O vizită în Orașul Imperial Hue

TIPĂREȘTE

Oricât de scurt ar fi peripluul tău vietnamez, din el n-are cum să lipsească Hue, capitala Imperiului pentru aproape un secol și jumătate (1802-1945) ! Nici dintr-al nostru n-a lipsit, chiar dacă n-am putut să-i alocăm decât un interval simbolic de timp. Mai bine puțin decât deloc, nu?! Și se va fi dovedit, ca de-atâtea alte ori, că „puțin ca timp” se poate traduce într-o imensă bogăție spirituală!

Un pic de istorie

Nguyen Ann a fost primul împărat vietnamez ce a unificat țara în 1789, inițiind Dinastia Nguyen și alocându-și numele de Gia Long. El a stabilit capitala țării în Hue, orașul de baștină al părinților săi, ordonând mai apoi consilierilor francezi să meargă în Europa, de unde să revină cu planuri arhitectonice pentru o cetate invincibilă care să-i confere siguranță militară și, în același timp, supremație asupra dumului comercial dintre Oceanul Indian și China.

Se pare că însuși Vauban s-ar fi implicat în proiectarea acesteia și astfel, între 1802-1804 se finalizează orașul imperial Hue, alcătuit din 3 incinte fortificate. De la exterior spre interior: capitala fortificată (Kinh Thanh; clădiri militare și administrative), Orașul Imperial (Hoang Thanh; palate, temple, birouri guvernamentale) și Orașul Interzis Purpuriu (Tu Cam Thanh; un spațiu dedicat exclusiv împăratului și rudelor apropiate, concubinelor și eunucilor).

Procesul se pare că a fost un adevărat „tur de forță” , implicând până la 80000 de muncitori zilnic, motiv pentru care gurile rele i-au atribuit lui Gia Long veleități despotice... Admirator al conceptelor confucianiste, el s-a inspirat puternic din Orașul Interzis din Beijing, optând însă pentru culoarea purpurie, considerată a doua culoare imperială după cea roșie folosită de împărații chinezi.

Gia Long a trăit și a domnit în Hue până la moartea sa, în 1820, urmându-i o serie lungă de succesori ce i-au desăvârșit opera. În 1880, alături de Cambodgia și Laos, Vietnamul devine Indochina Franceză, moment din care rolul împăratului devine doar simbolic. Moharhia va fi definitiv abolită abia în 1945, odată cu sfârșitul războiului și proclamarea independenței Vietnamului în raport cu Franța. 2 ani mai târziu, Viet Minh, forțele militare vietnameze transformă capitala imperială Hue într-o bază militară, dar colonialiștii nu se lasă, se implică și americanii ulterior și... de aici începe decăderea vertiginoasă a orașului istoric.

Multe clădiri au fost distruse în acțiunile armate, pe altele le-au doborât lent forțele nemiloase ale naturii, altele au rezistat însă în mod miraculos; Orașul Imperial Hue își păstrează astfel farmecul și valoarea istorică, astfel că în 1992 intră în patrimoniul UNESCO, moment ce permite autorităților să acceseze fonduri pentru reabilitare. Proces care este încă în plină desfășurare, după cum vom vedea...

Vizita noastră

Ne-am lăsat bagajele la hotel și am pornit pe jos, profitând de distanța scurtă, de doar câteva sute de metri, până la intrarea în complex. Aceasta fiind undeva în sud, iar noi afându-ne pe flancul estic, rezultă că am mers pe lângă zidurile compacte, înalte de peste 6 m, dublate de un șanț adânc cu apă. La un moment dat ne-am oprit să admirăm poarta estică – o minunăție! – dar o vom fi admirat într-o lumină mult mai bună peste câteva ore, căci este poarta de ieșire din sit. Ne-am oprit să admirăm și florile de ficus – pentru prima dată în viață, cred... Doamne, ce parfum dumnezeiesc!... Nici n-am știut că ficusul face flori.

În fine, am cotit dreapta, am mai mers puțin și am ajuns la casa de bilete. Există bilete simple, doar pentru orașul imperial (200k VND = 6,7 euro/adult; 40k VND/copil) și există bilete combinate pentru 3 obiective (oraș + oricare 2 din cele 3 morminte imperiale; 420k VND/adult) sau pentru 4 obiective (oraș + 3 morminte; 530k VND). Biletele combinate sunt valabile 2 zile. Noi am luat simple, desigur.

Am pozat întâi intens poarta sudică Ngo Mon (a Meridianului) , ce datează din 1833 (în mod ciudat, deoarece – veți vedea – majoritatea obiectivelor au fost ridicate odată cu cetatea, în 1804 sau pe-acolo). Pe vremuri era poarta prin care doar împăratul și suita sa aveau voie să treacă; azi însă e singura poartă de intrare în complex. Am citit ulterior că poți urca la etaj, însă ori n-am dibuit noi drumul, ori nu se putea. Îmi amintesc doar că la intrare a trebuit să optăm sau nu pentru ghidare înregistrată (100k VND, dacă nu mă-nșel); am zis nu, pe mine chestiile astea mai mult mă perturbă, prefer să vizitez în legea mea.

Pe vremuri, Orașul Imperial era un spațiu compact, plin de clădiri și mici grădini. Multe dintre acestea s-au distrus, așa că nu trebuie să vă mirați că veți întâlni ample spații goale. Cam așa începe turul, cu un astfel de loc viran, la capătul căreia este un fel de poartă minimalistă, dincolo de care pornește o alee pavată către unul dintre cele mai frumoase locuri din sit: Palatul Thai Hoa (sau al Armoniei Supreme).

Palatul este o clădire lungă cu un singur nivel și acoperiș în 2 ape, sprijinit pe piloni de piatră minuțios sculptată. Câteva trepte largi „păzite” de câte un dragon de piatră conduc spre intrare. Din afară nu zice prea multe, dar interiorul!... Doamne-Dumnezeule! Totul este doar purpură și aur, sau cel puțin asta vrea să sugereze autorul (desigur, decorul nu-i cel original, ci reconstituit). Elementul principal îl reprezintă sala tronulului, locul unde împăratul era încoronat sau primea în audiență. Nu-i voie să faci poze înăuntru, dar nu m-am putut abține, recunosc că am păcătuit. În nișa lateral-dreapta și în porticul din spate însă ai voie să pozezi, aici fiind etalată o mică expoziție cu artefacte originale și cu imagini ce ilustrează perioada reconstrucției.

Ieșim prin spatele clădirii și avem un mic moment de ezitare: dreapta sau stânga? Ce bine ar fi prins o hartă... Din fericire, ca și cum Cineva ne-ar fi auzit, găsim o hartă pe un panou învecinat și o pozăm, sigur ne-o trebui mai târziu.

De-o parte și de alta, simetric față de axa centrală pe care ne aflăm, observăm 2 construcții identice. Ne apropiem de cea din stânga și aflăm (din acest punct vom întâlni peste tot panouri informative în 3 limbi – vietnameză, engleză, franceză) că avem de-a face cu cele 2 Case ale Mandarinilor, anexele Palatului Can Chanh (vom reveni). Aici mandarinii își pregăteau audiențele la împărat, dar, după conjunctură, erau și săli de examen, săli de ceremonii sau chiar birouri administrative. Datează de la înc. sec. 19 și au fost reabilitate în numeroase rânduri. Azi prezintă interioare de un lux extravagant, luminos, pastelat, calm... Tot aici se pot închiria haine de epocă spre a face fotografii memorabile. Apreciem, deși nu e genul nostru.

Am fi putut să ne continuăm plimbarea în față, spre ruinele Palatului Can Chanh, dar am preferat să urmăm aleea din stânga, spre vest. Plimbarea a fost plăcută, copaci umbroși de ambele părți, floricele, păsărele. Am fi putut închiria bicicletă sau chiar o mașinuță electrică spre a ne scuti de efort, însă taman ăsta era spilul (printre altele), să mai ardem și ceva calorii... Că picioarele ne servesc încă, slavă Domnului!

Prima ce ne-a întâmpinat a fost superba poartă a Templului Phung Tien, împodobită cu picturi murale și cu elemente din ceramică emailată, purtând însă din plin patina timpului. Aflăm că edificiul a fost ridicat în 1814, servind ca templu regal în onoarea împăraților Nguyen; teoretic, și a împărăteselor, deși femeile aveau voie în incintă doar la ceremonii de aniversare sau comemorare.

Trecem dincolo de poartă și... câmp cât încape cu privirea (sau pe-acolo). Doar un pic de postament și, în depărtare, un stâlp din piatră minuțios migălită. Aflăm despre templu că a fost o construcție impozantă cu 13 intrări și 11 compartimente interioare pentru altare, cu acoperiș placat cu ceramică emailată aurie (culoarea împăraților). Fiind construit pe structură de lemn, precum majoritatea clădirilor din oraș, a ars cu prima ocazie serioasă, în primul război al Indochinei, în 1947. N-a fost (încă) reconstruit, dar există niște panouri ce reproduc imaginea originală și amplasamentul clădirii.

Înaintăm doar puțin și chiar peste drum ne întâmpină altă intrare veche și spectaculoasă: poarta spre Templul Hung To Mieu. Pătrundem în curtea cu alei pavate și ronduri de flori frumos îngrijite (gândul îmi zboară pentru o clipă la incintele mănăstirilor românești) și dibuim construcția modestă, dar cochetă, „păzită” de un șir de vase tradiționale cu bonsai. Templul a fost ridicat în 1804 în onoarea părinților împăratului Gia Long. Distrus total în război în 1947, a fost reconstruit 4 ani mai târziu și restaurat la aspectul actual în 1995-97.

Ne întoarcem în alee, care se termină în curând în dreptul porții de vest Chuong Duc – o splendoare! Datează din 1804, iar în 1811 i s-a adăugat turnul de veghe. Era poarta destinată femeilor (în timp ce prin cea aflată în direcție opusă aveau voie să pășească bărbații). Se păstrează în forma sa originală într-o stare de invidiat, fiind împodobită cu numeroase detalii din ceramică emailată și pictată, culoarea dominantă fiind galben.

Revenim o bucată de drum și, cu prima ocazie, virăm spre nord. Reședința Dien Tho, împrejmuită de ziduri înalte, adevărat „oraș în oraș” , este următoarea care ne întâmpină. Pătrundem prin poarta maiestuoasă, cu 3 intrări, destul de bine conservată și ea și vizităm rând pe rând mai multe clădiri-muzeu.

Ansamblul de 10 edificii cu roluri cândva multiple (locuințe, bucătărie, cămară, pagodă, teatru, pavilion de divertisment etc) a fost construit tot în 1804 pentru regina-mamă (prima soție a tatălui împăratului) și era conectat printr-un coridor acoperit direct cu Orașul Interzis. A beneficiat de o amplă restaurare în anii 1998-2001. Înăuntru sunt expuse obiecte de mobilier, ceramică, o lectică originală și multe fotografii din vremea ultimilor împărați. Există și o secțiune transformată în magazin de suveniruri, oferta nu-i cine știe ce, dar ne alegem totuși cu o carte minunată, cu ilustrații frumoase. Domeniul are și un mic iaz acoperit de nuferi.

Vizităm și vecinul Palat Tho Ninh, ceva mai modest, conceput ca reședință a celei de-a doua soții a tatălui împăratului. Cele 3-4 încăperi adăpostesc azi artefacte ce amintesc de viața de zi cu zi a nobilimii în orașul imperial, dar și o frumoasă machetă a acestuia. Perla micului domeniu o reprezintă, fără doar și poate, frumosul pavilion Truong Du, cu ieșire către un heleșteu punctat de ochiuri de plante.

O luăm apoi aproximativ spre centrul sitului și, după ce străbatem o vastă zonă cu vagi ruine năpădite de vegetație, ajungem la sălile Can Thanh (fostul palat regal) și Can Chanh (zona administrativă și de lucru) sau, mă rog, la ce s-a mai reconstruit din ele. Niște construcții cu mai multe încăperi succesive nemobilate, cu uși de lemn vopsit în roșu, minunat filigranate și cu pereți împodobiți cu delicate elemente aurii și numeroase fotografii de epocă. Ajunși din nou în aer liber, pe partea cealaltă (în fața clădirilor) avem posibilitatea să admirăm acoperișul în mai multe ape decorat cu dragoni zburători și frescele pictate de sub acoperiș.

Dar priveliștea ce ni se desfășoară după o întoarcere la 180 de grade ne lasă efectiv cu gurile căscate! Din nou un spațiu larg, de data asta amenajat cu alei flancate de flori, pe fundalul căruia se profilează una dintre cele mai frumoase construcții pe care mi-a fost dat s-o văd vreodată! Pe măsură ce ne apropiem, descoperim tot mai multe unghiuri propice fotografiilor, dar și tot mai multe detalii încrustate pe fațada decorată din abundență cu elemente din porțelan și sticlă.

Palatul Kien Trung datează „doar” din anii 1921-23, ridicat fiind de împăratul Khai Ding - un edificiu cu 2 niveluri ce îmbină în cel mai fericit mod mai multe stiluri arhitectonice: neoclasic francez, renascentist italian și tradițional vietnamez. A fost reședința ultimilor 2 împărați ai dinastiei Nguyen, fiind distrus total în 1947 și reconstruit aidoma originalului în anii 2019-23. Se vizitează doar parterul, iar interioarele sunt pe măsura exteriorului, expunând piese de mobilier și ceramică demne de o casă regală. Deasemenea, putem admira fotografii ce-i prezintă pe membrii ultimelor familii împărătești.

După ce ne tragem sufletul pe mica terasă din capătul palatului, pornim mai departe pe un traseu oarecum intuitiv. Ocolim niște canale și un iaz mai mare pe care plutesc rățuște și descoperim, în capătul său sudic, frumosul Pavilion Thai Binh, despre care aflăm că a fost ridicat în anii 1841-47 cu rol de pavilion regal de lectură și renovat ulterior în numeroase rânduri.

Urmează ceva construcții de mai mică însemnătate pe care le admirăm doar pe dinafară și ajungem la finalul turului, în dreptul fostului Teatru Regal. Pentru un cost suplimentar poți ocupa un loc în sala minunat reabilitată, cu parfum de epocă și asista la una dintre cele 2 reprezentații ce au loc zilnic la orele 10 și 15. N-am avut disponibilitatea de a mai aștepta aproape un ceas și am decis să plecăm. Nu înainte de a da o raită prin Spațiul de Artă Imersivă și Creativă – o chestie care sună mult mai bine decât se prezintă în realitate – mai mult un loc de socializare și de joacă pentru copii.

Splendida poartă de est Hien Nhan (1805; reamintesc: pentru bărbați și oficiali) ne conduce înafara sitului și pe urmă, pâș-pâș încă vreo 2-300 m până la hotel...

Mi-a plăcut mult vizita Orașului Imperial, locul păstrează un farmec aparte pe care îl simți, palpabil, la fiecare pas. Poate că e bine că încă n-au fost renovate toate clădirile rămase în picioare (și poate că nici n-au de gând, ce știu eu?!). Vopseaua scorojită, zidul ruinat năpădit de plante cățărătoare, țiglele căzute sau înnegrite de fumul unui incendiu devastator – toate păstrează patina unor timpuri trecute și fosta glorie a unui imperiu pierdut...

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 84 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI