O țară săracă, dar foarte primitoare

TIPĂREȘTE

Guineea Bissau este o țară situată în partea vestică a continentului african, mărginită de Senegal la nord și de Guineea la sud. Foarte puțini turiști își fac vacanța în Guineea Bissau, însa cei ce au fost acolo o descriu ca pe o adevărată bijuterie africană, un pământ de o mare și variată frumusețe naturală, cu o populație blânda și prietenoasă. Atracțiile principale se leagă, în principal, de plaje superbe, majoritatea izolate și necălcate de piciorul omului, de abundența faunei, ce include o populație semnificativă de cimpanzei și hipopotami de apă sărată, precum și de arhitectura colonială păstrată din era portugheză.

Guineea Bissau este un stat plat, caracterizat de două tipuri distincte de terenuri. Coasta este luxuriantă și puternic împădurită, în timp ce interiorul este uscat și prăfuit, chiar dacă este intersectat de un noian de ape curgătoare, lacuri și lagune. Cele mai importante splendori naturale se pot admira în cadrul Parcului Natural Cantanhez din Jemberem, în timp ce arhipelagul Bijagos oferă cele mai tari experiențe insulare africane – snorkelling și scufundări de calitate, triburi indigene și tradițiile lor bine păstrate.

Capitala Bissau dispune de cele mai bune facilități turistice ale țării, chiar dacă acestea sunt și ele destul de limitate. Drumurile sunt extrem de accidentate, în special calea de acces spre Goba, considerată de unii potrivită doar pentru masochiști. În general, infrastructura săracă face din Guineea Bissau o destinație turistică atractivă doar pentru călătorii aventuroși.

Un război civil teribil a izbucnit în 1998 și cu toate că ostilitățile au încetat, o succesiune de lovituri de stat militare fac din Guineea Bissau un teritoriu încă incert. Actualmente, granițele sunt deschise, permițând accesul turiștilor întreprinzători. Cu toate acestea, sunteți sfătuiți să evitați Guineea Bissau, însă dacă vă hotărâți totuși sa mergeți într-o vizită, să stați cât se poate de bine informați. –cam asta era tot ce știam despre această țară africană de pe un ghid turistic. Ei bine asta m-a făcut să încerc să ajung și eu acolo.

Guineea Bissau este o țară destul de nesigură. În primul rând se spune că este o adevărată turnantă pentru traficul de droguri. Istoria Guineei-Bissau a fost marcată de 9 lovituri de stat militare, după ce ţara şi-a declarat, în 1974, independenţa faţă de Portugalia. Conflictele interne au distrus întreaga economie şi infrastructură a ţării, una dintre cele mai sărace din lume. Mai mult chiar cu două săptămâni înainte de mica mea incursiune în Guineea Bissau a fost o altă tentativă de lovitură de stat când mai bine de două ore forțele guvernamentale s—au bătut cu rebelii, pe care până la urmă i-au respins, în atacul asupra clădirii guvernamentale în care se aflau președintele țării Umaro Sissoco Embalo și membrii guvernului. Evident pentru această incursiune am ales să merg singur, însoțit doar de amicul Lams de la agenția din Gambia. Nu am vrut să-mi pun familia în pericol și nici nu le-am spus de riscul de securitate din această țară, pentru că altfel nu mă mai lăsau nici pe mine! =))

Dis de dimineață la 6,30 aveam întâlnire cu Lams la hotel. De data asta a venit el personal, mai mult am mers și cu mașina lui bună, un Mitshubishi Pajero tare fain! Apropo această excursie a fost de departe cea mai scumpă, dar și cea mai faină experiență africană. Am dat 15000 dalași, aproape 300 usd. Scump nenicule, scump.

Engleză-franceză-franceză-portugheză-portugheză-franceză-franceză-engleză. Un adevărat roller coast. Cam astea erau vămile prin care am trecut și limbile care se vorbeau acolo. Nu că a trebuit să-mi storc mintea de câteva cuvinte din fiecare limbă, dar la un moment dat chiar le încurcam. Dar a fost tare fain, a fost provocator.

Cum spuneam am plecat dimineață spre granița sudică cu Senegalul. Aici nu mai era nebunia din partea nordică unde am trecut spre Fathala. Erau foarte puține mașini și foarte puțini vânzători ambulanți. Iar turiști mai deloc.

La granițele astea terestre erau câteva reguli stricte. În primul rând era interzis fotografiatul. Tot timpul îmi repeta Lams acest lucru. Apoi trebuia să cobor din mașină să trec pe la punctul vamal al Gambiei pentru ștampila de ieșit din țară, apoi să trec prin zona numită no man’s land, apoi dădeam de grănicerii din Senegal.

Totul a decurs bine până am ajuns la granița cu Senegal. Aici era un ofițer vamal mai scrupulos, cred că era mai nou și nici nu prea știa meserie. Mi-a cerut dovada vaccinării Covid, a fost singurul care mi-a cerut carnetul galben, de altfel obligatoriu în Senegal, cu dovada vaccinării împotriva febrei galbene. Apoi se tot codea că nu am viză de intrare în țară. Eu îi spuneam că nu am nevoie. Aici a intervenit Lams pe două planuri, întâi i-a împins o mică atenție, apoi i-a spus că România face parte din UE și cetățenii UE nu au nevoie de viză pentru intrare în Senegal. Eu chiar nu știam lucru ăsta, da îi spusesem că abia acu două zile am fost în Senegal pe la altă graniță și nu m-a întrebat nimeni nimic. În fine până la urmă am luat ștampila de intrare în țară.

După ce m-am văzut cu ștampila pe pașaport am schimbat vreo 20 de euro în moneda lor oficială. Nu mai știu cât am primit vreo 12-13000 CFA, franci senegalezi.

Am mai trecut de vreo două filtre de poliție și am intrat în Senegal. După cum vă spuneam Senegalul a fost colonie franceză și aici toți vorbesc doar această limbă. Cu engleza mori de foame. Nimeni, nici măcar la vamă nimeni nu o vorbește.

De cum am intrat în Senegal s-a văzut diferența. Senegalul este o țară mult mai mare ca și Gambia și au o populație de doar 11-12 milioane de locuitori. Orașe sunt puține, marea majoritate trăiesc la sate. Dar și satele sunt foarte răsfirate, dar și cu foarte puțini locuitori, față de alte părți prin Africa pe unde am mai fost. Mergeam mulți kilometri pe șoseaua impecabilă până ne intersectam cu vreo mașină sau până dădeam de vreun sat mai mult pustiu.

Primul oraș mai semnificativ care ne-a ieșit în cale a fost Diuoloulou de unde se intersectează drumurile și este unul care merge spre Kafountine. Am fost si acolo, doar că-n următoarea excursie. După alți 40 de kilometri am ajuns într-un orășel mai mărișor Bignona. În stânga era drumul spre Dakar, în dreapta al nostru spre Guineea Bissau.

Aici în Bignona am oprit pentru micul dejun. Era o mare nebunie de mașini și de oameni. M-am dat jos din mașină să mă dezmorțesc un pic, iar Lams a plecat după breakfast. S-a oprit lângă un cort unde era o femeie în mijloc care gătea, iar în jurul ei erau o mulțime de oameni care mâncau și-și beau cafeaua, înghesuiți pe niște scăunele mici de plastic. Speram să nu mă pună și pe mine acolo, sincer nu mirosea prea bine.

După vreo 10 minute apare Lams, cu două cafele senegaleze cu ghimbir foarte bune și cu două baghete de pâine înfășurate, nici mai mult, nici mai puțin, în ziar! Ieșim din sat și oprim la marginea drumului prăfuit pentru micul dejun.

Ei bine aici am avut cea mai mare surpriză. Sandwich-ul format dintr-o baghetă mare era plin de carne de vită și legume, apropo Lams l-a avut de pui. Cu greu l-am dovedit, fiindcă era foarte mare, dar nu m-am lăsat pentru că era absolut delicios. Și acum îmi plouă în gură când mă gândesc la el, mai ales că nu mă așteptam la așa ceva, dat fiind zona în care ne aflam.

De data asta uitase de apă, așa că s-a dus în sat să caute. A venit cu două pungi pline cu apă. Ce sa fac cu ele, l-am întrebat? Mi-a spus că ăsta este African Style și de-acolo trebuia să beau apă. M-am conformat, ce puteam face, doar că a trebuit să o beau pe toată, pentru că nu se putea stoca.

După acest mic dejun copios, am pornit la drum pe drumurile senegaleze. Cum spuneam drumurile arătau în marea lor majoritate foarte bine. Mai mult am dat de lucrări de lărgire, de la două la patru benzi, executate de o companie chinezească, de unde putea fi din altă parte? Asta cu toate că traficul era foarte lejer. La ei se poate, la noi este un calvar!

După alți aproximativ 50 de kilometri, am ajuns în cel mai mare oraș din Senegal, văzut de mine și anume Ziguinchor. Aici deja șoseaua era mai lată, erau multe clădiri industriale, dar și case mai răsărite arătoase. La un moment dat Lams mi-a arătat un morman imens cum sunt la noi grânele ori porumbul și m-a întrebat dacă știu ce sunt. Nu mi-am dat seama de la depărtare. Era un morman imens de alune. Senegalul este cel mai mare exportator de alune din Africa. Mă gândeam ce prețuri sunt la noi în țară pe câteva grame de alune. E drept că trebuie transportate, prăjite și ambalate, dar oricum este o mare afacere.

La un moment dat am cotit pe niște străduțe lăturalnice și am dat de ambasada Guineei Bissau din Senegal. Aceasta era situată într-o clădire micuță, într-o casă mai exact și nu avea niciun fel de pază. Am intrat înăuntru și erau doar două fete plus un nene. Deja eram pe teritoriul Guineei Bissau și toată lumea aici vorbea portugheza. Ambasadorul a venit după vreo jumătate de oră. Era tinerel și era îmbrăcat într-un costum lejer african. M-a poftit foarte amabil la el în birou și m-a întrebat de ce vreau să vin la el în țară. I-am spus că sunt un călător neobosit și vreau să vizitez cât mai multe țări africane. Guineea Bissau ar fi doar a șaptea din Africa. A râs și mi-a spus că mai am de tras, dat fiind că avea o hartă în birou cu țările africane și așa am aflat că sunt nu mai puțin de 52 de țări!!!

Lams a plătit taxa de viză, care era inclusă în prețul excursiei. Am primit ștampilă și gata de drum. Din Ziguinchor până la granița cu Guineea Bissau nu mai aveam decât vreo 15-20 de kilometri. În jurul orei 11,30 eram acolo.

Aici Lams a făcut o mișcare la care nu mă așteptam. A vorbit la benzinărie și a căutat un loc unde să parcheze mașina. M-a pus să–mi iau rucsacul din mașină. Mă gândeam că tot așa trebuie să trec granița pe jos. Exact asta era, dar nu numai atât. M-a întrebat dacă vreau să merg cu motorul. Bă ești prost, bă ești nebun? Tu cu 100 kile, eu cu 120, iar motoarele de acolo nu sunt vreun Harley Davidson.

L-am întrebat de ce facem asta, iar el mi-a spus că taxa de acces în Guineea Bissau cu mașina lui este foarte mare și nu merită. Sincer eu nu prea l-am crezut. Mai degrabă îi era frică să nu rămână fără mașină pe-acolo, dat fiind că este o țară mult mai periculoasă.

Trafic la această vamă era mai mult de camioane, iar controalele erau foarte stricte. Nu am văzut picior de turist sau picior de alb pe-acolo. Granița de Senegal am trecut-o rapid. M-a întrebat doar scopul și durata vizitei și i-am transmis că este doar o vizită turistică foarte scurtă, la primul oraș după graniță și anume Sao Domingos!

După ce am primit ștampila de ieșire din Senegal, m-am dus cu Lams la niște comercianți de acolo care aveau niște mașini Renault tare paradite. A negociat cu ei închirierea unei mașini, dar nu au căzut la pace după mai multe minute. Atunci Lams a hotărât să trecem granița pe jos și să mai încercăm aceiași variantă în Guineea Bissau.

Ei bine aici zona no mans land era mult mai mare. Am mers pe jos pe o căldură înăbușitoare preț de mai bine de doi kilometri în țara nimănui, dacă se poate spune așa.

Dacă birourile de vamă din Gambia ori din Senegal erau vai de mama lor, aici era și mai rău, dacă se poate spune așa. Niște cămăruțe mici. În schimb ofițerul vamal a fost mult mai deschis și primitor ca-n altă aparte și am primit rapid drept de acces fără întrebări speciale. Doar ne-a trecut într-un registru special și cam atât. Plus că aici se vorbea doar portugheză.

După alte negocieri cu un alt proprietar de Renault Kangoo vai de mama lui. Scaune rupte, șurubelniță în loc de schimbător, geamuri blocate, sârmă pentru deschis ușa! Iar la gropi trăncănea din toate încheieturile.

Si am purces la drum! Doar câțiva kilometri până la primul oraș Sao Domingos! Aici am oprit la un bancomat să scot niște bani! Îmi era teamă nu de clonarea cardului, ci să nu mi-l rețină bancomatul. Am scos 10000 din aceiași monedă ca-n Senegal. Aici am rămas un pic uluit. Am aflat că pentru mai multe țări din Africa de Vest există o comuniune monetară și au aceiași monedă. Țările Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildeș, Guineea Bissau, Mali, Niger, Senegal și Togo folosesc CFA. Am mai învățat ceva!

Apoi am oprit la primul bar întâlnit, unde am luat o bere rece. Era o căldură înăbușitoare, așa că am socializat un pic cu băștinașii. Era ca un bar sătesc de pe vremea lui nea Nicu. Sărăcia era mai mare ca-n țările anterioare văzute de mine.

Cea mai tare vizită a fost la o școală. Aici am dat de o școală dărăpănată, cu pereții scorojiți, fără uși și fără geamuri. Erau trei clase și doar doi profesori. Directoarea preda în paralel la două clase. Ce m-a impresionat a fost faptul că aveau ceva rechizite și că erau foarte cuminți copii. Dacă în alte părți mă asaltau, acum stăteau liniștiți în banca lor. M-am întreținut un pic cu directoarea și am contribuit un picuț la starea lor sufletească. Le-am mângâiat doar un picuț suflețelul lor chinuit. Mi-am luat la revedere de la ei, iar la final mi-au cântat un cântecel. Am rămas extrem de impresionat de această vizită. Apropo apă aveau doar în curtea școlii la o cișmea cum aveam noi pe vremuri pe la țară. Lumină nu știu dacă aveau.

După cum spuneam aici drumurile sunt tare proaste. Nu au văzut vreun centimetru de asfalt. Mașini sunt extrem de puține, iar marea majoritate merg numai pe jos. Este o sărăcie lucie.

Următoarea oprire a fost la un bar traditional unde era plin. Ce atâta muncă, hai la băutură. Aici barmanița care avea și un bebeluș în spate, m-a servit cu un pahar de vin de palmier, o chestie lăptoasă asemănătoare cu materialul de zugrăvit. Nu arăta prea bine și nici nu era pe gustul meu, așa că după ce am gustat am returnat paharul plin spre uimirea tuturor care nu mai văzuseră pesemne așa ceva. Apoi am degustat vin de acaccia mult mai pe gustul meu. N-am băut mult, dar era destul de tare.

Următoarea noastră oprire a fost la o gospodărie locală, ca să văd condițiile lor de trai. Aici aveau o cabană mare cu un living și trei dormitoare, fără geamuri la ferestre și fără niciun fel de mobilier, în afară de niște paturi improvizate. Credeau că o să mă uimească, dar când i-am povestit lui Lams ce am văzut eu prin Etiopia, a rămas pur și simplu cu gura căscată.

Familia găsită aici era foarte primitoare. Capul familiei pe care o să-l vedeți in poze avea doar 50 de ani, nouă copii din care au mai supraviețuit doar cinci și șapte nepoți. Avea o viața grea, dar era fericit. M-a cinstit și el cu un pahar de vin de palmier și de data asta era mai gustos, așa că l-am dovedit pe tot.

Din sărăcia lor au dat veste, să vină unul cu o tobă, să încropească de un mic spectacol. Au încercat ei un pic de muzică și un pic de dansuri tradiționale. M-am bucurat foarte tare de acest moment alături de ei. Ne-am luat la revedere și am plecat mai departe.

De fapt ne-am întors în orașul Sao Domingo. Aici am fost lăsați în centru de șoferul care trebuia să-și ia copiii de la școală. Până am așteptat o altă mașină să vină să ne ia, am făcut ceva poze și am intrat într-un bar local pentru o bere rece. Aici erau tineri mai moderni care se uitau cam ciudat la mine, pesemne turiștii sunt extrem de rari prin aceste zone.

Ne-a preluat un amic al șoferului nostru și am oprit într-o piață tradițională cu gândul să iau un suvenir ceva. Am dat doar de haine chinezești, de sectorul agro alimentar cu fructe și legume specifice zonei și de măcelăria fără frigider unde stăteau atârnate hălci de carne pline de muște. Interesant, nu?

Cam asta a fost aventura noastră în Guineea Bissau. Dar aventurile nu s-au terminat aici. Urma lungul drum spre hotelul din Gambia.

Am trecut relativ repede vama de Guineea și am primit acces de intrare în Senegal, după drumul de întoarcere prin zona no mans land. Ne-a bucurat când am găsit în siguranță mașina lui Lams și când ne-am urcat într-o mașină adevărată.

Am purces la drum, dar nu am putut lua mare viteză pentru că a trebuit să trecem de două filtre ale poliției. Ei bine asta nu s-a mai întâmplat așa rapid ca până acum. Am fost percheziționați corporal, apoi în geantă, apoi în mașină, asta cu mare atenție. Se pare că probabil căutau droguri ori arme. Cert este că au căutat ceva au dat și banchetele la o parte. Și asta nu o dată, ci de doua ori, la două filtre distincte. Dacă noi am scăpat destul de repede, după vreo jumătate de ori, cei cu mașini de marfă trebuia să descarce tot, pe marginea drumului. Nu știu ce să spun operația de control probabil era necesară, dar modalitatea în care se făcea era foarte rudimentară. În fine, this is Africa!

Am trecut iar prin orașul Ziguinchor, apoi pe șosea peste râul Casamance. Aici este o șosea ridicată peste o zonă mlăștinoasă preț de vreo doi trei kilometri. După spusele lui Lams după amiaza apa crește și șoseaua se acoperă de apă și devine impracticabilă. Doar între anumite ore dimineața până la prânz se poate circula în siguranță, așa că dacă întârziam rămâneam pe-acolo.

Zona asta mlăștinoasă semăna cumva cu delta noastră. Erau o mulțime de păsări, probabil și ceva crocodili, n-am încercat să aflu mai mult. Am oprit și noi pe malul apei, unde erau niște fete ce curățau melci. Îi scoteau din cochilii și carnea o puneau separat. Lams mi-a spus că pentru senegalezi asta era așa numitul camembert senegalez, adică o delicatesă. Erau un fel de rapane de la noi, doar că erau mai mari și aveau un miros tare neplăcut. Fetele m-au invitat să gust și eu. Așa crude? Firește. Am gustat și surpriză, chiar erau delicioase. Lams chiar și-a cumpărat o punguță ca să o savureze la cină cu unt și lămâie. Specialități senegaleze.

Apa începuse să crească, așa că nu am mai zăbovit mult și am plecat spre următorul oraș și anume Bignona. Aici am fost invitați la o terasă acoperită să servim prânzul. Nu am putut sta în interior din pricina căldurii și a mirosurilor grele. Mai multe fete erau afară la foc și găteau, iar la interior clienții mâncau.

Am luat o băncuță și am mutat-o afară pe alee. Tot mai bine la aer. Aici am băut o bere rece și am fost serviți cu pește și orez. Am ciugulit un pic. Nu prea m-am înțeles cu peștele ăla pentru că era plin de oase și nici nu aveam condiții prea bune pe băncuța aia de stat, să stau să le aleg oasele. Așa că am mulțumit pentru masă și am luat-o din loc.

Pe la ora 17 am ajuns la ieșirea din Senegal. Dacă la vama din Senegal nu am mai avut probleme ca la ducere, acum am avut la vama de Gambia. Ofițerul vamal m-a întrebat dacă-l recunosc. Eu i-am confirmat cu toate că nu mai eram sigur. M-a luat o fată și m-a plimbat prin mai multe camere până am ajuns la biroul șefului. Mi-a luat pașaportul și m-a rugat să stau jos. A început să ma fiarbă. Mi-a spus că am viză cu o singură intrare. V-am povestit in articolele anterioare despre acest lucru și despre răspunsul consulului de la Târgu Mureș. După ce m-a ținut pe jar mi-a spus că există o rezolvare. Ok am spus, ce bine! Omul aștepta o atenție, ceva, doar că eu eram foarte obosit și nu aveam chef de așa ceva. Plus că Lams mi-a spus că se ocupă de trecerea prin Vamă. Până la urmă mi-a pus o altă viză de intrare în țară, fără niciun alt cost suplimentar. Aaaaaa îi spusesem că mai ieșisem o dată din țară prin nord la Fathala și la granița aia nu am avut nicio problemă. În fine bine că s-a rezolvat.

Când am intrat în Gambia simțeam că am ajuns acasă. Nu știu de ce, dar nu aveam deloc semnal la telefon și deja întârziasem fața de ora la care ii spusese Lams soției că ajungem. Traficul de după amiază este înfiorător în Gambia. Drumul de mai putin de o oră de la ducere a fost parcurs acum în mai bine de trei ore. Așa că l-am rugat pe Lams să sune la hotel, pe un număr local să le dau de veste că sunt alive! ; -)

Până la urmă am ajuns cu bine la hotel pe la opt seara. A fost o excursie grea, dar foarte palpitantă. Africa este absolut fabuloasă. Și mâine m-aș întoarce acolo!

a fost o experiența unică în viață

am cunoscut oameni noi, am văzut locuri interesante, am fost foarte satisfăcut de această nouă experiență turistică!

---

VIZUALIZĂRI: 1009 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI