Granada - bijuteria magică a Andaluziei

TIPĂREȘTE

Acum, după ce am vizitat Granada, nu pot decât să fiu de acord cu poetul: dă-i de pomană, femeie, că nu e nimic mai trist în viață decât să fii orb in Granada.

N-o să vă plictisesc cu date istorice și chestii pe care le poate afla oricine întrebând pe nenea Gogu.

O să vă împărtășesc experiența mea, ce am șimțit eu descoperind Granada. Pentru mine a fost înainte de Granada și după Granada (before and after), orașul ăsta mi-a zguduit sufletul, ființa, într-un mod pe care nu-l pot explica în cuvinte. Cred că într-una sau mai multe vieți anterioare am trăit acolo.

Am ales sa zbor de la Madrid și bine-am făcut. La ieșirea din aeroportul minuscul pasagerii sunt preluați de autobuze Alsa care-i duc până în centru pentru 2.90 eur. Sunt mai multe stații, dacă spuneți șoferului la ce hotel mergeți, vă spune el unde să coborâți și cum să ajungeți la hotel.

Tren direct Madrid-Granada nu există. De fapt, în Granada nu ajunge acum nici un tren, căci se lucrează la calea ferată, vor să conecteze orașul la rețeaua de mare viteză (AVE). Trenul ajunge până la Antequera, la vreo 70km de Granada, unde pasagerii sunt preluați de autobuze care-i duc la gara din Granada. Orarul trenurilor este șincronizat cu cel al autobuzelor, nu trebuie să vă faceți griji ca stați prea mult în Antequera sau că nu prindeți trenul care pleacă din Antequera spre destinația dvs.

Cu mașina… nu recomand mașina în Granada. Orașul ăsta, pe cât este de frumos și de plin de istorie și magie, este coșmarul soferilor. Sunt zone în care ziua nu au voie decat riveranii, transportul public și alte categorii de vehicule autorizate, orașul vechi este un labirint de străduțe înguste, înguste (sunt locuri unde strada are 1.8m lățime), în pantă, cu sens unic și fără trotuare pentru pietoni și evident fără locuri de parcare. N-aș intra cu mașina în Granada nici să mă plătească cineva.

Transportul public este foarte bine pus la punct, se pot cumpara bilete și carduri de la automate în stații. Călătoria plătită cu cardul este cu vreo 35% mai ieftină decât plătită cash. Sunt microbuze care urcă în Albayzin, Sacromonte și Alhambra, iar cardul-portofel este valabil pe toate liniile din oraș, mai puțin către aeroport.

În Granada, ca și în Sevilla, există Free Walking Tours, organizate de diverse companii locale. Eu am ales la întâmplare Walk In Granada (i-am gasit pe tripadvisor) și-am fost foarte incântată. Puteți opta pentru ghid vorbitor de spaniolă sau de engleză.

Am nimerit o tipă faină de tot, Marta, care spunea grupului pe care-l însoțea “familia”. Am făcut cu ea turul monumentelor istorice, o plimbare și-o prezentare scurtă a principalelor monumente istorice din centrul Granadei, și turul Albayzinului, vechiul cartier musulman al Granadei. Ce-mi place mie la tipul asta de plimbări este faptul ca ghizii, localnici fiind, nu doar știu istoria locului și povesti pe care poate nu le găsiți pe net, dar pot recomanda locuri unde se manâncă bine și ieftin, locuri unde se pot face cumpărături și sunt deschiși să răspundă la întrebări de tot felul. Nouă ne-a spus că dacă vrem sa cumpărăm genți din piele, șalvari și alte chestii arăbești să nu mergem în Plaza Bib Rambla, că e scumpă, ci să mergem pe Cuesta de Gomerez, care urcă spre Alhambra, și găsim aceleași lucruri mai ieftine. Așa a fost, deși diferența nu era mare, 2 euro la nădragii pe care-I ochisem eu (până la urmă nu i-am mai luat).

Plimbându-mă cu ea și cu grupul, am descoperit alte locuri faine, cu atmosferă de bazar arab, Alcaiceria și Calle Caldereria Vieja.

Albayzinul e plin de aljibe, vechi cisterne de apă din vremea arabilor, săpate în pământ, multe dintre ele încă funcționale, cu apă potabilă și cișmea. Apa e destul de rece și foarte bună. Beți fără grijă.

Am urcat la Mirador de San Nicolas, care e un must see in Granada. Pe mine m-a lasat cu sentimente amestecate. Adică, panorama spre Alhambra e faina și mereu sunt cântăreti și e o atmosferă de petrecere, dar e foarte aglomerat. Sunt diverși artizani cu chestii de vânzare și puhoi de turiști. Am ajuns acolo de vreo 3 ori și nu știam cum să plec mai repede.

În Granada o să vedeți pe multe porți “Carmen de la… ”. Sunt numele proprietăților respective, Carmen provine din arabul qarm, care înseamnă grădină. Iar aceste Carmenes sunt case arabe, unele chiar au câteva sute de ani, construite fără prea multe fasoane arhitectonice, dar cu o mare atenție acordată grădinilor. Acum, multe sunt doar ornamentale, dar în vremea lui Boabdil grădinile așigurau necesarul de alimente al Granadei, făcând-o autosuficientă. Probabil a fost unul din motivele pentru care monarhii catolici au asediat-o opt luni și n-au reușit să o cucerească. Le-a fost predată de Boabdil la 2 ianuarie 1492.

Am intrat în Carmen de la Victoria, pe Cuesta del Chapiz, și parcă am intrat pe alt tărâm. Flori, bolți verzi, copaci, tufișuri și fântâni și, desigur, vedere spre Alhambra. Am înțeles ca se și mănâncă acolo, bun și relativ ieftin, dar eu n-am încercat.

Majoritatea caselor vechi din Albayzin au vedere spre Alhambra, fiind totuși mai jos decât castelul. Pe lângă faptul că Alhambra este absolut impresionantă văzută din depărtare, probabil așezarea caselor permitea sultanului să-și supravegheze usor nobilii.

Pe mine m-a fascinat priveliștea Alhambrei cât timp am stat acolo, mă atrăgea ca un magnet. Oriunde găseam un punct de unde se vedea castelul, stateam și-l priveam și nu mă mai dădeam plecată. Dar îmi plăcea să-l privesc singură, în liniște, de aia am fugit de la San Nicolas ???? Iar ce simțeam privind Alhambra e greu de descris, un amestec de încântare, de bucurie, de tristețe adâncă, de durere chiar, am avut momente când aproape am plâns privind-o, emoții și sentimente adânc ingropate voiau să iasă la suprafață.

De unde puteți contempla Alhambra în voie, în liniște și pace: de la Carmen de la Victoria, din Casa del Chapiz, din Palacio de los olvidados, din Museo Max Moreau, de la Mirador de San Miguel Alto, de la o cârciumă micuță de pe Camino de Sacromonte care nu mai știu cum se cheamă. Or mai fi și alte locuri, dar aici am fost eu și n-aș mai fi plecat.

În Albayzin, nu ratați o plimbare pe Carrera del Daro, o stradă îngustă pe malul râului, și pe Paseo de los Tristes, în prelungirea Carrerei del Daro, care acum numai tristă nu e  Sunt terase, sunt artiști ambulanți, se cântă și se râde. I-a rămas numele ăsta deoarece pe vremuri era drumul care ducea spre cimitir, străbătut de cortegii funerare și oameni triști.

Dacă sunteți amatori de ceai, intrați într-una din muuuuuuultele ceainării arabe (teterias) și încercați ceaiurile lor. Eu am sărit peste de data asta, dar promit să încerc data viitoare.

În serile de weekend, în plimbarile mele am intâlnit grupuri de băieți și fete “de despedida (de soltero/a) ”, adică la petrecerea burlacilor/burlăcițelor. Îmbrăcați/te la fel, cu tricouri cu inscripții haioase, umblau din cârciumă în cârciumă, luându-și adio de la viața de burlaci/burlăcițe. Nu știu cum se termină petrecerile astea, dar am văzut în câteva localuri anunțuri cum că aceste petreceri nu sunt permise.

Tot cu Walk in Granada, dar cu alt ghid, am făcut și turul Sacromontelui, vechiul cartier țigănesc, cu case-peșteri (casas cuevas). Adică oamenii au locuit in peșteri săpate în deal, apoi au extins spațiul de locuit construind case moderne cu toate utilitățile la intrarea în aceste peșteri. Totuși, sunt încă peșteri relativ nemodernizate, fără apă curentă, dar cu electricitatea produsă de panouri fotovoltaice. Din ce spunea ghidul, dacă ajungi în Granada și vrei să stai o perioadă, te duci în Sacromonte și, dacă găsești o peșteră neocupată, te instalezi acolo, nu platești nimic, evident, și cand te-ai plictisit, iți iei catrafusele și pleci. Peștera rămâne liberă în așteptarea următorului ocupant.

La începutul acestui tur am avut o experiență neplăcută când ghidul a întrebat grupul de unde sunt originari țiganii și-o tanti din grup, spaniolă, a zis ca din România. I-am aruncat o privire ucigătoare și m-am gândit cât de puternice sunt prejudecățile și cât de mare ignoranța unora și mi-am ținut gura.

În Sacromonte am ajuns la Mirador de San Miguel Alto, un alt punct de belvedere care nu e pe traseele și hărțile turistice dar care mie mi-a plăcut tare mult. Se ajunge mai greu, e mult de mers pe jos, dar tocmai de aia e gol, e liniște și pace. Nu sunt turiști prea mulți, nu e muzică, nu sunt vânzători și artiști ambulanți, dar panorama spre Alhambra e chiar mai spectaculoasă decât la San Nicolas (e mai sus pe deal).

Am întrebat unde pot vedea un spectacol flamenco și ghizii m-au trimis la Cueva de Maria la Canastera, în Sacromonte. În Sacromonte, în aceste peșteri-restaurante, încă se poate vedea flamenco autentic, improvizat, transmis din generație în generație, nu studiat la conservator. Se dansează zambra, un stil mai putin cunoscut, întâlnit numai în Granada, cu puternice influențe arabe.

Recomand călduros papuci comozi, închiși, căci Albayzinul este pavat cu piatră de râu și, fiind UNESCO Heritage Site, nu poate fi modernizat și asfaltat, iar turul Sacromontelui se petrece mai mult pe coclauri, pe poteci.

Pe 3 mai in Granada se sarbatorește Ziua Crucii și în oraș se construiesc altare împodobite cu șaluri brodate, cu vase de cupru sau ceramică, cu flori și diverse obiecte decorative, oferite de membrii comunităților respective. În centrul altarului se află o cruce de flori. Undeva, în partea din față a ansamblului se găsește un măr care are înfiptă în el o foarfecă. Este un simbol, se adresează celor care ar vrea să critice altarul și-i poftește să-și țină criticile pentru ei. Foarfeca îl taie pe "dar" din fraza "este foarte frumoasă, dar... " și tot ce-ar veni după el. (Está mu bonica pero..., unde pero înseamnă "dar" și "măr" în dialectul granadin. De aici mărul tăiat). În jurul lor se încing petreceri, cu cântec și dans, iar primăria acordă premii celor mai frumoase altare.

Pentru că n-am știut de sărbătoare, fix pe 3 mai aveam planificată o excursie la Sevilla. Am vazut doar câteva cruci, din întâmplare, în plimbările pe care le-am făcut cu o zi înainte. Data viitoare când ajung în Granda, o să mă asigur că sunt acolo pe 3 mai.

M-am pierdut pe străduțele înguste din Albayzin de multe ori, că eu sunt genul: ia să văd strada asta unde duce. Dar cred că așa simți magia Granadei, pierzându-te de unul singur pe strădute, bând apa din aljibele vechi de 600 de ani, depășind limitele hărtilor turistice.

În ultima zi petrecută în Granada am luat trenulețul turistic, hop on-hop off (8 euro/adult/toată ziua), care m-a plimbat prin toată partea veche a orașului, am privit cu sufletul de data asta, m-am “scufundat” în energia și magia Granadei o dată în plus, mi-am luat rămas bun de la ea cu lacrimi în ochi, ca de la un om iubit, ca de la un prieten drag și i-am promis ca o să ne revedem. Căci o parte din sufletul meu a rămas acolo și trebuie să mă duc să o recuperez ????

===

---

VIZUALIZĂRI: 4179 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI