În Granada, alături de un român pe 2 Decembrie

TIPĂREȘTE

A doua incursiune în maldărul de file turistice al Granadei e musai să aibă un capitol aparte rezervat obiectivului care atrage, de fapt, turiștii. Și anume Alhambra.

Pe care o vezi din aproape toate zonele orașului, cocoțată mândră, cu aura de siguranță superioară pe care ți-o dă doar convingerea că ești” cea mai cea” dintre toate celelalte surate.

Adevărul e că te impresionează și nu îți poți lua mult timp ochii de la ea. Pășești pe străzile pietruite ale orașului, o privești, îți mai arunci ochii spre clădiri impozante și case idilice, dar instinctiv iarăși te uiți în sus. Să o cauți. Și ea e tot acolo, sigură că vraja ei te-a cuprins și pe tine, ca pe atâția alții, și nu mai e decât o chestiune de timp până îi vei bate la poartă.

Iar pentru a o cunoaște și pe interior, la ușa ei trebuie să te înființezi între orele 8.30 – 18 (la Palatul Nasrid doar până la 17) și să îți fii rezervat anterior, online, tichet. Că doar la marile personalități te duci programat, doar când te pot primi și nu de capul tău.

Zilnic pot fi primiți exact 6.600 de oaspeți și 300 persoane intră la Nasrid în intervalul de 30 minute prevăzut pe bilet (intrarea aici se face din jumătate în jumătate de oră) care achită diverse tarife, în funcție de preferința turului pus la dispoziție de administratori. Noi am ales intrarea generală, tarif 14 euro la care se adaugă o taxă de rezervare de 1,70 euro pentru achiziția online. Acest tip de intrare permite accesul în toate palatele și grădinile.

Ora de intrare trecută pe bilet contează doar pentru Nasrid și ai o toleranță de 29 de minute – dacă ai bilet de la 11:00 poți intra până la 11:29 după care sistemul blochează automat intrarea.

Recomandarea lui Daniel, ghidul nostru local, a fost să începem cu Alcazaba, cu o oră inainte de intrarea în Palacios Nazares (Nasrid), apoi grădinile și Generalife deoarece e mai scurt ca distanță de parcurs - toată vizita durează 3-4 ore.

Dacă intri în prima tură în Nasrid, la 8.30, luminile ce cad asupra orașului se văd splendid.

Referitor la achiziția biletelor, nu vă impacientați dacă nu mai sunt bilete online când intrați pe tickets. alhambra-patronato. es, site-ul oficial al instituției. Pe celelalte site-uri oferite de platformele de căutări veți fi direcționați spre tot felul de intermediari ce își vor pune comisioane foarte mari.

Iar în acest punct al articolului mă țin de promisiunea făcută lui Aurici, cea care nu a apucat să intre la Alhambra cu ocazia prezenței sale în Granada.

Ea, și toți ceilalți stați liniștiți, bilete se găsesc! Dacă nu ați reușit să le luați de acasă mai din vreme, intrați în seara dinaintea sau cât mai matinal în dimineața vizitei și le veți achiziționa la prețul real. Eu am făcut o simulare seara și am văzut că erau vreo 20 – am luat 2 bucăți - iar dimineața următoare erau peste 300 pe ziua respectivă.

Agențiile turistice și intermediarii le rezervă online cu mult timp înainte tocmai pentru a obține încasări frumușele de la cei care, odată ajunși acolo, plătesc pentru a nu rata Alhambra. În situația în care nu le vând, le pot returna cel mai târziu până la ora 0 a zilei pentru care efectuaseră rezervarea, în caz contrar conturile lor sunt debitate cu sumele biletelor reținute în prealabil.

Așadar, după miezul nopții nu dormiți și veți lua bilete la tariful normal! Apoi vă culcați liniștiți.

Gata cu detaliile administrative!

În detalii istorice nu o să intru prea mult, se pot găsi într-o mulțime de locuri, doar țin să vă spun că” alhambra” înseamnă culoarea roșie în arabă iar palatul a luat denumirea de la cromatica pământului pe care a fost construit. Există semne că se află poziționat peste ruinele unei așezări romane ridicată aici după descoperirea de importante zăcăminte aurifere.

Alhambra este locul în care regalitatea a înflorit atât sub influența maură, cât și după Reconquista, când a devenit curtea regală a monarhilor catolici Isabella și Ferdinand. Aici Cristofor Columb a venit la monarhi să ceară bani pentru a merge în Lumea Nouă.

Nu este o clădire singulară, ci un complex de clădiri prin care rătăcești pe parcursul celor trei sau patru ore, în funcție de cadența pașilor sau ritmul în care vrei să te caști pe acolo. Găsești mai multe segmente ale complexului.

Noi am intrat prin Puerta de Bibrambla ori Bab Al-Ramla în arabă, o poartă veche, motiv de dispută politică locală la spre sfârșitul secolului al XIX-lea, din moment ce unii o doreau păstrată iar alții demolată. Cei din urmă au avut câștig de cauză la acel moment, însă, ulterior, poarta a fost declarată monument național și reașezată pe locul de odinioară, reasamblată din bucățile originale ce se păstraseră la muzeu.

În tradiția locală, această cale de acces se numea Arco de las Orejas pentru că reprezenta locul în care erau executați criminalii acuzați de oficialii statului, dar și o oprire obligatorie în procesiunile Corpus Christi în perioada barocului sau loc de intrare pe sub un imaginar și împodobit arc de triumf când aveau loc luptele de tauri.

Urcăm prin pădurea verde-ruginie și intrăm în universul arab. Primul obiectiv e Alcazaba, o fortăreață ce oferă priveliști spectaculoase asupra cartierului Albaicin, mai ales din Torre y Puerta de Armas, și asupra zidurilor impunătoare ale palatului, dacă privești din Torre del Cubo de la Alhambra.

Intrăm apoi în forma circulară ce adăpostea odinioară Palatul lui Carlos V, ne plimbăm ochii pe planșele și obiectele unei expoziții ce se vrea futuriste și din care eu nu înțeleg mare lucru, apoi ne aliniem la coadă pentru a intra la Nasrid în intervalul orar tipărit pe bilet.

Ei bine, dacă până aici te-ai putut mișca în voie, de acum trebuie să mergi cu valul. Pur și simplu, în șir indian, ești transportat pe holurile încântătorului palat, o oază de suflu putând avea doar dacă mai intri în vreuna din camerele acestuia. Și acelea mici și fără geamuri. Nu poți umbla decât prin cordoanele trasate de administratori și sub atenta supraveghere a acestora, un asemenea număr de personal de ordine neștiind dacă am mai văzut undeva.

Ca să faci o fotografie în care să apară o fântână, un detaliu arhitectonic sau soția ta fără o altă persoană surprinsă în cadru este aproape imposibil. Râmân aproape stupefiat să văd atâta lume și, mă repet, este iarnă, în afara sezonului turistic, plus pandemie... M-aș fi bucurat ca în 2 decembrie 2021 România întreagă să fi avut atâția turiști cât a avut Alhambra.

Palatul Nasrid este incredibil de detaliat, cu o istorie și o poveste în spatele fiecărei camere, iar Camera Ambasadorilor se detașează de toate cu cele peste 8.000 de bucăți de cedru prelucrat într-un model de stele care reprezintă cele șapte ceruri ale islamului.

Continuăm spre Generalife străbătând grădinile frumoase. Pentru mine, acest colț al complexului a reprezentat cel mai frumos loc. Poate și pentru că după ce o ploaie măruntă ne-a însoțit de azi dimineață, odată ajunși aici a ieșit soarele iar norii parcă se grăbeau să fugă din calea lui, ca nu carecumva razele acestuia să-i ardă sau topească iremediabil.

Dar cu siguranță mi-a rămas în suflet pentru imaginile din fața ochilor. Pentru ceea ce dintotdeauna asociez cu Spania. Pe care mereu mi-o închipuiam în tonuri de cer parțial înnorat și cu lumina soarelui răzbătând printre nori, copaci cu frunze galbene și un castel sau palat maroniu profilat undeva mai departe, pe un deal.

Pare paradoxal, dar pentru mine Spania nu înseamnă soare, Marea Mediterană, stațiunile de pe coastă sau orașele sale minunate. Veți regăsi poza reprezentativă, marcată ca atare.

Jos, la poalele dealului pe care este ridicată Alhambra, despărțită de acesta de râul Darro se află Carrera del Darro (Drumul de aur, în latină) clasată de cotidianul național El Pais în Top 10 al celor mai frumoase străzi din Spania. Și, clar, cea mai frumoasă din Granada.

Într-adevăr, este splendidă, având de o parte clădiri vechi și restaurate, iar pe cealaltă albia râului de la care se ridică abrupt peretele Dealului Pelegrinilor, traducerea din arabă a Granadei, în vârful căreia stă simbolul orașului, palatul arab.

Luând-o la pas, de la Plaza Nueva în sus, circuli doar pe partea stângă pentru a avea posibilitatea ca în momentul trecerii microbuzelor de transport în comun să te lipești de ziduri sau, dacă ai puțin noroc, să intri sub poarta uneia dintre case. Fiindcă strada pietruită are o lățime cât să treacă acest mijloc de transport, iar dacă nu ești atent nici tu și nici șoferul, te pomenești cu o scaltoacă dată de oglinda laterală. Pe aici nu circulă decât microbuze, taxiuri, scutere și pietoni. Pe partea stângă, din loc în loc, ai acces pe ulițe și mai înguste, doar pietonale, spre inima Albaicinului.

Sunt convins că toamna și după ploaie, cu piatra udă, ca atunci când am străbătut-o noi, o găsești în cea mai frumoasă ipostază.

Undeva pe partea dreapta privirea ți se ridică pe peretele crem al Casei de las Chirimias, clădirea ce se zice că a introdus stilul baroc în Granada, și care are la etaj un punct de belvedere în care, pe vremuri, muzicienii cântau în vreme ce populația ocupa piațeta din jur cu ocazia diverselor manifestări. În secolul al XVII-lea esplanada din fața casei a fost transformată în principalul loc de agrement al Granadei, Paseo de la Puerta de Guadix Baja, ce avea ulterior, în secolul al XIX-lea să fie redenumit Paseo del Padre Manjon, mai cunoscut apoi ca Paseo de los Tristes, în directă conotație cu faptul că devenise traseul urmat de cei duși spre locurile de veci.

Paseo de los Tristes, devenit loc de cunoscută promenadă cu ale sale clădiri medievale, este, evident, cel mai frumos în perioada autumnală. Doar are în conținut” los tristes” ...

În continuare, cu fața la Alhambra, se întinde cartierul Axares, care înseamnă „sănătate și încântare” , numit și spitalul african, datorită frumuseții și climei temperate resimțite aici.

Dacă mai ai chef de plimbăreală și nu te dă gata oboseala după 6 ore vizitat, te preia Daniel, ghidul nostru local, și te duce în Sacromonte, cartierul grotelor ce pot fi vizitate (multe au fost transformate în baruri, discoteci sau săli de flamenco).

E cartierul țiganilor imigranți care s-au refugiat și și-au ridicat case acum 600 de ani. Din 4.500 de suflete ce au fost forțate să își părăsească locuințele afectate într-un an extrem de ploios, după 5 ani când li s-a permis de autorități reîntoarcerea au revenit doar vreo 1.500. Apoi casele goale au început să fie achiziționate la prețuri mici de adepții culturii hippie, atrași de stilul boem de viață, lipsit de electricitate, căldură sau apă.

În Sacromonte nu urcă niciun mijloc de transport în afara unei gunoiere trasă de o bicicletă, pentru colectarea gunoiului menajer. Cel reciclabil și-l duc oamenii mai jos, în oraș. Nu urcă nici poliția sau pompierii.

Recomand această drumeție prin Sacromonte, deoarece vă plimbați printre casele albe din fosta zonă musulmană și aveți parte de cele mai bune imagini la apus cu Granada (în special Alhambra) pe partea dreaptă și cu Munții Sierra Nevada, pe stânga, având vârfurile ninse în perioada trecerii noastre pe acolo.

Noi am avut în plus bonus, un curcubeu cum nu am mai văzut, culorile acestuia dansând, parcă, prin ceața ce acoperea imaginea munților. Parcă priveam cum se ridică aburii dintr-un imens vas iar în spatele acestuia se aflau neoane colorate în vreme ce priveam într-acolo de la Mirador de Mario Maya.

Coborâm prin Albaicin și regretăm că șederea noastră aici se apropie de final. Străduțele înguste de piatră, în pantă și mărginite de case albe sunt atât de drăguțe având apusul undeva departe, abia ghicit pe cerul roșiatic de deasupra lor, încât ai dori ca plimbarea să nu ia sfârșit. Culorile cerului sunt de-a dreptul senzaționale!

La îndemnul lui Daniel intrăm în Panaderia Maria, o brutărie de familie, de unde ne luăm patiserii de te lingi pe degete.

Apoi ne oprim la o bodegă tradițională de cartier, Aixa în Plaza Larga, pentru a cimenta relația de prietenie cu Daniel. Aixa e numele mamei ultimului conducător suprem al Alhambrei.

Întâlnim o atmosferă tipic spaniolă aici - adică gălăgioasă!! și pisici ce trec pe sub mesele consumatorilor. Acesta e spiritul local și cât mă bucur să îl împart cu Adriana și Daniel! E mai plăcut să interacționezi cu localnicii decât să bei o bere la terasele sau restaurantele turistice.

Iar din una se fac mai multe până ne depănăm din amintiri și facem proiecții pentru viitorul în care Daniel să aducă turiștii străini pe Via Transilvanica.

Pe 5 beri locale Alhambra (nici nu aveam cum comanda o alta aici) și o cafea ni se cere 9,80 euro, iar din partea casei am primit la fiecare comandă câte o farfurie cu de-ale gurii. Prima oară niște chiftele cu cartofi prăjiți, baghete și sos iar la a doua comandă crochete și salată de varză. Berea era servită la pahar de 200 ml.

Acum, în momentul în care scriu acest review, Adriana îmi transmite că pune de” un ceai de duminică” . Din experiență știu că e un ceai mai deosebit, adus de pe unde am umblat. Și vine completarea ei” adus din Granada” . Dacă vreți să descoperiți sumedenie de arome de ceai, mergeți pe Calle Caldereria Nueva, cunoscută ca strada magazinelor de ceai din Granada, și o să aveți impresia că vă aflați în bazarul din Marrakech. Sortimente de ceai despre care habar nu ai că există sau plante la care nici nu te gândeai că pot fi combinate pentru a da o aromă de neuitat.

Dar cum toate au un final, așa și etapa noastră destinată Granadei din sejurul andaluzian se apropie de capăt.

Am trăit clipe extrem de frumoase, încântătoare chiar dacă ne referim la cele petrecute alături de Daniel.

Granada atrage sumedenie de turiști prin ce are a le oferi. Pentru mulți reprezintă principalul punct de reper al existenței maurilor în Europa.

Pentru foarte mulți înseamnă Alhambra.

Pentru alții, mai puțini la număr, Granada e orașul spaniol cel mai dezvoltat al începutului de secol XX.

Iar și mai puțini știu că pe stadionul din Granada Cristiano Ronaldo și-a marcat singurul autogol din carieră...

---

VIZUALIZĂRI: 3304 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI