Chora Amorgos, o mică bijuterie cicladică

TIPĂREȘTE

În general, într-o insulă cicladică, capitala acesteia este cea mai mare și cea mai importantă localitate, poate chiar unica, însuși cuvântul chora însemnând satul, cu referire la cea mai de seamă așezare. Așa stau lucrurile și în Amorgos, Chora sa fiind de nerat pentru un turist dornic de cunoaștere, un fel de crème de la crème al insulei. Citisem numai de bine despre Chora Amorgos, de aceea am luat cazare două nopți acolo, special pentru a ne convinge de farmecul său irezistibil, după spusele celor ce pășiseră pe străduțele sale.

Chora reprezintă un minunat exemplu de așezare cicladică cu pretenții de orășel, cu case albe, înghesuite dedesubtul unui castel venețian, câteva mori de vânt și mai mult de patruzeci de biserici capele. Cu deosebirea că, dacă în general, în Ciclade, casele albe au obloane albastre, în Amorgos am văzut obloanele caselor vopsite și în roșu, galben, violet, verde sau altă nuanță și mi-am dat deama că nu sunt deloc mai prejos, dimpotrivă le conferă un farmec aparte, încântând privirile mai intens. În linii mari, cam aceasta ar fi definiția Chorei din Amorgos, o localitate tradițională care musai trebuie văzută și simțită dacă te afli în insulă. Capitala Amorgosului este animată de circa 350 locuitori permanenți, la care se adaugă alte câteva sute în sezonul turistic, și se află cumva în centrul insulei, la cinci kilometri de portul Katapola, cel mai important punct de acces în Amorgos.

Cocoțată la 400 metri față de nivelul mării, pe un platou înconjurat de coline ce-i confereau o mare doză de discreție, Chora a fost construită în așa fel încât să fie „invizibilă” de la cota zero, o măsură de protecție în fața raidurilor piraților sarazini, cei mai de temut în acele timpuri. E vorba de vremurile de secol XIII, când Chora a fost întemeiată de venețienii din familia Gyzi care au deținut insula începând cu anul 1207. În 1207, Amorgos este ocupat fără vărsare de sânge de frații Gyzi (Andrea și Geremia), sub steagul venețianului Marco Sanudo, fondatorul Ducatului de Naxos. Chora va fi de la început sediul noilor conducători și un refugiu pentru locuitorii insulei. Este înconjurată în mod natural de coline domoale, însă este dominată de o stâncă înaltă de câteva zeci de metri ce parcă țâșnește în mijlocul așezării. Venețienii s-au gândit că acolo ar fi cel mai potrivit loc pentru a ridica o construcție cât mai sigură.  Consolidarea cu ambrazuri a zidului de fortificație care înconjoară vârful stâncii naturale a Castelului datează din primii ani ai dominației lor.

În timpul ocupației venețiene (1207-1269 și 1296-1537) așezarea se extinde spre partea de sud. Probabil atunci se formează piețele interioare pavate, care păstrează și astăzi denumirea latină „Loza” (Loggia), precum și strada principală pietruită, cunoscută sub numele de Mesi, Platisteno sau Kantirimi, de unde pornesc toate străzile mai mici ale așezării, care se termină la stâncă. De fapt, unele dintre ele sunt acoperite, iar în dialectul local se numesc embrostiades. În perioada bizantină, premergătoare, satul fusese doar locul unde se ctitoriseră câteva biserici care, mai târziu, au fost înglobate în localitatea ale cărei baze fuseseră puse de venețieni.

Otomanii au cucerit Amorgos în anul 1537, spunându-i Yamurgi deținând-o până în 1829 apoi a devenit parte a Greciei după independența din 1830.   În perioada aceasta, așezarea se extinde din nou, spre sud-est, la poalele dealului Troullos, unde astăzi domină grupul de mori de vânt.   Pe scurt, cam aceasta ar fi povestea capitalei Amorgos, o așezare idilică pe care nu ai cum s-o ratezi și care te cucerește imediat și remediabil.

Cred că cel nimerit lucru, pentru a face cunoștință cu Chora, ar fi să fie luată la pas la întâmplare sau nu, pe aleile sale în dorința de a întâlni autenticitatea și șarmul atât de cunoscute în Ciclade. Aveam în minte câteva obiective chiar înăuntrul localității, dar și două în preajma sa, absolut de neratat. Încă de când am sosit in prima zi, am luat la pas străduțele șerpuitoare, pavate cu piatră, cu ochii pe clădirile ce le mărgineau, cu scopul de a ne familiariza cu orășelul având ca prim obiectiv Kastro.

Kastro a fost construit pe o stâncă singulară, înaltă de 65 metri, pentru a fi locuit, stabilindu-se probabil, la acea vreme, nucleul rezidențial al Chorei din nord. Kastro iese în evidență de oriunde te-ai uita, de fapt toate privirile sunt atrase de castel, ca de un magnet. În interiorul fortăreței, am citit că a fost clădită o biserică bizantină timpurie, văruită în alb,  închinată Kyra Leousa sau Doamna Milostivirii,  acum mai bine de 15 secole și este probabil cea mai veche biserică a satului.  Se spune că are un vestibul și alte elemente precreștine.  Nu am reușit să pătrundem în interior, deși ne-am fi dorit, fiindcă l-am găsit închis, însă acest lucru nu ne-a oprit să ne cățărăm pe treptele foarte abrupte care duc la intrare, pentru imagini de sus.  

Însă, până la Kastro, am trecut succesiv prin cele două piețe emblematice ale orașului: piața inferioară  (unde se află Sfânta Mitropolie a Amorgosului)  și piața superioară. Pitoreasca piață inferioară sau Loza este principala piață a satului Chora. Numele Loza derivă din latinescul „loggia” sau piață.  Există chiar și cafeneaua Loza, ca de altfel și taverna Loza, ambele foarte stilate, unde seara era o atmosferă distinsă la lumina lumânărilor. Mitropolia Amorgosului este cel mai mare lăcaș din Chora, am reușit s-o găsim deschisă în cea de-a doua după-amiază când era slujbă și am vizitat-o fără rezerve, în dorința de a o vedea și la interior.   De asemenea, piața inferioară este mărginită de Muzeul Folcloric unde am prins o expoziție inedită de clopote, dar și de Primăria Amorgosului, o clădire mai mare în stil tradițional.    

Ar fi de menționat că Muzeul de Arheologie al Amorgosului este găzduit de o clădire istorică, situată în centrul Chorei peste drum de mitropolia insulei, respectiv Turnul Gavras,  o clădire din secolul al XVI-lea. Este o frumoasă vilă venețiană care iese în evidență repede pe aleea principală. Printre exponate se numără diverse descoperiri, în principal sculpturi și inscripții ce datează chiar din perioada bronzului, excavate din săpăturile care au avut loc periodic pe insulă. Chiar de la intrare te întâmpină coloane ionice și corintice antice, nefiind dificil de ghicit ce se află înăuntru. Piața superioară este cunoscută sub numele de Plateia Antoniou Petskanis și reprezintă o deschidere mai îngustă, mărginită de prăvălii, taverne, bisericuțe. Desigur, trebuie avut în vedere faptul că în Chora se găsesc peste 40 biserici bizantine, deci la tot pasul ai șanse să te „lovești” de biserici și bisericuțe, aspect admirabil, de altminteri.  

Demnă de menționat este bisericuța Agios Fanourios, care are renumele de a fi capela cea mai mică din Grecia, în care este loc doar pentru trei persoane, lucru atestat de Guiness Book. Am căutat-o și nereușind s-o găsim, am întrebat un localnic, proprietarul unei taverne din apropiere și acesta ne-a condus până la ușa capelei care nu era deschisă dar era descuiată, așa că am intrat fără probleme.

Una dintre atracțiile majore ale Chorei o reprezintă morile sale de vânt aflate într-o locație panoramică, impunătoare, pe o creastă de unde se „simte” orice adiere de vânt. Astăzi, nu mai sunt funcționale, dar se află într-o stare bună la exterior, fiind locul preferat al turiștilor din care se surprind apusuri fabuloase de soare și de unde priveliștile către mare, atât dintr-o parte, cât și din cealaltă, sunt memorabile. Cele zece mori albe, cu acoperișuri roșii sunt luate cu asalt la fiecare amurg pentru fotografii reușite, colorate intens în violet, portocaliu cu soarele coborând în mare.    Nici noi nu am făcut excepție, în cele două seri petrecute în Chora, am așteptat asfințitul la mori, în bătaia vântului și în zgomotul puternic produs de acesta, dar compensate cu imagini de vis.    

Dacă ar fi să ne referim la cel mai de seamă obiectiv al insulei, practic un simbol al acesteia, toate indiciile ar converge spre Mănăstirea Panagia Chozoviotissa situată în împrejurimile Chorei, cam la 1,5 km est de aceasta, spre care, din Chora, coboară o potecă cu multe trepte săpate în stâncă sau chiar un drum asfaltat către care „aleargă” autobuze ale transportului public la anumite ore. Nicio vizită în Amorgos nu ar trebui să fie lipsită de această mănăstire emblematică cu care se confundă însăși insula. Așadar, am inclus-o și noi în program chiar din prima zi, când, după-amiază ne-am îndreptat către capătul său estic, unde am dat peste un platou de la care un punct de belvedere permitea o panoramă uimitoare. Tot de acolo, pornea o potecă în trepte săpate în piatră, destul de accidentată, care „pica” , în cele din urmă, în șoseaua asfaltată de unde mai era puțin de mers până la punctul de acces spre mănăstire. Se cuvin spuse câteva cuvinte despre această mănăstire vestită fără de care este de neconceput o vizită în Amorgos.

 Mănăstirea Panagia Chozoviotissa se află la est de Chora, săpată în peretele vertical al muntelui,  la 300 de metri deasupra mării. Conform tradiției, întemeierea ei se datorează unui miracol.  „Așezată” într-o stâncă abruptă, pare agățată de aceasta. În zilele noastre, Mănăstirea Panagia Chozoviotissa este văruită la exterior, încât de pe mare sau de departe pare o pată albă pe cenușiul stâncii. Lăcașul de cult a fost întemeiat în anul 1088 în vremurile bizantine ale domniei lui Alexios I Comnenul. În timpul ocupației venețiene, au existat mai multe modificări care sunt evidente până în ziua de astăzi. Aceasta a deținut întotdeauna vaste parcele agricole în insulele din apropiere: Samos, Ikaria, Ios, Naxos și Santorini. Bogăția sa a fost, de asemenea, un motiv pentru asigurarea independenței sale în timpul dominației otomane. Mănăstirea se află la 300 de metri deasupra mării, lungimea sa este de 40 de metri și lățimea de doar 5 metri. Dimensiunile sale sunt cele care i-au dat titlul de „Mănăstirea cu un singur zid” . În interior, există scări înguste de piatră care duc la cele opt etaje ale sale și leagă părțile mănăstirii, și anume chiliile, sufrageria, galeriile, cuptoarele, cămările.  

De numele mănăstirii erste legat și primul liceu fondat în Grecia după Revoluția din 1821 care se afla în Amorgos. Mai exact, a fost fondat în 1829 pe cheltuiala Mănăstirii Panagia Chozoviotissa, așa cum indică inscripția sa. Rațiunea care stă la baza construirii mănăstirii a fost o icoană găsită ce provenea din Hozovo sau Hozova din Palestina. Un loc numit Hoziva sau Koziva se află și în Țara Sfântă, lângă Ierihon. Legenda vorbește despre o femeie din Asia, în timpul iconoclasmului, care a aruncat icoana Fecioarei Maria în mare pentru a nu fi distrusă. Icoana a ajuns în apropiere, iar localnicii din Amorgos au găsit-o și au decis să construiască o biserică acolo. Oricât s-au străduit, nu au putut finaliza construcția. Toată ziua construiau, dar până dimineața lucrarea era distrusă. Toată lumea a fost dezamăgită, iar meșterul zidar s-a rugat la Fecioara Maria să le indice un loc unde dorea să fie construită mănăstirea. A doua zi, dalta, coșul și toate uneltele meșterului zidar au fost găsite bătute în cui,  sus pe o stâncă abruptă, un semn de la Fecioara Maria că templul trebuia construit în acest loc. Dalta meșterului a fost bătută în stâncă până în 1956, când a început exproprierea clădirilor mănăstirii. Apoi, a căzut în curtea mănăstirii, iar credincioșii au considerat că acesta ar fi fost un semn de dezacord al Fecioarei Maria față de expropriere. Dalta este astăzi păstrată într-o vitrină în Biserica Mănăstirii. În vremurile de restriște, pentru a nu fi prădată de pirați sau alți dușmani, mănăstirea nu era văruită pentru a nu atrage atenția și spre a nu fi confundată cu peretele muntelui, conferindu-i discreție și protecție.    

În cazul nostru, după ce am coborât multele trepte și am ajuns la șosea, indicatoarele ne conduc spre mănăstire vreo sută de metri nord. De acolo, alt indicator ne anunță că din acel punct avem, de data aceasta de urcat, 300 de scări de piatră, numa'picioare bune să ai!      

După ce am trecut testul de anduranță, ne trezim la intrarea în mănăstire unde se pretindea ținută modestă și decentă atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Așadar, ne vedem nevoiți să îmbrăcăm straiele lungi și largi puse la dispoziție la ușă, apoi să ne lansăm prin poarta modestă și îngustă în interiorul mănăstirii. Nu este permis fotografiatul sau filmatul, așa că voi reda din memorie ce am văzut.

Mănăstirea a fost construită în stâncă în totalitate, de aceea se dezvoltă în lungime și pe etaje, lățimea fiind de numai cinci metri. Dimensiunile sale modeste o fac să pară micuță, dar în realitate nu este chiar așa, cert este că poarta este joasă, că aproape dai cu capul când să intri.   Mănăstirea este de călugări, aceștia sunt amfitrioni minunați, te conduc din încăpere în încăpere, până în biserica mănăstirii, practic încăprea cea mai de preț, unde fiecare are larghețea să se roage în tihnă la icoane sau să aprindă lumânări. Îmi amintesc că starețul m-a întors de mai multe din drum și nu m-a lăsat să ies până nu am văzut icoana Fecioarei Maria, cea făcătoare de minuni, apoi am fost invitați într-o sală de mese, unde am fost serviți cu apă rece, la pahar, câte un țoi de psimeni raki, o specialitate delicioasă de lichior din Amorgos, cu originea chiar în această mănăstire, și rahat proaspăt, foarte bun! Un gest de ospitalitate și bună primire, parcă o recompensă pentru cei ce se încumetă să-i tragă pragul. Am văzut și a fost la multe mănăstiri, dar Chozoviotissa îmi va rămâne la suflet în mod deosebit, fiindcă m-a impresionat prin simplitate și smerenie și unde am simțit că mă aflu într-un lăcaș de cult aparte, aproape de suflet.    

O altă emblemă a insulei Amorgos care se găsește, de asemenea, la est de Chora, în preajma mănăstirii, este plaja Agia Anna, celebră pentru apariția sa în filmul Deep Blue sau Le Grand Bleu, în regia lui Luc Besson, o producție din 1988.    De fapt, Agia Anna nu este chiar o plajă în adevăratul sens al cuvântului, ci un loc plin de stânci unde abia poți sta întins la soare, însă acolo apa mării are o culoare și este de o limpezime greu de descris.  Poartă numele bisericuței albe lângă care se află și care a devenit un alt simbol al insulei Amorgos. Desigur, n-am rezistat tentației de a face o baie la Agia Anna sau de a trândăvi un pic pe stâncile de acolo, însă nu pot să spun că te încearcă vreun sentiment anume, ci pur și simplu că mergi pe urmele realizatorilor filmului menționat.

Chora Amorgos s-a dovedit a fi orășelul care ne-a umplut inimile de bucurie și ochii de frumusețe. Este una dintre cele mai tradiționale așezări cicladice văzute, una dintre cele mai pitorești și, în același timp, una dintre cele mai mici ca dimensiune. A te plimba prin Chora este ca și cum ai păși în visul unui sat grecesc perfect, cu aleile sale înguste și șerpuitoare, casele văruite, piețele fermecătoare și o mulțime de biserici frumoase.

Dacă ajungeți în Amorgos, este musai să faceți cunoștință cu Chora sa, o mică bijuterie cicladică ce nu vă va dezamăgi nicidecum, chiar dacă aici nu veți întâlni hoteluri în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă pensiuni cochete, instituții, cu excepția unui mic oficiu poștal sau sedii de bănci care sunt suplinite de bancomate sau aparate multifuncționale de efectuat operațiuni specifice.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 31 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI