, am prins chiar si tinereii zgomotosi, veseli, tatuati care umpleau plaja de veselie. Am avut timp sa vizitam insula de o parte si de alta, i-am vazut multe frumuseti.
@zuftim -... Si mai spun inca o data, insulele ciclade dau dependenta, va spune asta o dependenta, de 3 ani merg si nu ma satur...
@Camelia19
Intr-adevar, nu te-ai inselat. Ai intuit foarte bine. Si ai observat excelent cateva detalii remarcabile legate de Ios, desi atat de putin ai interactionat cu aceasta insula. Cine stie, poate alta data o vei vizita, nu se stie niciodata. In ceea ce ma priveste, initial programasem doar doua nopti pentru insula Ios. Dar feribotul Blue Star pe traseul Pireu-Paros-Naxos-Ios-Santorini are 2 zile pe saptamana in care nu opreste in Ios. Asa ca am avut de ales: sau 1 noapte in Ios, sau 3 nopti. Si am ales 3, reducand astfel de la 4 la 3 noptile alocate initial pentru insula Paros, totalul de nopti trebuind sa ramana batut in cuie. Asta a insemnat automat sacrificarea zilei planificate pentru insula Antiparos, din cadrul sejurului pe Paros. Acum bineinteles ca nu imi pare rau pentru niciuna din clipele petrecute pe Ios.
Multumesc pentru aprecieri.
@zuftim: Am impresia ca exista mai multe variante de feribot pe ruta Santorini -Pireu, poate ca in zilele in care nu opreste Blue Star Delos opresc altele. Eu m-am intors in Pireu cu Master Jet, care a oprit pe Ios, Naxos si Mykonos. In aceeasi zi era si un Blue Star Delos la aproximativ aceeasi ora, care s-ar putea sa nu fi oprit, ca nu vad rostul ca doua feriboturi venind din acelasi loc sa opreasca in aceleasi insule. Deci s-ar putea sa fi fost variante si pentru 2 nopti. Dar pana la urma bine ca ai ales 3, altfel ar fost probabil prea putin ca sa reuseasca insula sa te "prinda" in modul in care a facut-o.
Frumos!!! Util!!! Excelent!!! (şi lista poate continua )
Pentru acest articol "ZUPER" iată că a venit şi binemeritatul ZUPERBONUS.
Iar norocosul am fost chiar eu. Oricum, presupun că trebuie să le mulţumesc tuturor celor care au votat înaintea mea, pentru că mi-au facilitat "calea" către acest unic vot
@doricuta:
Mai tineti minte? Intr-un ecou, la un articol de-al meu despre Naxos parca, eventual despre Paros, mi-ati recomandat si insula Ios. Imi statea pe limba (sau pe maus) nu numai sa dezvalui ca am vizitat si Ios, ci sa recunosc atunci ca devenise insula mea de suflet. M-am rezumat sa afirm ca mi-o recomandase un prieten, cu care as avea ceva afinitati turistice. Prietenul respectiv... eram eu insumi, si intr-adevar, sus in dreapta user-card-ului meu scrie ca am cu mine insumi o afinitate turistica de 100%, asa ca afirmatia mea de atunci nu era departe de adevar .
In ceea ce priveste dependenta de Ciclade, o perioada si eu vreau sa-mi petrec vacantele acolo. Pentru aceasta vara, am in vizor alte 3 insule cicladice. Eram pe drumul de intoarcere din Grecia, si deja pregateam viitoarea vacanta din Ciclade... Mai cu seama una din insule, pe care mi-a recomandat-o un taximetrist din Naoussa-Paros (cu care am stat mult de vorba despre arhipelagul sau natal) ca fiind cea mai frumoasa din Ciclade imi face tare de tot cu ochiul. Am remarcat-o si eu de un an de zile. Si surioara ei de alaturi, ceva mai stancoasa, mai arida, mai salbatica, ceva cicladic pur-sange deci poate chiar mai frumoasa! Iar a treia insula, eleganta, somptuoasa, o batrana lady cu trecut glorios dar uitata de istorie si omisa de turismul in masa, dar feelingul meu este ca e o insula superba! Am printre altele un set de DVD-uri turistice cu cele vreo 20 de insule cicladice importante, si nu numai. Periodic, ma pun sa-l vizionez, iar si iar, de fiecare data cu acelasi interes ca prima data.
Va felicit pentru alegerea din ultimii 3 ani in ceea ce priveste vacantele, sunt convins ca ati avut niste vacante de vis, poate ne veti impartasi din nou din vacantele dumneavoastra minunate, reinnodand salba dvs. de reviewuri despre Ciclade. Va multumesc pentru aprecieri.
@zuftim - Trebuie sa ma hotarasc sa vin cu alte povestiri si poze.
Toate cele bune.
@Camelia19
O, da, ai mare dreptate! Erau curse berechet, zilnic, cu alte companii! Dar eu am ales doar Blue Star ptr ca are nave mari, sunt sigure, comode, suficient de rapide pentru necesitatile mele, si nu in ultimul rand convenabile ca pret! Nu mai descriu aici tot amalgamul de factori pro si contra pe care l-am analizat in ultimii 2-3 ani pana sa ajung la aceasta vacanta in aceasta formula, cu repartizarea pe nopti. Ideea este ca pana la urma nu-mi pare rau defel de varianta finala aleasa. Dar erau atatea variante de curse de feribot, zilnic, inclusiv din Ios, daca aveam suficient timp si... bani, puteam ''face'' toate cicladele in 2-3 luni, asa, pe indelete. Ii priveam cu invidie pe turistii occidentali din jurul meu cu care am mai discutat, de la tineri pana la octogenari. Asta faceau: cateva luni pe an efectiv se plimbau cu feribotul si/sau ambarcatiuni de agrement din Ciclada in ciclada.
Si da, strict referitor la Ios, cum bine zici, era nevoie de 3 nopti ca sa ma ''prinda''. Pana la urma, a fost bine asa cum a fost. Ca din cele 5 nopti rezervate insulei nr. 4, nici nu se punea problema sa mai tai, ar fi fost un sacrilegiu. Mai mult decat atat, este deocamdata unica insula din lume careia i-am facut ''hatarul'' de a o vizita pentru a 2a oara in viata! Si sunt dispus s-o fac si a 3-a, si a 4-a oara in viitor! Ghici ciuperca care-o fi? Asta apropo de surprize.
@zuftim: Poate ca insula nr. 4 nu e o surpriza in adevaratul sens al cuvantului, dar un lucru iti spun sigur, iti voi citi review-ul pe nerasuflate, poate cine stie, voi descopei ceva nou despre care nu aveam habar .
@urjanclaudiu:
Multumesc pentru vot si pentru aprecieri.
@doricuta: Abia astept. Va doresc vacante minunate si pe viitor!
@Camelia19:
Pai iti spun de pe acuma ceva nou: am retinut ca atunci cand tu te pregateai sa pleci, vremea urma sa se strice. Eu preluam fara sa stiu, stafeta de la tine. Asa ca am prins singura zi cu ploaie-statistic vorbind- din luna septembrie de pe insula. Dar parca toate s-au interes sa-mi iasa perfect in vacanta asta. Cu o seara inainte, mi-am zis: ia sa vad ce s-a mai scris pe AFA cat eu m-am invartit prin cicladele astea. Si asa m-au prins articolele, ca toata prima mea noapte de langa Caldera am citit reviewuri, pe nerasuflate. Nu ma puteam opri din citit, atat erau de interesante destule dintre reviewuri! A doua zi dimineata eram mort de somn. ''Noroc'' cu ploaia ce a inceput, si a tinut pana un pic dupa amiaza, prilej pentru mine sa recuperez somnul. Dupa aceea s-a oprit ploaia, n-a mai plouat deloc zilele urmatoare. E crept ca vremea s-a imbunatatit treptat, astfel incat ultimele 2-3 zile, dar pe 1 octombrie mai ales, atunci cand am plecat, era o vremea absolut superba! Si coborau de pe feribot cohorte de turisti, iar noi trebuia sa plecam din pacate, sa te zgarii pe ochi, nu altceva!
Si iti mai povestesc o faza si gata. Intr-o seara tarziu, stateam cu sotia acasa in Firostefani pe-afara si numaram stelele. Se aproape de mine un turist asiatic vadit dezorientat. Tocmai ce aterizase in insula si isi cauta hotelul. Probabil m-a mirosit ca sunt membru AFA si deci ''le am'' cu turismul, dar si cu limbile asiatice. Mi-a desfasurat in fata vreo 2 pagini scrise pe tableta cu informatii despre hotelul lui pe care il cauta dar nu stia cum il cheama si unde se afla, scrise in cea mai neaosa limba chinezeasca ce poate exista. N-am avut inspiratia sa ii spun - ne conversam in engleza - ca textul e scris in mandarina, iar eu nu cunosc din pacate decat cantoneza. Din fericire, incercand sa il ajut, cercetand eu cu minutiozitate textul, si observand chiar cateva greseli gramaticale la caracterele acelea interesante, dar nu am insistat ca nu acesta era subiectul problemei, am vazut undeva scrisa cu caractere latine cheia succesului: hotel X din Imerovigli. I-am explicat ca aici este Firostefani, i-am aratat directia spre Imerovigli care stim ca nu era departe si m-am rugat in gand la Budha si alti zei din zona lui sa-i indrume pasii cu success. Doamne-ajuta! Insa stau acuma si ma intreb: cu numele localitatii am nimerit-o, dar oare aceea era insula pe care dorea sa aterizeze?
@Camelia19: Abia astept!!! Pana in septembrie am sa-ti citesc articolele, pana am sa le invat pe de rost!!!
Me 60! Me 60! Le meriti din plin. Atat... nu mai am ce sa zic
@danamandache - Dana, cu cea mai mare placere, daca e ceva ce te intereseaza in mod special, intreaba-ma. Desi cred ca ai pus deja lucrurile la punct pana in cele mai mici detalii
@zuftim - Vai, nu-mi vine sa cred ca la putin timp dupa ce am plecat noi, a plouat chiar si in Santorini. Era atat de frumos cand l-am lasat in urma. Legat de japonezul dezorientat, cred ca asa le e felul, sa fie mereu cu capul in nori si cam pe langa subiect. Cand vine vorba de asiatici, ma gandesc involuntar la cei pe care i-am vazut cocotati pe domul uneia din bisericutele din Oia si la cel cocotat pe o biserica din Pyrgos, dornic sa surprinda cea mai buna panorama posibil. Biserica era transformata in muzeu si afla langa unul din cele mai scumpe restaurante din Pyrgos, poate chiar cel mai scump judecand dupa privelistea ce se deschidea de pe terasa lui. Dar asta nu l-a impiedicat pe temerarul nostru sa sfideze legile gravitatiei. Daca se aseza la una din mese si servea un fresh, lucrurile ar fi fost mult mai simple si mai firesti, el a ales insa varianta cea mai nepotrivita
@zuftim,
Vad ca ai citit “cartea” pe care ti-am recomandat-o inainte de Craciun , asa ca de data asta review-ul a iesit unitar, concis si mai ales “turistic”, adica exact ce cautam noi pe-aici.
Apreciez faptul ca nu l-ai mai divizat in 2 parti, nu ne-ai mai pierdut pe “dealuri si pe campii” si ai rezistat tentatiilor de a ne scufunda in meandrele istoriei, lasand, in schimb, amintirile sa se depene aproape singure.
Pozele completeaza excelent impresiile, plimbandu-ne pe traseul ideal: Ormos- Ios Chora- Mylopotas si inapoi, in orasul care te-a vrajit.
Ca urmare nu ma mai mira ca review-ul a fost atat de bine primit inca din prima zi, chiar daca insula Ios nu este prea cunoscuta printre romani (deunazi l-am intrebat pe cumnata-meu, daca a auzit de Ios si mi-a spus ca “da, este un sistem de operare”! )
Din review razbate si un sentiment de entuziasm, dar acesta este perfect explicabil pentru un iubitor al Greciei si, mai ales, al Cicladelor. Inca nu-mi dau seama daca insula nu este usor supraevaluata, dar sunt convins ca ti s-a lipit “pe suflet” si va fi greu ca o alta insula, sau o alta destinatie, sa ii ia locul in viitorul apropiat.
Cunoscatorii Greciei au, insa, pareri impartite cand vorbesc despre Ios. Unii o considera insula distractiei juvenile si atat, altii privesc dincolo de acest aspect si apreciaza frumusetea unica a “muntelui alb” (Ios Chora), arhitectura specifica cicladelor, peisajele deosebite sau plajele incredibile. Este clar, exista doua insule Ios: de la 1 iulie si pana la 31 august, Ios este insula adolescentilor veniti din toate colturile lumii pentru distractia fara limite: muzica, dans, alcool, dezdrabalare neingradita. Pentru ei “Life is a Beach Party” si Ios este locul ideal pentru aceasta. youtube
In afara sezonului, insa, se poate descoperi adevarata frumusete a insulei. Este frumusetea care se vede cu ochii si se simte cu sufletul. Aceasta este insula Ios! Personal mi-as dori sa vad insula Ios primavara, atunci cand infloresc violetele si cand toata insula este “mov”. Chiar numele Ios deriva din Ia, adica “violeta”. Oare cum arata un Paste petrecut pe insula Ios?
Si mai vreau sa vad Iosul de sus, de pe aleea ingusta care duce la Paleokastro (de ce n-ai aifostacolo?). Oare cate insule se pot lauda cu o asemenea vedere? youtube
Astept cu nerabdare impresiile din cea dea patra insula. Inteleg ca denumirea acesteia nu se mai termina cu “os” (ca la primele trei). Deci, nu e … Thassos. Spui ca ai fost acolo de doua ori (bine, prima oara nu se pune, e un sacrilegiu sa “bifezi” insula asta intr-o fuga de juma’ de zi din insula Creta).
Inchei cu o nedumerire: intre tine si insula Ios a fost cu adevarat “dragoste de vulpe”, cum lasa sa se inteleaga melodia atasata review-ului?
@Michi
Va multumesc foarte frumos pentru aprecieri.
@motaneata
”Vad ca ai citit “cartea” pe care ti-am recomandat-o inainte de Craciun
si continuarea frazei.
Da, nimic de zis, recunosc, asa este. Am tinut cont de sfaturile tale. Totodata ti-am spus parerea mea, undeva in perioada colindelor, ca reviewurile mele care trec stacheta propriilor mele exigente, cu dificultate le pot numara pe degetele unei maini. Cu ocazia acestui articol, a trecut si “numaratoarea mea paralela” la mana a doua.
” Apreciez faptul ca nu l-ai mai divizat in 2 parti
.
Asa am simtit eu la fata locului: ca Ios este o insula unica. Articolul meu despre Ios din start mi-am propus sa fie unul singur. Dac-ai sti cat am taiat si cenzurat din forma initiala a acestui text si am lipit apoi ce-a ramas, ai zice ca fac parte din comisiile de cenzura ale unei epoci apuse…
Dar atunci nu te mira ca nu am detaliat unele locuri frumoase din interiorul insulei, doar am amintit despre ele. Un Cavaler Jedi mi-a spus candva sa nu dezvalui chiar totul, sa mai las cate ceva de descoperit si celorlalti, ba mi-am lasat si mie locuri nevizitate pe insula, pentru viitor.
M-am axat in descriere pe fabulosul traseu (cel mai popular pe insula) portul Ormos-plaja Gialos-Ios Chora-plaja Mylopotas.
” nu ne-ai mai pierdut pe “dealuri si pe campii”
Insa o faci tu, dar la … propriu, nu la figurat ca in citatul tau . Incursiunea video propusa de tine
” pe aleea ingusta care duce la Paleokastro (de ce n-ai aifostacolo?). Oare cate insule se pot lauda cu o asemenea vedere?
este extraordinara! Imaginile sunt incredibile, pentru cei ce stiu sa aprecieze acest gen de peisaje. Imi vine sa fug inapoi in Ios, cand vad acest film! Iar raspunsul la intrebarea ta l-am dat (recunosc, voit ambiguu) in comentariul precedent. Asa ca fac o invitatie pentru descrierea acestui superb traseu spre Paleokastro, pentru cei ce vor vizita Ios in viitor.
” Inca nu-mi dau seama daca insula nu este usor supraevaluata
Clar am … supraevaluat-o, in sensul ca sunt profund subiectiv cand o am in suflet mai aproape decat pe Paros sau Naxos. Am si scris in articol cum si cand sa fie Ios vizitata, in opinia mea, pentru a fi perceputa asa cum trebuie. Paros si Naxos sunt insule minunate, complexe, au o multitudine de fatete si o sumedenie de locuri si lucruri frumoase de aratat turistilor. Ios in schimb e monumental de frumoasa in simplitatea sa bruta, rustica, cicladica. Numai un exemplu, sa n-o iau pe “dealuri si pe campii ‘’: Paros are minim 3 localitati frumoase: Parikia, Naoussa, Lefkes. Naxos are minim 4 : Naxos Chora, Halki, Filoti, Apeiranthos. Ios are o singura localitate in acceptiunea generala a termenului: satul Ios Chora. Dar ce sat!!
Sau hai sa zic altfel: Paros si Naxos sunt ca doua femei remarcabile, complexe, atractive: culte, harnice, fidele, gospodine, placute, distractive, sociabile…Mai pune tu ce calitati vrei.
Ios e foarte frumoasa. Punct.
” dar sunt convins ca ti s-a lipit “pe suflet” si va fi greu ca o alta insula, sau o alta destinatie, sa ii ia locul in viitorul apropiat.
In turism, spre deosebire de viata in general, vreau sa nu fiu deloc fidel! Asa ca sper ca nu mai tarziu decat anul acesta, cel putin doua din cele trei noi insule pe care le vizez (si…visez), ma vor atrage si cuceri mai mult decat Ios. Iar daca nu va fi asa, ci precum consideri tu, nu-i nici o problema! Vreau oricum sa revin candva in Ios. Ca va fi intr-o vara cum am zis eu, sau primavara, cum ai zis tu – excelenta idea ta, apropo! – trebuie sa revin candva! Auzi, ce-ai zice de un an intreg petrecut in Ios, eventual undeva la pensie? Aoleu, am uitat ca tu nu mergi de 2 ori in acelasi loc. Apropo, nu am retinut: tu ai fost in Ios?
” Este clar, exista doua insule Ios: de la 1 iulie si pana la 31 august, Ios este insula adolescentilor veniti din toate colturile lumii pentru distractia fara limite: muzica, dans, alcool, dezdrabalare neingradita.
Legat de acest aspect, mi-am exprimat in articol parerea.
” Unii o considera insula distractiei juvenile si atat, altii privesc dincolo de acest aspect si apreciaza frumusetea unica a “muntelui alb” (Ios Chora), arhitectura specifica cicladelor, peisajele deosebite sau plajele incredibile. Este clar, exista doua insule Ios
Este clar, o viziune singulara asupra insulei, ca e prima sau ca e a doua, este simplista si doar partiala. Eu am trait si deci am perceput in Ios doar varianta a 2-a. De aceea am si scris: vreau sa revin si in varf de sezon, sa cunosc insula sub toate aspectele sale. M-am descurcat eu pe vremuri la Costinesti, apoi la Hersonissos sau la Marmaris (bar street) sau in Mykonos, nu cred ca va fi in Ios o problema asa de mare.
”Astept cu nerabdare impresiile din cea dea patra insula.
si
” Spui ca ai fost acolo de doua ori (bine, prima oara nu se pune, e un sacrilegiu sa “bifezi” insula asta intr-o fuga de juma’ de zi din insula Creta).
In articolul despre aceasta insula, va aparea o scurta referire si la acest aspect, asa ca nu comentez acum. Doar atat acum: iti dau dreptate! Insa doar partial, ca de obicei .
” Inchei cu o nedumerire: intre tine si insula Ios a fost cu adevarat “dragoste de vulpe”, cum lasa sa se inteleaga melodia atasata review-ului?
Pai putem spune si asa ceva. Adica a fost de fapt ca in povestea cu ursul si cu vulpea. Doar ca in loc de coada, Ios mi-a prins in capcana o parte din suflet. Insa uneori tot un fel de coada e si sufletul asta.
Mai aveam ceva comentarii de facut, dar ma opresc aici. Risc sa lungesc prea mult acest ecou, care si asa este lung, si sa adormi de plictiseala in timp ce-l citesti. Poate pana te trezesti, iti scriu un nou … ecou, si poti citi in continuare
@zuftim - Salutam cu drag, Timisoara si "grecii! "
Am urmarit cu interes pleiada de aventuri din Elada si mi-a placut entuziasmul si maniera pozitiva cu care ai prezentat aceste locuri.
Sper sa ma pot si eu delecta cu asemenea placeri turistice in sejurul din vara, cu toate ca am o retinere vis a vis de ce inseamna Grecia post sau mai bine zis" still", criza.
As vrea sa nu vad decat lucruri frumoase sau sa trec cu vederea unele neajunsuri oricum ce a insemnat aceasta destinatie candva nu cred ca mai este de actualitate.
Reviev-uri si trairi, precum ale tale fac o frumoasa reclama vacantelor din insulele grecesti si produc curiozitate.
@claudiu 71
Salutari si din partea mea cu maxima simpatie atat pentru austriecii get-beget cat si pentru românii din Austria!
Ma bucura interesul tau pentru aceste reviewuri despre vacantele din insulele grecesti.
Iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Ai remarcat o vizibila nota pozitiva ce razbate din reviewurile mele despre Ciclade, care poate sa influenteze, sa produca curiozitate sau chiar sa intrige. Explicatiile in mare ar fi:
-dintre toate locurile pe care le-am vazut eu in Grecia, Cicladele sunt cea mai izbutita combinatie intre frumusetea naturii si tot ceea ce a creat omul. Peisaje minunate sunt peste tot in Grecia. Dar aceasta combinatie si simbioza perfecta am intalnit-o doar in Ciclade.
-aici am intalnit servicii dintre cele mai bune, raportat la banii platiti. Nu am avut nici o experienta neplacuta in Ciclade, asa cum am citit, consternat, ca au patit unii colegi, prin alte locuri in Grecia. Am incercat sa gasesc o explicatie, in acest review, dar nu intru in alte amanunte, ma rezum a ma bucura de “roadele” acestor servicii aproape fara cusur, fara sa-mi bat capul prea mult cu explicatii, desi aceste cauze pentru mine personal sunt evidente.
-recunosc, nu sunt nici un ultra-carcotas. Incerc sa extrag intr-o vacanta lucrurile frumoase. Cele usor de tot neplacute le mai trec cu vederea. Dar daca as avea experiente evident neplacute, le-as mentiona fara retineri. Dar in insulele Ciclade nu am avut parte de astfel de experiente neplacute, crede-ma!
In aceasta vacanta, a putut exista o singura problema, dar care putea sa fie mare de tot. Dar nu aveau Cicladele si Grecia nimic de-a face cu ea. Apropo de criza pe care ai mentionat-o in ecou, chiar in ziua plecarii mele din Bucuresti spre Atena, compania aeriana românească cu care urma sa zbor era in greva! Deja calculam costurile pierderii de bani cu intarzierile, rezervarile anulate, vacanta recalculata. Deja ma gandeam chiar ca poate voi fi nevoit sa imi refac vacanta pe un cu totul alt traseu. Din fericire, totul a revenit la normal. Avioanele si-au reluat intr-un final zborul, chiar daca alti calatori, pe alte rute, au pierdut legaturi etc. Eu am fost afectat mai putin, am ajuns in Atena cu o intarziere de o ora, ceea ce mi s-a parut insignifiant, neinteresant de mentionat in vreun review. Deci fosta (sau actuala?) criza mondiala sau convulsiile unei lumi contemporane complexe si complicate ne pot afecta oriunde, poate unde ne-am astepta mai putin, la Atena, la Bucuresti, in Alaska sau la Paris…
Referitor la criza, daca tot ai si am pomenit-o. Efectele ei se vad indeosebi la Atena si poate in Pireu. In Pireu, seara cand am ajuns, incepand cu ora 21-22, era intuneric bezna, nu am gasit deschisa seara nici o terasa sau magazine in centru. La intoarcerea din insulele Ciclade, am poposit o seara, o noapte si o zi intreaga in Atena. Stateam cu sotia la o cafenea in piata Syntagma, buricul Atenei si savuram o cafea si micul dejun. Ma simteam excelent. E o piata fantastica, miezul social si politic modern al Greciei. M-a scos din aceasta stare puhoiul de demonstranti care au venit, au marsaluit pasnic, strigand lozinci. E un spectacol cred aproape cotidian in piata Syntagma. Liderul dadea isonul la megafon. Au inconjurat locul, si-au continuat drumul, au revenit etc. Nu i-am mai urmarit. Am mers sa vad celebra schimbare a garzii de la palatul Parlamentului, de alaturi. Dar deja constientizam ca gata, ce a fost frumos, cele 2 saptamani de vis departe de stress si de probleme au trecut, urmeaza sa revin curand in meandrele acestei vieti atat de complicate si de nesigure, nu numai pentru greci, din pacate posibil pentru oricare dintre noi.
In ceea ce priveste Cicladele, dar si alte insule grecesti, crede-ma, criza e o notiune abstracta! Singura “problema” a fost ca preturile pentru septembrie, la cazare in Ciclade, au fost mai mici decat in alti ani! Eu pregateam aceasta vacanta de vreo 2-3 ani, si am urmarit an de an evolutia preturilor. Dupa o usoara scadere a numarului de turisti (aici vorbim de cei occidentali, caci in Ciclade alaturi de cei asiatici eu zic ca reprezinta cel putin 95%, doar in Santorini au fost turisti estici in numar semnificativ, mai ales rusi si romani) in ultimii 2 ani, gazdele au scazut preturile pentru extrasezonul lui 2014, de teama sa nu ramana cu cazarile nevandute. Dar s-a produs o adevarata efervescenta turistica, semn probabil ca turismul isi revine. Paros si Naxos au fost populate bine de tot cu turisti, dar nu stresant de aglomerat, exact pe gustul meu. Ios a fost foarte lejera, dar localnicii mi-au spus ca sunt semnificativ mai multi turisti decat in septembirie precedent, adica 2013. Despre Santorini ce sa spun, era full! Iar in octombrie cred ca e la fel, vin o multime de turisti pentru Caldera, nu neaparat pentru baie sau plaja, in special din Asia. Ei au un adevarat cult pentru Caldera santoriniana.
Deci, in Ciclade timpul parca a stat in loc. Serviciile si binefacerile lumii civilizate sunt la zi, dar aspectul, atmosfera si ritmul vietii sunt din cele mai traditionale posibil. Statul cu legile sale contribuie la acest lucru. Nimic nu este construit in voia sortii in Ciclade, totul se incadreaza in acest melanj superb natura-arhitectura cicladica. Mersul autobuzelor este scris cu creta pe tabla, dar este respectat cu sfintenie. Cheia camerei zici ca e de la poarta cetatii din Naxos, dar inauntru este curat si primitor. Usa si obloanele ferestrelor sunt noi, moderne, dar in stil traditional, ca la strabunica acasa. Drumurile pietruite sunt vechi de sute de ani, dar in stare buna, curate. Si asa mai departe. Eram satul de cartele cu care sa intru in camera de hotel, asa cum a fost in Bucuresti in noptile de dinaintea si de dupa vacanta, m-am saturat de tabela electronica pe care apare mersul troleibuzului in Timisoara. Pe ea scrie modern ca va veni intr-un minut, dar e posibil sa astepti 30 de minute. M-am saturat de asa zisele "compostoare" moderne in care introduci biletul, iar acesta este stampilat. O, suntem moderni! Cel putin 50% dintre ele nu functioneaza. Probabil este mai scump sa le repare, decat pierderile cauzate de calatorii fraudulosi fara voia lor. Prefer soferul cicladic care imi da biletul, sau daca il cumpar de la chiosc mi-l rupe tacticos sau il inseamna cu pixul. Ia articolele scrise despre Ciclade de colegii nostri cu 3-4 sau oricati ani in urma, cred ca ar putea fi si 50, dar nu exista AFA pe atunci. Citeste-le linistit si astazi, nu si-au pierdut defel actualitatea, si vor fi probabil valabile si peste 20 de ani. Turismul grecesc din Ciclade nu vrea cu tot dinadinsul sa fie modernist. Turistii occidentali care vin aici nu vin sa vada zgarie-nori, autostrazi, giganti din beton si sticla, transport computerizat, roboti etc. Vin sa vada peisaje minunate, traditie, arhitectura locala specifica care este landmark pentru Grecia, si alte lucruri de genul asta, pe care le observi in reviewurile mele sau ale colegilor cicladisti. Ca o paranteza, pe domeniul asta si noi romanii am putea face minuni in turism, traditii si locuri traditionale avem inca, slava Domnului. Nu dezvolt, nu sunt eu in masura sa gasesc solutii, doar zic ca s-ar putea face mai multe. Decat sa incercam sa fim moderni cu tot dinadinsul si sa esuam lamentabil, am putea sa dezvoltam ceea ce este traditional si specific noua, aparte, dar sa facem un lucru bine facut, nu oricum si dupa ureche.
Ma plimbam cu un amic din Occident prin Timisoara. Era pentru prima data in Romania. Am incercat sa-i arat printre altele si cladiri moderne, frumoase, cumva probabil sa evidentiez ca nu suntem un popor de inapoiati, avem si noi lucruri noi, moderne, ca la ei. Am observat ca nu parea foarte entuziasmat. Omul fusese prin New York, Dubai etc. Dar cand am iesit din Timisoara, cu masina, deplasandu-ne spre un alt oras, la un moment dat am vazut pe camp niste vaci. A trebuit sa oprim. Omul s-a luminat la fata, a scos aparatul foto si a inceput sa pozeze. Da, domnilor, ce ziceti sa inlocuim intr-un pliant de promovare turistica a tarii noastre, de pilda hotelul Intercontinental cu o poza cu o vaca? Una de la mama ei de-acasa, care paste cu blandete pe coclaurile patriei, care inca sunt minunate acolo unde nu le-am distrus. Poate ar avea mai mare succes. In Ciclade cel putin, occidentalii merg sa vada printre altele capre pascand ciulinii aceia rasariti in peisajul acela uscat, deseori cu aspect selenar, in nici un caz nu merg sa vada constructii megalitice din beton si sticla. Iar acolo in Ciclade turismul merge struna inca, va asigur, chiar daca Grecia in ansamblul ei scartaie din toate incheieturile. Criza este cel putin deocamdata, o notiune abstracta in Ciclade.
Of, vad ca m-am lungit nepermis de mult, scuze. Ca si concluzie: poti merge linistit in Ciclade. Daca reusesti sa ajungi acolo, evitand greve si tot felul de grozavii ale lumii contemporane, poti savura linistit un concediu de vis. In stil traditional, dar cu toate binefacerile lumii moderne, insa infatisate intr-un mod discret, nu emfatic, pretentios. Acolo merg turistii occidentali, americani, australieni, japonezi. Si cu pretentiile lor grecii nu se joaca. Grecii sunt oameni isteti si sireti. Cei a caror existenta depinde de turism si au de a face cu turistii occidentali, si nu cu ai nostri de pilda (ca vorba ceea, asa se zice, cica noi inghitem orice, pentru noi e bine oricum, din pacate), nu se joaca la calitate. Asa ca poti merge linistit in Ciclade, ai sanse de un concediu reusit acolo. Nu garantez 100%, surprize pot aparea oriunde si oricand, dar premisele pozitive exista.
Danke schön!
@claudiu 71
Exemplul cu hotelul Intercontinental nu este cel mai bun posibil, este o cladire superba in opinia mea si foarte draga mie. Dar ideea conteaza, inlocuieste cu ce doresti tu sau cu nimic
@zuftim -
Un lucru este clar, Dumnezeu sau soarta a dat grecilor mai mult decat altor etnii si asta se vede prin frumusetea, istoria si bogatia meleagurilor din aceasta parte de lume dar este o vorba care si in secolul XXI este de actualitate:"Omul sfinteste locul".
Iar aici in ultimul timp nu s-a mai "sfintit"nimic doar cu o bidinea vopsita in alb-albastru nu mai poti aduce turisti care intr-un sejur pe langa frumusetile naturale incontestabile vor sa vada si un oras infloritor sau o locatie de cazare in ton cu cerintele actuale si mai ales cu concurenta.
Un exemplu:Zakyntos un paradis candva pe care se bateau in van englezii poate cei mai mari neocolonisti turistici din Europa) de la intrare de pe aeroport te intampina cu un pavaj rupt din frontispiciu cladiri au mai ramas cateva litere., multe constructii neterminate si lasate de izbeliste, nu ma refer la cele lasate intentionat in stadiu de nefinalizat pentru a nu platii impozit o tactica bine cunoscuta etc.
Ma reintorc doar la aspectul pur turistic si spun doar atat:Grecia a devenit de la an la an o destinatie tot mai ieftina, in comparatie cu concurenta dar asta nu neaparat spre binele turistilor deoarece investitiile sunt aproape nule.
Nu am obiceiul de a intra in asemenea polemici pentru ca stiu ce pot genera dar este un lucru ce ma priveste in mod direct si nu sustin decat un punct de vedere minuscul pe harta uriasa a adevarului.
Cat despre Ciclade, mai asteptam sa mai "crestem"deocamdata calatorim cu pisica, bunica, copiii iar acestia inca nu sunt la varsta sa stea pe coasta Calderei si sa vada apusul soareleui.
Asa ca v-a fii ceva in insulele Dodecanese ceva clasic doua saptamani de relaxare cu doua trei minicroaziere (mi-ar placea Karpathos) un tur de insula obligatoriu,
Pentru "hooping"mai astept ehh, ce sa faci fiecare varsta cu bunele si "nebunele"ei, dar asta este trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa deoarece trece si nu se mai intoarce.
Iti urez pe mai departe asemenea reusite sejururi si scuze anticipate daca crezi ca am expus o parere mai putin alb-albastra vis a vis de 99%. pro.
Si eu sunt pro dar am drept de veto
@claudiu 71
”si scuze anticipate daca crezi ca am expus o parere mai putin alb-albastra
Nu este absolut nici o problemă, dimpotrivă, mă bucur să discut civilizat cu oameni care gândesc şi au opinii, chiar dacă nu 100% ca mine. Un 100% ma plictiseste, 0% taie orice punte de legatura. Un 60-80% zic eu ca e ideal. Păi hai să vedem.
” Cat despre Ciclade, mai asteptam sa mai "crestem"deocamdata calatorim cu pisica, bunica, copiii iar acestia inca nu sunt la varsta sa stea pe coasta Calderei si sa vada apusul soareleui.
Santorini datorita Calderei este socotita de multi cea mai frumoasa insula din lume, dar insulele Ciclade nu inseamna doar Santorini. Daca citesti cu atentie, prin ultimele mele reviewuri am sugerat circuite prin mai multe insule ciclade, asa se viziteaza Cicladele, si n-ai cum sa nu gasesti acolo aproape tot ce doresti ca turist (peisaje frumoase, arhitectura superba, biserici frumoase, plaje nisipoase, wind-surfing, snorkeling si alte …ing-uri, mancare si bautura bune, relativ curatenie [niciunde-n bazinul mediteranean nu e luna-bec] etc etc)
” doar cu o bidinea vopsita in alb-albastru nu mai poti aduce turisti care intr-un sejur pe langa frumusetile naturale incontestabile vor sa vada si un oras infloritor sau o locatie de cazare in ton cu cerintele actuale si mai ales cu concurenta.
Cu tot respectul, cred că ţi-ai format o părere greşită, nu ştiu exact dacă te referi la Grecia in general, atunci mai treacă-meargă, dar dacă te referi strict la Ciclade, confuzia este totală.
Dacă acel “oraş înfloritor” pe care îl invoci ar conţine printre altele fie şi un mastodont din beton şi sticlă plantat în coasta Calderei sau în Naxos Chora de pildă, pe mine Cicladele m-ar pierde definitiv de client.
Nu ştiu de unde ai dedus că locaţiile de cazare din Ciclade nu ar fi în ton cu cerintele actuale. Ale cui cerinţe? Acuma mă uit la TV la o melodie populară cântată de un interpret cunoscut, nu importă cine. Nu simt nevoia să-şi schimbe straiele din cele populare în geacă şi blugi. Eu personal, într-adevăr, nu mă cazez în locaţii foarte scumpe, dar avem un prieten comun care te-ar putea lămuri în această privinţă cum stă treaba cu cazările super din Ciclade! Nu mai repet, doar atât spun: e vorba de stilul arhitectural tradiţional al locaţiilor de cazare din Ciclade, nu de calitatea lor competitivă, care e la standarde ridicate! Găseşti cazări de toate felurile şi pentru toate buzunarele, von unten nach oben.
Dacă însă te refereai la Grecia în general, atunci este un subiect atât de vast şi cu atâtea contraste încât e plină de lumini si umbre, ca orice ţară din lume de altfel.
Am scris eu mai mult despre Grecia, şi mă axez acum pe Ciclade ca şi vacanţe de vara, dar per ansamblu nu ştiu dacă Grecia reprezintă măcar 20% din numărul vacanţelor mele litorale internaţionale.
Din ce spui tu, înţeleg că încerci să mă convingi de faptul că turismul în Grecia este în declin în raport cu alte ţări, şi anume “concurenţa”. Păi pe acest subiect nu poate fi o polemică cu mine, pentru ca nu ştiu de unde atât tu cât şi alţi colegi, atunci când eu mă arăt încântat de insulele cicladice, deduceţi că eu rămân mască la vederea întregii Grecii, continentale sau insulare.
Sau în termeni fotbalistici. Să zicem că eu sunt fan Austria Viena - chiar sunt, dacă e vorba de cluburi din Austria – (deci Ciclade), iar tu îmi arăţi cu degetul că i-a picat o literă siglei lui Rapid Viena datorită crizei (recte literele lipsă de pe clădirile din Zakynthos).
De unde deduci că eu plâng de tristete, oare sunt un mare fan al “rivalilor”?
Dacă sunt fan Steaua (sau Dinamo sau Rapid) înseamnă ca sunt fan al tuturor echipelor bucureştene?
Orice problemă pe care tu o semnalezi că ar exista în restul Greciei, dar care nu poţi demonstra în faţa mea că ar exista în Ciclade, nu face decât să-mi dea apă la moară şi să fie un nou argument în favoarea mea, pro Ciclade.
Eu asta încerc să evidentiez printre altele, faptul că Cicladele merită atentia turistilor români datorita locului de frunte între insulele Greciei, ca reprezentativitate, simbioză frumuseţea naturii-creaţia omului, calitate cazari, servicii etc. Si am venit cu argumente concrete, top 10 insule greceşti de pe Tripadvisor, unde sunt 6 insule cicladice (locurile 1,2, 4,5, 6,10) nu impresii subiective de pe blogul vreunui cicladist fanatic. Eu deplâng faptul că turiştii români, probabil din cauze legate de costuri cu transportul, le ignoră într-un mod de-a dreptul…stupefiant pentru mine.
Hai să fac o simulare, să înţelegi mai bine ce vreau eu să spun. Să presupunem că în Austria apare un sait de turism numit să zicem ichwardort . Să mai presupunem că turiştii austrieci încep să dea buluc în România. Ajung la graniţă, şi brusc îşi aduc aminte ba că benzina e scumpă pentru deplasări lungi, ba că România nu are autostrăzi suficiente. Si încep să viziteze masiv doar unele localităţi aflate la îndemână, precum: Carei, Nădlac, chiar Buziaş, ca să introduc şi o statiune balneoclimaterică. Ba câţiva temerari merg la munte, urcă şi pe Semenic. Vreo doi intră culmea! în Arad, iar vreo trei se rătăcesc şi prin Timişoara. Si în consecinţă, încep să apară o mulţime de articole despre România. A, aha, acolo într-un colţ, văd ceva despre Poiana Braşov. A, uite un capitol despre mănăstirile din Moldova. Ia să vedem ce s-a scris. A, nu, e doar capitolul creat, articolele urmează să apară.
Lăsând la o parte că aş fi extrem de mândru de o astfel de situaţie (patriotismul meu local) şi să văd că despre Semenic sunt de 400 de ori mai multe articole decât despre Sinaia, totuşi, parcă nu ar fi chiar reprezentativ. Atât. E frumos, e bine, e sublim, dar nu e reprezentativ, doar atât.
In ceea ce priveşte viitoarea ta vacanţă, te felicit. Insulele Dodecaneze sunt superbe. Rhodos, Kos, Nisyros, Kalymnos, Simi, Patmos. Extraordinar, pe bune! Dar probabil ştii că este arhipelagul grecesc cu cea mai pronuntată aromă orientală, combinată cu cea veneţiană, rod al îndelungatei ocupaţii si pozitiei geografice. Nu toate insulele, ci doar parţial unele dintre ele. Datorită istoriei, vecinătăţii cu Turcia, alipirii mai târziu la Grecia mamă după al 2-lea Război Mondial, cauze găsim destule. Pe mine personal acest lucru nu mă deranjează, eu realmente sunt şi fan turism în Turcia, deşi încă nu am scris articole despre acest subiect, poate o voi face, material ar fi, pot zice că am străbătut în Turcia o suprafaţă mai mare decât în Grecia la viaţa mea.
Dar când spui că vrei să mergi şi în Karpathos, mă dai gata. O, Karpathos! Dacă n-ar exista Cicladele şi vestul+sudul Cretei, Karpathos ar intra în top 3 insule greceşti în opinia mea, asta pe N (e) V (ăzute), doar pe bază de informaţii ce le am şi de instinct.
Satul traditional Olympos este superb! Acolo femeile mai poarta un costum popular extraordinar de frumos! Izolarea geografica timp de secole a acestei localitati a facilitat pastrarea nealterata a traditiilor. Nu mai vorbesc de frumusetea unor plaje ca Apella sau Kyra Panagia. Deci Karpathos se pliaza excelent pe gusturile mele. Dar tu?
Am inteles ca mergi cu pisica, bunica, copiii etc. In Karpathos plajele sunt superbe ca peisaj, dar nu cred ca sunt foarte nisipoase. Insa tuturor celor mentionati de tine in general le place si le prieste nisipul. De asemenea, relieful este muntos, accidentat. Pe de alta parte, in Karpathos, nu cred ca vei gasi “binefacerile unui concediu civilizat” adica mastodonti de 10 etaje din beton si sticla, combinatii de 10-12 piscine+plaje artificiale+restaurante umbrite de palmieri, autostrazi, hyper-marketuri, hoteluri-gigant “on the beach” ce fură farmecul plajei. Pardon, îl sporesc am vrut să spun . Cred ca te vei confrunta din pacate doar cu “bidineaua alb-albastra” dar vei primi ca bonus incă ceva culori şi nuanţe, alb-albastrul îl găseşti doar în Ciclade si pe steagul Greciei.
Iar in final, hai sa iau un pic si apararea Greciei in general, ca nu sunt eu fan doar Ciclade. Grecia o am la suflet din nordicele Macedonia si Tracia si până-n Creta.
Sa stii ca am umblat la mare si prin alte parti in ultimii ani, inclusiv in Occident. Nu doar in Grecia se observa semnele crizei. Am intâlnit semnele vizibile ale crizei de pilda si in Spania, si in Italia. Nu pot decat sa deplang acest lucru, dar voi reveni cu placere si pe acele meleaguri, de câte ori voi avea ocazia sau chemarea.
Multe salutari si concedii de vis!
P. S. Stiu ca ecoul tau nu era "anti", dar m-am folosit si eu de acest prilej al unui schimb interesant de pareri si informatii cu tine nu ca sa polemizez cu tine, te-ai prins, ci sa-mi expun spontan niste idei turistice, evident subiective, ca ale tuturor oamenilor. Mai bine asa, cu arie de raspandire restransa, cum este un ecou. Un om care nu este subiectiv este un om fara pareri. Obiectivitatea apare doar atunci cand adunam toate parerile (subiective) si facem media lor aritmetica.
@motaneata
”insula Ios nu este prea cunoscuta printre romani (deunazi l-am intrebat pe cumnata-meu, daca a auzit de Ios si mi-a spus ca “da, este un sistem de operare”!)
Am observat si eu atunci cand am introdus pe vreun motor de cautare doar cuvantul "ios" si nu "ios island" de pilda, ca primele "results", cel putin prima pagina, sunt despre sistemul de operare IOS. Apropo de acesta, vad ca ultima versiune aparuta este IOS8. Asta ma stimuleaza sa mai scriu 7 articole despre Ios, stiu ca ti-ar placea mult de tot!
”Personal mi-as dori sa vad insula Ios primavara, atunci cand infloresc violetele si cand toata insula este “mov”. Chiar numele Ios deriva din Ia, adica “violeta”.
M-ai terminat. Gata, trebuie sa revin si eu in Ios intr-o primavara. Stii tu ce inseamna culoarea "mov" de fapt "violet" pentru mine? Este in Romania o echipa de fotbal "alb-violeta" devenita din pacate abstracta. Adica e sublima dar lipseste cu desavarsire.
”Astept cu nerabdare impresiile din cea dea patra insula. Inteleg ca denumirea acesteia nu se mai termina cu “os” (ca la primele trei). Deci, nu e … Thassos.
Ai ghicit, nu e Thassos, si nu se termina in "os" Ca sa nu ai dubii, iti dau un indiciu: incepe cu S si divulg tot: se cheama Symi!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Ios, insula-floare, plăcut surprinzătoare — scris în 05.11.23 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Am văzut câte ceva, dar au rămas multe pentru... „data viitoare”! — scris în 29.11.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ