O duminică frumoasă de toamnă în Heraklion

TIPĂREȘTE

Veți spune (poate pe bună dreptate) că am făcut o obsesie pentru Creta: toamna lui 2022 a marcat a patra noastră vizită pe insulă în tot atâția ani succesivi. Dar unele obsesii sunt bune, nu-i așa? ????

Totuși, de data asta n-a fost alegerea mea. Sau, în fine, a fost o alegere oarecum impusă. De către cine? De către cei de la Blue Air, care au anunțat în septembrie 2022 suspendarea tuturor zborurilor. Era pentru a doua oară (după pandemia din 2020) când nu reușeam să ajung în Cipru, așa cum îmi propusesem. Probabil că mă urmărește un blestem... ????

Cu lacrimi în ochi mi-am luat la revedere de la banii aruncați prin hublou Blue Airului (noroc că au fost puțini; prinsesem o ofertă pentru Larnaca de 2 bilete la preț de 1!), și m-am resemnat cu ideea că anul turistic 2022 se încheiase.

Dar, spre sfârșitul lui septembrie, Adrian se trezește vorbind: „Păi nu mai plecăm nicăieri?” „Unde să mai plecăm în octombrie?” replic eu nervoasă. „Undeva la mare, la plajă” , zice el. Și unde se mai poate face plajă în Europa în octombrie? În Creta, firește, numai că de data asta n-am prea avut noroc, vremea a fost schimbătoare, cu ceva ploicele, dar mai ales cu niște vântoase care te luau pe sus. ????

Pentru că în vizitele anterioare „bifasem” zonele Chania, Rethymno și Agios Nikolaos, de data asta am ales să „campăm” în apropiere de Heraklion, o opțiune care nu s-a dovedit prea inspirată - o să vă povestesc într-un alt review. Și cum singura interacțiune cu capitala Cretei o avuseserăm cu ocazia vizitei la excepționalul său Muzeu de Arheologie vezi impresii, am decis să dedicăm Heraklionului câteva ore bune, concentrându-ne pe zona veche a orașului.

Despre Heraklion/Iraklio știam că e, cu cei cca. 140.000 de locuitori ai săi, al cincilea cel mai populat oraș din Grecia, port important, centru universitar și deținător al celui mai mare aeroport de pe insulă, unde am aterizat și noi și de unde am închiriat o Toyota Yaris pentru întreaga perioadă (40 euro/zi). Numele orașului derivă probabil de la cel al fondatorului legendar al Jocurilor Olimpice - Idaean Herakles, dar în perioada venețiană s-a chemat Candia.

Fiind un oraș mare, e plin de blocuri tipic grecești, cu maxim 4-5 etaje zugrăvite în alb sau culori pastelate, unele din ele cu tencuiala cam scorojită. Din punct de vedere arhitectonic, prima impresie nu este, așadar, foarte încurajatoare dar, cu puțina documentare pe care avusesem timp să o fac înaintea plecării, îmi creionasem un traseu care să ne ducă spre cele mai relevante obiective turistice.

În plus, alesesem o zi de duminică pentru vizită, așa încât am avut din nou plăcuta ocazie de a-i vedea pe greci făcând ce știu ei mai bine - să se plimbe în pas domol împreună cu întreaga familie, să caște gura la vitrinele magazinelor, să mănânce înghețată și să bea un frappé la o terasă trăncănind nonstop, cu alte cuvinte să se simtă bine și să se distreze fără excese.

Îi ador! ????

Am purces cu mașinuța de la locul de cazare spre Heraklion, am intrat în oraș și am străbătut cap-coadă Leof. Eth. Antitaseos, o arteră lungă și lată, străjuită de copaci înalți și bloculețe de genul celor de care tocmai am aminitit, pentru a ajunge, pe malul mării, la port. În Epoca Bronzului, pe vremea când Knossos, cu al său palat vezi impresii aflat la mai puțin de 10 km de Heraklion era capitala insulei, aici acostau vasele încărcate cu mărfuri, și locul și-a păstrat funcția și importanța neîntrerupt de atunci, atât sub dominația sarazinilor, cât și în perioadele bizantină, venețiană și otomană.

Astăzi, prin pădurea de catarge se mai distinge o singură construcție veche - Fortăreața venețiană - Castello a Mare sau Rocca a Mare, cum i-au zis italienii, mai cunoscută însă sub numele turcesc Koules, de la Su Kulesi („turn de mare” ). Se crede că primul fort a fost ridicat aici de sarazini (sec. IX-X) și întărit două veacuri mai târziu de bizantini. Venețienii au fost însă cei care l-au adaptat noilor nevoi de apărare printr-un program ambițios votat de Senat în 1462 și pus în aplicare între 1523-1540, care a implicat demolarea turnului vechi și construirea de ziduri exterioare de aproape 9 m grosime în interiorul cărora, pe o structură cu două niveluri, se înșirau celulele închisorii, arsenalul, depozite, capela, încăperile garnizoanei. Koules se poate vizita zilnic, în afară de luni.

Noi însă am admirat fortăreața doar pe dinafară, grăbiți să „scăpăm” de mașină pentru a lua la pas orașul. Luându-ne după niște indicatoare, am ajuns la City Center Parking, un adăpost subteran pentru vehicule. Aici, un angajat a preluat mașina și a vârât-o în adâncurile pământului, după care s-a întors cu cheile. La plecare am prezentat bonul, ni s-a făcut calculul, am plătit și mașina ne-a fost adusă „la nas” . Preț 4,80 euro prima oră, 1 euro fiecare din orele următoare. Foarte eficient, deși cam scump... ????

Scăpați de griji, am pornit în explorare, prelingându-ne mai întâi pe țărm pentru a vedea unul dintre cele mai vechi edificii din oraș, Biserica Sf. Petru și Pavel, construită în stil gotic în sec. XII, în timpul primei ocupații venețiene, ca lăcaș catolic închinat inițial Sf. Petru din Aragon. În perioada ocupației otomane, a fost transformată în moschee. Este o construcție masivă dar extrem de simplă în interior, și în curtea sa am observat că se fac excavații.

De cealaltă parte a străzii se află Muzeul de Istorie a Cretei, pe care am intrat să-l vizităm - detalii într-un alt review. De pe calcanul unei parcări ne-a făcut cu mâna El Greco, celebrul pictor originar din Creta (fie din satul Fodele, fie chiar din Heraklion, nu se știe cu certitudine; mai important e faptul că numele său este afișat cu mare fală peste tot pe insulă în indicatoare spre muzeul care îi este consacrat sau în cele de străzi și piețe). Am intrat apoi pe strada 25 Avgoustou, una dintre principalele artere comerciale. La parterul clădirilor neoclasice se înșiră o mulțime de magazine cu suveniruri și terase unde localnicii se omeneau cu câte o cafeluță.

Ajungem în Piața Elephteriou Venizelou și admirăm, dându-i ocol, frumoasa Fântâna Leilor sau Morosini. Guvernatorul venețian Francesco Morosini a fost cel care a ordonat construcția sa în 1628 în scopul alimentării cu apă a orașului. Patru lei (simbolul Republicii Venețiene) o împodobesc în partea superioară, în timp ce la nivelul inferior decorațiunile redau scene din mitologia antică greacă.

De aici, pe strada Odos 1866, începe Piața Centrală, de fapt un bazar întins pe întrega lungime a unei străzi în care nu predomină produsele agro-alimentare, așa cum mă așteptam, ci articolele de îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie, suvenirurile etc. Prețuri relativ decente, însă nimic nu mă atrage în mod deosebit. Îmi place totuși atmosfera! ????

În capătul bazarului, în Piața Kornarou, ne așteaptă un vestigiu otoman: Fântâna (sebil) lui Hatzi Ibrahim Agha, un cetățean de vază care a dorit ca numele să-i fie păstrat în memoria localnicilor, motiv pentru care și-a cheltuit o bună parte din avere pentru ridicarea acestei fântâni publice. Construcția poligonală cu ferestre încadrate de arcade sub care se aflau robinetele din care curgea apa este datată 1776.

Mai veche cu peste două secole (1554) este alăturata Fântână Bembo, prima fântână cu apă curentă din oraș, construită din ordinul guvernatorului venețian al Heraklionului, Gianmatteo Bembo. Deasupra micului bazin dreptunghiular a fost sculptată statuia fără cap unui oficial roman din Ierapetra (oraș din sudul Cretei), în timp ce decorațiunile laterale înfățișează blazoane ale unor familii nobile venețiene.

Parcurgem strada Averof și ne întoarcem spre Plateia Eleftherias (Piața Libertății) pentru a vedea bustul scriitorului Nikos Kazantzakis, și el cretan la origine și obiect de mândrie locală. Vizavi de acesta se înalță Poarta venețiană a Sf. Gheorghe, construită în 1626. În această porțiune a pieței se află și Monumentul soldatului necunoscut, dar ceea ce dă farmec locului nu este - în opinia mea - acesta, ci aglomerația de cafenele, plăcintării și localuri fast food, luate cu asalt de cretani. Spațiu este însă, slavă Domnului! suficient pentru ca cei mici să poată zburda în voie iar bătrâneii să se odihnească pe bănci. Interesant e modul cum s-a reușit aici integrarea elementelor moderne într-un decor vechi de secole, zona fiind în perioada venețiană loc de antrenament pentru soldați.

Revenim la Fântâna Morosini și vizavi de aceasta descoperim Biserica Sf. Marcu, construită în 1239 în onoarea patronului spiritual al Veneției. Arcadele tipic venețiene sunt singurul element arhitectonic ce amintește de trecutul și destinația sa inițială, căci în prezent clădirea nu mai are funcții religioase, ci adăpostește Galeria Municipală de Artă. Biserica a servit drept loc de înmormântare pentru mulți venețieni nobili dar după cucerirea otomană a fost transformată în moschee și turnul a fost distrus și ridicat în locul său un minaret, demolat și el după eliberarea Cretei.

La o aruncătură de băț de biserică se află cea mai importantă construcție venețiană din Creta (sau cel puțin așa consideră experții), Loggia, datorată aceluiași neobosit Morosini. Ridicată între 1626-1628 după modelul logiilor din patria-mamă, a funcționat drept loc de întâlnire pentru oficialitățile orașului, otomanii transformând-o în trezorerie. E, fără îndoială, impunătoare, are parter și etaj, iar prin arcade se poate pătrunde în curtea interioară. În spate sunt birourile prefecturii.

Continuăm plimbarea și ajungem la ultimul punct de pe ordinea turistică a zilei: Biserica Sf. Titus, ridicată la rang de catedrală în anul 2013. Actuala clădire masivă din capătul unei piețe înconjurată de terase și umbrită de palmieri datează din 1869 ca moschee, fiind refăcută ca biserică în 1925, însă povestea sa e mult mai veche. Ea începe în sec. X, când scaunul episcopal al Cretei a fost mutat de la Gordyn la Chandax/Candia/Heraklion și s-a construit cea dintâi catedrală, închinată apostolului Titus, primului episcop al Cretei. Craniul său se păstrează și acum într-o raclă din argint în biserică. De-a lungul secolelor, lăcașul religios a fost distrus de cutremure și incendii și reconstruit de multe ori. Pereții nu sunt pictați, însă s-au păstrat mai multe icoane vechi și valoroase.

De aici ne îndreptăm spre parcarea unde ne-am lăsat mașina închiriată. Suntem mulțumiți: am petrecut o dimineață plăcută în capitala Cretei, alternând vizitele la obiective cu pauze pentru savurarea unei înghețate și a câte unui frappé. Fără grabă, așa, ca localnicii. ????

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Un oraș relativ banal ca aspect, cu multe clădiri neîngrijite, însă cu un centru vechi interesant

Centrul plin de terase, foarte animat într-o dimineață de duminică

---

VIZUALIZĂRI: 2800 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI